Faringita virală – cauze, simptome și management

Faringita reprezintă inflamația membranelor mucoase ale orofaringelui. În limbaj popular, mai poartă și denumirea de „roșu în gât”, din cauza eritemului faringian asociat. Inflamația poate fi cauzată de infecții virale, bacteriene sau fungice, în cazuri mai rare datorându-se fie alergiilor, fie traumelor, cancerului, bolii de reflux gastroesofagian sau anumitor toxine. În mod obișnuit, faringita virală este autolimitată, cu o durată a bolii de 5-7 zile, pe când faringita virală sau cea fungică necesită terapie cu antibiotice, respectiv antifungice. Faringita cauzată de infecții acute cu Streptococcus pyogenes este printre cele mai îngrijorătoare, datorită complicațiilor asociate.

În general, faringita virală este o afecțiune care apare în rândul copiilor și adolescenților, multe dintre cazuri apărând la copiii sub 5 ani. Infecția virală poate apărea și la adulți, însă mai rar, și în special în țările în care antibioticele se prescriu pe scară largă și în exces. Chiar dacă infecția virală este autolimitată, simptomele asociate pot fi destul de neplăcute. Totuși, este deosebit de important de menționat că, fiind vorba despre o infecție virală, antibioticele nu ar trebui să facă parte din schema de tratament: acestea nu doar că nu au niciun efect, însă cresc riscul apariției fenomenului de rezistență la antibiotice, o problemă medicală actuală de sănătate publică.

Faringita virală – cauze și factori de risc

În aproximativ 50-80% din cazurile de faringită, vorbim despre faringită virală, care apare din cauza unei infecții cu diferite specii de virusuri. Acești agenți patogeni sunt vehiculați pe calea aerului, motiv pentru care infecția este ușor de răspândit de la o persoană la alta. Faringita virală poate apărea ca urmare a infecției cu virusuri precum:

• rinovirusuri;
• adenovirusuri;
• coxsackievirusuri (în special Coxsackievirus A);
• coronavirusuri;
• virusul sincițial respirator;
• parainfluenza;
• citomegalovirus;
• virusul Epstein-Barr (care provoacă mononucleoza infecțioasă sau „boala sărutului”);
• virusuri din familia Orthomyxoviridae (α-, β-, γ-, δ-Influenzavirus).

Faringita virală este mai rar cauzată de infecția cu Herpes virus și HIV. Cazurile severe tind să fie în special de natură bacteriană și, de obicei, se dezvoltă după o infecție virală inițială a căilor respiratorii superioare. Simptomele asociate cu faringita virală pot face parte din tabloul clinic al altor boli, cum ar fi abcesul peritonsilar și retrofaringian, epiglotita și boala Kawasaki. Fiind o afecțiune contagioasă, agentul viral implicat se transmite pe cale aeriană, prin picături Flügge emise în timpul respiratului, strănutului și vorbirii. Persoana cu faringită virală ar trebui să stea în izolare pe parcursul bolii, astfel încât să minimalizeze riscul de a transmite infecția și altora.

Faringita virală – simptome și manifestări clinice

Faringita virală este, după cum deja s-a menționat, autolimitată, rareori fiind necesar tratament curativ. Simptomele durează în jur de 5-7 zile și includ următoarele:

• durere în gât, odinofagie și disfagie (dureri și dificultăți de deglutiție);
• rinoree;
• dureri de cap;
• erupții cutanate;
• conjunctivită;
• senzația de uscăciune și iritație la nivelul mucoasei faringiene.

Faringita virală cauzată de infecția cu virusul Epstein-Barr, cunoscută și drept „mononucleoză infecțioasă” (sau „boala sărutului”) se poate prezenta cu febră, dureri de cap, creștere în volum a amigdalelor (hipertrofie amigdaliană). De asemenea, faringita virală cauzată de Epstein-Barr mai poate duce și la limfadenopatie cervicală anterioară și posterioară. Umflarea ganglionilor, precum și oboseala marcantă, pot persista mai bine de 3 săptămâni. Sindromul retroviral acut, datorat infecției cu HIV, se poate prezenta cu febră și faringită (fără depozit purulent). La copii, faringita virală poate duce la febră ușoară. În funcție de virusul implicat, simptomele pot fi:

