Particularități ale sindromul depresiv la copii și adolescenți

Rezumat:

Sindromul depresiv este o tulburare frecventă căreia nu i se acordă importanța cuvenită. Depresia din copilărie și adolescență este diferită de tristețea normală și emoțiile cotidiene. Aceste fenomene apar pe măsură ce un copil se dezvoltă. Dacă un copil pare trist, părintele nu se gândește neapărat că acesta este depresiv. Este important să reținem însă că, deși depresia este o problemă serioasă, poate fi tratată în mod eficient, mai ales dacă este identificată de către specialiști cât mai aproape de la debut.

Cuvinte-cheie: depresie, sindrom depresiv, copii cu depresie

Abstract:

Depressive disorder is a frequent problem which is not given the due importance. Depression in childhood and adolescence is different from sadness and everyday emotions. These phenomena occur as a child develops. If a child seems sad, the parents do not necessarily think he is depressed. It is important to note, however, that although depression is a serious condition, it can be treated, especially if it is identified by specialists as close to the onset as possible.

Keywords: depression, depressive disorder, children with depression

Deşi este una dintre cele mai frecvente tulburări de sănătate mintală, nu i se acordă importanţa cuvenită, cercetările ştiinţifice sunt foarte puţine, iar programele de prevenţie sunt inexistente în țara noastră. Sindromul depresiv este mult subdiagnosticat și reprezintă a patra cauză de deces la copiii între 10 şi 15 ani şi a treia la cei între 15 și 25 de ani [1]. 8% dintre studenți suferă de depresie, însă doar 1 din 5 solicită ajutor de specialitate [2].

Factorilor etiologici deja consacrați prin studiile anterioare li s-au adăugat alții noi în contextul schimbărilor sociale, economice și chiar politice din ultimii aproape 30 de ani. Acești noi factori determinanți sau favorizanți au implicații majore în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea fizică și psihică a adolescentului, plecând de la dificultăți de adaptare la suicid [3]. Cunoașterea acestora și introducerea unor programe eficiente de prevenție primară, secundară și terțiară sunt extrem de importante în strategia îngrijirilor medicale psihiatrice și pediatrice destinate acestei vârste.

Din punct de vedere epidemiologic, datele sunt variate, cauzele fiind:

• schimbări în criteriile de diagnosticare;
• foarte puține studii la copii;
• diferenţe ca urmare a mărimii loturilor şi instrumentelor folosite.

Este posibil ca un copil sa sufere de depresie? Da! De cele mai multe ori, ca adulți și mai ales ca părinți, ne este greu să concepem și să acceptăm că un copil poate cunoaște cu adevărat depresia [4]. Depresia din copilărie și adolescență este diferită de tristețea normală și emoțiile cotidiene. Aceste fenomene apar pe măsură ce un copil se dezvoltă. Dacă un copil pare trist, părintele nu se gândește neapărat că acesta este depresiv. Atunci când tristețea perturbă activitățile normale, când aspectele vieții sociale a copilului sau adolescentului sunt afectate, când este perturbată activitatea școalară, viața de familie, aceștia pot fi factori care indică existența depresiei.

„Cu cât un copil este mai mic, cu atât este mai greu să punem un diagnostic precis, fiindcă boala nu vine cu simptomele ei obişnuite. Un copil care plânge des, este timorat, nu vrea să se joace cu ceilalţi copii şi acuză mereu dureri de cap şi de burtă, suferă foarte probabil de depresie”, afirma psihiatrul german Frank Joseph Freisleder, considerat expert în problemele psihiatrice la copii [5]. Elevii din clasele primare pot fi trişti pentru că nu au prieteni de exemplu. De obicei, starea lor poate trece de la lipsă de implicare la agresiune. Simptomele la adolescenţi sunt similare cu cele ale oamenilor la maturitate [6].

Tablou clinic

Este important să reținem însă că, deși depresia este o afecțiune serioasă, poate fi tratată în mod eficient, mai ales dacă este identificată de către specialiști cât mai aproape de debut [7]. Simptomele depresiei la copii și adolescenți pot fi diverse și sunt în mare parte diferite de sindromul depresiv al adultului, ceea ce poate masca în mod frecvent existența unei suferințe a copilului. Tabloul clinic al depresiei la copii este variabil în raport cu vârsta și maturizarea cognitiv-afectivă ale copilului.

Din păcate, majoritatea populației adulte consideră copilăria ca fiind o perioadă care este lipsită de responsabilități, iar copiii sunt din acest motiv lipsiți de griji. Cele mai recente studii de specialitate au arătat că anxietatea este cea mai răspândită problemă a copiilor de toate vârstele, indiferent de gen, statut social sau nivel de inteligență [8]. Cu toate că tulburările de anxietate sunt frecvent întâlnite, în realitate nu acesta este motivul pentru care copiii ajung cel mai des la specialist. Copiii și adolescenții ajung prima dată la psiholog sau chiar psihiatru din cauza problemelor de agresivitate, deficitului de atenție, problemelor legate de alimentație sau tentativelor de suicid, aceste fenomene fiind exprimări ale problemei de bază, respectiv sindromul depresiv sau anxietatea [3].

De ce, totuși, anxietatea și sindromul depresiv merită atenția noastră? Acestea reprezintă un semn al unei suferințe personale reale. Astfel de tulburări pot interfera serios cu viața normală a copiilor, le pot reduce performanțele scolare, le pot afecta prieteniile și relațiile cu întreaga familie. Mai mult decât atât, copiii anxioși au un risc crescut de a deveni adulți anxioși. La vârsta adultă, anxietatea va afecta persoana în cauză la locul de muncă, va interfera cu relațiile interpersonale, crescând, de asemenea, riscul abuzurilor de substanțe interzise, generând apariția depresiei, suicidului, precum și a altor probleme medicale [9].

Fenomenul de anxietate la copii

Studiile de specialitate nu au indicat o cauză anume care ar genera fenomenul de anxietate la copii [10]. Factorii de risc care au fost identificați sunt cei genetici (există o agregare familială), este incriminată reacția neadecvată a părinților la comportamentul anxios al copilului, imitarea comportamentului anxios al părintelui [11]. De asemenea, sunt implicați factorii stresori care apar în viața copilului sau adolescentului: separarea părinților [11], violența domestică [12], decesul cuiva drag, violența la școală, lipsa socializării în mediul școlar, performanțele școlare slabe (sub presiunea exigenței profesorilor sau părinților), anumit boli sau accidente. Majoritatea studiilor medicale au pus accentul pe depistarea depresiei „mascate”, caracterizată mai ales prin acțiuni și comportamente agresive. Trebuie subliniat însă că și copiii pot manifesta tristețe sau un nivel redus al elanului vital, asemănător cu sindromul depresiv al adulților [12].

Semne ale depresiei la copii pot fi unul sau mai multe dintre următoarele simptome, observabile în mod persistent (prezente pentru cea mai mare parte a zilei, pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni), pervaziv (influențează starea copilului în mai multe contexte și în mai multe activități și relații), cauzează suferință și disconfort copilului, împiedicând funcționarea sau dezvoltarea normală și nu sunt cauzate de o condiție medicală [13,14]:

• iritabilitate sau manifestări de furie exacerbate în frecvență și intensitate;
• probleme de comportament evidente;
• sentimente continue de tristețe și neputință;
• retragerea din mediul social;
• sensibilitate crescută la respingere;
• reducerea sau creșterea apetitului;
• insomnii sau somn excesiv;
• izbucniri în plâns sau accese de furie verbală;
• dificultăți de concentrare;
• plângeri somatice (dureri de stomac, dureri de cap, probleme legate de controlul sfincterian), care nu răspund la tratament;
• reducerea abilității de a funcționa în timpul evenimentelor și activităților de acasă sau cu prietenii, la școală, în activitățile extrașcolare;
• sentimente de vină sau devalorizare;
• incapacitatea de a gândi clar sau de a se concentra;
• gânduri sau vorbe despre moarte sau suicid.

Deși simptomatologia este foarte bogată așa cum rezultă din DSM V și ICD 10, nu în toate cazurile vor apărea aceste semne.  Fiecare copil în parte se va comporta, gândi sau simți altfel. Majoritatea va prezenta o varietate de simptome în concordanță cu diferite momente și contexte ale vieții. În general, unii copii și adolescenți se integrează satisfăcător în medii structurate. Cu toate acestea, sub impactul unui sindrom depresiv semnificativ, chiar și la acești copii sau adolescenți pot apărea modificări marcate. Acestea se pot manifesta prin disfuncții la nivelul activităților sociale, scăderea interesului pentru școală și implicit a performanțelor școlare, modificarea aspectului fizic.

Copiii, mai ales cei cu vârste peste 10-12 ani, pot începe să consume droguri sau alcool. Deși suicidul este destul de rar întâlnit la copiii sub 12 ani, copiii și adolescenții pot încerca uneori să își ia viața – și pot face asta chiar și când sunt doar supărați sau furioși [12]. Fetele sunt mai predispuse să încerce să își ia viața, dar băieții au o rată mai mare de realizare a tentativei de suicid. Copiii cu o istorie de violență, alcool sau abuz fizic și/sau sexual au un risc mai mare de suicid, decât cei care prezintă simptome de depresie severă [12].