Osteoporoza – ce ar trebui să știm despre ea

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, osteoporoza reprezintă o problemă de sănătate publică. În România, aproximativ 21% dintre femei și 6% dintre bărbații cu vârsta de peste 50 de ani suferă de osteoporoză.

Problema principală a osteoporozei este evoluția tăcută, iar după cum știm din experiența profesională, în majoritatea cazurilor până la prima fractură pacientul nu își pune problema existenței acestei patologii.

Îmbătrânirea populației accentuează incidența osteoporozei și contribuie la creștera numărului de fracturi apărute ca urmare a creșterii fragilității osoase: la nivel mondial odată la trei secunde rezultă o fractură osteoporotică.

Osteoporoza – ce putem face ca specialiști?

Când vine vorba de osteoporoză, ca specialiști putem contribui, în primul rând, la creșterea conștientizării din partea pacienților asupra existenței acestei afecțiuni și a riscurilor asociate. Plecând de la această idee vom aborda mai departe câteva idei esențiale pe care le putem transmite pacienților, într-un limbaj accesibil lor, despre osteoporoză.

Ce este osteoporoza?

Osteoporoza este o afecțiune a sistemului osos care constă în scăderea densității osoase. Termenul de osteoporoză provine din limba greacă și se traduce prin “oase poroase”. Plecând chiar de la traducerea termenului putem face o analogie între ea și creșterea fragilității oaselor, astfel încât pacientului să îi fie cât mai ușor să înțeleagă informațiile transmise și să le și rețină: cu cât crește porozitatea cu atât osul devine mai fragil, iar riscul de fractură crește.

Cum se modifică oasele în osteoporoză?

Osul este un țesut viu, în continuă schimbare, iar copilăria și adolescența sunt perioadele de formare ale masei osoase. La 25 – 30 de ani, se atinge masa osoasă maximă, după care oasele trec printr-un proces continuu de regenerare, proces care le permite să rămână sănătoase. Începând cu vârsta de 40 de ani acest proces de regenerare nu se mai realizează cu aceeași rapiditate.

Structura oaselor prezintă orificii mici și spații distribuite în tot osul, ca un fagure de miere. Pe parcursul evoluției osteoporozei aceste spații, orificii devin mai mari ducând la scăderea densității osoase și la subțierea stratului exterior al osului.

Riscul de a dezvolta osteoporoză este corelat cu nivelul de masă osoasă atins până la 30 de ani: masa osoasă mare presupune risc scăzut de declanșare a osteoporozei.

Factori de risc în osteoporoză

Vom împărți factorii de risc în două categorii, cei care pot fi modificați și cei asupra cărora nu putem interveni.

Factori de risc controlabili

• Nivelul de activitate fizică scăzut contribuie la apariția osteoporozei;
• Consumul excesiv de alcool;
• Fumatul;
• Regimul alimentar: riscul de osteoporoză este mai crescut în cazul persoanelor cu o alimentație scăzută în calciu sau în cazul celor cu tulburări alimentare. Atenție crescută pentru persoanele ce țin diete drastice!
• Utilizarea anumitor medicamente sau steroizi. Pacienții cu cancer, convulsii sau reflux gastric sunt nevoiți să își administreze medicamente ce interferează cu procesul de reconstrucție osoasă.

Factori de risc ce nu pot fi modificați

• Rasa: persoanele caucaziene și asiatice prezintă cel mai mare risc pentru declanșarea osteoporozei;
• Istoricul familial: dacă în familie au existat cazuri de osteoporoză sau de fracturi de șold, crește riscul de a prezenta o scădere a densității osoase după vârsta de 50 de ani;
• Constituția fizică: atât femeile, cât și bărbații de talie mica au risc mai mare pentru osteoporoză;
• Sexul: femeile sunt mai predispose decât bărbații la osteoporoză, dar asta nu înseamnă că este o “afecțiune caracteristică persoanelor de sex feminin”;
• Nivelul hormonal: persoanele cu nivel crescut de hormoni secretați de glandele suprarenale, hormoni tiroidieni sau sexuali sunt mai predispuse la osteoporoză.

