Luxația scapulo-humerală: simptome, diagnostic și tratament

Dr. Oana M. Stanciu, medic specialist geriatrie și gerontologie , Centrul Medical „Sf. Sava” Pantelimon

Rezumat:

Patologia umărului, în special luxația umărului sau luxația scapulo-humerală, reprezintă una dintre cele mai comune patologii existente în practica clinică la adultul tânăr care practică activități sportive. Luxația scapulo-humerală este o cauză frecventă de apariție a durerii și limitare funcțională a extremității superioare. În cazul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani, fragili, cu multiple comorbidități și care prezintă un risc crescut de cădere, luxația articulației umărului este adesea însoțită de fractură și risc mare de complicații. Astfel, lezarea articulației umărului are un impact negativ asupra calității vieții și provoacă dizabilitate.

Cuvinte-cheie: luxație, articulație umăr, imobilizare

Abstract:

Shoulder pathology, especially shoulder contortion, is one of the most common pathologies in clinical practice of a young adult practicing sports activities. Scapular-humeral luxation is a common cause of pain and functional limitation of the upper extremity. For people aged over 60, fragile, with multiple comorbidities and with an increased risk of falling, the flexion of the shoulder joint is often accompanied by fracture and high risk of complications. Thus, shoulder joint damage has a negative impact on the quality of life and causes disability.

Keywords: dislocation, shoulder joint, immobilization

Articulația umărului este cea mai mobilă articulație a aparatului osteo-articular, care leagă extremitatea liberă a membrului superior de centura scapulară. Reprezintă o articulație complexă, care oferă o mobilitate crescută a extremității superioare și care contribuie la executarea activităților zilnice ale individului. Aceasta este alcătuită din humerusul proximal, scapulă și claviculă unite între ele prin ligamente, tendoane, mușchi și capsula articulară. Astfel, articulația umărului permite mișcări de rotație la 180 de grade pe 3 planuri diferite, contribuind la efectuarea unor activități complexe [1]. Luxația este o afecțiune traumatică ce constă în separarea completă a extremităților osoase care alcătuiesc o articulație. Cea mai frecventă articulație afectată este articulația glenohumerală [2]. De aceea, luxațiile de umăr sunt frecvent întâlnite în unitățile de primiri urgențe, reprezentând peste 50% din numărul de luxații tratate în camera de gardă. Afectează în general adulții tineri – cu vârsta până în 30 ani și vârstnicii – cu o incidență mai crescută la femei [3]. În ultima decadă, luxația de umăr are o prevalență crescută în rândul segmentului de populație vârstnică. Luxația sau subluxația poate fi congenitală, spontană, traumatică sau recurentă. Cu toate acestea, majoritatea cazurilor apar în urma traumatismelor.

Luxația umărului este clasificată în trei tipuri, în funcție de direcția de deplasare, astfel [4]:

Luxația anterioară – partea superioară a humerusului se deplasează către partea anterioară a cavității glenoide. Este cel mai frecvent tip de luxație a umărului, reprezentând mai multe de 95% din cazuri. În cazul adulților tineri, principala cauză este legată de practicarea sportului. La vârstnici, este de obicei cauzată de căderi accidentale cu brațul întins.
Luxația posterioară – descrie poziția capului humeral în spatele cavității glenoide. Reprezintă 4% din numărul de cazuri de luxație a umărului și adesea sunt legate de traumatismele apărute în urma crizelor de epilepsie, șocuri electrice etc.
Luxația inferioară sau erectă constă în deplasarea inferioară a capului humeral. Acest tip de luxație a umărului este rar întâlnită, reprezentând aproximativ 1% din cazuri; apare din cauza diferitelor tipuri de traumatisme în care membrul superior este în abducție.

Luxația scapulo-humerală – simptome

Simptomele luxației de umăr includ:

Durere intensă și severă;
Edem local;
Limitarea mișcării active sau pasive a articulației scapulo-humerale;
Parestezii sau furnicături din cauza compresiei mănunchiului vasculo-nervos;
Deformarea importantă a regiunii afectate, cu pierderea conturului normal al umărului și a părții superioare a brațului;
Cracmente articulare;
Echimoză și hematom.

Luxația scapulo-humerală – diagnostic

Principala metodă de diagnostic a luxației cu sau fără fractură asociată este reprezentată de examenul radiologic. Acesta trebuie efectuat în două planuri: antero-posterior și axial. Luxația umărului este însoțită adesea de compresiuni vasculare sau distrugerea unui nerv. În funcție de gravitate, poate fi necesară completarea investigațiilor imagistice cu rezonanță magnetică nucleară. Luxația umărului nu pune dificultăți în stabilirea diagnosticului. Cu toate acestea, diagnosticul diferențial trebuie să includă condiții precum: artrită acută, bursită acută subdeltoidiană, leziuni ale nervului spinal, circumflex, suprascapular sau rupturi la nivelul bicepsului [5]. În cazul pacienților vârstnici cu demență, diagnosticul diferențial este dificil de stabilit și se recomandă efectuarea investigațiilor radiologice atunci când există suspiciunea de luxație sau subluxație a articulației.

