Oxiuroza – cauze, manifestări clinice și soluții de management

Oxiuroza este o infecție parazitară cauzată de viermele nematod Enterobius vermicularis. Acest vierme a fost numit anterior Oxyuris vermicularis, de unde și denumirea de „oxiuroză” asociată infecției. Femela oxiur are partea terminală a corpului dreaptă și ascuțită, de unde și denumirea dată genului (grecescul „oxys” înseamnă „ascuțit”, iar „oura” înseamnă „coadă”). La masculi, parte aceasta este curbată în formă de cârjă. La nivelul extremității anterioare a corpului, acești viermi au o expansiune cuticulară, numită buton cefalic, cu ajutorul căreia se prind de mucoasa intestinală. Femela are în jur de 8-15 milimetri în lungime, iar masculul în jur de 3-5 milimetri.

Oamenii sunt singura gazdă naturală a infecției cu Enterobius vermicularis. De obicei, infecția se transmite între persoanele care trăiesc în medii aglomerate, foarte frecvent în cadrul familiei. Viermii au culoare alb-gălbuie și seamănă cu niște firișoare. Oxiuroza este foarte frecventă mai ales în rândul copiilor, observându-se că băieții sunt de 2 ori mai des afectați decât fetele. Poate fi observată o incidență maximă în rândul copiilor și adolescenților cu vârstă între 5-14 ani. La adulți, oxiuroza este mult mai frecventă la cei care au grijă de copii și lucrează cu aceștia. Rata de infecție și potențialul infecțios sunt ridicate ca urmare a ușurinței răspândirii parazitului.

Oxiuroza – cauze și factori de risc

Oxiuroza (numită și enterobioză) este cauzată de infecția cu viermele Enterobius vermicularis. Aceștia, odată ce pătrund în organism, se localizează la nivelul cecumului, unde se fixează prin butonul cefalic și se hrănesc cu conținut intestinal. Masculul trăiește în jur de 14-40 de zile și femela 40-90 de zile. Pentru a depune ponta (ouăle) femela părăsește locul de hrănire, iar apoi migrează în regiunea anală. Ouăle sunt depuse în pliurile mucoasei anale sau în unele cazuri se poate ca femela să iasă cu partea anterioară a corpului în afara anusului și depune ponta la nivel perianal. O femelă de oxiur poate depune până la 20.000 de ouă, ponta fiind depusă toată odată.

Migrarea femelelor în regiunea anală are loc de obicei seara, după ce gazda se culcă, deoarece se pare că temperatura mai ridicată din așternut favorizează acest lucru. Odată cu depunerea și eliberarea ouălor, femela irită mecanic și toxic gazda, producându-i acesteia un prurit deosebit de intens, dezagreabil (simptom specific în caz de oxiuroză). La temperatura de 36-37°C, larva eclozează în circa 4 ore de la depunerea ouălor. În mod obișnuit, sunt necesare 1-2 luni pentru ca din ouăle ingerate (infecția inițială) să se formeze viermi adulți, ceea ce se întâmplă mai ales la nivelul intestinului subțire. Principalele moduri în care are loc infecția sunt următoarele:

• direct, prin contaminarea degetelor în timpul scărpinatului și transportarea lor la gură (este obișnuit ca persoana să se scarpine involuntar în timpul nopții, când apare pruritul, iar apoi să își transporte ouăle la gură); acest tip de infecție se numește autoinfestare externă;
• indirect, prin contaminarea alimentelor și a diferitelor obiecte (cum ar fi cearceaful, lenjeria de corp, jucăriile), urmată de ingestia ouălor;
• un mod particular al infecției îl reprezintă retroinfestarea: larvele eclozate după depunerea pontei migrează în cecum, în sens invers migrației femelelor.

Totuși, principala modalitate de transmitere o reprezintă calea fecal-orală. În foarte rare cazuri, oxiuroza a apărut ca urmare a inhalării ouălor de Enterobius vermicularis și, ulterior, înghițirii acestora. Parazitul se mai poate transmite și prin contact sexual anal. Deși rata de vindecare se consideră a fi mare, oxiuroza are potențialul de a fi recidivantă, ca urmare a infecției parazitare persistente din cauza autoinfestării externe. Factorii care cresc riscul de oxiuroză sunt, evident, igiena precară, consumul alimentelor fără igienizarea anterioară a mâinilor și contactul direct cu o persoană infectată cu Enterobius vermicularis (agregarea familială a bolii este obișnuită).

Oxiuroza – simptome și manifestări clinice

Boala produsă de infecția cu Enterobius vermicularis se numește oxiuroză sau enterobioză. Se pare că oxiuroza poate fi și asimptomatică, aproximativ o treime dintre persoanele cu o infecție activă neavând simptome asociate. Principalul simptom pe care persoanele cu oxiuroză îl acuză este mâncărimea perianală, care apare ca urmare a prezenței ouălor, în zona anală sau perianală, în urma depunerii pontei. Pruritul este supărător și intens mai ales seara. Eritemul perianal este des observat la persoanele cu oxiuroză, din cauza mâncărimii și zgârieturilor asociate. Uneori, poate apărea o infecție bacteriană superficială în locurile în care s-au produs zgârieri puternice.

În aproximativ 1-30% din cazurile de oxiuroză, a putut fi observată migrarea parazitului în alte zone. Apendicita, spre exemplu, este o potențială complicație la persoanele cu oxiuroză, putând apărea ca urmare a blocării lumenului din apendice de către paraziți sau inflamației persistente din jurul apendicelui. Femelele de Enterobius vermicularis pot migra și în zona vulvară, caz în care femeile cu oxiuroză pot dezvolta vulvovaginite pruriginoase și alte infecții urogenitale. La copiii cu oxiuroză pot apărea și tulburări neuropsihice, legate de insomniile generate de prurit: scăderea capacității de concentrare, iritabilitate și nervozitate accentuate, oboseală marcantă.

Uneori, la persoanele cu oxiuroză pot fi observați cu ochiul liber viermișori albicioși, localizați în zona perianală, în special în timpul episoadelor de prurit intens. Diagnosticul infecției constă în evidențierea adulților și a ouălor. Prin analize coproparazitologice pot fi diagnosticate, însă, doar în jur de 10-155 dintre persoanele cu oxiuroză. Cea mai eficientă metodă de depistare este metoda amprentei anale sau a benzii adezive. Capătul unei baghete de sticlă este înfășurat cu o bandă adezivă de celofan, cu partea lipicioasă spre exterior. Cu vârful baghetei se tamponează regiunea perianală și „se șterg” pliurile mucoasei anale. Materialul se analizează la microscop.

Oxiuroza – tratament și management

Tratamentul simptomatic pentru persoanele cu oxiuroză constă în aplicarea, în regiunea anală, a unui unguent. Acesta calmează pruritul, iar femelele și ouăle sunt reținute la acest nivel. Mai apoi, îndepărtarea paraziților se face zilnic prin spălarea cu apă și săpun a acestei zone. În egală măsură, tratamentul curativ, care are drept scop eliminarea adulților de Enterobius vermicularis (principala cauză pentru oxiuroză), constă în administrarea de medicamente antihelmintice.

Alte medicamente care au fost folosite pentru a trata oxiuroza sunt ivermectina, piperazina, dar s-a observat că au o eficacitate mai mică și o toxicitate mai mare. Oxiuroza poate duce, relativ des, la infecții recurente. Din acest motiv, se recomandă tratarea tuturor membrilor familiei, fie că aceștia sunt simptomatici sau nu, pentru a se preveni recidivele. La femeile însărcinate care au fost diagnosticate cu oxiuroză, tratamentul ar trebui inițiat doar dacă există simptome foarte severă (pamoatul de pirantel este de preferat față de alte medicamente). Oxiurii tineri par să fie foarte rezistenți: din acest motiv se recomandă 2 doze de tratament, la distanță de 2 săptămâni.

Potențialul major de transmitere a parazitului se explică prin proprietățile adezive ale ouălor – acestea aderă deosebit de bine de mâini și pot pătrunde sub unghii, menținând astfel așa-zisul lanț al infecției: expunere continuă, infecție prin contactul cu gura și autoinfecția ulterioară. În caz de oxiuroză, se recomandă igienizarea adecvată a mâinilor, deparazitarea tuturor membrilor familiei și evitarea contactului ulterior cu alte persoane. Tăierea unghiilor copiilor ar putea fi, de asemenea, o modalitate eficientă de a evita infecția sau zgârieturile cauzate de prurit. Chiar dacă parazitoza poate fi tratată destul de ușor, recidivele sunt, din păcate, relativ frecvente.

Resurse bibliografice:

1. Amiri SA, Rahimi MT, Mahdavi SA, Moosazadeh M, Ramzani O, Koshk AF, Rosbehan R, Siyadatpanah SA. Prevalence of Enterobius vermicularis infection among preschool children, Babol, North of Iran. J Parasit Dis. 2016 Dec;40(4):1558-1562. doi: 10.1007/s12639-015-0727-4. Epub 2016 Jan 12. PMID: 27876982; PMCID: PMC5118353. Link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5118353/;
2. Afrakhteh N, Marhaba Z, Mahdavi SA, Garoosian S, Mirnezhad R, Vakili ME, Shahraj HA, Javadian B, Rezaei R, Moosazadeh M. Prevalence of Enterobius vermicularis amongst kindergartens and preschool children in Mazandaran Province, North of Iran. J Parasit Dis. 2016 Dec;40(4):1332-1336. doi: 10.1007/s12639-015-0683-z. Epub 2015 Apr 3. PMID: 27876942; PMCID: PMC5118309. Link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5118309/;
3. Wendt S, Trawinski H, Schubert S, Rodloff AC, Mössner J, Lübbert C. The Diagnosis and Treatment of Pinworm Infection. Dtsch Arztebl Int. 2019 Mar 29;116(13):213-219. doi: 10.3238/arztebl.2019.0213. PMID: 31064642; PMCID: PMC6522669. Link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6522669/;
4. Rawla P, Sharma S. Enterobius Vermicularis. [Updated 2023 Aug 1]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2024 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK536974/.