Acasă » Practică medicală » Primul ajutor în cazul înțepăturilor de insecte
Primul ajutor în cazul înțepăturilor de insecte
În cazul înțepăturilor de insecte pot exista diferite reacții și simptome. Chiar dacă majoritatea reacțiilor cauzate de înțepăturile de insecte sunt ușoare: înroșirea pielii, prurit și inflamație minoră, există și cazuri când acestea pot provoca reacții severe din cauza alergiilor de care pacientul suferă sau pot transmite anumite boli. Înțepăturile se tratează, de obicei, acasă, iar acest aspect depinde de multe ori de reacțiile și simptomele prezente, dar și de insectă.
Primul ajutor în cazul reacțiilor ușoare
- Se recomandă schimbarea imediată a locației pentru a preveni alte înțepături;
- Se spală zona cu apă și săpun;
- Se aplică comprese reci pe zona afectată pentru a ameliora durerea și pentru a reduce inflamația;
- Dacă înțepătura se află pe braț sau picior, atunci este recomandată ridicarea membrului afectat;
- Administrarea de antihistaminice pentru a reduce senzația de mâncărime sau prurit.
De obicei, aceste tipuri de reacții și simptome dispar după o zi sau două, dar dacă se agravează sau pur și simplu există îngrijorări, se recomandă consult de specialitate.
Primul ajutor în cazul reacțiilor alergice la înțepăturile de insecte
Dacă persoana înțepată este alergică, prima acțiune trebuie să fie cea de a suna la 112 – numărul unic pentru apeluri de urgență.
În timp ce se așteaptă sosirea echipajului de urgență se mai pot efectua următorii pași:
- injectarea de epinefrină sau adrenalină, în cazul în care pacientul le are asupra sa, acestea fiind folosite des pentru cazurile de șoc anafilactic;
- liniștirea pacientului;
- persoana înțepată trebuie întinsă pe spate cu picioarele ridicate;
- dacă prezintă vărsături trebuie pusă în poziția de decubit lateral pentru a preveni înecul.
În cazul în care pacientul devine inconștient sau nu mai respiră se va începe resuscitarea cardio-pulmonară care va continua până la sosirea echipajului. Se evită administrarea de lichide persoanei afectate, pentru a nu risca agravarea situației.
Reacțiile care pot evidenția o problemă alergică includ:
- dispnee sau dificultate în respirație;
- umflarea gâtului, a buzelor și ochilor;
- stare de confuzie, vertij sau sincopă;
- bătăi rapide ale inimii;
- stare de greață, crampe sau vărsături;
- urticarie.
Alte situații care necesită prezența echipajului medical sunt cele care implică înțeparea în interiorul cavității bucale sau dacă locul afectat colectează puroi și apare o durere intensă după mai multe ore de la incident.
Concluzii
Indiferent de înțepătura unei insecte, fie ea albină, viespe, țânțar, furnică, căpușă, organismul reacționează la veninul și la celelalte proteine injectate prin înțepătură. În urma acestei reacții pot apărea diferite simptome, severitatea lor variind în funcție de insectă, unele persoane prezentând reacții alergice severe.
Cuvinte-cheie: alergie intepaturi insecte, inflamatia pielii, intepatura albina, intepatura capusa, intepatura insecta, intepatura tantari, intepaturi insecte, reactie alergica
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.