Particularitățile sportului de performanță la juniori

Interesul pentru sportul de performanță la nivel de copii și juniori a crescut considerabil, în paralel cu dezvoltarea calității și cerințelor academiilor de juniori din întreaga lume. Abordarea sportivului junior trebuie să țină cont de numeroase aspecte specifice vârstei, precum gradul maturității fizice și psihice, tipicul traumatismelor sportive, necesarul energetic și nu numai. În plus, asigurarea și implementarea măsurilor de protecție a siguranței sportivului tânăr trebuie să reprezinte prioritatea principală a unei organizații sportive, scopul final fiind dezvoltarea armonioasă a sportivului. Prezenta lucrare își propune o trecere în revistă a principalelor particularități ale sportului de performanță la juniori.

Sportul la juniori – introducere

Participarea tinerilor (copii, adolescenți) la sportul de performanță este din ce în ce mai populară și răspândită nu doar în cultura occidentală, cât și în cea orientală. Mulți dintre acești tineri participă la antrenamente pe tot parcursul anului și se specializează în sporturile lor încă din copilărie, iar în timpul adolescenței, unii pot atinge performanțe maxime și pot concura la nivel național sau internațional. Nu este deloc rar întâlnit, în momentul de față, ca adolescenții să se antreneze timp de cel puțin 20 de ore în fiecare săptămână, la centrele regionale de antrenament în tenis, gimnastică sau triatlon sau pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între șase și opt ani, să joace hochei organizat sau fotbal și să călătorească cu echipe selectate pentru a concura împotriva altor echipe de calibru similar.

Astfel, cunoștințele despre caracteristicile fiziologice specifice, gestionarea afecțiunilor ortopedice, liniile directoare de prevenire a leziunilor și informațiile referitoare la preocupări non-ortopedice, dar și cunoașterea și implementarea măsurilor de protecție și siguranță a juniorilor sunt imperioase pentru toți indivizii implicați în îngrijirea medicală a tinerilor sportivi [1].

Posibile amenințări la adresa sănătății fizice și psihice, în cazul sportivilor juniori    

Siguranța copiilor și adolescenților care practică sport de performanță ar trebui să reprezinte una din principalele priorități ale unei organizații sportive. Comitetul Olimpic Internațional a emis, în acest sens, ghiduri și recomandări pentru implementarea măsurilor de siguranță și protecție a tinerilor sportivi [2,3].

În tabelul 1, sunt ilustrate succint posibilele amenințări la adresa sănătății fizice și psihice, ce pot surveni în decursul practicării sportului de performanță, conform [3]. Acestea pot apărea la nivel individual, relațional sau organizațional.

Posibile amenințări la adresa sănătății sportivilor juniori
Individuale	Relaționale	Organizaționale
Accidentări	Hărțuire sexuală	Abuz din partea spectatorilor
Depresie	Abuz sexual	Discriminare
Anxietate	Abuz fizic	Culturi care încurajează abuzul
Autovătămare	Abuz emoțional	Programe de antrenament supraîncărcate
Tulburări de alimentație	Șantaj virtual	Îngrijiri medicale necorespunzătoare
Alimentație dezordonată	Neglijență	Dopajul sistematic
Doping	Înșelare cu privire la vârstă
Forțarea efortului fizic
Hărțuire (bullying)

Tabelul 1. Posibile amenințări la adresa sănătății fizice și psihice, în cazul sportivilor juniori, conform [3]

După cum se poate observa, subiectul prezentei lucrări poate fi unul foarte cuprinzător; așadar, ne vom rezuma la punctarea diverselor tipuri de traumatisme sportive, specifice copiilor și adolescenților, urmate de sublinierea principalelor recomandări internaționale cu privire la implementarea măsurilor de siguranță și protecție a tinerilor care practică sport de performanță [1-3].

Accidentările la copii și adolescenți, în sportul de performanță

Participarea la activități sportive de la o vârstă fragedă are numeroase beneficii pentru sănătate, dar implică și un risc de accidentare. Într-adevăr, din cauza proceselor fizice și fiziologice de creștere, tânărul sportiv poate fi deosebit de vulnerabil la traumatismele sportive [1].

Factorii de risc pentru accidentare, specifici tânărului sportiv, includ:

• neliniaritatea creșterii;
• variația asociată maturității;
• creșterea specifică adolescenței;
• răspunsul unic în cazul leziunilor scheletice;
• de asemenea, ar putea fi expus unui risc crescut din cauza coordonării și abilităților imature sau subdezvoltate [4,5].

Deși accidentările nu apar în mod obișnuit în timpul practicării activității fizice de intensitate scăzută, antrenamentul și competițiile frecvente și intense predispun sportivul tânăr la accidentări, cu o susceptibilitate crescută în prezența factorilor de risc.

Sportivii juniori suferă, în cea mai mare parte, de accidentări ce survin prin aceleași mecanisme ca și la seniori. Cu toate acestea, există unele diferențe semnificative în ceea ce privește tipul leziunii la copii și adolescenți, din cauza diferențelor la nivelul structurii osului în creștere, comparativ cu osul adult.

Principalele diferențe între osul adult și cel în creștere sunt rezumate mai jos, conform [1]:

• cartilajul articular al osului în creștere reprezintă un strat mai gros decât cel al ​​osului adult și se poate remodela;
• joncțiunea dintre placa epifizară și metafiză este vulnerabilă la leziuni, în special prin acțiunea forțelor de forfecare;
• situsurile de inserție a tendoanelor sunt formate din țesut cartilaginos de consistență scăzută, predispunând la apariția leziunilor avulsionale;
• metafiza oaselor lungi la copii este mai rezistentă și elastică decât la osul adult, rezistând la o forță de arcuire mai mare, fără apariția fracturii. Astfel, copiii tind să sufere fracturi incomplete de tip Greenstick, care nu apar la adulți;
• în timpul apariției creșterii specifice adolescenței, se produc modificări structurale ale cartilajului de creștere, care duc la îngroșarea și creșterea fragilității la nivelul plăcii epifizare. Studiile privind incidența fracturilor la nivelul cartilajelor de creștere indică o incidență crescută a acestora la pubertate;
• s-a postulat faptul că apariția creșterii specifice adolescenților poate augmenta, de asemenea, susceptibilitatea la alte leziuni, nu doar osoase, explicate prin creșterea etanșeității musculare la nivelul articulațiilor, însoțită de pierderea flexibilității. Cu toate acestea, rezultatele studiilor sunt contradictorii, acest subiect fiind încă în dezbatere în literatura de specialitate.

Ca urmare a acestor deosebiri, un anumit mecanism al leziunii poate conduce la patologii diferite la sportivul mai tânăr, în comparație cu sportivul adult. Sportivul tânăr are mai multe șanse de suferi accidentări ce implică osul, cartilajul sau avulsia apofizară, comparativ cu, spre exemplu, o entorsă ligamentară semnificativă. Câteva exemple de leziuni diferite la copii și adulți, care sunt rezultatul unor mecanisme similare, sunt prezentate în tabelul 2.

Comparații între accidentări cu mecanisme similare la juniori și seniori
Localizare	Mecanism	Accidentare la seniori	Accidentare la juniori
Police	Forțare în valg (policele schiorului)	Entorsă sau luxație, cu afectarea ligamentului colateral ulnar	Fractură de falangă proximală
Articulațiile interfalangiene distale ale degetelor	Forțare prin hiperflexie	Deget în ciocan	Fractură epifizară – falanga distală
Mână	Lovituri cu pumnul (precum în box)	Fractură – cap metatarsian	Fractură – epifiză metatarsian
Umăr	Cădere pe umăr	Luxație acromio-claviculară	Fractură – epifiză distală claviculă
Abducție și rotație externă forțată	Luxație scapulo-humerală	Fractură – epifiză proximală humerus
Șold/coapsă	Suprasolicitare acută a mușchilor flexori sau extensori	Ruptură musculară – cvadriceps, ischiogambieri	Avulsie apofizară – spina iliacă antero-inferioară sau tuberozitatea ischiadică
Genunchi	Suprasolicitare cronică	Tendinopatia patelară	Sindromul Osgood-Schlatter sau Sinding-Larsen-Johansson
Traumatism acut	Leziune ligament sau menisc	Fractură epifizară – distal femur sau proximal tibie, avulsie pe tuberozitatea tibială
Calcaneu	Suprasolicitare cronică	Tendinopatie achileană	Apofizita Sever

Tabelul 2. Diferite tipuri de leziuni la juniori și seniori, survenite prin mecanisme asemănătoare, conform [1]

Leziuni la nivelul cartilajelor de creștere

La copii, leziunile traumatice pot duce la fracturi ale oaselor lungi, la nivelul cartilajelor de creștere. Contracțiile musculare puternice și necoordonate sunt mai susceptibile de a produce o fractură prin avulsie, la locul inserției tendonului muscular, mai degrabă decât la o ruptură a mușchiului sau a tendonului în sine. Managementul și posibilele complicații ale fracturilor survenite la nivelul cartilajelor de creștere sunt ilustrate în tabelul 3, conform [1].

Managementul și posibilele complicații ale fracturilor de la nivelul cartilajelor de creștere
Localizare	Management	Posibile complicații
Fractură de radius – distal	Imobilizare în aparat gipsat: 3 – 4 săptămâni	Deformări Aliniere defectuoasă și tulburări de creștere locală
Fractură supracondiliană – humerus	Imobilizare în eșarfă: 3 săptămâni	Compromiterea vasculară (artera brahială) Leziuni de nerv median și aliniere defectuoasă
Fractură de fibulă – distal	Imobilizare în aparat gipsat, fără sprijin pe membrul afectat: 4 – 6 săptămâni	Turburările de creștere pot surveni până la 18 luni post-fractură
Fractură de tibie – distal	Imobilizare în aparat gipsat, fără sprijin pe membrul afectat: 4 – 6 săptămâni	Închiderea prematură a cartilajelor de creștere poate conduce la angulație și diferențe de lungimi ale membrelor inferioare
Fractură de femur – distal	Reducere anatomică	Incidență mai mare a tulburărilor de creștere, comparativ cu celelalte fracturi

Tabelul 3. Managementul și posibilele complicații ale fracturilor survenite la nivelul cartilajelor de creștere, conform [1]

Osteocondrozele reprezintă un grup de afecțiuni care implică atingerea cartilajelor de creștere. Deși etiologia osteocondrozei nu este încă suficient de clar conturată în literatura de specialitate, se acceptă faptul că osteocondrozele non-articulare pot fi legate de suprasolicitarea excesivă. Principalele tipuri de osteocondroză, întâlnite la sportivii juniori, sunt reprezentate în tabelul 4, conform [1].

Tipuri de osteocondroză, întâlnite la sportivii juniori
Tipul	Denumirea	Localizarea
Articular	Boala Perthes	Capul femural
Leziunea Kienböck	Osul semilunar
Leziunea Kohler	Osul navicular
Leziunea Frieberg	Metatarsian II
Osteocondrita disecantă	Condilii femurali mediali, humerusul și domul talar
Non-articular	Sindromul Osgood-Schlatter	Tuberozitatea tibială
Sindromul Sinding-Larsen-Johansson	Polul inferior al rotulei
Leziunea Sever	Calcaneul
La nivelul cartilajelor de creștere	Leziunea Sheuermann	Coloana vertebrală toracică
Leziunea Blount	Tibia – proximal

Tabelul 4. Principalele tipuri de osteocondroză întâlnite la sportivii juniori, conform [1]

Măsuri de siguranță și protecție a copiilor și adolescenților, în sportul de performanță

Stabilirea și implementarea măsurilor de siguranță și protecție a copiilor și adolescenților, în sportul de performanță, a reprezentat una dintre principalele priorități ale Comitetului Olimpic Internațional [2,3]. În continuare, vom prezenta principalele recomandări internaționale privind asigurarea siguranței și protecției juniorilor în sportul de performanță. Din acest punct de vedere, în tabelul 5, sunt subliniate principalele abordări care trebuie implementate la nivelul unei organizații sportive, conform [3].

Piloni pentru facilitarea implementării măsurilor de protecție a juniorilor, la nivelul unei organizații sportive – acronimul CHILDREN
Cultural	Măsurile trebuie adaptate la normele culturale și sociale ale contextului
Holistic	Măsurile trebuie privite ca parte integrantă a unei organizații, nu ca un element suplimentar
Interes	Măsurile trebuie să izvorască dintr-un interes comun al membrilor unei organizații
Lideri	Măsurile trebuie sprijinite de liderii organizației
Dinamic	Sistemele de protecție trebuie revizuite și adaptate în mod continuu, pentru a-și menține relevanța și eficacitatea
Resurse	Punerea în aplicație a măsurilor de protecție trebuie susținute prin resurse adecvate (de exemplu, resurse umane, financiare, timp alocat)
Engage	Angrenarea tuturor celor implicați în sportul practicat de juniori (de exemplu, părinți, antrenori, lideri ai comunității)
Networks	Progresul unei organizații sportive, către garantarea protecției și siguranței, va fi consolidat prin dezvoltarea unor rețele cu alte organizații (de exemplu, cabinete medicale, școli)

