Tahicardie: cauze, tratament și riscuri

Tahicardia este definită ca o tulburare de ritm cardiac (aritmie), în care frecvența cardiacă este mai mare de 100 de bătăi pe minut (bpm). Accelerarea bătăilor inimii poate avea la bază cauze fiziologice (ca urmare a unui efort fizic, emoții etc.) sau patologice (anumite afecțiuni cardiace).

Tahicardia poate începe în camerele superioare (atrii) sau inferioare (ventriculi) ale inimii, iar simptomele pot varia de la ușoare la severe, caz în care pot pune viața în pericol. Manifestările clinice includ palpitații, fatigabilitate, amețeală, sincopă, durere toracică și dispnee.

Tahicardia se mai numește și puls accelerat, dar nu întotdeauna bătăile rapide ale inimii reprezintă un pericol. De exemplu, este normal ca ritmul cardiac să crească în timpul efortului fizic sau ca răspuns la stres, emoții. Însă, atunci când episoadele sunt frevente, în lipsa tratamentului adecvat, trahicardia poate duce la complicații precum insuficiența cardiacă, accidentul vascular cerebral și moartea subită cardiacă.

Afecțiunea poate necesita tratament farmacologic sau intervențional: medicamente pentru normalizarea ritmului cardiac, proceduri medicale precum ablație, cardioversie și implantarea unui pacemaker sau manevre precum masajul de sinus carotidian.

Tahicardie – generalități

Inima este un organ tetracameral, format din două camere superioare (atrii) și două camere inferioare (ventriculi).

Ritmul inimii este controlat de un stimulator cardiac natural numit nodul sinusal, localizat în atriul drept. Nodul sinusal trimite semnale electrice care declanșează fiecare bătăie a inimii. Aceste semnale electrice se deplasează prin fascicule internodale, localizate anterior, posterior și în zona mijlocie către atrii, determinând mușchiul inimii să se contracte și să pompeze sânge în ventriculi. În mod normal, tot acest proces decurge fără problemă, rezultând o frecvență cardiacă în repaus de 60 până la 100 de bătăi pe minut. Tahicardia apare atunci când inima bate prea repede, peste 100 bpm în repaus.

În literatura de specialitate sunt descrise cinci tipuri de tahicardie.

Tahicardie supraventriculară (TSV) – frecvența cardiacă rapidă începe deasupra camerelor inferioare ale inimii (ventriculi). Acest lucru interferează cu impulsurile electrice care vin de la nodul sinusal. Perturbarea are ca rezultat un ritm cardiac mai rapid decât cel normal. Pulsul mărit împiedică camerele inimii să se irige complet între contracții, ceea ce poate compromite fluxul sangvin către restul organismului. Episoadele de tahicardie supraventriculară pot începe și se pot încheia brusc. Se prezintă clinic sub formă de episoade de palpitații rapide cu debut și sfârșit brusc. Adesea, pacienții învață să utilizeze diverse manevre vagale pentru a opri tahicardia.

Tahicardie ventriculară – frecvență cardiacă rapidă care începe în camerele inferioare (ventriculi) ale inimii. Semnalele electrice se declanșează anormal de repede, împiedicând inima să pompeze sânge așa cum ar trebui. Episoadele scurte, de doar câteva secunde, pot fi bine tolerate. Dacă episoadele durează mai mult timp pun viața pacientului în pericol, fiind necesar tratament de urgență. În funcție de durata lor, tahicardiile ventriculare sunt nesusținute când durata este sub 30 de secunde sau susținute când depășesc 30 de secunde.

Tahicardie sinusală – ritmul cardiac este mai rapid decât în mod normal, dar inima bate corect. Apare ca răspuns firesc la exerciții fizice, dar îngrijorează când se manifestă în repaus.

Fibrilație atrială – reprezintă cel mai comun tip de aritmie cardiacă. Apare în camerele superioare ale inimii, ceea ce face ca atriile să se contracte diferit, mai rapid decât ventriculii. Episoadele pot apărea spontan sau simptomele pot fi persistente.

Flutter atrial – frecvența  poate ajunge și la 300 bpm și o frecvenţă cardiacă (ventriculară) de 150 bpm. Impulsurile nu se formeză în nodul sinusal, ci în atrii (folosește istmul cavotricuspidian ca parte integrantă a circuitului de reintrare), iar astfel contracțiile nu se mai sincronizează cu ventriculii. Flutterul atrial poate coexista cu fibrilația atrială.

Tahicardie – factori de risc

Anumite categorii de pacienți sunt mai susceptibile la a avea tahicardie. Este cazul copiilor, în rândul acestora tahicardia supraventriculară fiind cea mai frecventă aritmie. De asemenea, pulsul mărit este o problemă des întâlnită și în rândul tinerilor care se confruntă cu anxietatea, precum și persoanelor mai în vârstă. De altfel, riscul crește exponențial odată cu vârsta. Persoanele de peste 65 ani au un risc de 5 ori mai mare de a face tahicardie față de cele tinere. În ceea ce privește raportul pe sexe, cercetările arată că femeile sunt de două ori mai afectate decât bărbații de tahicardia supraventriculară.

