Mononucleoza infecțioasă

Rezumat:

Mononucleoza infecţioasă este o boală cauzată de virusul Epstein-Barr care afectează aproximativ 90% din populaţia cu vârste până-n 30 de ani. Este transmisă prin salivă sau secreţii orofaringiene, motiv pentru se mai numește şi „boala sărutului”. Cele mai frecvente simptome sunt febra, faringita şi adenopatiile (de obicei latero-cervicale), dar există şi mulţi pacienţi asimptomatici sau cu simptomatologie frustă care poate trece neobservată. La unii pacienţi infecţia cu Epstein-Barr poate fi asociată şi cu splenomegalie, hepatomegalie şi niveluri crescute ale transaminazelor similare unei hepatite acute infecţioase. În mod obişnuit, diagnosticul se stabileşte pe baza aspectului clinic şi testelor de laborator: hemoleucograma care evidenţiază leucocitoza cu limfocitoza şi monocitoza şi testele serologice pentru virusul Epstein-Barr -anticorpii de tip Ig M şi Ig G specifici care pot ajuta la stadializarea bolii. Mononucleoza infecţioasă este auto-limitată la aproximativ 2 săptămâni de evoluţie, dar se poate observa o astenie persistentă şi după această perioadă.

Cuvinte-cheie: mononucleoză, virus Epstein-Barr, boala sărutului

Abstract:

Infectious mononucleosis is a disease caused by Epstein-Barr virus which affects approximately 90% of population 30 years of age and less. It is passed through saliva or oropharyngeal secretions and that is why it is called “kissing disease”. The most frequent symptoms are fever, pharyngitis and adenopathy (usually cervical), but there are a lot of patients that are fully asymptomatic or have just few days of mild symptoms. In some patients, Epstein-Barr virus infection is associated with splenomegaly, hepatomegaly and high levels of hepatic enzymes similar to an acute hepatitis. Usually the diagnosis is established with the help of the clinical appearance and lab tests like CBC which shows increased leucocyte levels with lymphocytosis and monocytosis and specific Epstein-Barr serologic testing with Ig M and Ig G antibodies that can help us with the evolution of the disease. Mononucleosis is self-limited at approximately 2 weeks of evolution, although some fatigue can be encountered for a number of weeks after the period.

Keywords: mononucleosis, Epstein-Barr virus, kissing disease

Cuprins articol

1. Definiție
2. Istoric
3. Fiziopatologie
4. Epidemiologie
5. Simptome
6. Simptome rar întâlnite
7. Paraclinic
8. Serologia specifică pentru virusul Epstein-Barr
9. Testul heterofil Monospot
10. Anticorpii Ig G EBNA
11. Interpretarea valorilor Ac Ig M, Ig G şi Ig G EBNA
12. Diagnostic diferențial
13. Tratament
14. Bibliografie

Definiție

Mononucleoza infecţioasă este o boală cauzată de virusul Epstein-Barr caracteristică perioadei copilăriei, adolescenţei, tinerilor, cu manifestări specifice şi evoluţie autolimitată [1]

Istoric

A fost descrisă prima dată în 1885 de către pediatrul rus Nil Filatov ca adenită infecţioasă. În anul 1889, pediatrul german Emil Pfeiffer descrie o serie de cazuri cu simptomatologie similară care aveau tendinţa de a fi concentrate în familii sau colectivităţi şi a denumit afecţiunea „febră glandulară” [10]. În anul 1920, Thomas Peck Sprunt şi Frank Alexander Evans de la John Hopkins Hospital au descris afecţiunea sub denumirea de leucocitoză mononucleară (monocitoza infecţioasă) [7]. Virusul Epstein-Barr a fost identificat în anul 1964 în celulele limfomului Burkitt de către Michael Anthony Epstein şi Yvonne Barr, iar legătura directă cu mononucleoza infecţioasă a fost evidenţiată de Werner şi Gertrude Henle de la Spitalul de Copii din Philadelphia,  în 1967, printr-un accident de laborator în care unul din tehnicienii care manipulau virusul a fost infectat şi au putut fi identificaţi anticorpii specifici asociaţi cu simptomatologia clasică.

Fiziopatologie

Virusul Epstein-Barr se transmite prin contact direct cu secreţii nazale sau orofaringiene prin tuse, strănut sau sărut. Boala este cunoscută şi sub denumirea de „boala sărutului”. Acest virus afectează celulele de tip B din epiteliul orofaringian şi acestea, la rândul lor, pot să îl răspândească în ficat, splină, ganglioni, prin intermediul circulaţiei sistemice. Răspunsul imun al organismului implică de obicei limfocitele T natural killer (NK) şi limfocitele CD8+ citotoxice care au rolul de a reduce proliferarea celulelor B infectate cu virus [3].

Epidemiologie

Are frecvenţa crescută în perioada copilăriei, adolescenţei şi la adulţii tineri până în 30 ani. În SUA, aproximativ 50% din populaţie contactează boala în primii 5 ani de viaţă. Se consideră că cca. 90% din populaţia adultă are anticorpi împotriva virusului Epstein-Barr, chiar dacă nu pot identifica exact perioada în care au contactat boala. Perioada de incubație a bolii este de 4-7 săptămâni, iar contagiozitatea maximă se înregistrează în primele 6 săptămâni după infectare. Transmiterea virusului poate fi posibilă şi după această perioadă, într-un interval de câteva luni sau chiar un an postinfecţie [4].

Simptome

Infecţia cu Epstein-Barr este asimptomatică în perioada de incubaţie şi, în majoritatea cazurilor, rămâne asimptomatică sau paucisimptomatică şi ulterior.

Simptome principale

• Astenie;
• Lipsă de energie, somnolenţă, slăbiciune musculară;
• Disfagie sau odinofagie;
• Febră, foarte rar frisoane;
• Mialgii, artralgii – ocazional;
• Greaţă, anorexie;
• Erupţie cutanată – de scurtă durată [2].

Examen fizic

• Adenopatii – laterocervicale, axilare și inghinale – cel mai des întâlnite, dar pot fi retroauriculare, occipitale;
• Hiperemie faringiană;
• Splenomegalie;
• Peteşii la nivelul mucoasei palatine;
• Hepatomegalie – rar.

La copii se întâlneşte triada clasică: febră, faringită, adenopatii.

La pacienţii adulţi sau vârstnici apar mai rar simptomele clasice, în puţine cazuri faringită sau adenopatii. Mai frecvent întâlnită este afectarea hepatică de tipul hepatitei virale anicterice, cu valori crescute ale transaminazelor. Icterul este ocazional în cca. 10-30% din cazuri la vârstnici.

Faringita din mononucleoză poate fi exudativă sau non-exudativă. Forma exudativă are aspect similar celei streptococice; o parte din pacienţi pot fi purtători de streptococ grup A în faringe, fapt ce poate duce la confuzii de diagnostic. Forma non-exudativă prezintă hipertrofie amigdaliană uneori importantă, cu risc de obstrucţie.