Potențiale semnale de alarmă

După cum știm, osteoporoza este o afecțiune asimptomatică, dar cu toate acestea sunt câteva semne la care pacienții pot fi atenți și dacă le observă pot iniția discuții cu medicul de familie în vederea depistării în stadii incipiente ale osteoporozei:

• pierderea în înălțime- aproximativ 1, 5 cm în decurs de un an;
• căpătarea unei posturi încovoiate;
• dureri de spate (ce ar putea porni de la o vertebră fracturată. Fracturile vertebrale se pot produce inclusiv când pacientul se apleacă să ia ceva de jos sau se răsucește în pat).

În osteoporoză, fracturile apar frecvent la nivelul vertebrelor, șoldului sau pumnului.

Depistarea osteoporozei

Pentru depistarea osteoporozei pacientul trebuie să fie examinat fizic de către medic. Bineînțeles medicul va face în primul rând anamneza pacientului, pe parcursul căreia pacientul va fi întrebat inclusiv de istoricul medical familial. Ar fi util ca pacientul să știe că are nevoie de astfel de informații înainte de consultație, astfel încât să poată oferi răspunsuri cât mai exacte.

Pacientul poate fi îndrumat și către efectuarea unor analize de laborator care au ca scop identificarea condițiilor ce duc la pierderea masei osoase.

Aceste etape vor fi precedate de efectuarea testului de măsurare a densității osase. Acest test va fi recomandat în special:

• pacienților de sex feminin cu vârsta de peste 65 de ani;
• pacienților de sex masculin cu vârsta de peste 70 de ani sau cei cu vârsta între 50-69 de ani, dar care au factori de risc asociați;
• pacienților care au suferit o fractură după vârsta de 50 de ani;
• pacientelor aflate la vârsta menopauzei, ce prezintă factori de risc asociați osteoporozei: rasă, vârstă, istoric medical, constituție fizică, nivel hormonal.

Pacienții pot fi informați că acesta este un test nedureros ce durează între 10 și 30 de minute.

Tratamentul osteoporozei

Pacienții cu osteoporoză trebuie să aibă în primul rând în vedere prevenirea căderilor și fracturilor. Tratamentul osteoporozei poate avea rezultate optime atâta timp cât pacientul este informat și are capacitatea de a face schimbările necesare în stilul de viață. Tratamentul medicamentos are ca scop atât prevenirea, cât și tratarea osteoporozei.

Medicamentele ce sunt recomandate sunt:

• bifosfonații: alendronat, ibandronat, risedronat și acid zolendronic;
• calcitonina – hormon natural cu rol în reglarea nivelului de calciu, dar și rol în ameliorarea durerilor cauzate de fracturile de compresie ale coloanei vertebrale;
• denosumab – recomandat pacienților cu risc mare de fracturi osoase;
• raloxifen – modulator selectiv al receptorilor de estrogen;
• teriparatida – recomandat în cazurile de osteoporoză severă cu risc crescut de fracturi osoase.

De asemenea, pacienților li se pot recomanda suplimente precum: magneziu- 500 mg/ zi, calciu (sub formă de citrat de calciu pentru absorbție crescută)- 1000 mg/ zi, vitamina D3- 5000/6000 UI/ zi, vitamina K2- 100 mcg/ zi, stronțiu- 680 mg/ zi- îmbunătățește densitatea osoasă.

La nivel de alimentație puteți recomanda pacienților să consume:

• orez brun;
• cinci porții de legume și fructe pe zi;
• două porții de pește pe săptămână (peștele gras este o sursă importantă de vitamina D).

Încurajați pacienții să vă comunice detalii punctuale despre starea de sănătate astfel încât să puteți depista cât mai timpuriu afecțiuni precum osteoporoza.

Dr. Alin Popescu

medic primar medicină sportivă
secretar general S.Ro.M.S., manager medical F.R. Rugby