Noi moduri prin care coronavirusul atacă organismul

Pandemia COVID-19 reprezintă o provocare pentru sistemele medicale din întreaga lume. În Statele Unite ale Americii, numărul de decese a ajuns la aproximativ 90.000.

„La început, nu știam cu ce avem de-a face. Am văzut pacienți murind în fața noastră și nu aveam idee de ce. Astăzi, există dovezi și o largă recunoaștere a faptului că noul coronavirus este mult mai imprevizibil decât un simplu virus respirator. Adesea atacă plămânii, dar poate afecta de la creier până la degetele de la picioare. Foarte mulți medici se concentrează pe tratarea reacțiilor inflamatorii pe care le declanșează noul coronavirus și a cheagurilor de sânge provocate de acesta, în timp ce se luptă pentru a-i ajuta pe pacienți să respire”, declara Valentin Fuster, medic și director al Mount Sinai Hospital din New York, epicentrul focarului american.

Evoluția virusului

Medicii învață despre noua boală din zbor, în SUA înregistrându-se aproximativ 90.000 de decese atribuite pandemiei și puține cercetări solide care să-i ajute să se ghideze. Baza de date a Organizației Mondiale a Sănătății listează deja mai mult de 14.600 de lucrări despre COVID-19. Chiar și primele agenții de sănătate publică din lume, inclusiv Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor, și-au modificat constant sfaturile pentru a ține pasul cu noile evoluții.

„Nu știm de ce există atât de multe aspecte ale bolii”, spune Angela Rasmussen, virusolog la Center for Infection and Immunity at Columbia University’s Mailman School of Public Health. „În concluzie, este atât de nou încât nu știm prea multe lucruri despre el”, a adăugat Rasmussen. Peste patru luni de experiență clinică în Asia, Europa și America de Nord au demonstrat că agentul patogen face mult mai mult decât să invadeze plămânii.

„La început, nimeni nu se aștepta la o boală care să nu se potrivească tiparului de pneumonie și de boli respiratorii”, a declarat David Reich, anestezist și președinte al Spitalului Mount Sinai.

Atacă inima, slăbindu-i mușchii și perturbând ritmul cardiac. Atacă rinichii atât de rău încât unele spitale au rămas fără echipamente pentru dializă. Pătrunde în sistemul nervos, gustul și mirosul dispar, și poate afecta chiar și creierul. Poate duce la apariția cheagurilor de sânge și la inflamarea vaselor de sânge.

Poate debuta cu câteva simptome sau poate fi asimptomatică, apoi câteva zile mai târziu, dintr-o dată, poate să apară dificultatea în ceea ce privește respirația. Cele mai afectate sunt persoanele în vârstă, oamenii slăbiți de o boala preexistentă și, în mod disproporționat, obezii. Afectează bărbații mai mult decât femeile, dar există și semne că ar complica sarcinile.

Simptomele COVID-19 pot să includă

  • Probleme la nivelul creierului: accidente vasculare cerebrale cauzate de cheaguri de sânge, probleme neurologice;
  • Probleme la nivel ocular: conjunctivită;
  • Pierderea mirosului și a gustului (anosmia);
  • Probleme la nivel circulator: coagularea sângelui; atacă mucoasa vaselor de sânge;
  • Probleme la nivelul sistemului gastrointestinal: vărsături și diaree la unele persoane;
  • Probleme la nivel pulmonar: plămânii se înfundă și se inflamează alveolele, respirația devine dificilă; embolie pulmonară provocată de cheaguri și microcheaguri de sânge;
  • Probleme la nivelul inimii: slăbește mușchiul cardiac, provoacă aritmii periculoase și atacuri de cord din cauza cheagurilor mici;
  • Probleme la nivel renal: deteriorează structurile care filtrează substanțele reziduale din sânge; pacienții necesită adesea dializă;
  • Probleme la nivelul pielii: degetele de la picioare sau de la mâini pot prezenta o erupție purpurie în urma leziunilor la nivelul vaselor de sânge;
  • Sistemul imunitar: răspuns imun hiperactiv care atacă țesutul sănătos.

COVID-19 nu ocolește persoanele tinere

Dacă la început părea că infecția nu afecta persoanele tinere, medicii din Statele Unite avertizează asupra unei reacții inflamatorii rare, cu complicații cardiace în rândul copiilor care ar putea fi legată de prezența virusului în organism. În urmă cu mai mult de o săptămână,  guvernatorul New Yorkului, Andrew M. Cuomo, anunța că 73 de copii se îmbolnăviseră grav, un băiețel de 5 ani din New York devenind primul copil decedat din cauza acestui coronavirus.

La Spitalul Mount Sinai au fost tratați cinci copii cu această infecție. Reich a declarat că toate cazurile au debutat cu simptome gastrointestinale, care s-au transformat în complicații inflamatorii ce au cauzat tensiune arterială mică și dilatarea vaselor de sânge. Astfel s-a ajuns la insuficiență cardiacă în cazul primului copil decedat. „Patternul bolii a fost diferit de ceea ce se știa despre COVID”, a mai completat medicul.

Dintre milioanele, probabil miliardele, de coronavirusuri, doar despre șase se știa anterior că infectează oamenii. Patru dintre acestea cauzează răceli care se răspândesc ușor în fiecare iarnă și care trec aproape neobservate. Un altul a fost responsabil de izbucnirea sindromului respirator acut sever care a ucis 774 de persoane în 2003. Altul a declanșat focarul de sindrom respirator din Orientul Mijlociu în 2012 și a ucis 34% dintre persoanele care au fost infectate.

SARS-CoV-2, tulpina cea mai agresivă a familiei coronavirusului, este cea de-a șaptea. A combinat  infecțiozitatea „verișorilor” săi care cauzează răceli cu letalitatea SARS și MERS. Se poate răspândi înainte ca oamenii să prezinte simptomele bolii, ceea ce îngreunează controlul, în special fără o testare în masă, precisă. În momentul de față, distanțarea socială este singura contramăsură eficientă. Acesta a infectat 4 milioane de oameni pe tot globul, și a ucis peste 280.000 de oameni, potrivit Johns Hopkins University Coronavirus Resource Center.

Dacă SARS sau MERS s-ar fi răspândit la fel de repede ca acest virus, acestea ar fi putut avea aceeași capacitate de a ataca și alte organe, nu doar plămânii. Dar au fost stopate rapid, făcând mai puține victime.

Virusul nu exista la om în urmă cu șase luni

Încercarea de a defini un agent patogen în mijlocul unei epidemii în continuă răspândire este plină de dificultăți. Experții susțin că vor trece ani până când se va înțelege modul în care boala afectează organele și modul în care medicamentele, genetica, dietele, stilul de viață și distanțarea îi influențează cursul.

„Acesta este un virus care, efectiv, nu exista la om în urmă cu șase luni”, a spus Geoffrey Barnes, profesor asistent la Universitatea din Michigan, care lucrează în domeniul cardiovascular. „Am fost nevoiți să aflăm rapid cum afectează organismul uman și să identificăm modalitățile de a-l trata în doar cateva săptămâni. În cazul multor boli a fost nevoie de zeci de ani.”

În primele zile ale epidemiei, majoritatea eforturilor s-au concentrat asupra plămânilor. SARS-CoV-2 infectează atât căile respiratorii superioare, cât și pe cele inferioare, ajungând în cele din urmă în plămâni, umplând alveolele mici cu celule și lichid care blochează fluxul de oxigen. Dar mulți oameni de știință au ajuns să creadă că partea devastatoare a bolii provine din două cauze întrețesute.

Prima cauză ar fi daunele pe care le produce la nivelul vaselor de sânge, ducând la formarea de cheaguri care pot varia de la dimensiuni foarte mici la dimensiuni mari. Pacienții pot suferi accidente vasculare cerebrale și embolie pulmonară, după ce cheagurile se desprind și pornesc spre creier și plămâni. Un studiu publicat în The Lancet, jurnalul medical britanic, a arătat că acest lucru apare din  cauza faptului că virusul vizează direct celulele endoteliale care căptușesc vasele de sânge.

A doua cauză este răspunsul exagerat al propriului sistem imunitar, o furtună de „citokine” ucigașe care atacă celulele proprii împreună cu virusul, deoarece încearcă să apere organismul de un invadator. Cercetările și terapiile sunt axate pe aceste fenomene. Unele spitale utilizează mai mult medicamente care subțiaza sângele. Un review al fișelor a 2.733 de pacienți, publicat  în Jurnalul Colegiului American de Cardiologie, indică faptul că această medicație i-ar putea ajuta și pe cei mai grav bolnavi.

„Lucrurile se schimbă în știință tot timpul. Unele teorii dispar și apar altele mai noi. Ipotezele sunt modificate. Nu înseamnă că nu știm ce facem. Înseamnă că învățăm”, a spus  Deepak Bhatt, director executiv al secției de cardiologie intervențională din Brigham and Women’s Hospital, Boston.

„Inflamarea acestor celule endoteliale care căptușesc vasele de sânge poate ajuta la explicarea motivului pentru care virusul afectează atâtea zone ale organismului”, a declarat Mandeep Mehra, profesor de medicină la Harvard Medical School și unul dintre autorii studiului Lancet privind modul în care COVID-19 atacă vasele de sânge. „Acest lucru înseamnă că pentru a înfrânge COVID-19 este nevoie de mai mult decât terapia antivirală”, a completat profesoru Mehra.

„Acest virus începe ca o infecție virală și perturbă întreg sistemul imunitar și vasele de sânge – iar ceea ce ucide este exact asta”, a spus Mehra. Ipoteza noastră este că acest COVID-19 începe ca un virus respirator și ucide ca un virus cardiovascular.

Nefrologii au cam aceeași teorie. Inițial, aceștia au pus afecțiunile renale severe pe seama ventilatoarelor și a anumitor medicamente administrate pacienților aflați la terapie intensivă, potrivit lui Daniel Batlle, profesor de medicină la Facultatea de Medicină, Universitatea Northwestern Feinberg. Apoi au observat deteriorarea celulelor renale care filtrează substanțele reziduale din sângele pacienților chiar înainte ca aceștia să aibă nevoie de terapie intensivă. Alte studii realizate în Wuhan au găsit agentul patogen în rinichi, ceea ce a dus la speculații că virusul atacă direct aceste organe.

„La început nu părea nimic special”, a spus Batlle. Dar informațiile noi „arată că ceea ce se întâmplă este dincolo de afecțiunile renale acute obișnuite pe care le vedem în mod normal.”

Ca și alte coronavirusuri, SARS-CoV-2 se infiltrează în organism atașându-se la un receptor, ACE2, care se găsește în unele celule. Dar învelișul acestui virus este oarecum diferit, permițând virusului să se atașeze mai bine. Drept urmare, sunt necesare mai puține particule de virus pentru a infecta gazda. Acest lucru poate, de asemenea, să explice de ce acest virus este mult mai infecțios decât SARS, a spus Rasmussen.

Dar și alți factori pot fi incluși în ceea ce privește transmiterea, inclusiv cantitatea de virus și cât de strict se respectă regulile de distanțare socială. Odată ajuns în interiorul unei celule, virusul se reproduce, provocând haos. Receptorii ACE2, care ajută la reglarea tensiunii arteriale, sunt din abundență în plămâni, rinichi și intestine – organe grav afectate de agentul patogen la mulți pacienți. Acesta este și motivul pentru care tensiunea arterială ridicată a apărut ca una dintre cele mai frecvente afecțiuni preexistente la persoanele care se îmbolnăvesc grav de COVID-19.

Receptorii diferă de la o persoană la alta, ceea ce duce la speculații, iar genetica poate explica o parte din variabilitatea simptomelor și cât de grav se îmbolnăvesc unii pacienți. Aceste celule „sunt aproape peste tot, deci este explicabil că virusul ar afecta tot corpul”, a declarat Mitchell Elkind, președinte al Asociației Americane a Inimii.

Inflamația duce la apariția coagulării pe măsură ce globulele albe din sânge, luptă pentru a combate infecția. Acestea interacționează cu trombocitele și le activează într-un mod care crește probabilitatea de coagulare, a spus Elkind. Astfel de reacții au fost observate în infecții severe, cum ar fi sepsis. Dar în cazul COVID-19, „vedem acest lucru la un număr mare de oameni într-un timp foarte scurt”.

„Virusul poate ataca multe părți ale organismului și nu înțelegem de ce provoacă anumite probleme pentru unii oameni, alte probleme pentru alții și nu afectează deloc un procent mare de populație”, a spus Elkind.

Sursa: Washingtonpost.com

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.