Osteoscleroza – cauze, manifestări, diagnostic și tratament

Frecvent vorbim de oase fragile ca urmare a scăderii rezistenței osoase, dar ce facem când schimbăm datele problemei și în loc de scăderea rezistenței vorbim de creșterea densității osoase? Atunci ar fi momentul să luăm în calcul osteoscleroza.

Osteoscleroză – generalități

Osteoscleroza este o patologie relativ rar întâlnită caracterizată prin îngroșarea osului trabecular, rezultând creșterea densității osoase. Osteoscleroza se poate declanșa ca urmare a progresiei densității osoase, dar și din cauza unei resorbții osoase deficitare.

Această afecțiune poate fi de două tipuri:

  • osteoscleroză localizată;
  • osteoscleroză difuză (afectează o zonă mare a scheletului).

Osteoscleroza se declanșează în momentul apariției unui dezechilibru între activitatea osteoblastelor și activitatea osteoclastelor. Osteoblastele au funcția de creștere a densității, iar osteoclastele “descompun” oasele. În momentul în care cele două tipuri de celule lucrează împreună, sunt asigurate rigiditatea și densitatea scheletice normale. În osteoscleroză, echilibrul este perturbat, iar oasele devin anormal de dense și de dure.

Cauzele osteosclerozei

Cauzele ce duc la dezvoltarea osteosclerozei pot fi de natură fiziologică:

  • sedentarismul;
  • greutatea corporală prea mare – obezitatea;
  • în perioada menopauzei, deficitul de estrogen.

Totodată, următoarele afecțiuni inflamatorii duc la declanșarea osteosclerozei:

  • carcinomul mamar/ prostatic;
  • metastazele osteoblastice;
  • sarcoidoza;
  • tulburările hematopoietice;
  • mielomul multiplu;
  • mastocitoza sistemică;
  • boala Paget.

Există și afecțiuni congenitale care sunt “responsabile” de apariția osteosclerozei:

  • intoxicațiile cu metale grele;
  • osteopetroza;
  • displazia difazică progresivă;
  • hiperparatiroidismul primar/ secundar;
  • hipotiroidismul;
  • acromegalie;
  • hiperfosfatemie;
  • intoxicații chimice/ bifosfonat.

Cauzele principale responsabile cu osteoscleroza sunt stilul de viață sedentar și anomaliile congenitale ale oaselor.

Manifestările și simptomele osteosclerozei

Osteoscleroza este o afecțiune întâlnită atât la femei, cât și la bărbați, dar se poate declanșa indiferent de vârstă – inclusiv copiii putând fi afectați.

Sunt pacienți cu osteoscleroză asimptomatici sau pacienți care manifestă:

  • fragilitate osoasă (oasele sănătoase prezintă un grad de flexibilitate, ceea ce contribuie la o rezistență crescută, dar odată cu creșterea densității osoase se pierde flexibiitatea și crește riscul de rupere);
  • anomalii morfologice – în cazurile de osteoscleroză cu origine genetică apar anomalii în creșterea osoasă ce duc la deformarea morfologică a structurii oaselor- pacienții au frunte proeminentă, prezintă întârzieri de creștere, etc.;
  • anomalii ale sângelui- odată cu creșterea densității osoase date de osteoscleroză scade cantitatea de măduvă osoasă factor ce poate determina scăderea producției de celule sanguine, factor determinant pentru infecții, sângerări, anemie. Toate acestea sunt urmate de stări accentuate de oboseală;
  • presiune intracraniană crescută însoțită de comprimarea nervilor cranieni, factor premergător pentru paralizie facială și scăderea vederii și scăderea auzului.

Pacienții cu osteoscleroză pot acuza simptome precum:

  • dureri osoase;
  • probleme de vedere/ cecitate sau scăderea calității auzului până la surzire;
  • hipocalcemie;
  • infecții recurente;
  • distorsiuni ale feței, mâinilor, dinților;
  • pot fi pacienți care au experimentat multiple fracturi osoase într-un interval scurt de timp.

Diagnosticarea osteosclerozei

Primul pas în diagnosticarea osteosclerozei este examenul clinic în care aflați în calitate de specialiști simptomele cu care se confruntă pacientul.

Al doilea pas este examinarea imagistică a structurii osoase:

  • radiologie convențională pentru a verifica densitatea oaselor;
  • tomografia computerizată – se folosește pentru a fi observate eventuale compresii nervoase la nivelul craniului;
  • RMN pentru verificarea nivelului măduvei osoase;
  • iar pentru verificarea zonelor opace rezultate ca urmare a examinării imagistice se poate solicita realizarea unei scintigrafii pentru analiza densității osoase în anumite zone.

În funcție de simptomele acuzate de pacient se pot solicita inclusiv analize de sânge și teste de coagulare.

Tratament recomandat în osteoscleroză

Tratamentul ales este în strânsă legătură cu simptomele pe care le prezintă fiecare pacient și de cauzele primare care au dus la creșterea densității osoase. Pacienții trebuie informați că este o afecțiune ce nu se tratează, dar tratamentul are ca scop ameliorarea simptomelor.

Dacă vorbim de pacienți supraponderali sau obezi cu osteoscleroză prima abordare terapeutică este scăderea în greutate pentru a reduce sarcina asupra oaselor.

Tratamentele medicamentoase constau în administrarea:

  • corticosteroizilor – au rolul de a reduce formarea de noi celule osoase și de îndepărtare a celor „vechi”. Totodată administrarea corticosteroizilor în osteoscleroză are rolul de a îmbunătăți forța musculară și de a ameliora durerile osoase.
  • din cauza densității osoase crescute pacienții suferă dureri severe și ca urmare analgezicele sunt parte din “rutina” terapeutică;
  • transplantul de măduvă osoasă este o procedură la care se apelează în cazurile clinice pediatrice descoperite în stadii incipiente.
  • chirurgia plastică în cazul deformărilor osoase severe de la nivelul feței și maxilarului.

Fracturile, anemia, hemoragiile, infecțiile și carențele de vitamine care apar ca urmare a osteosclerozei se tratează în funcție de fiecare caz clinic în parte.

Osteoscleroza se poate preveni prin adoptarea unui stil activ de viață (alergare, dans, mers rapid, etc.) și prin evitarea carențelor de vitamine și de calciu prin implementarea ca normalitate a unei alimentații din care să facă parte: peștele, ficatul, legumele verzi, nuci, fructe, etc.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

medic primar medicină sportivă
secretar general S.Ro.M.S., manager medical F.R. Rugby

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.