Pierderea mirosului, o problemă temporară sau permanentă

Anosmia este reprezentată de pierderea mirosului. Unii oameni se nasc cu această problemă, în timp ce alții își pierd simțul olfactiv, în urma anumitor cauze medicale. Experții sugerează că anosmia și hiposmia, diminuarea mirosului, afectează aproximativ 3-20% din populație, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Aceste afecţiuni pot fi permanente sau temporare. Hiposmia influenţează doar capacitatea pacienţilor de a simţi mirosurile, neavând legătură cu gustul. De multe ori, pacienţii au impresia, atunci când mănâncă, că şi-au pierdut şi gustul, aceasta este însă doar o senzaţie. Fără simţul mirosului, papilele gustative pot detecta doar câteva arome, iar acest lucru ar putea afecta calitatea vieţii.

Boala Parkinson poate determina pierderea mirosului

Anosmia este primul semn al bolilor neurodegenerative, astfel Parkinson şi Alzheimer pot provoca pierderea simțului olfactiv. Pe de altă parte, poate fi cauzată de înaintarea în vârstă. Răceala, sinuzita, alergiile sezoniere, fumatul şi unele medicamente sunt considerate, de asemenea, cauze ale apariţiei anosmiei. Pacienții cu anosmie pot experimenta o calitate a vieții mai scăzută.

Anosmia congenitală – unii oameni se pot naşte cu anosmie sau o pot dobândi în timpul copilăriei. Aceasta nu este asociată cu nicio altă afecțiune. În alte cazuri, poate fi identificată în cazul unor probleme endocrinologice, cum ar fi sindromul Kallmann sau sindromul Klinefelter.
Îmbătrânirea – pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă, capacitatea simțului olfactiv scade. Aceştia pot întâmpina dificultăţi în diferenţierea mirosurilor. Alte cauze pentru pierderea mirosului în cazul adulţilor sunt deteriorarea fibrelor nervoase, a receptorilor din bulbul olfactiv şi a funcțiilor de procesare cognitivă a sistemului nervos central.

Cum poate fi diagnosticată anosmia

Dacă pacienţii experimentează o pierdere a mirosului pe care nu o pot atribui unei răceli sau alergii, iar dacă starea acestora nu se îmbunătățește după o săptămână sau două, se recomandă să ia legatura cu specialiștii ORL. Aceştia vor efectua scanări CT pentru a vizualiza mai bine zona şi pentru a găsi cauza afecţiunii. Alte teste care ar putea fi de folos în diagnosticarea anosmiei sunt imagistica prin rezonanţă magnetică, radiografia sau endoscopia nazală.

Dacă congestia nazală care apare ca urmare a unei răceli sau alergii este cauza anosmiei, tratamentul nu este de obicei necesar, iar problema se va îmbunătăți de la sine. Utilizarea pe termen scurt a decongestionanților nazali poate ajuta pacienţii să respire mai uşor, însă cu toate acestea, dacă congestia se agravează sau nu dispare după câteva zile, va fi necesar tratament suplimentar pe bază de antibiotice.

Anosmia poate cauza complicaţii

Unii pacienţii pot dezvolta complicaţii cauzate de anosmie precum leşin, confuzie, letargie, halucinaţii, tulburări de limbaj, cefalee, paralizie, dureri oculare, pierderea vederii etc. Malnutriţia este o afecţiune des întâlnită în cazul persoanelor private de simţul olfactiv. În plus, lipsa mirosului poate cauza depresie pacientului sau chiar accidente (pacienţii nu pot detecta fumul cauzat de o scurgere de gaze în cazul unui incendiu).

Simțul mirosului unei persoane este coordonat de anumite procese. În primul rând, o moleculă eliberată dintr-o substanță (cum ar fi parfumul unei flori) trebuie să stimuleze celulele nervoase (numite celule olfactive) care se găsesc în cavitatea nazală. Aceste celule nervoase trimit apoi informații către creier, unde este identificat mirosul specific. Orice lucru care interferează cu aceste procese, cum ar fi congestia nazală, blocarea nazală sau deteriorarea celulelor nervoase în sine, poate duce la pierderea mirosului.

Surse: webmd.com; medicalnewstoday.com