Prolapsul genital: factori de risc, abordări clinice și prevenție

Se definește drept prolaps genital afecțiunea în care organele din zona pelvină – uterul, vezica urinară, rectul – coboară din poziția lor normală și împing în pereții vaginului sau ies în afara acestuia, prin orificiul vulvar, din pricina faptului că mușchii și ligamentele care susțin aceste organe se slăbesc sau se întind excesiv.

Prolaps genital – factori de risc

În funcție de organul afectat, prolapsul genital este de mai multe tipuri:

• prolaps uterin: uterul coboară în vagin, iar în cazuri severe poate chiar ieși din vagin;
• prolapsul vezicii urinare sau cistocel: vezica urinară se deplasează și împinge peretele anterior al vaginului;
• prolapsul rectului sau rectocele: rectul împinge peretele posterior al vaginului.

Prolapsul genital apare, de obicei, la femei după instalarea menopauzei, cu o medie de vârstă de 50 – 70 ani, atunci când mușchii și țesuturile din zona pelvină încep să se slăbească.

Principalii factori de risc sunt:

• nașterea natural – prolapsul genital apare deseori după nașteri naturale multiple, când are loc slăbirea mușchilor și țesuturilor pelvine sau după nașteri dificile, atunci când se folosește forcepsul sau epiziotomia pentru a facilita expulzarea fătului, moment în care planșeul pelvin este afectat suplimentar;
• îmbătrânirea – odată cu îmbătrânirea, țesuturile și mușchii din zona pelvină devin mai puțin elastici, fapt ce cauzează instalarea prolapsului genital;
• menopauza – prin deficit de estrogen crește predispoziția pentru această afecțiune;
• obezitatea – greutatea corporală excesivă creează presiune asupra planșeului pelvin, fapt ce sporește riscul de prolaps genital;
• constipația cronică, tusea cronică din astm, bronșită cronică sau fumat și/sau ridicarea frecventă a greutăților mari pot contribui la apariția prolapsului genital, din pricina creșterii presiunii intraabdominale;
• factorii genetici: unele femei prezintă o predispoziție la slăbirea țesuturilor conjunctive din zona pelvină, chiar și fără prezența altor factori de risc;
• traumatismele sau leziunile din zona pelvină, cauzate de accidente sau intervenții chirurgicale, pot slăbi musculatura de la acel nivel și, implicit, pot crește riscul de prolaps genital.

Abordări clinice în prolaps genital

În caz de prolaps genital, abordarea clinică este strict legată de severitatea simptomelor, de gradul acestuia și, nu în ultimul rând, de starea generală de sănătate a pacientei. După o anamneză amănunțită prin care medicul stabilește gradul de încadrare al prolapsului genital se poate institui tratamentul corespunzător, care are rol de a ameliora simptomele, de a stopa evoluția afecțiunii și, implicit, de a îmbunătăți calitatea vieții pacientei.

Examenul clinic în vederea stabilirii tipului de prolaps genital (prolaps uterin, cistocel, rectocel) și gradului de prolaps genital se face prin palparea vaginală. Sau pentru o diagnosticare mai precisă, se pot folosi metode imagistice, ecografia transvaginală sau RMN. În cadrul anamnezei, medicul trebuie să evalueze: numărul de nașteri pe cale naturală, simptomele (senzație de presiune, apăsare, durere în zona pelvină, pierderea involuntară de urină, dificultăți la defecație, dificultăți în timpul actului sexual), factorii de risc asociați (menopauză, constipație, obezitate, stil de viață etc.).

Severitatea prolapsului genital se stabilește în funcție de gradul de deplasare al organelor pelvine din poziția lor normală în cavitatea vaginală sau chiar în afara acesteia. Sistemul POP-Q (Pelvic Organ Prolapse Quantification System) clasifică acest prolaps genital în funcție de severitate în patru stadii:

• stadiul 1 sau prolaps genital ușor, atunci când organul pelvin afectat este deplasat, dar nu a coborât până la nivelul intrării vaginale;
• stadiul 2 sau prolaps moderat, în care organul pelvin afectat ajunge aproape de deschiderea vaginală;
• stadiul 3 sau prolaps genital sever, în care organul pelvin afectat iese parțial din vagin;
• stadiul 4 sau prolaps genital complet, în care organul pelvin afectat este complet ieșit în afara vaginului.

Tratamentul prolapsului genital se bazează, în funcție de gradul și/sau de severitatea simptomelor, atât pe metode non-chirurgicale, cât și pe metode chirurgicale.

Tratamentul non-chirurgical include:

• exerciții Kegel în cazuri ușoare sau moderate de prolaps genital, acestea au rol de îmbunătățire a tonusului și a forței musculaturii din zona pelvină și de ameliorare a simptomelor incipiente;
• utilizarea pesarului vaginal, dispozitiv medical care se introduce în vagin și are rol de susținere a organelor pelvine; se folosește în general în stadiile ușoare sau moderate sau atunci când pacienta dorește să amâne interventia chirurgicala
• utilizarea topică a preparatelor pe bază de estrogeni (creme vaginale).

Tratamentul chirurgical în caz de prolaps genital se face atunci când prin metodele non-chirurgicale nu s-au obținut rezultate dorite, când gradul de severitate al simptomelor crește și când calitatea vieții pacientei este afectată în mod semnificativ. Tratamentul chirurgical are ca scop repoziționarea organelor prolapsate (uter, vezică, rect), îmbunătățirea structurii țesuturilor și ligamentelor slăbite și prevenirea recidivei prolapsului genital.

De cele mai multe ori, în timpul intervenției chirurgicale se folosește o plasă din material sintetic care are rolul de a întări țesuturile și ligamentele pelvine afectate, de susținere a organelor și de a reduce riscul de recidivă. Pe termen lung, există totuși risc de infecții și de eroziune a plasei.

Înainte de luarea deciziei privind intervenția chirurgicală trebuie să se țină cont de gradul de prolaps genital, de starea de sănătate a pacientei și de factorii de risc asociați.

Prevenție

Măsurile de prevenție în caz de prolaps genital au la bază minimizarea factorilor de risc și utilizarea diverselor metode de creștere a tonicității musculaturii și ligamentelor de la nivel pelvin.

Prevenirea constipației cronice, prin adoptarea unui regim alimentar bogat în fibre și o hidratare corespunzătoare, scade riscul de apariție a prolapsului genital.

Se recomandă menținerea unei greutăți corporale normale pentru a se evita presiunea suplimentară asupra planșeului pelvin. De asemenea, trebuie evitate activitățile care presupun efort excesiv și care ar putea duce la slăbirea musculaturii pelvine.

Evitarea fumatului, tratarea tusei cronice cauzată de afecțiuni respiratorii sunt, de asemenea, măsuri importante care trebuie luate pentru a preveni un prolaps genital.

În cazul femeilor cu risc crescut de prolaps (menopauză, nașteri naturale multiple) se recomandă control ginecologic periodic, în vederea depistării precoce a semnelor și instituirea la timp a măsurilor preventive.

Cu toate că acest prolaps genital este o afecțiune perturbatoare, nu întotdeauna este o urgență medicală. Important este să fie depistată la timp și să se aleagă conduita terapeutică adecvată pentru a minimiza simptomele și pentru a opri evoluția.

Referințe bibliografice:

1. National Institute for Health and Care Excellence (NICE). (2019). Pelvic Organ Prolapse: Management (NG123);
2. https://www.nhs.uk/conditions/pelvic-organ-prolapse;
3. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/;
4. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/uterine-prolapse/symptoms-causes/syc-20353458.