Alți factori de risc asociați cu tahicardia sunt:

• fumatul;
• stresul;
• antecedentele heredocolaterale de tahicardie;
• hipertensiunea arterială;
• boala coronariană.

Tahicardie – cauze

Tahicardia este cel mai adesea asociată cu tulburări care interferează cu activitatea electrică a inimii. Printre cauzele care provoacă un ritm cardiac rapid se numără:

• cardiomiopatia – afecțiune a miocarului;
• infarctul miocardic anterior;
• malformațiile cardiace congenitale;
• pericardita;
• cardiopatia ischemică (boala arterială coronariană);
• dezechilibrul electroliților – potasiu, sodiu, calciu, magneziu – substanțe necesare conducerii impulsurilor electrice;
• hipertiroidismul (tiroidă hiperactivă);
• volumul redus de celule roșii din sânge (anemie), adesea cauzată de o sângerare;
• consumul excesiv de alcool și de băuturi ce conțin cofeină (cafea, energizante, sucuri);
• consumul de droguri, cum ar fi cocaina sau metamfetamina;
• efectele secundare ale medicamentelor – medicamentele fără prescripție medicală pentru banala răceală pot provoca un episod de tahicardie supraventriculară.

Tahicardie sinusală – cauze

În cazul acestui tip de tahicardie, bătăile rapide ale inimii pot fi răspunsul corpului la stimuli fiziologici precum:

• activitate fizică intensă;
• anxietate;
• emoții puternice (cum ar fi frica);
• stres emoțional;
• febră.

Simptome și manifestări în tahicardie

Tahicardia se caracterizează clinic prin următoarele semne și simptome:

• palpitații;
• amețeală;
• sincopă – alterarea stării de conștiență;
• fatigabilitate (oboseală, scăderea rapidă a forței musculare);
• durere și disconfort toracic;
• dispnee (dificultăți de respirație).

Nu toți pacienții cu tahicardie sunt simptomatici, iar afecțiunea poate fi depistată în urma unui control de rutină sau a unei investigații pentru o altă problemă medicală.

Opțiuni de tratament pentru pacienții cu tahicardie

De cele mai multe ori tahicardia este descoperită atunci când pacienții ajung la unitățile de primiri urgențe cu simptome de palpitații, amețeală și dureri în piept. În general, tratamentul depinde de severitatea simptomelor și frecvența episoadelor.

Opțiunile de tratament includ medicamente ce ajută la controlul ritmului cardiac, restabilirea unui ritm cardiac normal sau una din procedurile medicale de mai jos.

Ablația – procedură în care medicul introduce catetere prin artere și le ghidează până la inimă, iar cu ajutorul radiofrecvenței distruge țesutul care provoacă tahicardia. 

Cardioversia – procedură de urgență, în care este folosit un defribilator pentru a aplica inimii un șoc electric extern, restabilindu-se activitatea electrică normală și pulsul normal.

Implantarea unui stimulator cardiac (pacemaker) – dispozitiv medical, implantat printr-o metodă minim-invazivă, ce ajută la normalizarea ritmului cardiac.

Manevrele vagale, precum masajul de sinus carotidian – manevră medicală ce ajută la încetinirea ritmului inimii.

Tratamentul chirurgical este indicat pentru corectarea malformațiilor ce cauzează tahicardia.

Tahicardie – complicații și riscuri asociate

Pacienții cu tahicardie prezintă un risc crescut de a dezvolta un cheag de sânge care ar putea provoca un accident vascular cerebral (riscul este cel mai mare la pacienții cu fibrilația atrială).

Alte complicații potențiale ale tahicardiei includ:

• insuficiență cardiacă;
• moarte subită, în general asociată doar cu tahicardie ventriculară.

Tahicardie – sfaturi pentru prevenție

O serie de schimbări în ce privește stilul de viață pot ajuta la prevenţia tahicardiei:

• reducerea consumului de băuturi ce conțin cofeină (cafea, energizante, sucuri);
• reducerea sau evitarea completă a consumului de alcool;
• renunțarea la fumat;
• adoptarea unei diete sănătoasă pentru inimă – mai multe fructe și legume și mai puține grăsimi și zahăr;
• mișcarea regulată;
• menținerea tensiunii arteriale și a nivelului de colesterol în limite normale;
• urmarea corectă și completă a tratamentul prescris pentru bolile de inimă;
• controale cardiologice de rutină.

Surse: romanianjournalcardiology.ro, heart.org, mayoclinic.org, clevelandclinic.org

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Dr. Adriana Bîrcă

medic specialist cardiologie, Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica