Fibromialgie – cauze și tratament

Andrei Cioată

Cuprins

1. Fibromialgie – ce este?

2. Fibromialgie – factori de risc și cauze

3. Fibromialgie – simptome

4. Diagnosticul de fibromialgie

5. Alternative de tratament pentru fibromialgie

Diagnosticul de fibromialgie definește o afecțiune caracterizată prin dureri musculo-scheletice cronice generalizate. Ca urmare a durerilor necontrolate, greu de ameliorat și suportat, această afecțiune este frecvent însoțită de oboseală, tulburări cognitive și simptome psihiatrice, care nu doar că duc la scăderea calității vieții, dar chiar pot exacerba durerile din fibromialgie. Această patologie este considerată a fi deosebit de obscură nu doar din punctul de vedere al faptului că agentul etiologic este deseori necunoscut, ci și a faptului că mecanismul fiziopatologic rămâne incert. Totuși, simptomele asociate diagnosticului de fibromialgie pot fi relativ ușor de înțeles.

În momentul de față, nu există dovezi că ar fi vorba despre o inflamație tisulară, în ciuda durerii resimțite la nivelul țesuturilor moi. Se consideră că fibromialgia ar fi o tulburare în mecanismul de reglare al durerii, iar rezultatele cercetărilor actuale sugerează viabilitatea acestei teorii. De asemenea, diagnosticul de fibromialgie se clasifică, adesea, ca o formă de sensibilizare centrală cu exacerbarea intensității durerilor resimțite. Agentul etiologic poate rămâne necunoscut și, în lipsa diagnosticării unei alte afecțiuni subiacente care se traduce prin astfel de dureri, s-a ajuns la concluzia că persoanele cu fibromialgie suferă, de fapt, de o tulburare neurosenzorială.

Fibromialgie – ce este?

Fibromialgia este un sindrom caracterizat prin dureri musculo-scheletice cronice, răspândite la nivelul întregului corp, frecvent însoțit de alte simptome cum ar fi oboseala continuă, tulburări gastrointestinale, modificări ale calității somnului și ale dispoziției generale. Statistici de natură epidemiologică reliefează faptul că între 2-8% din populația globală suferă de fibromialgie, în timp ce etiologia și fiziopatologia bolii rămân incomplet elucidate. Se știe, totuși, că sindromul de fibromialgie este cauzat de un fenomen de sensibilizare centrală, caracterizat prin disfuncția unor neurocircuite care implică: percepția, transmiterea și procesarea stimulilor nociceptivi.

Sensibilizarea centrală face ca durerea să fie resimțită în special la nivelul aparatului locomotor (mușchi, oase, articulații, tendoane). În ultimii ani, specialiștii au reușit să asocieze patogeneza fibromialgiei și de alți factori, cum ar fi factorii inflamatori, imuni, endocrini, psihosociali, însă și genetici. Un reumatolog pune, de obicei, diagnosticul de fibromialgie atunci când descrie un istoric de durere cronică, răspândită în toate cadranele corpului, și care durează de cel puțin trei luni și atunci când durerea provocată prin presiune digitală în cel puțin 11 din 18 puncte alogene (puncte sensibile). Fibromialgia nu implică leziuni organice, dar afectează mult calitatea vieții.

Fibromialgie – factori de risc și cauze

Nu există dovezi că acest sindrom de fibromialgie ar avea o anumită cauză. Totuși, este declanșat sau agravat de mai mulți factori de stres fizic și/sau emoțional, care includ infecții și traume emoționale și fizice. Studiile susțin că în dezvoltarea sindromului de fibromialgie poate fi implicată și predispoziția genetică, dar potențialele gene implicate nu sunt cunoscute. Această afecțiune se traduce prin modificarea percepției durerii și procesării senzoriale, la nivelul SNC-ului (sistemul nervos central). Astfel, persoanele cu fibromialgie resimt stimulii nocivi ca fiind dureroși la niveluri mai mult mici de stimulare fizică, în comparație cu persoanele sănătoase.

În cazul stimulilor nocivi de scurtă durată, aplicați rapid și repetat, pacienții cu fibromialgie se pare că experimentează o percepție exacerbată a durerii resimțite. Se pare că în cazurile testate de fibromialgie există o deficiență a sistemelor analgezice endogene, iar cu ajutorul testelor de neuroimagistică funcțională s-a demonstrat existența unor diferențe de activitate electrică (mai ales în sensul creșterii) la nivelul zonelor din creier responsabile de percepția durerii. Conform studiilor epidemiologice, s-a observat că diagnosticul de fibromialgie este pus mai frecvent în anumite situații, ținându-se cont de anumiți factori de risc și afecțiuni medicale subiacente:

vârsta: deși poate afecta toate categoriile de vârstă, chiar și copii, diagnosticul este pus mai frecvent în rândul persoanelor de vârste mijlocii, incidența crescând cu înaintarea în vârstă;
lupus sau artrită reumatoidă: fibromialgia pare a fi un efect secundar al anumitor afecțiuni;
sexul: femeile sunt mult mai predispuse la fibromialgie (sex ratio 2:1);
evenimentele stresante, traumatice (accidente de mașină, PTSD, depresie și anxietate) au potențialul atât de a duce la fibromialgie, cât și de a exacerba afecțiunea;
leziunile repetitive asupra articulațiilor, mușchilor;
infecțiile virale (în special cele recurente);
antecedentele familiale (componenta genetică);
obezitatea și sedentarismul.

