Hipertensiunea arterială la sportivii de performanță

Valorile crescute ale tensiunii arteriale reprezintă una din modificările cel mai des întâlnite în cadrul screeningului precompetițional al sportivilor de performanță. Evaluarea sportivului cu hipertensiune arterială urmărește aceiași pași ca la orice pacient hipertensiv: evaluarea factorilor de risc cardiovascular, cuantificarea gradului de afectare a organelor țintă, decelarea comorbidităților, stratificarea riscului, modificarea stilului de viață și tratamentul farmacologic, care la sportivi trebuie stabilit în funcție de prevederile WADA (World Antidoping Agency). Prezenta lucrare își propune o trecere în revistă a principalelor aspecte particulare ale hipertensiunii arteriale la sportivii de performanță, în conformitate cu actualele ghiduri [1-4].

Introducere

Hipertensiunea arterială este cel mai răspândit factor de risc la nivel mondial și a fost asociată cu mortalitate crescută și cu povara generală a bolilor cardiovasculare [3]. Prevalența hipertensiunii arteriale în anul 2000 a fost estimată la 26% din populația adultă, cu 972 de milioane de persoane afectate în întreaga lume. Iar prevalența estimată pentru 2025 este de 29%, cu 1,5 miliarde de persoane afectate [5]. Aceasta reprezintă o problemă majoră de sănătate, fiind în centrul atenției cu privire la cele mai eficiente mijloace de reducere a tensiunii arteriale, pentru a scădea povara bolilor cardiovasculare.

În acest context, s-a demonstrat că antrenamentul fizic regulat este eficient în scăderea tensiunii arteriale și în reducerea profilului de risc cardiovascular [6]. Într-adevăr, ghidurile actuale recomandă modificarea stilului de viață, inclusiv 30 de minute de exerciții aerobe de intensitate moderată, timp de 5 – 7 zile pe săptămână [7]. Mecanismele care conduc la o scădere pe termen lung a tensiunii arteriale sunt asociate în principal cu o structură și funcție vasculară periferică îmbunătățite [8].

În timp ce efectele benefice ale exercițiilor de intensitate moderată au fost dovedite într-o gamă largă de studii de specialitate, creșterea acută a tensiunii arteriale, asociată cu exploziile de exerciții fizice intense, poate duce la complicații potențial dăunătoare. Într-adevăr, creșterea tensiunii arteriale în timpul efortului a fost, de asemenea, considerată ca fiind parte din factorii determinanți ai evenimentelor cardiace, cum ar fi ruptura plăcii coronare și ruptura anevrismului arterial cerebral [9].

Identificarea în timp util a subiecților hipertensivi este importantă în stabilirea strategiei de screening cardiovascular precompetițional, pentru a implementa managementul adecvat și urmărirea pacientului. Recomandările pentru participarea la sporturi de performanță a sportivilor cu hipertensiune arterială au fost publicate recent de secția de cardiologie sportivă a Asociației Europene de Cardiologie Preventivă [2].

Prevalența hipertensiunii arteriale la sportivi

Participarea la sportul de performanță implică, de obicei, persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani. Prevalența hipertensiunii în acest interval de vârstă este mai mică decât la persoanele vârstnice. În rândul populației din S.U.A., se raportează că prevalența hipertensiunii arteriale la adulții tineri este cuprinsă între 4 și 19% [10]. În țările europene, prevalența hipertensiunii în grupa de vârstă 35 – 44 de ani a fost raportată ca fiind de până la 27% [11]. În Italia, un studiu național transversal asupra persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani (evaluat în timpul Zilei Mondiale a Hipertensiunii, din 2014) a arătat că 11% dintre adulții tineri aveau hipertensiune arterială [12].

