Orjelet: cauze, simptome și opțiuni de tratament

Orjeletul este o umflătură dureroasă, roșie, care apare deseori pe marginea pleoapei. În limbajul popular, se mai numește și „urcior”. Principala cauză care duce la orjelet o reprezintă o infecție bacteriană, în peste 90% din cazuri cu Staphylococcus aureus. Staphylococcus epidermidis este un alt posibil agent etiologic al afecțiunii. Apariția unui orjelet presupune formarea unui abces de-a lungul foliculului pilos al unei gene, iar în acest caz vorbim despre urcior extern. În cazul unui orjelet intern cel mai adesea este vorba despre infecția bacteriană a glandelor meibomiene, care au funcția de a secreta sebum cu rol lubrifiant și protector, căptușind marginile pleoapelor.

Deși un orjelet are tendința de a fi autolimitat, rezolvându-se spontan după 1-2 săptămâni de la apariție, deseori se cronicizează. O bună igienă a ochiului poate fi foarte eficientă în a preveni recidiva. În unele cazuri, poate fi necesară administrarea de antibiotice topice. Rar, un orjelet va avea nevoie de drenaj chirurgical pentru a se rezolva, dar recidiva este o problemă semnificativă a intervenției chirurgicale. Se observă o incidență mult mai mare a urciorului mai ales la persoanele cu afecțiuni dermatologice (rozacee, dermatită seboreică), diabet și blefarită.

Orjelet – cauze și factori de risc

Principala cauză care duce la orjelet o reprezintă infecția bacteriană cu Staphylococcus aureus. Această bacterie infectează glandele Zeis și Moll, ducând la inflamarea acestora și formarea de abces, cu apariția urciorului extern. Pustula tipică se localizează la nivelul marginii pleoapelor, de cele mai multe ori. Glandele meibomiene produc sebum care lubrifiază ochiul, asigurându-i integritatea funcțională și structurală. Când glandele meibomiene sunt infectate, este mult mai probabil să apară un orjelet intern, care poate fi foarte ușor confundat cu șalazionul (chalazion). Cu toate acestea, orjeletul intern este relativ mai rar decât cel extern, dar mai dificil de tratat.

Un orjelet se formează din cauza alterării funcției glandelor care secretă sebumul și alți compuși care asigură lubrifierea fiziologică a globilor oculari. Îngroșarea, uscarea și staza acestora duce la blocarea efectivă a canalelor prin care se elimină secrețiile glandulare. Printre altele, glandele secretă și substanțe cu activitate antimicrobiană. Când apare staza secretorie, infecția bacteriană este mult mai probabil să apară, iar infecția cu Staphylococcus aureus va duce la inițierea unui răspuns inflamator tipic: are loc infiltrarea leucocitelor la acest nivel și, astfel, va apărea abcesul cu aspect tipic de orjelet. Principalii factori care cresc riscul de a dezvolta urcior la ochi sunt:

• afecțiuni și condiții medicale subiacente: dermatită seboreică, rozacee și acnee, blefarită și seboree, stări de hipercolesterolemie sau hipertrigliceridemie, sindromul ochiului uscat, dar și sindromul ochiului uscat, conjunctivitele recurente, tendința generalizată spre atopie sau hipersensibilizare (alergii);
• persoanele cu tenul gras sunt mult mai predispuse la această afecțiune;
• utilizarea excesivă a produselor cosmetice, machiajul excesiv;
• igiena oculară deficitară (cum ar fi obișnuința de a nu îndepărta machiajul înainte de somn);
• igiena deficitară a lentilelor de contact;
• fumatul;
• expunerea la alergeni vehiculați prin aer (spori de mucegai, praf, polen, poluanți);
• infecțiile parazitare cu acarieni din genul Demodex;
• starea imunocompromisă (infecție subiacentă cu HIV, tratament cu corticosteroizi).

Fiecare persoană poate dezvolta orjelet, indiferent de vârstă sau sex. Se observă incidență ușor crescută în rândul adulților cu vârsta cuprinsă între 30-50 de ani. Adolescenții cu ten gras, care au și dermatită seboreică, prezintă un risc ușor mai crescut de a dezvolta această afecțiune.