Tabelul 5. Piloni pentru facilitarea implementării măsurilor de protecție a juniorilor, la nivelul unei organizații sportive – acronimul CHILDREN

După cum se poate observa, implementarea măsurilor de protecție a juniorilor trebuie abordată din mai multe puncte de vedere. În tabelul 6, sunt prezentate recomandările generale, iar în tabelele 7 și 8, recomandările adresate părinților, respectiv antrenorilor, toate acestea cu scopul de a veni în sprijinul copiilor și adolescenților care practică sport de performanță, conform [1].

Recomandări generale pentru asigurarea protecției și siguranței juniorilor în sport

1. Cluburile, școlile și organizațiile sportive ar trebui să se asigure că identifică, gestionează și monitorizează riscurile implicate în activități sportive și recreative.

2. Se estimează că 50% din totalul traumatismelor sportive sunt prevenibile.

3. Antrenorii trebuie să aibă cel puțin o calificare în antrenorat, recunoscută la nivel național sau internațional.

4. Un membru al personalului medical, calificat în acordarea primului ajutor, trebuie să fie prezent la orice competiție/antrenament sportiv, atât la juniori, cât și la seniori. Orice simptom, cum ar fi durere, sensibilitate, limitare a mișcării sau dizabilitate trebuie adresat imediat unui reprezentant al personalului medical.

5. Echipamentele de protecție, îmbrăcămintea și încălțămintea, adecvate și corespunzător purtate, ar trebui să fie utilizate în orice moment.

6. Mediul și facilitățile trebuie inspectate și asigurate în condiții de siguranță, înainte de participarea la orice competiție/antrenament sportiv.

7. Toți antrenorii și profesorii trebuie să fie conștienți de istoricul medical și de alte angajamente ale sportivilor. Toți sportivii de performanță trebuie să aibă avizul medico-sportiv, eliberat de către medicul de medicină sportivă. Conform legislației din România, vizita medicală se realizează o dată la 6 luni.

8. Încălzirea și refacerea trebuie incluse înainte, respectiv după fiecare participare la activitatea sportivă.

9. Antrenamentele pentru copii și tineri ar trebui să fie bine planificate și să progreseze treptat în intensitate.

10. Pentru a reduce probabilitatea de accidentare, nivelul de participare, complexitatea sarcinii și regulile jocului trebuie adaptate la maturitatea fizică și mentală a sportivului.

Tabelul 6. Recomandări generale pentru asigurarea protecției și siguranței juniorilor în sport, conform [1]

Recomandări pentru părinți, cu scopul de a veni în sprijinul sportivilor juniori

1. Încurajați copiii să participe la sport dacă sunt interesați. Cu toate acestea, dacă un copil nu este dispus, nu-l forțați.

2. Concentrați-vă pe eforturile și performanța copilului, mai degrabă decât pe rezultatul general al evenimentului. Acest lucru îl ajută pe copil să își stabilească obiective realiste legate de abilitățile sale, prin reducerea presiunii ce provine din accentul pus pe câștig.

3. Învățați-i pe copii că un efort onest este la fel de important ca victoria, astfel încât rezultatul fiecărui joc să fie acceptat fără o dezamăgire profundă.

4. Încurajați copiii să participe întotdeauna în conformitate cu regulile și să soluționeze conflictele fără a recurge la ostilitate sau violență.

5. Nu ridiculizați niciodată un copil pentru că a greșit sau pentru că a pierdut o competiție.

6. Copiii sunt implicați în sporturi organizate pentru propria plăcere, nu pentru plăcerea părinților lor.

7. Copiii învață cel mai bine din exemple. Aplaudați jocurile bune ale tuturor echipelor.

8. Respectați deciziile oficialilor și învățați copiii să facă același lucru.

9. Dacă nu sunteți de acord cu un oficial, ridicați problema prin mijloace adecvate, mai degrabă decât să puneți la îndoială judecata și onestitatea oficialului, în public. Amintiți-vă, majoritatea oficialilor își oferă timpul și efortul pentru a ajuta copiii.

10. Sprijiniți toate eforturile de combatere a abuzurilor verbale și fizice din activitățile sportive.

11. Recunoașteți valoarea și importanța antrenorilor voluntari. Ei își pun la dispoziție timpul și resursele pentru a oferi activități recreative copiilor.

12. Respectați drepturile, demnitatea și valoarea fiecărui tânăr, indiferent de sex, abilitate, proveniență culturală sau religie.

Tabelul 7. Recomandări pentru părinți, cu scopul de a veni în sprijinul sportivilor juniori, conform [1]

Recomandări pentru antrenori, cu scopul de a veni în sprijinul juniorilor

1. Fiți rezonabili în ceea ce privește timpul, energia și entuziasmul jucătorilor tineri.

2. Învățați jucătorii că regulile sportului sunt acorduri reciproce, pe care nimeni nu ar trebui să le ocolească sau să le încalce.

3. Ori de câte ori este posibil, grupați jucătorii pentru a da o șansă egală de succes.

4. Evitați concentrarea atenției numai asupra jucătorilor talentați. Jucătorii „medii” necesită și merită atenție egală.

5. Copiii participă la sport pentru distracție și plăcere, câștigul fiind doar o parte a motivației lor. Nu ridiculizați și nu țipați niciodată la copii pentru că au greșit.

6. Asigurați-vă că echipamentele și facilitățile locului de antrenament respectă standardele de siguranță și sunt adecvate vârstei și abilității jucătorilor.

7. Luați în considerare nivelul de maturitate al copiilor atunci când programați și determinați durata timpilor de antrenament și competiție.

8. Dezvoltați respectul echipei pentru capacitatea oponenților, precum și pentru judecata oficialilor și a antrenorilor adversari.

9. Urmați sfaturile unui medic sportiv, în momentul în care stabiliți când un jucător accidentat este pregătit să reînceapă antrenamentele sau competiția.

10. Rămâneți informat cu privire la principiile de antrenament, în paralel cu principiile creșterii și dezvoltării copiilor.

11. Evitați utilizarea limbajului derogatoriu, bazat pe gen.

Tabelul 8. Recomandări pentru antrenori, cu scopul de a veni în sprijinul juniorilor, conform [1]

În timp ce domeniul dezvoltării sportive a tinerilor a avansat considerabil, noi cercetări și soluții practice, validate pentru îmbunătățirea eficientă a practicilor actuale, sunt de o importanță capitală. Există, de asemenea, o urgență de abordare a „culturii” sporturilor specifice și a sporturilor pentru tineri, în general. „Specializarea” în sporturile pentru tineri reprezintă o preocupare recunoscută și trebuie abordată în mod adecvat și realist.

Diversitatea și variabilitatea adecvate ale expunerii atletice într-un singur sport, susținând în același timp învățarea suficientă a abilităților fundamentale și a tehnicii specifice sportului și a biomecanicii, pentru a minimiza riscul de accidentare și pentru a optimiza performanța, împreună cu odihna și recuperarea adecvate și un accent echilibrat pe alte priorități (de exemplu, familia și școala, abilitățile de viață și dezvoltarea socială), pot fi benefice, atât timp cât sportivul tânăr se bucură și beneficiază pe deplin de experiență [2].

În timp ce recunoaștem provocările generale și lipsa unor date specifice sportului și a dezvoltării atletice specifice etapelor, ar trebui subliniate cele mai bune practici bazate pe dovezi, pentru a reduce la minimum riscul de boală și accidentare, pentru a spori bunăstarea și pentru a promova durabil și plăcut, dezvoltarea atletică armonioasă pe termen lung, performanța și succesul tuturor sportivilor tineri [2].

În acest scop, prezentăm în încheiere recomandările Comitetului Olimpic Internațional, îndreptate către mai multe direcții [2].

