Hemiplegia sau hemipareza afectează o singură parte corpului

Hemiplegia este o afecțiune cauzată de o leziune cerebrală sau a măduvei spinării, care are ca rezultat paralizia parțială sau totală a unei jumătăți a corpului. În plus, afecțiunea provoacă probleme de echilibru și rigiditate musculară, iar severitatea simptomelor depinde de localizarea leziunilor. Există două tipuri de hemiplegie – hemiplegie congenitală și hemiplegie dobândită. Hemiplegia congenitală apare înainte de naștere, în timpul nașterii sau în următorii doi ani de viață, însă dacă afecțiunea se dezvoltă pe parcursul vieții, se numește hemiplegie dobândită.

Cum se manifestă hemiplegia

Hemiplegia poate afecta partea dreaptă sau stângă a corpului. Simptomele în hemiplegie variază de la un pacient la altul și pot include dificultăți de mișcare sau incapacitatea de a mișca o parte a corpului, incontinență urinară, pierderea simțului tactil, dificultăți de vorbire, respirație și înghițire. Dacă hemiplegia este cauzată de o leziune cerebrală, afectarea creierului poate provoca și simptome care nu sunt specifice hemiplegiei în general, cum ar fi probleme de memorie, probleme de concentrare, probleme de vorbire, schimbări de comportament, convulsii etc.

Paralizia corzilor vocale: cauze, diagnostic și tratament

Afecțiuni care influențează apariția hemiplegiei

Hemiplegia poate fi cauzată de o serie de afecțiuni precum accidentele vasculare cerebrale, leziunile cerebrale sau ale măduvei spinării și infecții precum meningita. Cea mai frecventă cauză a hemiplagiei este accidentul vascular cerebral. Accidentele vasculare cerebrale provoacă modificări ale fluxului sangvin către creier, iar dacă regiunea afectată a creierului este responsabilă de mișcare și percepție, pacientul se poate confrunta cu hemiplegie. Regiunea afectată este de obicei opusă părții corpului unde se produce paralizia, mai exact, o leziune produsă în partea dreaptă a creierului va afecta partea stângă a corpului.

Tipurile de hemiplegie

Hemiplegie facială – persoanele cu hemiplegie facială au mușchii paralizați pe o parte a feței.
Hemiplegie spinală – este denumită și sindromul Brown-Sequard. Acesta implică leziuni la nivelul măduvei spinării, rezultând paralizie pe o parte a corpului și pierderea sensibilității pe cealaltă parte.
Hemiplegie contralaterală – se manifestă prin instalarea paraliziei pe partea opusă leziunii cerebrale.
Hemiplegie spastică – afectează o singură parte a corpului. Mușchii de pe partea afectată se contractă și își pierd funcțiile motorii și senzoriale.

Hemipareza și hemiplegia – asemănări și diferențe

Hemipareza și hemiplegia sunt ambele rezultatul producerii unor leziuni la nivelul sistemului nervos central, fiind dificil de tratat și afectând grav calitatea vieții pacientului. Deși simptomele sunt diferite, cele două probleme – hemipareza şi hemiplagia – sunt practic versiuni diferite ale aceleiași cauze de bază. Diferența dintre cele două constă în faptul că hemipareza se caracterizează prin slăbiciune pe o parte a corpului, iar hemiplegia se manifestă prin paralizie pe o parte a corpului.

Cum poate fi tratată hemiplegia

Deși hemipareza și hemiplegia prezintă simptome diferite, cauzele acestora sunt similare, deci tratamentul va fi același. Înainte de prescrierea tratamentului, se va analiza cauza simptomelor. În cazul unui accident vascular cerebral, fizioterapia, psihoterapia, acupunctura și modificările stilului de viață ar putea ajuta la ameliorarea simptomelor. O altă metodă de tratament este terapia prin mișcare indusă de constrângeri. Prin intermediul acesteia, pacientul este învățat să utilizeze mai mult partea afectată a corpului. Această metodă poate îmbunătăți funcția nervilor. În alte cazuri, este recomandată stimularea electrică, ce crește sensibilitatea nervilor senzoriali.

Paralizia Bell, cea mai întâlnită patologie a nervului facial

Șansele de recuperare pentru pacienții cu hemiplegie

Hemiplegia este o afecțiune imprevizibilă, cu simptome care se pot modifica în timp. Intervenția promptă, inclusiv fizioterapia, poate îmbunătăți substanțial șansele unei recuperări complete. Psihoterapia este, de asemenea, importantă, deoarece sentimentele copleșitoare apărute în urma acestei afecțiuni pot interfera cu capacitatea și dorința pacientului de a continua tratamentul. Fiecare pacient este diferit – unii oameni se recuperează spontan, chiar și fără tratament, în timp ce alții fac progrese minime, chiar și cu un tratament extins.

Surse: healthline.com; spinalcord.com; contact.org.uk