Orjelet – simptome și manifestări clinice

De obicei, persoanele cu orjelet acuză o senzație ușoară de arsură la nivelul ochiului, putându-se observa și apariția unei umflături în marginea pleoapei. Umflătura poate apărea fie la nivelul pleoapei superioare, fie la nivelul celei inferioare, în cazuri excepționale fiind implicate ambele pleoape. În unele cazuri, simptomele pot debuta cu edem și eritem generalizat al pleoapei, care ulterior devine localizat la nivelul orjeletului. În cazul unui orjelet extern, durerea și edemul se localizează într-o zonă discretă și limitată a pleoapei, care devine sensibilă la palpare. Orjeletul apare de obicei sub forma unei pustule de dimensiuni mici, cu eritem ușor al marginii pleoapei.

Simptomele pot sta altfel în cazul unui orjelet intern. Sensibilitatea este mai difuză, iar eritemul mai extins, probabil ca urmare a faptului că glanda meibomiană este relativ mai mare. Poate fi observată o mică pustulă la nivelul suprafeței conjunctivale. Deoarece este important să se facă diferența între orjelet intern și chalazion, întrucât clinic sunt fidel asemănătoare, menționăm că șalazionul are o prezentare mai indolentă și cronică. Persoanele cu șalazion se prezintă cu unul sau mai mulți noduli nesensibili ai pleoapei, cu eritem înconjurător minim sau chiar deloc. Mai mult decât atât, un șalazion persistent poate duce la modificări ulterioare ale pielii din jur.

Orjelet – opțiuni de tratament

De obicei, diagnosticul de orjelet este autolimitat. Rezoluția spontană apare, de cele mai multe ori, în decurs de o săptămână de la apariția pustulei. Protocolul terapeutic este același atât când vine vorba de orjelet extern, cât și pentru orjelet intern:

• pentru a grăbi vindecarea și limitarea infecției, se recomandă aplicarea compreselor calde, de câteva ori pe zi, și unguentul oftalmic cu eritromicină, de două ori pe zi; chiar dacă sunt foarte puține dovezi clinice care susțin eficiența unguentului topic cu eritromicină, a fost recomandată utilizarea sa timp de 7-10 zile;
• compresele calde ar trebui aplicate timp de 15 minute, de cel puțin 4 ori pe zi;
• masajul delicat al nodulului localizat la marginea pleoapei este recomandat, deoarece poate ajuta la eliminarea materialului obstrucționat la nivelul glandei;
• antibioticele cu administrare orală nu se recomandă în caz de orjelet, decât dacă s-a ridicat suspiciunea de celulită periorbitală și atunci când există eritem înconjurător sever;
• în cazul unui orjelet foarte mare, principala abordare terapeutică incizia chirurgicală urmată de drenajul conținutului pustulei și reevaluarea oftalmologică la 2-3 zile după intervenție.

Pentru a evita cronicizarea și recidivele, se recomandă în special asigurarea unei igiene optime și adecvate a ochiului la nivelul căruia a apărut pustula.

Sfaturi pentru prevenție

Principala problemă în cazul unui orjelet o reprezintă riscul ridicat ca afecțiunea să urmeze un progres cronic. În unele cazuri, poate dura câteva săptămâni între recidive sau chiar câteva luni. S-a observat că asigurarea unei igiene oculare optime, chiar și în lipsa urciorului, după ce acesta a dispărut, reduce semnificativ riscul reapariției. Pentru a preveni apariția unui orjelet sau riscul de recidivă, se vor avea în vedere:

• igienizarea mâinilor (apă, săpun, dezinfectant) înainte de a atinge ochii;
• îndepărtarea machiajului înainte de culcare;
• limitarea aplicării machiajului și produselor cosmetice pentru ochi la nivelul ochiului unde a apărut orjeletul;
• evitarea purtării lentilelor de contact atunci când există un orjelet activ; în această perioadă, se recomandă purtarea eventuală a ochelarilor de vedere;
• produsele cosmetice, de îngrijire personală și machiaj nu ar trebui folosite în comun, chiar dacă orjeletul nu este contagios;
• folosirea picăturilor de ochi cu rol lubrifiant poate ajuta la îmbunătățirea simptomelor și la limitarea riscului de recidivă;
• se va verifica termenul de valabilitate al produselor cosmetice înainte de aplicarea acestora.