Managementul și tratamentul sindromului vertiginos

Tratamentul medicamentos

Farmacoterapia în sindromul vertiginos poate fi simptomatică sau specifică. Tratamentul simptomatic se bazează pe controlul simptomelor acute, în timp ce tratamentul specific ar trebui să vizeze cauza specifică a sindromului vertiginos. În faza acută, scopul tratamentului este de a controla episodul acut, de a grăbi vindecarea și de a preveni episoadele viitoare [16].

Tratamentul simptomatic

Principala țintă a tratamentului este ameliorarea greței și a vărsăturilor, precum și a altor simptome cum sunt paloarea, umflăturile, sialoreea, diareea și distensia abdominală. Medicamentele cele mai utilizate în tratamentul simptomatic al sindromului vertiginos sunt supresoarele vestibulare și antiemeticele [7].

Supresoarele vestibulare

Supresoarele vestibulare sunt substanțe medicamentoase care reduc nistagmusul survenit în urma unui dezechilibru vestibular. De asemenea, reduc sensibilitatea la mișcare și răul de mișcare. Această clasă de medicamente cuprinde anticolinergicele, antihistaminicele și benzodiazepinele [7].

Anticolinergicele

Medicamentele anticolinergice acționează asupra receptorilor muscarinici și cresc toleranța la mișcare. În terapia sindromului vertiginos, sunt eficace doar anticolinergicele cu acțiune centrală deoarece cele care nu traversează bariera hematoencefalică sunt ineficiente în controlul răului de mișcare. Mai mult, anticolinergicele nu au efect în tratarea răului de mișcare dacă sunt administrate după apariția simptomelor. Cel mai eficient anticolinergic utilizat în profilaxia și tratamentul vertijului și al răului de mișcare este scopolamina [1].

Administrarea anticolinergicelor determină apariția unor efecte secundare precum uscarea gurii, dilatarea pupilei, scăderea vigilenței și afectarea atenției. De asemenea, dependența și psihoza au fost raportate la administrarea scopolaminei pe o perioadă mai mare de o lună [1].

Antihistaminicele

Toate antihistaminicele utilizate în general pentru controlul vertijului au și o activitate anticolinergică substanțială. Prin urmare, efectul lor supresor vestibular derivă din acțiunea anticolinergică. Spre deosebire de anticolinergicele clasice, antihistaminicele cu acțiune centrală pot preveni răul de mișcare și pot reduce severitatea simptomelor chiar dacă sunt administrate după debutul simptomelor [1].

Antihistaminicele administrate în terapia sindromului vertiginos sunt meclizina, dimenhidrinatul și prometazina. Efectul lor durează în jur de 4-6 ore, cu excepția meclizinei care rămâne în organism pentru 24 de ore [16].

Efectele secundare sunt mai puține decât în cazul anticolinergicelor, cele mai proeminente fiind sedarea și somnolența. La fel ca și în cazul anticolinergicelor, sunt eficace doar antihistaminicele cu acțiune centrală. Prin urmare, deși au avantajul de a nu fi sedative, noile generații de antihistaminice nu au efect în tratamentul vertijului și a răului de mișcare deoarece nu ajung la nivelul sistemului nervos central [16].

Benzodiazepinele

Benzodiazepinele acționează ca supresoare vestibulare prin intermediul sistemului GABA, acidul gama amino butiric (GABA) fiind un neurotransmițător inhibitor de la nivelul sistemului vestibular [16].

Benzodiazepinele sunt utile în ameliorarea vertijului, controlul răului de mișcare precum și în reducerea anxietății și a panicii asociate cu vertijul. Principalele efecte secundare care pot să apară după administrare sunt toleranța afectarea memoriei și riscul crescut de cădere [7]. Vertijul poate fi controlat prin administrarea unor doze mici de lorazepam, clonazepam sau diazepam. Nu se recomandă utilizarea benzodiazepinelor cu durată lungă de acțiune [1].