Tratament

Luxația umărului reprezintă o urgență ortopedică și tratamentul presupune reducerea luxației cât mai repede posibil. Reducerea constă în repunerea în articulație a celor două capete osoase prin tracțiunea brațului. Această manevră poate necesita anestezie generală sau anestezie locală intraarticulară, în funcție de gradul de relaxare musculară și de complianță ale pacientului. Cu toate acestea, numărul cazurilor de luxație sau subluxație recurentă este de aproximativ 30%. Prin urmare, dacă au existat două episoade recurente de luxație sau subluxație a umărului este indicată stabilizarea chirurgicală [6].

Reducerea

Imediat ce luxația umărului a fost redusă de către medicul specialist, durerea va scădea în intensitate. Este recomandată administrarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sau analgezice. De asemenea, gheața este importantă în controlul durerii, contribuind la scăderea edemului asociat traumatismului umărului. Reducerea luxației se efectuează prin una din următoarele metode: Hipocrate, Milch, Stimson, Von Artl, Kocher etc.

Imobilizarea

În anumite condiții este posibilă reducerea imediată a dislocării umărului. În cazul persoanelor care practică activități sportive, această manevră poate fi efectuată de către medic chiar în câmpul de joc. În mod obișnuit, după reducerea luxației, umărul este imobilizat cel puțin 3 săptămâni. Odată ce umărul a fost luxat, articulația poate deveni instabilă și crește riscul de apariție a luxațiilor recidivante sau a altor tipuri de traumatisme la acest nivel.

Recuperarea medicală

Recuperarea medicală este deosebit de importantă în restabilirea, pe cât posibil, a mobilității articulației umărului. Kinetoterapia alături de electroterapie și masaj joacă un rol important în combaterea durerii, refacerea forței și stabilității, reluarea activităților zilnice, efectuarea mișcării controlate a umărului. Recurența luxației umărului poate fi diminuată prin continuarea programului de cultură fizică medicală după primul episod de luxație [7].

Intervenția chirurgicală

Unele cazuri pot necesita intervenții chirurgicale, cum ar fi luxația umărului recidivantă sau asocierea unei fracturi osoase. De asemenea, tratamentul chirurgical este indicat atunci când luxația de umăr asociază leziuni la nivelul mușchilor, tendoanelor, nervilor sau vaselor de sânge. Alegerea tehnicii chirurgicale depinde în mare măsură de stilul de viață și de activitățile zilnice ale pacientului.

Complicații

Principala complicație care poate apărea în urma luxației umărului este fractura oaselor din regiunea respectivă. Aproximativ 25% dintre pacienții vor asocia și o fractură osoasă. Leziunile nervoase reprezintă o altă complicație potențială. În cele mai multe cazuri, nervul axilar circumflex este afectat. Prezența paresteziilor la nivelul brațului superior reprezintă semnul principal al existenței unei leziuni nervoase. Pacienții vârstnici cu dislocare de umăr pot prezenta leziuni la manșeta rotatorului. Alte complicații includ lezarea arterei axilare sau a plexului brahial [8].

Bibliografie:

Cutts S, Prempeh M, Drew S. Anterior shoulder dislocation. Ann R Coll Surg Engl. 2009;91(1):2-7.
Van der Windt DA, Koes BW, Boeke AJ, Deville W, De Jong BA, Bouter LM. Shoulder disorders in general practice: prognostic indicators of outcome. Br J Gen Pract. 1996;46: 519-23.
Hovelius L. Incidence of shoulder dislocation in Sweden. Clin Orthop Relat Res. 1982;166:127-131.
Robinson CM, Aderinto J. Posterior shoulder dislocations and fracture-dislocations. J Bone Joint Surg Am. 2005;87(3):639-50.
Windt DA, Koes BW, de Jong BA, Bouter LM. Shoulder disorders in general practice: incidence, patient characteristics, and management. Ann Rheum Dis. 1995.
Vecchio PC, Kavanagh RT, Hazleman BL, King RH. Community survey of shoulder disorders in the elderly to assess the natural history and effects of treatment. Ann Rheum Dis. 1995;54(2):152–154.
Beckerman H, Bouter LM, van der Heijden GJ, de Bie RA, Koes BW. Efficacy of physiotherapy for musculoskeletal disorders: what can we learn from research? Br J Gen Pract. 1993;43(367):73–77.
Chakravarty KK, Webley M. Disorders of the shoulder: an often unrecognised cause of disability in elderly people. BMJ. 1990; 31;300(6728):848–849.