Hipertensiunea arterială este una dintre cele mai frecvente tulburări cardiovasculare raportate la populația tânără sportivă, în cadrul screeningului precompetițional [13]. Anumite discipline sportive, cum ar fi fotbalul american, baseballul și ridicarea greutăților, par să fie asociate cu o prevalență mai mare a hipertensiunii arteriale. Karpinos și colab. săi [14] au raportat că jucătorii de fotbal au avut o prevalență mai mare a hipertensiunii, în comparație cu alte sporturi (19% vs. 7%), iar Tucker și colab. lui [15] au descoperit că tensiunea arterială medie la jucătorii din Liga Națională de Fotbal a fost mai mare decât cea a persoanelor de aceeași vârstă și rasă [15].

Cu toate acestea, o metaanaliză a lui Berge și a colab. săi [13] a indicat că există o variabilitate mare în rândul sportivilor, tensiunea arterială sistolică medie variind de la 109 ± 11 mmHg la 138 ± 7 mmHg, iar tensiunea arterială diastolică variind de la 57 ± 12 mmHg la 92 ± 10 mmHg. Prevalența hipertensiunii arteriale diferă, de asemenea, semnificativ între studii, variind de la 0 la 83% (la marii halterofili) [13]. O parte din variabilitatea observată între studii este legată de diferențele privind metodele: fie definiția hipertensiunii arteriale nu a fost uniformă (cu 11 definiții diferite între studii), fie metodele de măsurare a tensiunii arteriale au fost slab standardizate. De asemenea, există diferențe mari între diversele sporturi practicate, specialiștii în cardiologie sportivă clasificând sporturile în 4 categorii, în funcție de influența asupra remodelării cardiovasculare (tabelul 1).

Tabelul 1. Clasificarea sporturilor, conform [2,16] 

Diagnostic

Hipertensiunea arterială este definită de valorile tensiunii arteriale în repaus: ≥ 140 mmHg pentru tensiunea arterială sistolică și/sau ≥ 90 mmHg pentru tensiunea arterială diastolică [4]. Clasificarea tensiunii arteriale, conform ghidurilor Societății Europene de Cardiologie, este prezentată în tabelul 2.

Tabelul 2. Clasificarea tensiunii arteriale conform ghidurilor ESH/ESC, conform [2,4]

Abordarea măsurării tensiunii arteriale la sportivi trebuie să fie riguroasă și să respecte recomandările, mai ales dacă valoarea inițială depășește 120/80 mmHg. Măsurarea trebuie efectuată într-o cameră liniștită, cu sportivul șezând, după cel puțin 5 minute de odihnă. Brațul atletului trebuie să fie așezat orizontal și sprijinit la nivelul inimii și trebuie selectată o dimensiune adecvată a manșetei, pentru a se potrivi circumferinței brațului. Fazele Korokoff I și V ale sunetului cardiac trebuie înregistrate pentru tensiunea arterială sistolică și, respectiv, diastolică. Ar trebui să se facă o medie a două sau mai multe măsurători [4].

În cazuri selectate, cum ar fi atunci când se suspectează hipertensiune arterială „de halat alb”, se recomandă monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore [4]. Această tehnică are avantajul de a evita stresul psihic al mediului medical și de a oferi un număr mare de măsurători, incluzând variații zilnice. Valorile limită actuale pentru definirea hipertensiunii la monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale pe 24 de ore sunt ≥ 130 mmHg pentru tensiunea arterială sistolică și/sau ≥ 80 mmHg pentru tensiunea arterială diastolică (≥ 135 mmHg și/sau ≥ 85 mmHg pentru tensiunea arterială în timpul zilei și/sau ≥ 120 mmHg și/sau ≥70 mmHg pentru tensiunea arterială pe timp de noapte) [4]. Mai mult decât atât, automăsurările în serie, la domiciliu, sunt utile pentru a defini în cele din urmă profilul tensiunii arteriale al sportivului.

Pentru a exclude cauzele secundare, ar trebui efectuate un istoric clinic minuțios, un examen fizic și teste de diagnostic ulterioare la sportivii în cazul cărora se constată o valoare crescută a tensiunii arteriale la examenul fizic [3]. Într-adevăr, 5 – 10% dintre pacienții cu hipertensiune arterială pot avea o tulburare de bază care poate fi tratată corespunzător, dacă este identificată prompt [3]. În tabelul 3, sunt prezentate principalele cauze de hipertensiune secundară, precum și semnele și simptomele caracteristice fiecărei cauze [17].

Tabelul 3. Cauze de hipertensiune secundară, conform [17]

Caracteristicile clinice care sugerează o cauză secundară a hipertensiunii arteriale sunt debutul precoce (< 30 de ani), în absența altor factori de risc, și antecedente heredocolaterale pozitive, hipertensiune arterială severă (180/110 mmHg) sau urgențe hipertensive, creșterea tensiunii arteriale la un individ anterior normotensiv sau hipertensiune rezistentă în ciuda tratamentului medical. Simptome precum anxietatea, transpirația, înroșirea feței, cefaleea și hipertensiunea paroxistică pot sugera feocromocitom; palpitațiile, modificările greutății corporale sau oboseala pot sugera o disfuncție tiroidiană; creșterea în greutate, oboseala, slăbiciunea musculară, hirsutismul, atrofia pielii pot fi simptome și semne ale sindromului Cushing; oboseala, constipația, poliuria și slăbiciunea musculară pot indica aldosteronismul primar; loviturile abdominale la examenul fizic pot sugera o stenoză a arterei renale. Utilizarea suplimentelor, a băuturilor energizante sau a medicamentelor (cum ar fi medicamentele antiinflamatoare non-steroidiene) ar trebui investigată în mod specific, deoarece acestea pot fi o cauză subestimată a hipertensiunii arteriale secundare la sportivi. Principalele medicamente și substanțe care pot induce creșterea secundară a tensiunii arteriale sunt enumerate în tabelul 4, conform [18].

Tabelul 4. Medicamente care pot cauza hipertensiune secundară, conform [18]

Când există semne sau simptome ale unei tulburări cardiace subiacente, trebuie efectuate examinări suplimentare în funcție de cazul specific, iar sportivul trebuie îndrumat către un specialist în cardiologie. De asemenea, este nevoie de efectuarea unor analize de laborator de rutină la toți sportivii care înregistrează valori tensionale ridicate, în cadrul screeningului precompetițional. Analizele care pot fi indicate pentru evaluarea clinică a unui sportiv cu hipertensiune arterială sunt enumerate în tabelul 5, conform [3]. Teste suplimentare, cum ar fi activitatea reninei plasmatice, aldosteronul și catecolaminele urinare pot fi solicitate selectiv, pentru a confirma diagnosticul suspectat [3].

Tabelul 5. Analize de laborator recomandate sportivului cu hipertensiune arterială, conform [3]

Testarea de efort poate oferi informații suplimentare pentru evaluarea adaptării sistemului cardiovascular la efort și evaluarea creșterii tensiunii arteriale în timpul efortului. Într-un studiu recent pe o populație extinsă de sportivi olimpici italieni [19], profilul tensiunii arteriale a fost evaluat în timpul efortului și s-a observat o creștere substanțială a tensiunii arteriale sistolice în timpul efortului, în comparație cu valoarea de bază (medie, + 70 mmHg). În schimb, tensiunea arterială diastolică nu s-a modificat (medie, + 1 mmHg). Valorile superioare (definite de percentila 95) pentru tensiunile arteriale sistolice și diastolice, la toată populația de sportivi, au fost 220 mmHg și, respectiv, 85 mmHg. Valoarea superioară a tensiunii arteriale sistolice a fost de 220 mmHg pentru bărbați și 200 mmHg pentru sexul feminin, iar valoarea superioară pentru tensiunea arterială diastolică a fost de 85 mmHg pentru bărbați și 80 mmHg pentru femei [19].

Rolul prognostic al răspunsului hipertensiunii arteriale la exerciții este încă în dezbatere. O metaanaliză anterioară a arătat că hipertensiunea indusă de efort este asociată cu un risc mai mare de evenimente cardiace viitoare la voluntarii sănătoși și la pacienții cu hipertensiune sistemică izolată [20]. Weiss și colab. săi [21] au arătat că tensiunea arterială crescută în repaus, la un nivel scăzut de efort sau la efort maxim, a fost asociată cu o incidență mai mare a evenimentelor cardiovasculare viitoare într-o perioadă de urmărire de 20 de ani. Cu toate acestea, o metaanaliză mai recentă nu a reușit să confirme aceste observații și a raportat rezultate contradictorii [22]. Este posibil ca un răspuns al hipertensiunii arteriale să fie un semn inițial de afectare funcțională vasculară și că utilitatea sa clinică se bazează pe identificarea subiecților prehipertensivi. În consecință, sportivii care prezintă un răspuns izolat de hipertensiune arterială la efort ar trebui sfătuiți să urmeze controale periodice, cu o atenție deosebită acordată factorilor de risc cardiovascular, dar fără restricții de la sportul competitiv [19].

Ecocardiografia poate oferi informații utile în evaluarea riscului cardiovascular al sportivilor hipertensivi. O creștere a grosimii peretelui și a masei ventriculului stâng, peste valorile așteptate (luând în considerare vârsta, sexul și tipul de sport), poate sugera hipertrofie patologică [23]. Geometria VS la sportivii hipertensivi prezintă mai frecvent o hipertrofie concentrică, caracterizată printr-o creștere a masei ( > 110 g/m² la bărbați și 95 g/m² la femei), asociată cu creșterea grosimii relative a peretelui (RWT) de > 0,42, unde RWT = sept interventricular + peretele posterior/diametrul end-diastolic [23]. Persoanele hipertensive pot prezenta, de asemenea, semne inițiale de relaxare afectată (măsurată pe ecocardiografia imagistică Doppler tisulară ca deformare longitudinală globală) sau o reducere subclinică a funcției sistolice diferite de sportivii normotensivi cu remodelare fiziologică a ventriculului stâng [24-25].

În continuare, evaluarea sportivului cu hipertensiune arterială ar trebui să depindă nu numai de măsurarea tensiunii arteriale, ci și de cuantificarea celorlalți factori de risc cardiovascular, de gradul afectării organelor țintă sau de prezența altor comorbidități (diabet zaharat) și a complicațiilor cardiovasculare sau renale. Principalii factori de risc cardiovascular, de care trebuie ținut cont când are loc evaluarea sportivului cu hipertensiune arterială, sunt enumerați în tabelul 6, conform [2,4].

Tabelul 6. Factori de risc la pacienții cu hipertensiune arterială, conform [2,4]

Hipertensiunea arterială este o patologie cronică, evolutivă, cu puternic impact în timp la nivelul peretelui vascular, generând complicații la nivelul organelor țintă, crescând astfel povara morbidității din cadrul acestei patologii. Astfel, când evaluăm un sportiv cu hipertensiune arterială, este important de cuantificat gradul afectării organelor țintă, precum este ilustrat în tabelul 7, conform [2,4].

Tabelul 7. Factori de risc la pacienții cu hipertensiune arterială, conform [2,4]

Deși hipertensiunea arterială reprezintă o patologie întâlnită mai frecvent la populația vârstnică, fiind necesară o evaluare amănunțită a prezenței comorbidităților care pot intrica planul de management terapeutic, chiar și atunci când avem de a face cu un sportiv cu hipertensiune arterială, este necesară cuantificarea prezenței comorbidităților, precum este ilustrat în tabelul 8, conform [2,4].

Tabelul 8. Comorbidități la pacienții cu hipertensiune arterială, conform [2,4]

Așadar, evaluarea sportivului cu hipertensiune arterială necesită parcurgerea mai multor pași, pentru a stabili cea mai eficientă strategie de management terapeutic. O reprezentare schematică a elementelor de care trebuie ținut cont în cadrul evaluării pacienților cu hipertensiune este ilustrată în tabelul 9, conform [2,4].

