Efectele placebo și nocebo: cum influențează tratamentele

În domeniul medico-farmaceutic, efectul placebo este util atât în sfera terapeutică, cât şi în cadrul studiilor clinice care vizează testarea acţiunii unor substanţe medicamentoase. Opusul său, efectul nocebo, prezintă mai puţine conotaţii medicale, deoarece medicina urmăreşte invariabil obţinerea de beneficii terapeutice şi nu de reacţii nedorite.

Rădăcinile placebo și nocebo

Termenul placebo îşi are originile în latinescul placeo, tradus prin a mulţumi, cu sensul de a face plăcere. În practica medicală, fenomenul placebo are o vechime îndelungată, similară cu cea a medicinei.

Termenul nocebo a fost introdus mai târziu, mai exact în anul 1961, de către Walter Kennedy, ca antonim al lui placebo, fiind format în mod asemănător cu acesta, de la verbul nocere (în latină, a dăuna).

Ce presupun efectele placebo și nocebo

Potrivit unei definiţii a prof. dr. Horaţiu D. Boloşiu, reacţia placebo se referă la „consecinţele dezirabile, plăcute şi benefice (sau nedorite, neplăcute şi dăunătoare, în cazul efectului nocebo) pe care le are un pacient după utilizarea unei substanţe inerte, fără legătură cu vreo activitate farmacologică, în întregime datorate presupunerilor, credinţei, convingerilor şi aşteptărilor sale că acestea se vor realiza“.

Totuşi, efectele placebo şi nocebo pur subiective pot fi obţinute şi în urma administrării unor medicamente active, deoarece fiecare tratament are o componentă de răspuns placebo sau nocebo, după cum evidenţiază prof. Boloşiu în cadrul unui eseu.

Pe de altă parte, Evers et al. fac distincţie între efectele placebo-nocebo şi răspunsurile placebo-nocebo. „Răspunsul placebo și nocebo include toate modificările stării de sănătate de după administrarea unui tratament inactiv (adică diferențele dintre simptomele care erau prezente înainte și cele apărute după tratament). Efectele placebo și nocebo se referă la modificările atribuite în mod specific mecanismelor placebo și nocebo, inclusiv mecanismelor neurobiologice și psihologice ale expectanțelor”.

Efectele placebo și nocebo în practica medicală

În activitatea medicală, efectul placebo poate fi analizat din două perspective: prin utilizarea deliberată ca „tratament“ a unei substanţe inerte, cu rol de placebo, sau ca element de hazard în cursul oricărui act terapeutic (fenomen numit şi contextual).

În zilele noastre, administrarea de substanţe inerte ca unic tratament este tot mai rară, iar obiecţiile faţă de această practică sunt atât de ordin ştiinţific, cât şi de ordin etic. Totuşi, încă se mai practică sporadic prescrierea de remedii placebo şi, în unele ţări, acestea au devenit disponibile sub forme comerciale cu denumiri ca Obecalp („placebo” citit invers) sau Cebocap (de la „capsule placebo”).

Placebo este un preparat inactiv farmacologic

Deşi, teoretic, placebo este un preparat inactiv farmacologic, intervenţiile placebo nu ar fi lipsite de efecte secundare, de tip nocebo. De obicei, substanţa placebo prezintă acelaşi spectru de reacţii adverse ca şi medicamentul activ în numele căruia este administrată, iar, în unele cazuri, renunțarea la remediul placebo poate conduce la sevraj.

În ceea ce priveşte efectul contextual placebo la administrarea de substanţe active, acesta intervine în proporţie diferită, în funcţie de câteva circumstanţe: boală, tipul de tratament, împrejurările terapeutice, dar şi de o serie de trăsături individuale ale pacientului. Afecţiunile cele mai susceptibile de a include cea mai mare rată de contribuţie placebo la realizarea beneficiului terapeutic sunt cele care evoluează cu durere, bolile psihice, tulburările de motilitate şi alte manifestări neurologice, bolile imune, endocrine, cardiovasculare şi respiratorii. Se apreciază că ponderea efectului contextual este semnificativă în cazul anumitor terapii, precum cele naturiste, a vitaminoterapiei ori a unor proceduri de fizioterapie, unde se poate ajunge la 60-80%.

În sfera terapeutică, răspunsul nocebo se produce atunci când bolnavul crede într-un tratament activ aplicat, dar înregistrează, paradoxal, un grad de agravare a bolii, sau atunci când apar manifestări noi, care nu erau prezente iniţial. Aşadar, efectul nocebo poate modifica uneori radical reacţia organismului la tratamentul adecvat.

Placebo și nocebo în studiile clinice

În procesul de testare a noi tratamente, folosirea placebo pentru realizarea de studii clinice controlate, susţinute de dovezi ştiinţifice, joacă un rol esenţial. Sunt întrebuinţate diferite modele de placebo, însă se disting două mari categorii: modelele cu control pasiv (o parte dintre subiecţi sunt trataţi cu substanţa activă – verum, iar o altă parte, cu o substanţă inactivă – placebo) şi modelele cu control activ (când un medicament ale cărui efecte sunt cunoscute este administrat în doză întreagă unui eşantion de subiecţi şi, în doză redusă, altui grup de pacienţi).

Helicobacter pylori: tratament

În studiile clinice, răspunsul nocebo se reflectă prin agravarea bolii pacienţilor din grupul placebo. Iar aici poate fi vorba despre o coincidenţă sau de simpla atitudine negativă a subiectului, generată de neîncredere sau de intuiţia de a nu fi fost expus la medicamentul activ.

În urma unui amplu studiu, Evers et al. subliniază necesitatea ca profesioniștii din domeniul sănătății să beneficieze de specializare în scopul maximizării efectelor placebo și reducerii efectelor nocebo. Acest lucru este imperios mai ales în cazul anumitor pacienți, cum ar fi cei cu risc crescut de reacţii adverse severe de tip nocebo, din cauza nivelului ridicat de teamă faţă de efecte adverse sau proceduri medicale traumatizante anterioare.

Bibliografie:

H. D. Boloşiu – Placebo vs. Nocebo; Viaţa Medicală, 24 ian. 2012;
Evers A. W. M et al. – Implications of Placebo and Nocebo Effects for Clinical Practice: Expert Consensus; www.karger.com.