Principii generale [2]

• Dezvoltarea sportivilor tineri este condiționată de o bază unică individuală și în continuă schimbare a creșterii fizice normale, a maturității biologice și a dezvoltării comportamentale și, prin urmare, trebuie luată în considerare individual.
• Permiteți o definiție mai largă a succesului sportiv, așa cum este indicat de experiențe sănătoase, semnificative și variate de formare a vieții, care se concentrează pe sportiv și dezvoltarea acestuia.
• Adoptați cadre viabile, bazate pe dovezi cu privire la dezvoltarea sportivilor, care să fie flexibile (folosind „cele mai bune practici” pentru fiecare nivel de dezvoltare), îmbrățișând progresul individual al sportivului și răspunzând în mod adecvat la perspectiva și nevoile acestuia.
• Se recomandă angajarea în dezvoltarea psihologică a sportivilor, caracterizați prin capacitate mentală și robustețe, autoreglare superioară și calități de durată ale excelenței personale – adică susținerea idealurilor olimpismului.
• Încurajați copiii să participe la o varietate de activități structurate și adaptate vârstei, pentru a dezvolta o gamă largă de abilități și atribute sportive și sociale, care vor încuraja participarea sportivă susținută și satisfacția.
• Asumați-vă un angajament pentru a promova siguranța, sănătatea și respectarea regulilor, a altor sportivi și a jocului, adoptând în același timp politici și proceduri specifice pentru a preveni hărțuirea și abuzul.
• Pe parcursul întregii căi de dezvoltare sportivă, ajutați fiecare sportiv să gestioneze eficient echilibrul sport-viață, pentru a fi mai bine pregătit pentru viață după sport.

Antrenor [2]

• Oferiți un climat sportiv plăcut și motivant, care se concentrează pe individualizarea antrenamentelor.
• Practicile de antrenament ar trebui să fie bazate pe datele din cercetările de specialitate, promovând flexibilitatea și inovația, în același timp stimulând abilitățile individuale și traiectoriile de dezvoltare ale sportivului.
• Antrenamentul trebuie să fie specific contextului (de exemplu, participare versus performanță) și aliniat formei sportive individuale.
• Programele de educație a antrenorilor ar trebui să îi ajute pe aceștia să stabilească relații semnificative, care să îmbogățească calitățile personale ale sportivilor lor și să-și încurajeze propriile abilități intrapersonale și interpersonale (de exemplu, abilități de reflexie și comunicare).
• Antrenorii ar trebui să caute sprijin și îndrumare interdisciplinară în gestionarea dezvoltării sportivului, a calităților fizice și a sănătății unui sportiv tânăr, precum și a provocărilor și nevoilor sale din punct de vedere psihic și social.

Antrenamentul, testarea capacităților fizice și prevenirea accidentărilor [2]

• Încurajați participarea regulată la programe variate de forță și condiționare, adaptate în mod adecvat vârstei, și bazate pe tehnici de calitate, sigure și plăcute.
• Proiectați programe de dezvoltare a sportivilor tineri, care să cuprindă diversitatea și variabilitatea expunerii la sport, pentru a atenua riscul de accidentare și de apariție a altor probleme de sănătate, determinate de antrenamente și competiții inadecvate, care depășesc pragurile de încărcare, oferind în același timp suficient și regulat odihnă și recuperare, pentru a încuraja adaptările pozitive și dezvoltarea progresivă armonioasă a sportivului.
• Menținerea unei abordări etice și interpretarea eficientă a testelor de laborator și de teren, pentru a optimiza participarea și performanța tinerilor în sport.
• Dezvoltarea, implementarea și continuarea evaluării cunoștințelor cu privire la strategii de prevenire a accidentărilor și promovare a sănătății la tinerii sportivi, cum ar fi programul Get Set – Train Smart (dezvoltat de Comitetul Olimpic Internațional pentru prevenția accidentărilor din cadrul Jocurilor Olimpice de Tineret, din 2014 [6]).
• Promovarea programelor de prevenție a accidentelor, bazate pe dovezi, ținând cont de legislația privind echipamentele de protecție și modificările normelor care sunt specifice contextului, adaptabile și conforme cu menținerea integrității sportului și a obiectivelor de participare.
• Respectați cu strictețe faptul că niciun sportiv tânăr nu trebuie să concureze sau să se antreneze ori să exerseze într-un mod prin care să agraveze o zonă deja afectată, interferând sau întârziind recuperarea, atunci când este accidentat sau insuficient reabilitat după o accidentare.