Antiemeticele

Alegerea antiemeticului depinde de profilul efectelor secundare și de calea de administrare. În formele ușoare de greață sunt preferate formele farmaceutice cu administrare orală, iar în caz de urgență se vor administra antiemetice injectabil. Administrarea rectală și sublinguală sunt frecvent utilizate la pacienții cu probleme gastrointestinale [1,7]. Antiemeticele prescrise în vertij sunt granisetron, meclozină, metoclopramid, ondasetron, proclorperazină, prometazină, tietilperazină, trimetobenzamidă [7].

Tulburările de ventilaţie şi drenaj ale urechii medii ‒ otitele seroase şi seromucoase

Tratamentul specific

Tratamentul în boala Ménière are ca obiective oprirea atacurilor de vertij, reducerea sau eliminarea tinitusului și prevenirea pierderii auzului. Dieta hiposodată, diureticele, betahistina și administrarea intratimpanică de gentamicină și corticosteroizi sunt câteva dintre opțiunile terapeutice [3,9].

Efectele administrării intratimpanice de corticosteroizi au fost evaluate de-a lungul timpului în mai multe studii clinice. S-a demonstrat că la administrarea intratimpanică, nivelul de corticosteroizi din perilimfă este de 260 de ori mai mare decât după administrarea sistemică.  În 2016, Patel și colaboratorii au comparat efectele metilprednisolonului (30 pacienți)  cu cele ale gentamicinei (30 pacienți) într-un studiu dublu orb efectuat pe o perioadă de 2 ani.  Controlul complet al vertijului a fost raportat la 21 din pacienții cărora li s-a administrat metilprednisolon, comparativ cu 25 de pacienți din grupul tratat cu gentamicină [17].

Două dintre procedurile aplicate în tratamentul VPPB sunt manevra Epley și exercițiile Brandt-Daroff. Acestea constau în efectuarea unor mișcări care au ca scop deplasarea cristalelor de la nivelul canalelor semicirculare către utriculă, ameliorând starea de vertij. (9)

Tratamentul labirintitei constă în respectarea de către pacient a anumitor reguli și în administrare de medicamente. Pacienții vor fi sfătuiți să evite consumul de alcool, lumina puternică și zgomotele care pot provoca stres. Antibioticele și antiviralele sunt recomandate pentru tratarea cauzei, iar pentru ameliorarea simptomelor se pot administra benzodiazepine, antiemetice și betahistină [8].

Exercițiile de reeducare vestibulară

Exercițiile de reeducare vestibulară constau în efectuarea unor mişcări specifice ale capului și ale corpului cu scopul de a îmbunătăţi echilibrul chiar şi în condiţiile existenţei unor leziuni vestibulare.

Obiectivele acestor exerciții sunt:

• îmbunătățirea stabilității privirii;
• îmbunătățirea posturii;
• ameliorarea vertijului;
• îmbunătățirea activităților din viața de zi cu zi.

Exercițiile de reeducare vestibulară sunt indicate pentru orice leziuni vestibulare stabile, dar slab compensate, indiferent de vârsta pacientului, cauza, durata și intensitatea simptomelor. Atât timp cât exercițiile sunt efectuate de mai multe ori în fiecare zi, chiar și perioade scurte de timp, acestea sunt suficiente pentru a facilita recuperarea vestibulară [18].

Concluzii

Starea de vertij nu reprezintă o boală, ci un simptom ce poate fi determinat de diferite afecțiuni. Din punct de vedere etiologic, vertijul poate fi central, apărut ca urmare a unor tulburări la nivelul sistemul nervos central, sau periferic, determinat de anomalii de la nivelul nervului vestibulocohlear.

La prescrierea tratamentului pentru sindromul vertiginos se va ține cont de simptomele prezente, antecedente medicale ale pacientului, starea generală de sănătate și rezultatele testelor de diagnostic. Tratamentul în sindromul vertiginos nu este unul curativ. Farmacoterapia poate fi simptomatică sau specifică. Tratamentul simptomatic se bazează pe controlul simptomelor acute, în timp ce, tratamentul specific ar trebui să vizeze cauza specifică a sindromului vertiginos.

