Hemocromatoza, diagnostic și tratament

Hemocromatoza este o afecțiune genetică determinată de acumularea fierului în organism, la valori peste 30 µmol/L. Acumularea are loc progresiv și se manifestă după vârsta de 40 de ani. Detectarea timpurie a hemocromatozei împiedică apariția complicațiilor și le oferă celor afectați posibilitatea unei vieți normale.

Hemocromatoza, generalități

Hemocromatoza se caracterizează printr-o absorbție excesivă de fier la nivelul intestinului și depozitarea la nivelul pielii, ficatului, inimii și pancreasului, provocând tulburări funcționale. Această acumulare are loc progresiv și se manifestă, în general, în jurul sau după vârsta de 40 de ani. Există două forme de hemocromatoză: hemocromatoză genetică și hemocromatoză dobândită. Hemocromatoza transmisă genetic este cauzată de mutația genei HFE din cromozomul 6. Frecvența mutației cromozomiale este de 1 caz la 200-300 de oameni, însă nu toți indivizii care prezintă această mutație dezvoltă hemocromatoză cu simptome clinice. Pentru a se manifesta simptomatic, este necesar ca ambii cromozomi 6 să sufere mutația. Aceasta afectează proteinele implicate în absorbția și transportul fierului din duoden. Afecțiunea poate fi favorizată și de alți factori care înlesnesc acumularea fierului în organism (hepatită cronică, alcoolism).

Fierul este un nutrient esențial întâlnit în multe alimente. El transportă oxigen (în hemoglobină) către toate părțile organismului. În mod normal, organismul absoarbe aproximativ 8-10% din fierul conținut de alimentele pe care o persoană le consumă. Un organism cu hemocromatoză va absorbi de patru ori mai mult fier decât în mod normal.

Hemocromatoza, simptome

Hemocromatoza se manifestă mai des la bărbați decât la femei. Simptomele apar în general când testele hematologice evidențiază acumularea anormală de fier. Principalele semne sunt oboseala cronică și disfuncția erectilă, urmând durerile articulare și abdominale, scăderea în greutate, poliuria. La nivelul pielii, hemocromatoza produce o colorație metalică și scuame asemănătoare solzilor de pește. Acestea se manifestă la nivelul feței, umerilor, coatelor, genunchilor, organelor genitale.

Frecvent apare alopecia parțială, iar unghiile capătă un aspect plat și colorație albă. La nivel articular sunt prezente dureri tranzitorii, în special la degete. Afectarea hepatică produsă de hemocromatoză este caracterizată prin hepatomegalie care duce, în timp, la ciroză și cancer hepatic. La nivelul pancreasului, acumularea de fier scade producerea de insulină, apărând diabetul manifestat prin colorația pielii, de unde și numele de „diabet bronzat” dat hemocromatozei. La nivel cardiac apare creșterea în volum a inimii, cu tulburări de ritm și, în cele din urmă, instalarea insuficienței cardiace.

Hmocromatoză, complicaţii

Complicațiile hemocromatozei sunt reprezentate de:
• ciroză și cancer hepatic;
• diabet cu urmări precum îngreunarea cicatrizării și probleme la nivelul retinei;
• probleme cardiace cu palpitații, oboseală, colorarea albastră a degetelor.

Din fericire, diagnosticarea precoce împiedică apariția complicațiilor și eficientizează tratamentul.

Diagnosticul de hemocromatoză

Anamneza și examenul fizic complet sunt primii pași în diagnosticarea hemocromatozei. Se vor lua în calcul afecțiunile din trecut, hemoragiile, transfuziile, donarea de sânge, bolile membrilor din familie sau rudelor apropiate. Femeile sunt chestionate asupra ciclului menstrual, sarcinii, metodelor contraceptive și simptomelor menopauzei. Femeile pierd o cantitate importantă de fier în timpul menstruației. Când sângerările menstruale încetează, la menopauză sau la apariția unei sarcini, fierul începe să se acumuleze în țesuturile organismului în cazul femeilor predispuse la hemocromatoză.

