Model de practica medicinei muncii pentru lucrătorii vârstnici

Rezumat:

Articolul, primul dintr-o suită de șase, destinate practicii medicale în domeniul medicinei muncii, prezintă un instrument de lucru pentru aprecierea sănătății la locul de muncă pentru menținerea și eventual îmbunătățirea abilităților de realizare a sarcinilor de muncă, în condiții de performanță, concomitent cu prevenirea îmbolnăvirilor profesionale sau a accidentelor de muncă, destinat lucrătorilor cu vârsta de peste 50 de ani. În contextul evoluției demografice, caracterizată prin fenomenul de îmbătrânire a populației în general, concomitent cu creșterea vârstei de pensionare, specialiștii și experții au selectat ca grup țintă, beneficiar a unor inițiative menite să amelioreze consecințele economice, lucrătorii vârstnici. Dintre inițiative, reținem programe de sănătate, concepere de instrumente și ghiduri, legislație specifică, sisteme de facilități și compensări.

Cuvinte-cheie: medicina muncii, lucrător vârstnic, index-abilitate pentru muncă

Abstract:

The article is the first in a series of six focused on medical practice in the field of occupational medicine. It describes an instrument for assessing health at workplace of workers over 50 years old, in order to maintain and possibly improve the skills of performing tasks with the same performance and preventing occupational diseases and labor accidents at the same time. In the context of the demographic evolution characterized by the phenomenon of the aging of the general population while increasing the retirement age, the specialists and experts selected aging workers as a target group, beneficiaries of initiatives designed to improve the economic consequences. Among the initiatives, we underline health programs, designed tools and guides, specific legislation, facilities and compensation systems.

Keywords: occupational medicine, aging worker, work ability index

Articolul structurează unul dintre modelele de practică medicală pentru menținerea sănătății la locul de muncă a lucrătorului vârstnic, fără a crea o dilemă etică, într-un context socio-economic caracterizat de inversarea piramidei vârstelor pentru populația activă (între 18 și 65 de ani), creșterea duratei medii de viață și a extinderii și diversificării vieții profesionale, cu împingerea treptată a vârstei de pensionare peste limita de 65 de ani, fără diferențe legate de sex, etnie, religie, nivel educațional.

Argument istoric

O scurtă incursiune în istoria medicinei muncii în România permite constatarea că, o lungă perioadă de timp, acest subiect, „munca lucrătorului vârstnic (peste 60 ani)”, a fost inclus în documentare, dar indirect abordat și foarte puțin detaliat, la fel ca „munca lucrătorului tânăr (15-18 ani)”, exemple fiind tratatul „Bolile profesionale” (1967) sub redacția L. Pilat si N. Gavrilescu [1], pentru decada 1967-1976, tratatul de medicina muncii „Manual de patologie profesională”, sub redacția T. Niculescu [2], în perioada 1980–1995. Ulterior, timp de aproximativ 15 ani, particularitatea interfeței muncă-sănătate lucrător vârstnic a fost introdusă treptat în manualele destinate studenților la medicină, subiectul căpătând contur distinct abia în tratatul de „Medicină ocupațională” sub coordonarea A. Cocârlă [3], lansat în 2009 și valabil în prezent.

În plan internațional, semnalul de alarmă pentru recunoașterea problematicii ocupaționale determinată de particularitățile sănătății vârstnicului a fost dat de studiile conduse de Institutul de Sănătate Ocupațională din Finlanda, încă din perioada anilor 1990. Totuși, îl reținem pe medicul Bernardino Ramazzini (1663-1714), considerat părintele medicinei muncii, care, prin dedicarea întregii sale vieți, a poziționat distinct medicina muncii în relație cu epidemiologia (reglementată deja prin constituția rurală din 1690 și urbană din 1691) și cu sănătatea publică. Acesta este primul medic de medicina muncii care a descris atât bolile lucrătorilor în lucrarea „De Morbis Artificum Diatriba” (1700-1713) [4], relevând faptul că lucrătorii se îmbolnăvesc și mor la o vârstă mai mică, în comparație cu nobilimea și literații secolului, care aveau o viață mai lungă și alte categorii de boli; a introdus conceptul de „public well-being” în lucrarea „De Principum Valetudine Tuenda” (1710) [5] în care stabilește legătura dintre sănătatea principilor conducători, care ajung să servească țărilor lor la vârste înaintate, și stabilitatea generatoare de stare de bine pentru popor, în general. (figura 1)

Fig. 1. Coperțile celor două tratate scrise de medicul Bernardino Ramazzini în 1700 și 1713, extrase din ediția 2009 lansată sub egida Comisiei Internaționale de Sănătate Ocupațională (I.C.O.H.) [6]

Legislație în vigoare

Dacă în prezent există numeroase programe, europene [7] și/sau naționale, care sunt centrate pe „grupul țintă-populația activă vârstnică”, în cabinetul de medicina muncii, lucrătorul vârstnic este subiectul unei supravegheri medicale speciale, care corelează și completează recomandările rezultate din expertiza condițiilor de la locul de muncă nivelului de risc evaluat și factorilor de risc identificați.