Nutriție și hidratare [2,7]

• Ar trebui să se sublinieze importanța educației pentru dietă, încă de la o vârstă fragedă. Trebuie încurajate modele optime de alimentație pentru a susține sănătatea, creșterea normală și cererile de participare la sport, cu accent pe un aport echilibrat de carbohidrați, proteine ​​de înaltă calitate și cantitate suficientă de vitamine și minerale (calciu, fier și vitamina D).
• Sportivii tineri și personalul tehnic ar trebui să fie educați cu privire la riscurile asociate consumului de suplimente alimentare și băuturi energizante.
• Subliniați și atenuați riscurile deficiențelor energetice (de exemplu, deficiența energetică relativă în sport), crescând gradul de conștientizare prin educație, îmbunătățirea screeningului și tratamentului, precum și prin implementarea modificărilor regulilor aplicabile [8].
• În tabelul 9, sunt ilustrate recomandările Societății Australiene de Medicină Sportivă cu privire la necesarul hidric înainte, în timpul și după antrenament, la copii și adolescenți, conform [2,7].

Ghiduri privind depleția hidrică, în sportul de performanță pentru copii și adolescenți
Vârstă	Timp (min.)	Volum (ml)
~ 15 ani	45 (înainte de antrenament)	300 – 400
20 (în timpul antrenamentului)	150 – 200
Cât mai repede posibil, după antrenament	Liber până la micțiune
~ 10 ani	45 (înainte de antrenament)	150 – 200
20 (în timpul antrenamentului)	75 – 100
Cât mai repede posibil, după antrenament	Liber până la micțiune

Tabelul 9. Recomandările Societății Australiene de Medicină Sportivă cu privire la necesarul hidric înainte, în timpul și după antrenament, la copii și adolescenți, conform [2, 7]

Recomandări la nivel organizațional

• Organele de conducere a structurilor sportive ar trebui să protejeze sănătatea și bunăstarea tinerilor din sport, prin oferirea educației continue și implementarea, asigurarea și monitorizarea protecției practice și eficiente a sportivilor.
• Filozofia de selecție a sportivilor tineri și de dezvoltare a talentelor ar trebui să se bazeze pe cerințele fiziologice, perceptive, cognitive și tactice ale sportului și pe un context de dezvoltare pe termen lung, variabil individual.
• Diversificarea și variabilitatea expunerii între și în cadrul sporturilor ar trebui încurajate și promovate.
• Formatele și setările competiției ar trebui să fie adecvate vârstei și abilităților, permițând concomitent suficient timp de odihnă și recuperare între mai multe competiții.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

1. Brukner P., Khan K. Clinical Sports Medicine, 4th ed. 2012;888-909;
2. Bergeron M. F., Mountjoy M., Armstrong N., et al. International Olympic Committee consensus statement on youth athletic development. Br. J. Sports Med. 2015;49:843–851;
3. Mountjoy M., Rhind D. J. A., Tiivas A., et al. Safeguarding the child athlete in sport: a review, a framework and recommendations for the IOC youth athlete development model. Br. J. Sports Med. 2015;49:883–886;
4. Caine D. J., Maffulli N. Epidemiology of pediatric sports injuries. An important area of medicine and sports science research. Individual sportis. Basel: Karger, 2005, vol. 48. pp 1-7;
5. National Center for Injury Prevention and Control. CDC Injury Research Agenda 2009 – 2018. Atlanta (GA): Centers for Disease Control and Prevention. www.cdc.gov/injury/;
6. International Olympic Committee. Get set – Train smarter. http://www.olympic.org/ news/make-sure-your-body-is-ready-for-exercise-with-get-set/235461;
7. Sports Medicine Australia. Safety guidelines for children and young people in sport and recreation, 2008. http://sma.org.au/wp-content/ uploads/2009/05/childrensafetyguidelines-fulldoc_pdf;
8. Mountjoy M., Sundgot-Borgen J., Burke L., et al. The IOC consensus statement: beyond the Female Athlete Triad – Relative Energy Deficiency in Sport (RED-S). Br. J. Sports Med. 2014;48:491-497;
9. International Olympic Committee. Olympic Movement Medical Code: In force as from 1 October 2009. http://www.olympic.org/PageFiles/61597/Olympic_ Movement_Medical_Code_eng.pdf, pp. 1–17;
10. Ljungqvist A., Jenoure P., Engebretsen L., et al. The International Olympic Committee (IOC) Consensus Statement on periodic health evaluation of elite athletes March 2009. Br. J. Sports Med. 2009;43:631–43;
11. Brackenridge C., Fasting K. IOC adopts consensus statement on “Sexual Harassment & Abuse in Sport”. Int. J. Sport Exerc. Psychol. 2008;6:442–9.