Impetigo, o infecție cauzată de stafilococul auriu

Impetigo este o infecție cutanată frecventă și contagioasă, eczemele dezvoltându-se cel mai des pe brațe, picioare și la nivelul feței. Afectează mai frecvent copiii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani. Infecția este de două feluri, primară (apare pe o piele fără leziuni) și secundară (apare pe fondul pielii cu leziuni). Bacteriile precum stafilococul auriu, care se dezvoltă în condiții de umezeală și căldură, reprezintă cauza infecției impetigo.

Stafilococul auriu, cauza apariției bolii impetigo

Impetigo este o infecție cauzată de bacteriile stafilococice și apare mai des pe timp de vară. Aceste bacterii pot pătrunde în organismul uman prin leziunile aflate la nivelul pielii sau în urma unor înțepături de insecte. Fiind contagioasă, un pacient poate dezvolta infecția dacă atinge erupțiile unei alte persoane cu această afecțiune. Adulții și copiii prezintă un risc mai mare de infectare dacă trăiesc într-un climat cald și umed, au diabet sau un sistem imunitar slăbit. Dermatita, psoriazisul, varicela și herpesul sunt considerate factori de risc.

Cauzează leziuni dureroase

Impetigo se manifestă prin apariția unor răni roșiatice, adesea localizate în jurul nasului și buzelor. Aceste răni se transformă rapid în vezicule, care după ce se sparg formează o crustă de culoare galbenă. Veziculele se pot extinde, acoperind o suprafață mai mare a pielii, pot provoca mâncărime și pot fi dureroase. O formă mai gravă de impetigo, numită ectimă, provoacă apariția unor răni dureroase, acestea transformându-se mai târziu în ulcere.

Impetigo, tipuri și etape de dezvoltare

Există trei tipuri de impetigo, în funcție de bacteriile care stau la baza infecției și de rănile care se formează. Fiecare tip trece printr-o serie de etape.

  • Impetigo nonbulos – este cauzat în principal de stafilococul auriu, fiind cea mai comună formă de impetigo. Se manifestă prin apariția unor răni minore, la început, în jurul nasului și gurii. Leziunile provoacă roșeață și iritare, după care se formează o crustă galbenă. Când crustele se vindecă, petele roșiatice se estompează.
  • Impetigo bulos – apare întotdeauna în urma infectării cu stafilocucul auriu. Se manifestă prin dezvoltarea unor erupții, care după vindecare nu lasă cicatrici.
  • Ectima – este o infecție gravă, dar care nu este întâlnită atât de des și apare când impetigo nu este tratat. Veziculele dureroase apar pe picioare, coapse, fese și glezne. Leziunile cauzate de ectimă se vindecă lent și pot lăsa cicatrici.

Cum afectează adulții și copiii

Chiar dacă impetigo este mai des întâlnit la copii, și adulții se pot confrunta cu ea. Adulții pot dezvolta complicații periculoase, precum glomerulonefrita acută post-streptococică, celulita, limfangita acută, septicemia etc. Impetigo se manifestă diferit în cazul copiilor. Veziculele se dezvoltă pe mâini, picioare, trunchi și în zona scutecului. Copiii contractează infecția prin intermediul zgârieturilor existente pe piele sau în urma unei înțepături de insectă.

Cum poate fi prevenită infecția impetigo

Igiena corectă este cea mai bună modalitate de prevenție. Specialiștii sfătuiesc pacienții să își spele cât mai des mâinile, să acopere rănile vizibile și să nu atingă rănile deschise, doarece acest lucru poate răspândi infecția. Dacă un pacient s-a confruntat cu impetigo, vindecându-se ulterior, acesta ar trebui să dezinfecteze suprafețele pe care le-a atins în perioada în care a fost infectat și să spele lenjeria de pat, hainele și prosoapele folosite.

Diagnostic și tratament

Medicul va stabili diagnosticul în urma efectuării examenului fizic. Dacă leziunile apărute în urma infecției impetigo nu dispar după administrarea tratamentului, se va preleva o probă de țesut pentru a descoperi antibioticul potrivit, unele bacterii devenind rezistente la antibioterapie. Se recomandă compresele umede pentru îndepărtarea crustelor, astfel încât antibioticul topic să pătrundă mai bine în piele. Chiar dacă rănile s-au vindecat, pacientul trebuie să ducă la bun sfârșit schema de tratament, acest aspect prevenind recurența infecției.

Surse: nhs.uk; nhsinform.scot; healthline.com; medicalnewstoday.com

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.