• infecția cu Rinovirus: simptome tipice ale unei răceli comune, predominant toamna și iarna;
• infecția cu Coronavirus: simptome tipice unei răceli comune, predominant iarna;
• infecția cu Influenza A și B: simptome tipice unei răceli comune;
• infecția cu Parainfluenza: simptome tipice unei răceli comune, crupul laringian;
• infecția cu Adenovirusuri: febra faringo-conjunctivală, predominand vara;
• infecția cu Coxsackievirus A: provoacă deseori faringită virală la copii, cu focare epidemice vara, febră crescută, odinofagie (dureri la deglutiție) severă, amigdale hiperemice și erupții cutanate (mici, superficiale, cu un halou roșu), numită și boala gură-mână-picior;
• infecția cu Herpes simplex 1 și 2: gingivostomatită, vezicule și ulcere la nivelul faringelui, cavității bucale, cu sau fără exsudat faringian;
• infecția cu virusul Epstein-Barr (mononucleoza infecțioasă): acest tip de faringită virală se pare că este mai frecvent în rândul adolescenților. Se prezintă cu febră și stare generalizată de rău, astenie, dureri musculare, inflamația severă a faringelui și amigdalelor, care uneori poate duce la obstrucție și necesită tratament antiinflamator. Amigdalele prezintă depozitele exsudative în peste 50% din cazuri. În acest caz, administrarea inadecvată de antibiotice va duce la o erupție macopapulară pe trunchi și extremități;
• infecția cu citomegalovirus: asemănătoare mononucleozei, însă cu inflamație mai ușoară a faringelui și amigdalelor.

Cu toate acestea, faringita virală trece deseori de la sine, iar tratamentul este rareori necesar. În cele mai multe cazuri, acesta vizează ameliorarea simptomelor asociate și o trecere mai ușoară prin boală.

Tratament și management în caz de faringită virală

Faringita virală, după cum și denumirea o spune, este cauzată de infecția cu un virus. În cadrul unor astfel de infecții, antibioticele NU au niciun efect terapeutic și, prin urmare, nu trebuie să se administreze. Tratamentul și managementul în caz de faringită virală implică în primul rând măsuri de ameliorare a simptomelor, întrucât infecțiile virale nu răspund la tratamentul pe bază de antibiotice. În egală măsură, terapia antivirală nu este recomandată, deoarece aceste infecții sunt de cele mai multe ori autolimitate și nu ridică necesitatea unui astfel de tratament. Așadar, iată care sunt măsurile de tratament și management recomandate în caz de faringită virală:

• odihnă: pentru a permite organismului să lupte împotriva infecției virale;
• hidratare: consumul de lichide (apă, ceaiuri, supe clare) pentru a menține nivelul optim de hidratare al mucoasei gâtului și ameliora durerea în gât;
• analgezice și antipiretice: pentru a reduce febra și ameliora durerea, însă acestea ar trebui administrate doar la recomandațiile medicului, în special la populația pediatrică;
• gargara cu apă sărată poate fi eficientă pentru a reduce inflamația gâtului și disconfortul;
• mierea și lămâia pot fi adăugate în ceai pentru a calma iritația gâtului;
• ceaiul de ghimbir poate avea efecte antiinflamatorii și ajută, așadar, la ameliorarea durerii, a inflamației asociate cu faringita virală.

Principala modalitate prin care se poate reduce riscul de a dezvolta faringită virală o reprezintă vaccinarea împotriva agenților patogeni implicați în etiologia bolii. Deși majoritatea cazurilor se rezolvă de obicei de la sine în decurs de o săptămână, există și situații în care ar putea să fie necesar consultul unui medic specialist. Aceste situații se pot prezenta astfel:

• dacă simptomele durează mai mult de 7-10 zile;
• dacă febra este foarte ridicată sau persistentă;
• dacă apar dificultăți severe la înghițire sau respirație;
• dacă apar erupții cutanate extinse;
• dacă existe semne de deshidratare (urină în cantitate redusă, gură și mucoase uscate).

Faringita virală rareori va duce la complicații, însă necesită monitorizare îndeaproape. În cazul în care apar simptome severe, este necesar consultul medical de specialitate. Riscul de posibile complicații este mai mare în caz de faringită bacteriană, faringita virală având de obicei un curs destul de ușor de gestionat.

Resurse bibliografice:

1. Bower JR. Pharyngitis. Netter’s Infectious Diseases. 2012:177–82. doi: 10.1016/B978-1-4377-0126-5.00033-1. Epub 2012 Mar 21. PMCID: PMC7152388. Link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7152388/;
2. Cots JM, Alós JI, Bárcena M, Boleda X, Cañada JL, Gómez N, Mendoza A, Vilaseca I, Llor C. Recommendations for Management of Acute Pharyngitis in Adults. Acta Otorrinolaringologica (English Edition). 2015 May-June;66(3):159–70. doi: 10.1016/j.otoeng.2015.05.003. Epub 2015 Jun 15. PMCID: PMC7154615. Link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7154615/;
3. Weber R. Pharyngitis. Prim Care. 2014 Mar;41(1):91-8. doi: 10.1016/j.pop.2013.10.010. Epub 2013 Nov 21. Erratum in: Prim Care. 2015 Mar;42(1):xvii. PMID: 24439883; PMCID: PMC7119355. Link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7119355/;
4. Arnold JC, Nizet V. Pharyngitis. Principles and Practice of Pediatric Infectious Diseases. 2018:202–208.e2. doi: 10.1016/B978-0-323-40181-4.00027-X. Epub 2017 Jul 18. PMCID: PMC7152356. Link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7152356/.
5. Wolford RW, Goyal A, Belgam Syed SY, et al. Pharyngitis. [Updated 2023 May 1]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2024 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519550/.