Hemocromatoza, investigații necesare

Analizele sangvine de rutină în diagnosticarea hemocromatozei sunt:

• saturația transferinei (siderofilina, proteina prezentă în serul sangvin, sintetizată de ficat, al cărei rol fiziologic esențial este transportul fierului necesar sintetizării hemoglobinei, începând de la celulele intestinale până la măduva osoasă. Concentrația în transferină a serului sangvin este cuprinsa în mod normal la adult între 2 și 4 g/L. Această valoare scade în caz de hemocromatoză);
• nivelul seric al feritinei (glicoproteina bogată în fier, sintetizată de ficat, care asigură stocarea fierului în acest organ, dar și în splină și măduva osoasă. Nivelul de feritină din sânge este mic în cazul carenței de fier, și crescut în caz de supraîncărcare în particular în hemocromatoză);
• nivelul seric la fierului (sideremia).

Alte investigații includ:
• analize sangvine pentru depistarea diabetului zaharat sau bolilor hepatice (complicații ale hemocromatozei);
• hemoleucograma, frotiul sangvin, hematocritul;
• teste genetice pentru identificarea defectelor genei HFE;
• biopsia hepatică pentru a cuantifica afectarea hepatică;
• tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică nucleară (RMN) și nivelul de alfa-fetoproteine (proteina în exces în neoplasmul hepatic).

Cuantificarea feritinei nu este suficientă pentru a detecta hemocromatoza, deoarece ajunge la un nivel ridicat în formele avansate ale afecțiunii. Prezența cantității crescute de fier depozitat în ficat poate fi evidențiată prin analiza RMN, dar trebuie îndepărtate alte posibile cauze ale nivelului crescut de fier la nivel hepatic, precum talasemia, sindromul inflamator cronic, alcoolismul sau intoxicațiile medicamentoase.

Tratamentul farmacologic pentru hemocromatoză

Pentru scăderea nivelului sangvin al fierului se efectuează flebotomii (incizia unei vene), prelevându-se sânge, iar pacientului i se administrează suficiente lichide pentru a compensa pierderile. Flebotomia nu poate vindeca acele complicații din stadiile finale, cum ar fi afectarea hepatică, insuficiența cardiacă sau diabetul zaharat, acestea necesitând tratament specific.

La persoanele la care nu se poate efectua această procedură, se administreaza injectabil desferal, o substanță ce are proprietatea de a fixa fierul și de a face posibilă eliminarea lui prin urină sub formă de săruri. Desferoxamina este produsa de bacteria Streptomyces pilosus, prezentând proprietatea de a chelata fierul și de a ajuta eliminarea lui din organism. Aceasta acționează prin legarea ionilor liberi de fier din sânge. Cercetări recente au evidențiat rolul în grăbirea vindecării distrugerilor nervilor și în împiedicarea eliberării mediatorilor inflamatori. Desferoxamina este utilizată pentru tratarea intoxicației acute cu fier, în special la copii. Mai mult, poate fi folosită și în intoxicația cu aluminiu, însă această indicație nu a fost încă aprobată de FDA (Food and Drug Administration). De asemenea, a fost utilizată cu succes la pacienții cu aceruloplasminemie.

Concluzii

Din fericire, detectarea și tratamentul precoce al hemocromatozei împiedică apariția complicațiilor, iar persoanele care suferă de această boală duc o viață normală. Pacienții cu hemocromatoză trebuie să evite consumul băuturilor alcoolice pentru a nu spori afectarea hepatică și să nu apeleze niciodată la suplimentele cu fier. Se recomandă vaccinarea contra hepatitei B și evitarea administrării paracetamolului și corticoizilor, din cauza toxicității hepatice.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Bibliografie:

1. Lee H. J., Lee J., Lee S. K., Kim E. C., Differential regulation of iron chelator-induced IL-8 synthesis via MAP kinase and NF-kappaB in immortalized and malignant oral keratinocytes. BMC Cancer. 2007 Sep 13, 7:176;
2. Choi E. Y., Kim E. C., Oh H. M., Kim S., Lee H. J., Yoon K. H., Kim E. A., Han W. C., Choi S. C., Hwang J. Y., Park C., Oh B. S., Kim Y., Kimm K. C., Park K. I., Chung H. T., Jun C. D., Iron chelator triggers inflammatory signals in human intestinal epithelial cells: involvement of p38 and extracellular signal-regulated kinase signaling pathways. J Immunol. 2004 Jun 1;
3. Iron Produces First Desferal Pills, Press TV 9 May 2009;
4. Miyajima H., Takahashi Y., Kamata T., Shimizu H., Sakai N., Gitlin J. D., Use of desferrioxamine in the treatment of aceruloplasminemia, Ann. Neurol. 4:404-407, 1997.

Mirela Popa

Farmacist