Medicamentele cele mai utilizate în tratamentul simptomatic al sindromului vertiginos sunt supresoarele vestibulare și antiemeticele. De asemenea, betahistina, diureticele, administrarea intratimpanică de gentamicină sau corticosteroizi și efectuarea anumitor exerciții fizice au efecte benefice în controlul vertijului.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

1. Bisht M, Bist S. An update on pharmacotherapy of vertigo. Journal of Chemical and Pharmaceutical Research. 2010:381-386;
2. Walther LE. Current diagnostic procedures for diagnosing vertigo and dizziness. GMS Curr Top Otorhinolaryngol Head Neck Surg. 2017 Dec 18;16:Doc02;
3. Strupp M, Thurtell MJ, Shaikh AG, Brandt T, Zee DS, Leigh RJ. Pharmacotherapy of vestibular and ocular motor disorders, including nystagmus. J Neurol. 2011 Jul;258(7):1207–1222;
4. Strupp M, Brandt T. Diagnosis and Treatment of Vertigo and Dizziness. Dtsch Arztebl Int. 2008 Mar;105(10):173–180;
5. Dickman JD. The Vestibular System. In: Fundamental Neuroscience for Basic and Clinical Applications (Fifth Edition). 2018. p. 320-333.e1;
6. Sura DS, Newell S. Vertigo-diagnosis and management in the primary care. 2010;3(4):3;
7. Hain TC, Uddin M. Pharmacological treatment of vertigo. CNS Drugs. 2003;17(2):85–100;
8. Sabau M. SINDROMUL VESTIBULAR PERIFERIC IN PATOLOGIA NEUROLOGICA. Romanian Journal of Neurology/ Revista Romana de Neurologie. 2006 Feb 1;
9. Bhattacharyya N, Gubbels SP, Schwartz SR, Edlow JA, El-Kashlan H, Fife T, et al. Clinical Practice Guideline: Benign Paroxysmal Positional Vertigo (Update). Otolaryngol Head Neck Surg. 2017 Mar;156(3_suppl):S1–47;
10. Pietkiewicz P, Pepaś R, Sułkowski WJ, Zielińska-Bliźniewska H, Olszewski J. Electronystagmography versus videonystagmography in diagnosis of vertigo. Int J Occup Med Environ Health. 2012 Mar 1;25(1):59–65;
11. Maes L, Vinck BM, Wuyts F, D’Haenens W, Bockstael A, Keppler H, et al. Clinical usefulness of the rotatory, caloric, and vestibular evoked myogenic potential test in unilateral peripheral vestibular pathologies. International Journal of Audiology. 2011 Aug 1;50(8):566–576;
12. Welgampola MS, Taylor RL, Halmagyi GM. Video Head Impulse Testing. Vestibular Disorders. 2019;82:56–66;
13. Fife TD, Satya-Murti S, Burkard RF, Carey JP. Vestibular evoked myogenic potential testing. Neurol Clin Pract. 2018 Apr;8(2):129–134;
14. Gibson W. The Clinical Uses of Electrocochleography. Frontiers in Neuroscience. 2017;11;
15. Davies R. Audiometry and other hearing tests. Handbook of Clinical Neurology. 2016;:157-176;
16. Trkanjec Z, Aleksić-Shibabi A, Demarin V. Pharmacotherapy of vertigo. Rad Croatian Academy of Sciences and Arts Medical science : Medical Sciences. 2007 Oct 10;(497=31):69–76;
17. Patel M. Intratympanic corticosteroids in Ménière’s disease: A mini-review. Journal of Otology. 2017 Sep;12(3):117–124;
18. Han BI, Song HS, Kim JS. Vestibular Rehabilitation Therapy: Review of Indications, Mechanisms, and Key Exercises. J Clin Neurol. 2011 Dec;7(4):184–196.

Referințe bibliografice: