Noul ghid mondial privind vaccinarea anti-HPV

În zonele cu resurse limitate

În acest caz, prioritară este vaccinarea cât mai devreme cu putinţă a fetelor cu vârsta de 9-14 ani. Numărul de doze recomandat pentru fetele a căror imunitate este normală rămâne neschimbat (două doze). La fel şi intervalele între administrări: minimum 6 luni şi maximum 12-15 luni. Imunizarea fetelor cu vârsta de 15 ani sau peste această vârstă, care au primit primul vaccin, se poate continua până la împlinirea a 26 de ani, dacă resursele rămase o permit, după atingerea targetului prioritar (vaccinarea cu două doze a minimum 50% dintre fetele de 9-14 ani, cu un nivel ideal de 80%). În zonele cu resurse limitate, imunizarea băieţilor în scopul prevenţiei cancerului cervical este recomandată numai dacă nu s-a reuşit o acoperire de minimum 50% pentru populaţia feminină din target. Tot în acest caz, vaccinarea poate fi extinsă la băieți pentru a preveni alte tipuri de cancer sau boli produse de HPV, cât și pentru a reduce răspândirea infecţiei cu HPV.

Pentru nivelul de bază

În ţările care dispun de resurse de bază, ghidul recomandă ca autorităţile să se concentreze pe vaccinarea de la o vârstă cât mai mică a fetelor de până în 14 ani. Începând de la vârsta de 9 ani, pentru fetele cu imunitate normală, numărul optim de doze este de două, cu respectarea intervalelor minimum şi maximum între doze universal valabil. Pentru fetele seropozitive-HIV sau cele cu imunitate compromisă din alte cauze se recomandă trei doze. Dacă se atinge un nivel de imunizare de cel puţin 50% din populaţia feminină target şi mai există resurse disponibile, se poate continua vaccinarea fetelor cu vârsta de peste 14 ani. Vaccinarea băieţilor în scopul prevenţiei cancerului cervical sau reducerii propagării HPV şi a altor boli produse de virus nu este recomandată când resursele se situează la cel mai mic nivel.

Alte bariere decât resursele

Potrivit WHO, vaccinul împotriva Human papillomavirus era introdus în 66 de ţări până la finalul lui 2015. Cu toate acestea, ponderea vaccinărilor a reuşit să se apropie de cea ideală în puţine state, chiar dacă vorbim de regiuni foarte bine dezvoltate, cărora nu le lipsesc resursele sau infrastructura necesară.

Cauzele sunt multiple. Printre cele mai frecvente se numără: înţelegerea limitată a gravităţii bolilor produse de HPV, teama legată de pericolul efectelor adverse, reţinerea de a discuta despre comportamentul sexual, concepţia părinţilor că vaccinul ar determina începerea prematură a vieţii sexuale a copiilor.

În SUA, de exemplu, deşi acoperirea imunizărilor este diferită de la stat la stat, ratele înregistrate sunt departe de a reflecta nivelul bun de disponibilităţi al Statelor Unite. Pentru 2013, CDC a raportat o rată de 57,3% în cazul fetelor şi de 34,6 în cazul băieţilor [4].

În multe ţări occidentale, imaginea devaforabilă dobândită de vaccinul anti-HPV a afectat grav campaniile de imunizare şi chiar le-a stopat. Este de notorietate cazul Japoniei cu o pondere a vaccinărilor de numai 1%. Cu toate că, din punct de vedere medical, nu s-a stabilit o legătură certă între unele probleme serioase de sănătate (chiar decese, potrivit unor plângeri) şi administrarea vaccinului anti-HPV, numărul mare de reclamaţii, unele ajunse până în instanţă, a influenţat dramatic percepţia opiniei publice privind posibilele efecte adverse ale imunizării.

Este şi situaţia României, unde, de exemplu, campania de vaccinare demarată în 2008 a contabilizat puţin peste 2% din populaţia feminină aflată la vârsta optimă a primei doze de vaccin (grupul ţintă a fost reprezentat de fetele de clasa a IV-a). Şi cea din 2009 a avut un rezultat similar, astfel încât rata de acceptare s-a apropiat abia de 5%. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător, cu cât România are cea mai mare rată a cancerului cervical şi cea mai mare mortalitate determinată de cancerul cervical din toată Europa. În fiecare an, sunt diagnosticate aproximativ 4.340 de noi cazuri de neoplasm cervical, în timp ce numărul de decese produse de această maladie depăşeşte 1.900 anual (estimări pentru 2012). Totodată, cancerul de col uterin este al doilea cel mai frecvent neoplasm întâlnit la femeile de 15-44 de ani şi al patrulea tip de cancer care produce cele mai multe decese la femei [5].

Reuşite

Un exemplu de succes este Australia care a demarat încă din 2007 un program naţional de vaccinare pentru femei, iar, din 2013, a extins imunizarea şi la populaţia masculină [6]. Ratele de vaccinare au fost în fiecare an foarte bune. De exemplu, în 2015, aproape 77,4% din populatia feminină de până în 15 ani primise trei doze de vaccin anti-HPV, conform datelor National HPV Vaccination Program Registrer [7]. Studiile post-vaccin au indicat o scădere drastică a infecţiilor cu HPV la populaţia australiană.

Rate bune de vaccinare are şi Marea Britanie. În cadrul campaniei de vaccinare din şcoli pe perioada 2015/16, 87% dintre fetele de clasa a 8-a au primit prima doză de vaccin, în timp ce 85,1% dintre elevele de clasa a 9-a şi-au completat a doua doză pentru imunizare anti-HPV [8].

Există exemple pozitive şi în ţările cu resurse reduse, ceea ce demonstrează că aplicarea soluţiilor optime poate da rezultatele aşteptate. Este cazul Rwandei, stat din centrul Africii, în care, timp de trei ani, au fost administrate gratuit aproape 94.000 de vaccinuri fetelor de vârstă şcolară. A rezultat o imunizare de 90% cu prima doză de vaccin, urmată de 94% şi respectiv 93%, pentru dozele următoare. Succesul este legat de desfăşurarea campaniei prin intermediul şcolii, dar şi de implicarea activă a comunităţii, remarcă ASCO.

În loc de concluzii

Este important ca politicile de vaccinare să ţină cont de nivelul resurselor disponibile, astfel încât să fie acoperită imunizarea unei ponderi cât mai mari a persoanelor expuse infectării şi prezumtive de a răspândi virusul.

Pe de altă parte, trebuie întărită ideea conform căreia vaccinarea reprezintă singura metodă optimă de prevenţie primară a infecţiei cu HPV şi a cancerelor produse de acest virus. Experienţa anterioară arată că acceptarea imunizării este sensibil influenţată de susţinerea şi recomandările specialiştilor din sistemul de asistenţă socială şi a oficialilor din sfera sănătăţii publice. Studiile efectuate au relevat că, odată ce înţeleg rolul vaccinului de a preveni cancerul, părinţii şi practicienii sunt mult mai dispuşi să sprijine imunizarea.

Iar recomandările noului ghid prezentat de ASCO facilitează o dată în plus atingerea acestor deziderate.

Bibliografie:

Globocan 2012 – Cervical Cancer Estimated Incidence, Mortality and Prevalence Worldwide in 2012, International Agency for Research on Cancer.
Silvina Arrossi, Sarah Temin, Suzanne Garland, Linda O’Neal Eckert, Vivien Tsu, Neerja Bhatla, Xavier Castellsagué, Silvia de Sanjosé, Sharifa Ezat Alkaff, Tamika Felder, Doudja Hammouda, Ryo Konno, Gilberto Lopes,; Emmanuel Mugisha, Rául Murillo, Isabel C. Scarinci, Margaret Stanley, Cosette M. Wheeler, Isaac Folorunso Adewole – Primary Prevention of Cervical Cancer: American Society of Clinical Oncology Resource-Stratified Guideline – Journal of Global Oncology, martie 2017.
Howard H. Bailey, Linus T. Chuang, Nefertiti C. duPont, Cathy Eng, Lewis E. Foxhall, Janette K. Merrill,Dana S. Wollins, Charles D. Blanke – American Society of Clinical Oncology Statement: Human Papillomavirus Vaccination for Cancer Prevention – Journal of Clinical Oncology, aprilie 2016.
Shannon Stokley, Jenny Jeyarajah, David Yankey, Maria Cano, Julianne Gee, Jill Roark, C. Robinette Curtis, Lauri Markowitz (Author affiliations at end of text) – Human Papillomavirus Vaccination Coverage Among Adolescents, 2007–2013, and Postlicensure Vaccine Safety Monitoring, 2006–2014 – United States.
Human Papillomavirus and Related Diseases Report – Romania – HPV Information Centre 15 decembrie2016, www.hpvcentre.net.
Australian Government Department of Health – Immunise Australia Program.
National HPV Vaccination Program Registrer – www.hpvregister.org.au.
Human Papillomavirus (HPV) vaccination coverage in adolescent females in England: 2015/16, Public Health England.