Tabelul 9. Caracteristici clinice relevante pentru stratificarea riscului la pacienții cu hipertensiune arterială, conform [2,4]

Cuantificarea prezenței factorilor de risc, a comorbidităților și a gradului de afectare a organelor țintă are ca scop stratificarea riscului de evenimente cardiovasculare la pacienții cu hipertensiune arterială. Tabelul 10 prezintă criteriile de stratificare a riscului cardiovascular la sportivii hipertensivi, pe baza gradului de hipertensiune arterială și a caracteristicilor clinice asociate, conform [2,4], iar în tabelul 11 este prezentat riscul mortalității de cauză cardiovasculară la pacienții cu hipertensiune arterială, conform [2,26].

FR = factori de risc, AOT = afectarea organelor țintă, BRC = boală renală cronică, BCV = boală cardiovasculară

Tabelul 10. Stratificarea riscului la pacienții cu hipertensiune arterială, conform [2,4]

Tabelul 11. Riscul de mortalitate de cauză cardiovasculară la 10 ani, în cazul pacienților cu hipertensiune arterială, conform [2,26]

Managementul sportivului hipertensiv

Sportivii cu hipertensiune arterială ar trebui gestionați în conformitate cu ghidurile actuale [1-4]. După excluderea cauzelor secundare de hipertensiune arterială, sportivul trebuie sfătuit cu privire la modificările stilului de viață, cum ar fi restricția aportului de sare, scăderea în greutate, consumul scăzut de alcool, consumul crescut de legume și fructe, renunțarea la fumat și întreruperea suplimentelor și a medicamentelor antiinflamatoare. Sportivul este apoi reevaluat periodic, iar dacă aceste modificări ale stilului de viață nu reușesc să normalizeze tensiunea arterială sau se consideră că sportivul are un profil de risc ridicat, tratamentul farmacologic trebuie inițiat prompt [7].

Ghidurile actuale recomandă mai multe clase de medicamente pentru controlul hipertensiunii arteriale, inclusiv inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, blocante ale receptorilor de angiotensină, beta-blocante, antagoniști de calciu și diuretice. Cu toate acestea, medicul responsabil de îngrijirea sportivului trebuie să țină cont de faptul că unele dintre aceste medicamente sunt incluse în „Lista de substanțe și metode interzise” a WADA (World Antidoping Agency). De exemplu, diureticele sunt întotdeauna interzise și beta-blocantele pot fi interzise în anumite discipline sportive (cum ar fi tirul cu arcul), în care controlul tremorului muscular este de importanță supremă în atingerea performanței. În cazul în care medicamentul interzis este considerat a fi esențial pentru controlul tensiunii arteriale și nu poate fi modificat, trebuie aplicat către WADA pentru o ,,Scutire de uz terapeutic”, pentru autorizarea corespunzătoare.

Când tensiunea arterială este doar ușor crescută și profilul general de risc cardiovascular este scăzut, ceea ce este scenariul obișnuit la un sportiv tânăr, un singur regim terapeutic cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau blocanți ai receptorilor angiotensinei va controla de obicei valorile tensiunii arteriale. Cu toate acestea, în alte cazuri, pentru un management ideal, poate fi necesară combinarea mai multor clase de medicamente [7].

În ceea ce privește recomandările de participare la sportul de performanță, decizia ar trebui luată după o analiză atentă a gradului de control al tensiunii arteriale, a profilului general de risc cardiovascular și a tipului de sport. Pe baza acestor criterii, sportivul hipertensiv poate fi clasificat ca având risc scăzut, moderat, crescut sau foarte crescut. Decizia de participare la sporturi de performanță depinde de gradul de control al profilului tensiunii arteriale. De obicei, nu există nicio contraindicație pentru participarea la sporturi de performanță, dacă tensiunea arterială a sportivului este bine controlată printr-un tratament adecvat, iar profilul cardiovascular general este scăzut. Anumite restricții pot fi necesare când riscul cardiovascular general este ridicat. Evaluarea sportivului, cu reevaluarea riscului cardiovascular, trebuie efectuată anual sau la fiecare 6 luni, în cazul riscului crescut spre foarte crescut. Recomandările de participare la sportul de performanță sunt ilustrate în tabelul 12, conform [2].

TA = tensiune arterială, FR = factori de risc, AOT = afectarea organelor țintă, CM = comorbidități

Tabelul 12. Recomandări generale pentru sportivii de performanță care au hipertensiune arterială, conform [2]

De asemenea, de fiecare dată când avem de a face cu valori tensionale ridicate la un sportiv de performanță, trebuie evidențiate și eliminate comportamentele care pot crește tensiunea arterială la sportivi, precum este ilustrat în tabelul 13, conform [27].

Tabelul 13. Comportamente care pot crește tensiunea arterială la sportivi, conform [27].

Concluzii

În încheiere, prezentăm rezumatul lucrării, enumerând principalele idei cu privire la hipertensiunea la sportivii de performanță și eligibilitatea acestora pentru competiții, conform celor mai noi ghiduri ale Societății Europene de Cardiologie [1].

• O persoană cu TA sistolică persistentă (TAS) ≥ 140 mmHg și/sau TA diastolică (TAD) ≥ 90 mmHg este considerată hipertensivă. Pacienții hipertensivi sunt sfătuiți să practice cel puțin 30 minute de activitate fizică de intensitate moderat – crescută de tip aerob (mers, alergat, ciclism sau înot), timp de 5 – 7 zile pe săptămână. O astfel de intervenție este asociată cu o reducere medie a TAs de 7 mmHg și a TAd de 5 mmHg [1]. Antrenamentul suplimentar de rezistență este foarte eficient în reducerea în continuare a TA, antrenamentul de rezistență recomandându-se, de asemenea, de 2 – 3 zile pe săptămână. Într-adevăr, efectul de scădere a TA al exercițiilor de rezistență și izometrice poate fi comparabil sau chiar mai mare decât cel al exercițiului aerob.
• Dacă se dorește participarea la activități sportive de mare intensitate, este justificată o evaluare cardiovasculară precompetițională, pentru a identifica sportivii cu simptome induse de efort, răspuns excesiv al TA la efort și prezența leziunilor organelor țintă. Persoanele cu simptome care sugerează o boală coronariană necesită o evaluare suplimentară și o optimizare a terapiei medicale, înainte de a participa la sport. Dacă tensiunea arterială este slab controlată (TAS în repaus > 160 mmHg), un test de efort maxim trebuie amânat până când TA este controlată.
• Măsurile non-farmacologice ar trebui considerate drept primul pas în managementul hipertensiunii arteriale la sportivi. Acestea includ restricționarea aportului de sare și a consumului de alcool, scăderea în greutate, dacă este cazul, dieta echilibrată și renunțarea la fumat. Programele de exerciții aerobe ar trebui să completeze programul de antrenament al pacientului. În cazul în care astfel de modificări ale stilului de viață nu scad TA după 3 luni, trebuie inițiat tratamentul medicamentos antihipertensiv, dacă TAS rămâne > 140 mmHg. Terapia antihipertensivă, împreună cu intervenția în stilul de viață, ar trebui luată în considerare la toate persoanele cu vârsta > 65 de ani, dar < 80 de ani, cu condiția să fie bine tolerată. Este important să se ia în considerare faptul că beta-blocantele sunt interzise în anumite sporturi de tip skill, cum ar fi tirul, și că pot induce bradicardie și/sau capacitate aerobă de efort mai mică. Diureticele sunt interzise în toate sporturile de competiție. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), blocanții receptorilor angiotensinei II și antagoniștii de calciu sunt medicamentele preferate, alese la sportivi. Este de remarcat faptul că utilizarea medicamentelor antiinflamatoare neselective non-steroidiene, pentru durerile musculo-scheletale, poate contribui la creșterea TA.
• Când TA este necontrolată, se recomandă restricția temporară de la sporturile de competiție, cu posibila excepție a sporturilor de skills. La persoanele cu profil de risc ridicat, inclusiv la cei cu afectare a organelor terminale [hipertrofie ventriculară stângă (LV), disfuncție diastolică, dovezi ecografice de îngroșare a peretelui arterial sau plăci de ateroscleroză, retinopatie hipertensivă, creatininemie crescută (bărbați 1,3 – 1,5 mg/dl, femei 1,2 – 1,4 mg/dl) și/sau microalbuminurie], la care TA este controlată, participarea la toate sporturile de competiție este posibilă, cu excepția celor mai intense discipline de putere, cum ar fi aruncarea discului/suliței, ridicarea și aruncarea greutăților.
• În timpul participării la sport, se recomandă monitorizarea regulată, în funcție de severitatea hipertensiunii și de categoria de risc. La persoanele cu valori limită ale TA, trebuie luată în considerare evaluarea ambulatorie regulată a TA. La persoanele cu risc cardiovascular scăzut sau moderat și TA bine controlată, nu ar trebui să existe restricții privind participarea la sport. Cu toate acestea, ridicarea greutăților intense, mai ales când include o muncă substanțială a mușchilor izometrici (static), poate avea un efect presor marcat, așa că ar trebui evitată. În acest context, evitarea manevrei Valsalva, în special, este justificată, deoarece ținerea respirației în timpul contracției musculare este asociată cu o creștere mai mare a TAS și TAD.
• Unii sportivi pot fi normotensivi în repaus, însă pot avea un răspuns exagerat al TA la efort. Acest fapt crește incidența riscului de hipertensiune arterială la sportivii înalt antrenați și normotensivi pe termen mediu. Dacă TAS crește la > 200 mmHg, la o sarcină de lucru de 100 W în timpul testelor de efort, terapia medicală antihipertensivă ar trebui optimizată și evaluarea clinică și paraclinică, inclusiv ECG și ecocardiografie, ar trebui luată în considerare, chiar dacă sportivul este normotensiv în repaus.

Referințe bibliografice:

1. Pelliccia A, Sharma S, Gati S, et al. 2020 ESC Guidelines on sports cardiology and exercise in patients with cardiovascular disease: The Task Force on sports cardiology and exercise in patients with cardiovascular disease of the European Society of Cardiology (ESC). Eur Heart J. 2021; 42(1):17–96;
2. Niebauer J, Börjesson M, Carre F, et al. Recommendations for participation in competitive sports of athletes with arterial hypertension: a position statement from the sports cardiology section of the European Association of Preventive Cardiology (EAPC). Eur Heart J. 2018 Oct 21; 39(40):3664–3671;
3. Pelliccia A, Heidbuchel H, Corrado D, et al. The ESC Textbook of Sports Cardiology. Oxford. 2019; 11:447–53;
4. Mancia G, Fagard R, Narkiewicz K, et al. 2013 ESH/ESC guidelines for the management of arterial hypertension: the Task Force for the Management of Arterial Hypertension of the European Society of Hypertension (ESH) and of the European Society of Cardiology (ESC). Eur Heart J. 2013; 34:2159–2219;
5. Kearney PM, Whelton M, Reynolds K, et al. Global burden of hypertension: analysis of worldwide data. Lancet. 2005; 365:217–23;
6. Naci H, Ioannidis JP. Comparative effectiveness of exercise and drug interventions on mortality outcomes: metaepidemiological study. BMJ. 2013; 347:f5577;
7. Mancia G, Fagard R, Narkiewicz K, et al. 2013 ESH/ESC Guidelines for the management of arterial hypertension. J Hypertens. 2013; 31:1281–1357;
8. Sabbahi A, Arena R, Elokda A, Phillips SA. Exercise and hyper- tension: uncovering the mechanisms of vascular control. Prog Cardiovasc Dis. 2016; 59:226–34;
9. Black HR, Sica D, Ferdinand K, White WB. Eligibility and disqualification recommendations for competitive athletes with cardiovascular abnormalities: Task Force 6: Hypertension. Circulation. 2015; 132:e298–302;
10. Chiolero A, Bovet P, Paradis G. Screening for elevated blood pressure in children and adolescents: a critical appraisal. JAMA Pediatr. 2013; 167:266–73;
11. Wolf-Maier K, Cooper RS, Banegas JR, et al. Hypertension prevalence and blood pressure levels in 6 European countries, Canada, and the United States. JAMA, 2003; 289:2363–9;
12. Bruno RM, Pucci G, Rosticci M, et al. Association between lifestyle and systemic arterial hypertension in young adults: a national, survey-based, cross-sectional study. High Blood Press Cardiovasc Prev. 2016; 23:31–40;
13. Berge HM, Isern CB, Berge E. Blood pressure and hypertension in athletes: a systematic review. Br J Sports Med. 2015; 49:716–23;
14. Karpinos AR, Roumie CL, Nian H, et al. High prevalence of hypertension among collegiate football athletes. Circ CardiovascQual Outcomes. 2013; 6:716–23;
15. Tucker AM, Vogel RA, Lincoln AE, et al. Prevalence of cardio-vascular disease risk factors among National Football League players. JAMA. 2009; 301:2111–19;
16. Pelliccia A, Adami PE, Quattrini F, et al. Are Olympic athletes free from cardiovascular diseases? Systematic investigation in 2352 participants from Athens 2004 to Sochi 2014. Br J Sports Med. 2017; 51:238–243;
17. Puar TH, Mok Y, Debajyoti R, et al. Secondary hypertension in adults. Singapore Med J. 2016 May; 57(5):228–32;
18. Hegde S, Ahmed I, Aeddula NR. Secondary Hypertension. [Updated 2022 Nov 23]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing. 2022 Jan;
19. Caselli S, Vaquer Segui A, Quattrini F, et al. Upper normal values of blood pressure response to exercise in Olympic athletes. Am Heart J. 2016; 177:120–8;
20. Smith RG, Rubin SA, Ellestad MH. Exercise hypertension: an adverse prognosis? J Am Soc Hypertens. 2009; 3:366–73;
21. Weiss SA, Blumenthal RS, Sharrett AR, et al. Exercise blood pressure and future cardiovascular death in asymptomatic individuals. Circulation. 2010; 121:2109–16;
22. Schultz MG, Otahal P, Cleland VJ, et al. Exercise-induced hypertension, cardiovascular events, and mortality in patients undergoing exercise stress testing: a systematic review and meta- analysis. Am J Hypertens. 2013; 26:357–66;
23. Baggish AL, Weiner RB, Yared K, et al. Impact of family hyper- tension history on exercise-induced cardiac remodeling. Am J Cardiol. 2009; 104:101–6;
24. Caselli S, Di Paolo FM, Pisicchio C, et al. Patterns of left ventricular diastolic function in olympic athletes. J Am Soc Echocardiogr. 2015; 28:236–44;
25. Caselli S, Montesanti D, Autore C, et al. Patterns of left ventricular longitudinal strain and strain rate in Olympic athletes. J Am Soc Echocardiogr. 2015; 28:245–53;
26. Pelliccia A, Fagard R, Bjornstad HH, et al. Recommendations for competitive sports participation in athletes with cardiovascular disease. Eur Heart J. 2005; 26:1422–45;
27. Leddy J, Izzo J. Hypertension in Athletes. Journal of Clinical Hypertension. 2009; 11(4):226–33.

Dr. Ioana Bădeanu

Medic rezident medicină sportivă INMS/colaborator F.R. Rugby

Dr. Alin Popescu

medic primar medicină sportivă
secretar general S.Ro.M.S., manager medical F.R. Rugby