Pacienții cu fibromialgie prezintă tulburări de percepție și procesare a durerii la nivel cerebral. Aceștia devin hipersensibili și prezintă reactivitate exacerbată la stimuli dureroși, pragul durerii fiind mult mai mic decât în cazul persoanelor sănătoase. În fibromialgie se mai observă o serie de anomalii biochimice și fiziologice, cum ar fi:

niveluri ridicate ale neurotransmițătorilor implicați în transmiterea durerii: substanța P, dar și glutamatul;
niveluri scăzute ale serotoninei și norepinefrinei în căile descendente anti-nociceptive care se găsesc la nivelul măduvei spinării;
intensificarea și prelungirea senzațiilor de durere resimțite;
alterarea activității opioidelor (substanțe care reduc durerea) endogene cerebrale;
dereglări în biosinteza și acțiunea dopaminei.

Fibromialgie – simptome

Principalele simptome ale fibromialgiei sunt durerea musculo-scheletală generalizată, implicit oboseala, adesea însoțite de tulburări cognitive și de natură psihiatrică:

durere musculo-scheletală generalizată (bilaterală, care interesează tot corpul), descrierea predominantă fiind durerea musculară, dar pot exista și dureri articulare;
oboseala exacerbată în special în momentul trezirii, dimineața, dar și în jurul după-amiezii, și care se agravează la activități minore sau chiar în urma repausului prelungit;
tulburările cognitive sunt frecvent descrise drept „ceață fibroasă”, persoanele manifestând dificultăți în ceea ce privește atenția și rapiditatea în gândire;
alte simptome includ anxietatea sau depresia (30-50% dintre pacienți), dureri de cap (peste 50% dintre pacienți), sindromul de intestin iritabil, refluxul gastroesofagian, dispnee, ochii uscați, disfagie, palpitații.

Diagnosticul de fibromialgie

În cazurile de fibromialgie nu se observă niciun fel de anomalii în urma efectuării testelor tipice de laborator sau imagistice. În cadrul studiilor de cercetare, RMN-ul funcțional și alte tipuri de imagistică mult mai sensibilă dezvăluie existența unor anomalii la pacienții bolnavi, însă aceste tehnici nu sunt utilizate în mod normal în practica clinică. Există o gamă variată de criterii pe care specialiștii le au în vedere atunci când vor să certifice acest diagnostic: pacienții care vor îndeplini criteriile de diagnostic se consideră că suferă de fibromialgie. Acestea sunt:

indicele durerii generalizate este 7 și scorul scalei de severitate a simptomelor este de 5;
simptomele sunt prezente (aproximativ la aceeași intensitate) de cel puțin 3 luni;
pacientul nu este diagnosticat cu nicio altă afecțiune care ar putea explica prezența durerii.

Alternative de tratament pentru fibromialgie

Abordarea terapeutică a fibromialgiei include educarea pacienților în ceea ce privește semnele și simptomele bolii, regim de exerciții fizice și medicină sportivă, precum și terapie pe bază de medicamente în cazul pacienților care nu răspuns la alternativele non-farmacologice.

Educarea pacientului cu fibromialgie

Este important ca pacienții cu fibromialgie să înțeleagă ce înseamnă boala de care suferă, și în această privință se recomandă:

explicarea pacientului că boala de care suferă este, într-adevăr, o boală reală;
se cunoaște faptul că stresul și emoțiile puternice, care duc la tulburări de dispoziție, pot să exacerbeze simptomele bolii, motiv pentru care pacienții sunt încurajați să practice tehnici și metode viabile pentru a se relaxa, să meargă la terapie sau să facă parte din programe de reducere a stresului și anxietății;
practici de igienă a somnului, cu respectarea orelor de somn și solicitarea de ajutor profesional în cazul în care pacientul se confruntă cu insomnie.

Exercițiile fizice, kinetoterapia și fizioterapia

Se recomandă ca pacientul cu fibromialgie să urmeze programe speciale de medicină sportivă, fizioterapie și kinetoterapie. De asemenea, practicarea exercițiilor fizice în regim individual și în special a antrenamentelor cardio este recomandată, deoarece ajută la ameliorarea durerii, pe lângă îmbunătățirea calității somnului.

Tratamentul medicamentos

În mod frecvent se recomandă abordarea alternativelor non-farmacologice și în combinație cu alternativele farmacologice:

antidepresive (amitriptilina, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei și noradrenalinei), confirmându-se faptul că ciclobenzaprina, un medicament triciclic, este eficient la pacienții cu fibromialgie;
anticonvulsivante (gabapentina și pregabalina), FDA aprobând trei medicamente utilizate pentru tratamentul simptomelor fibromialgiei: pregabalina, duloxetina și milnacipranul.

Tratamentul simptomelor persistente din fibromialgie

Dacă pacientul nu răspunde eficient la niciun fel de tratament (non-farmacologic și tratamentul farmacologic unic, la doză maximă tolerată), se recomandă următoarele:

tratamentul medicamentos combinat la pacienții care nu răspund la monoterapie;
încurajarea participării la programe de exerciții fizice supravegheate (yoga, stretching, înot, cardio, fizioterapie și kinetoterapie, sub îndrumarea unui profesionist);
intervenții psihosociale (terapie cognitiv-comportamentală);
terapii complementare: yoga, acupunctura, Tai Chi, biofeedback;
tehnici de neuromodulare.