Legislația în vigoarea definește supravegherea medicală specială în HG 1169/2011 ce modifică și completează art. 8 alin. (1) din HG 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor astfel: „prin supraveghere specială se înțelege examenul medical profilactic efectuat de către medicul de medicina muncii în vederea stabilirii aptitudinii în muncă pentru lucrătorii care se încadrează în următoarele categorii: persoane cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani împliniți, persoane cu vârsta de peste 60 de ani împliniți, femei gravide, persoane cu handicap, persoane dependente de droguri, de alcool, stângace, persoane cu vedere monoculară, persoane în evidență cu boli cronice”.

În consecință, se reglementează un cadru ce permite completarea gestului medical clinic cu paleta fiselor de securitate per factor de risc/noxă (chimică, fizică, biologică), cu studiul ergonomic, cu evaluarea psihologică și cu condițiile negociate prin contract.

Cadrul de practică medicală

Intervențiile medicului de medicina muncii se realizează atât la nivel individual, cât și la locul de muncă, în echipa din compania angajatoare, precum și la nivel comunitar, ele fiind stucturate pe niveluri particulare, necesitând parteneriate multidisciplinare. Tipul, numărul și corelarea, nivelul de intervenție sunt adaptate fiecărui lucrător vârstnic în parte și se selectează din medicina muncii, sănătate ocupațională, securitate în muncă, promovarea sănătății, dezvoltare și educație continuă pentru îmbunătățirea abilităților de lucru, managementul organizației, a mediului de muncă, reîntoarcerea la locul de muncă cu reabilitare-reintegrare ocupațională.

În perspectiva abordării conservării sănătății lucrătorului vârstnic, utilizăm clasificarea OMS care permite stabilirea tacită a unor zone de intervenție (adult tânăr, adult matur, adult vârstnic – peste 60 ani), acordând limitei flexibilitate ce derivă din relația sănătate – lucrător – mediu de lucru – tehnologie. În practică, pentru a supraveghea sănătatea la locul de muncă și aptitudinea pentru activitățile lucrătorului vârstnic, medicul specialist în medicina muncii dispune de un instrument/metodă de evaluare cunoscut ca „indexul – abilitate pentru muncă” [8], întrucât se pornește de la premisa că activitatea are un efect pozitiv pentru sănătatea vârstnicului în general și doar unele condiții specifice de la un loc de muncă cu răsunet simptomatologic pot determina o îmbolnăvire profesională și/sau diminuare a abilităților de lucru cu stabilirea deciziei de „inapt”.

Acest instrument, conceput ca urmare a unor studii de cercetare în sănătate ocupațională și destinat practicii medicale, este ușor de folosit, reproductibil, cu rezultate imediate, asigură confidențialitatea și permite dezvoltarea programelor de menținere a aptitudinii pentru muncă, promovarea măsurilor de prevenție a îmbolnăvirilor prin reducerea factorilor de risc.

Se poate utiliza atât pentru un lucrător vârstnic pentru supraveghere comparată a evoluției indexului între 50 și 65 de ani, cât și pentru grupuri de lucrători vârstnici per domeniu de activitate sau/și per organizație, fiind cunoscut deja că, în plan național, în anumite sectoare de activitate predomină lucrătorii vârstnici (sănătate, justiție, administrație ș.a.) sau în anumite organizații, în care turnoverul resurselor umane nu este asigurat prin reglementări sau a fost blocat deliberat.

Este un instrument ce integrează, prin metoda scorurilor, ponderate pe anumite zone, informațiile referitoare la starea de sănătate a lucrătorului vârstnic (bolile cronice diagnosticate de medici: osteo-musculo-articulare, cardiovasculare, respiratorii, mentale, neurologice și senzoriale, digestive, genito-urinare, cutanate, tumori, disfuncții metabolice și endocrine, hematologice, defecte congenitale, incidente și accidente ș.a.) cu percepția individuală a lucrătorului referitoare la capacitatea sa de muncă în raport cu sarcina de muncă predominant fizică sau/și mentală, cu absenteismul de cauză medicală, cu resursele mentale în apreciere proprie, la momentul evaluării și în urmă cu doi ani, cu aprecierea impactului condițiilor de muncă și a riscurilor asupra stării de bine la locul de muncă.

Tipul de activitate, predominant mentală (ex. birou, învățământ, administrativ, justiție) sau predominant fizică (ex. instalatori, îngrijitori, constructori șantiere) sau echilibrată (asistente medicale și dentiști, transporturi) se regăsește în index prin ponderarea scorurilor cu un factor (0,5 sau 1,5). Termenul de „index-abilitate pentru muncă”, clasificat și caracterizat prin scor, reprezintă numarul de răspunsuri selectate de lucrător și de medic în chestionarele aplicate. Se utilizează după completare cu investigațiile suplimentare de laborator per noxă, pentru stabilirea evoluției abilității de muncă a unui lucrător sau a unui grup de lucrători (ex. departament) și pentru conceperea unui plan de revenire sau menținere sau diminuare a afectării, a abilității de a lucra la un loc de muncă.

Direcții de intervenție rezultate din aplicare

Un astfel de plan individual ar putea conține, adaptat lucrătorului cu vârsta [9] peste 50 de ani, într-o abordare preventivă facultativă, dar obligatorie peste 60 de ani, următoarele măsuri: 1. pentru îmbunătățirea stării de bine prin dietă, gimnastică, pauze pentru odihnă, eliminarea consumului de alcool, a fumatului și promovarea unor abilități profesionale specific crescute la această vârstă; 2. pentru modificarea sarcinii de muncă și a mediului de lucru prin eliminarea noxelor chimice, introducere de noi tehnologii și unelte, climat de muncă armonios, eliminarea posturilor forțate și a efortului fizic mare, adecvarea spațiului de lucru cu eliminarea monotoniei; 3. îmbunătățirea relațiilor cu comunitatea în general și cu cea ocupațională în special, prin crearea oportunităților de dezvoltare, responsabilizare, management și supraveghere a lucrului, suport și comunicare, utilizarea noilor cunoștinte, flexibilizare program de lucru, promovarea inspirației la locul de muncă–diversitate, eliminarea izolării, asigurarea relațiilor sociale bune.

Prin utilizarea consecventă în practica medicinei muncii, timp de cel puțin doi ani consecutiv, pentru lucrătorii clasificați pe grupe de vârstă 45-50, 51-55, 56-60, 61-65 ani, dintr-o unitate economică sau într-un sector de activitate (ex. sanitar, comerț, administrație ș.a.) se pot identifica măsurile care ar fi prioritare pentru conceperea unui plan de promovare a menținerii abilității pentru muncă într-o companie (fapt interesant pentru managerul angajator) și asigurarea integrării la locul de muncă după o boală cronică, fiind cunoscut că bolile cronice cardiovasculare reprezintă cea mai frecventă cauză de morbiditate la nivel național pentru persoanele vârstnice; indexul utilizat în studiile de cercetare în sănătate ocupațională permite stabilirea unor medii considerate nivele de referință pentru ocupațiile din diverse sectoare de activitate, cu pondere mentală sau fizică a activităților și conceperea unor programe de prevenție a bolilor cronice, de întoarcere la locul de muncă și promovare a unui stil sănătos de muncă și viață (fapt interesant pentru autoritatea de sănătate publică).

Un astfel de program s-ar putea axa pe mai multe direcții cum ar fi: asigurarea informării și comunicării, cartografierea zonală și regională a ofertei de servicii medicale adaptate vârstnicilor, cursuri pentru colegii de la locul de muncă al vârstnicului pentru asigurarea toleranței și suportului spre o reluare a activității fără riscuri și sustenabilă pe termen lung ș.a.

Concluzii

Practica medicinei muncii, într-o interfață medico-tehnico-socio-legislativă, se caracterizează prin utilizarea unor instrumente ce asigură extinderea evaluării medicale cu un cadru de intervenție fie la locul de muncă sau în comunitate/segment social, fie în companie sau într-un sector economic. Utilizarea metodei „index-abilitate pentru muncă” realizează contribuția dovedită a practicii medicale la menținerea sănătății în muncă a lucrătorului vârstnic, cu reducerea impactului patologiei cronice asupra sistemului de performanță economică, o stare de bine și calitate a vieții active în ultima decadă a angajării (55-65 ani) și încă 10-20 de ani după pensionare, fapt reflectat în plan socio-economic prin reducerea pensionării precoce și reducerea costurilor destinate vârstnicilor.

Bibliografie:

1. Pilat N., Gavrilescu N. (sub redacția). Bolile profesionale, Ed. Medicală, București, 1967.
2. Niculescu T. (sub redacția). Manual de patologie profesională, Ed. Medicală, București, 1987.
3. Cocârlă A. (sub coordonare). Medicina ocupațională, volum 1, capitol 1:101-105, Ed. Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, 2009.
4. Ramazzini B. Works, The Diseases of Workers, cierre edizioni, Ed. Carnevale F., Mendini M., Moriani G., Verona, 2009.
5. Ramazzini B. Works, The Health of Princes, chapter 1:17-21, Ed. Carnevale F., Mendini M., Moriani G., Verona, 2009.
6. www.icohweb.org.
7. Dijk F.v., Arias C. Occupational Safety and Health. How to fiind reliable information, Amsterdam, 2015; www.ldoh.net.
8. http://www.ttl.fi/en/health/wai/pages/default.aspx.
9. https://www.nice.org.uk/guidance/population-groups/older-people.

Liliana Rapas M.D. Ph.D

medicina muncii, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti