Hipertensiunea intracraniană, răspândită printre femeile supraponderale

Hipertensiunea intracraniană este o tulburare neurologică caracterizată prin presiune intracraniană crescută, în absența unei tumori sau a unei alte boli. Potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA, tulburarea afectează aproximativ 100.000 de americani în fiecare an. Potrivit statisticilor, femeile care suferă de obezitate sunt mai afectate de hipertensiunea intracraniană decât bărbaţii. Vârsta medie a persoanelor diagnosticate este de aproximativ 30 de ani, însă, cu toate acestea, afecţiunea poate apărea în cazul tuturor grupelor de vârstă, indiferent de greutatea corporală.

Cefaleea, principalul simptom în hipertensiunea intracraniană

Cefaleea este prezentă la aproape toți pacienții cu hipertensiune intracraniană și este simptomul principal pentru care pacienții solicită asistență medicală. Durerile de cap sunt de obicei severe, manifestându-se zilnic. Edemul papilar este reprezentat de umflarea discului optic din cauza presiunii intracraniene crescute, fiind responsabil direct sau indirect pentru pierderea vizuală. Acesta poate provoca obscurități vizuale tranzitorii, reprezentate prin vedere încețoșată care durează de obicei mai puțin de 30 de secunde. Dacă edemul papilar nu este tratat, poate duce la pierderea vederii. Hipertensiunea intracraniană poate cauza, de asemenea, comprimarea nervilor cranieni.

Hematomul subdural cronic, cauza hipertensiunii intracraniene

Cauzele dezvoltării hipertensiunii intracraniene sunt multiple. Acestea includ apariţia hematomului subdural cronic, un cheag de sânge localizat la suprafaţa creierului, a meningitei sau encefalitei, hidrocefaliei, fistulei arterio-venoase, malformației arterio-venoase etc. În cazurile rare, pacienţii se pot confrunta cu malformația Chiari, caracterizată printr-un defect structural al cerebelului, inflamația vaselor de sânge din creier (vasculită) și creșterea anormală a craniului la copii (craniosinostoză).

Cum poate fi diagnosticată hipertensiunea intracraniană

Diagnosticul hipertensiunii intracraniene se bazează pe efectuarea unui examen fizic, teste imagistice și puncție lombară. Se utilizează tomografia computerizată (CT) sau imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), pentru a exclude existenţa unei tumori. Puncția lombară este efectuată pentru a măsura presiunea de deschidere, precum și pentru efectuarea analizei LCR (lichid cerebro-spinal) pentru a se observa dacă există mutaţii ale celulelor, infecții şi pentru a se măsura nivelurile de anticorpi, glucoză și proteine din organism. În plus, pentru diagnosticarea hipertensiunii intracraniene se va efectua şi un examen ocular.

Tratamentul hipertensiunii intracraniene depinde de cauza afecţiunii

Un tratament potrivit pentru hipertensiunea intracraniană se administrează în funcţie de cauza afecţiunii.

De obicei, medicii recomandă următoarele metode de tratament:

• în cazul persoanelor supraponderale este ideală pierderea în greutate;
• oprirea tratamentelor cu medicamente care ar putea cauza simptomele, precum contraceptivele sau medicamentele diuretice;
• puncții lombare regulate pentru a elimina excesul de lichid din coloana vertebrală.

În cazul în care tratamentele nu diminuează simptomele, medicul poate recomanda efectuarea unor intervenţii chirurgicale. Cea mai utilizată tehnică chirurgicală în astfel de cazuri este drenarea lichidului cefalorahidian în cavitatea peritoneală sau la nivelul cordului, având rezultate foarte bune pe termen lung.

Date statistice

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, incidenţa hipertensiunii intracraniene variază de la o ţară la alta, în funcţie de rata obezităţii. Într-un studiu realizat între 1982 și 1989 care a cuprins 81 de pacienți (76 de femei și 5 bărbați) cu vârste cuprinse între 8 și 55 de ani, incidența anuală a afecţiunii în Benghazi, Libia, a fost următoarea:

• 2,2 cazuri la 100.000 de locuitori;
• 4,3 cazuri la 100.000 de femei de toate vârstele;
• 12 cazuri la 100.000 de femei cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani;
• 21,4 cazuri la 100.000 de femei obeze cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani.

Surse: adc.bmj.com; beaumont.org; emedicine.medscape.com

Sorina Iuliana Lazăr