Șalazion – caracteristici clinice și abordări terapeutice

Șalazion sau chalazion se definește o inflamație cronică granulomatoasă a glandelor sebacee modificate, denumite Meibomius, situate la nivelul pleoapei – atât superioare, cât și inferioare.

Șalazion – caracteristici clinice

Șalazionul se instalează în momentul în care o glanda Meibomius se obturează, iar substanța lipidică secretată de către aceasta – meibum – se acumulează, fapt ce cauzează formarea unui nodul la nivelul pleoapei. În mod normal, trecerea meibumului prin glanda Meibomius este un proces fiziologic esențial de menținere a sănătății ochiului. Această disfuncție glandulară poate duce atât la instalarea șalazionului, cât și la evaporarea excesivă a lacrimilor, manifestată prin sindrom de ochi uscat.

În general, când vorbim despre șalazion – nu vorbim despre o afecțiune dureroasă. Durerea se poate, totuși, instala atunci când apare o inflamație secundară sau presiune asupra unor structuri din apropiere. Comparativ cu alte afecțiuni inflamatorii de la nivelul pleoapei, cum ar fi cele de natură infecțioasă și debut acut (orgelet sau ulcior), nodul subcutanat din șalazion este un nodul ferm, nu este infecțios, este bine delimitat, mobil și se dezvoltă treptat. De obicei, are dimensiuni mici, este neaderent la piele, dar în timp poate crește de la un milimetreu până la câțiva milimetri. În șalazion, acest nodul se dezvoltă, cel mai frecvent, la nivelul pleoapei superioare, dar poate să apară și la nivelul pleoapei inferioare.

Manifestări și diagnostic

Pe lângă prezența nodulului subcutanat de la nivelul pleoapei, în caz de șalazion pot să apară și alte manifestări clinice:

• inflamarea pleoapei strict în zona în care s-a dezvoltat șalazion, fără risc de răspândire;
• înroșirea pleoapei în stadiile incipente;
• senzația de arsură sau mâncărime la niveul nodulului format;
• vederea încețoșată sau distorsionată, în cazurile în care șalazionul are dimensiuni mari și apasă asupra globului ocular;
• disconfortul la clipire;
• lăcrimarea, mai ales atunci când șalazionul irită suprafața oculară.

Această afecțiune se manifestă în special la adulți cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani, luându-se în calcul probabilitățile mai mari de a avea disfuncții ale glandelor sebacee de la nivelul pleoapei sau afecțiuni cronice precum blefarită. Totuși, această afecțiune se poate instala și în rândul copiilor sau adolescenților, mai ales dacă prezintă dermatită seboreică, acnee rozacee sau au o igienă necorespunzătoare a pleoapelor.

Diagnosticarea unui caz de șalazion se face pe baza examenului fizic de către medicul oftalmolog, de cele mai multe ori nefiind necesare teste de laborator sau investigații suplimentare.

Abordări terapeutice în caz de șalazion

Terapia non-farmacologică

Terapia în caz de șalazion poate varia în funcție de mărimea nodulului, de durata și de severitatea simptomelor. În majoritatea cazurilor, tratamentul este non-farmacologic și are la bază aplicarea de comprese calde la nivelul pleoapei afectate de 3 – 4 ori pe zi, timp de 10 – 15 minute pentru a ajuta la înmuierea substanței lipidice acumulate și la facilitarea drenajului spontan al șalazionului. Se recomandă masaj ușor la nivelul pleoapei, după aplicarea compreselor calde contribuind, de asemenea, la eliminarea conținutului șalazionului. Foarte importantă este menținerea unei igiene corespunzătoare la nivelul pleoapei. Se recomandă curățarea delicată a pleoapelor cu servețele antiseptice de uz oftalmologic. Dacă pacientul prezintă senzația de ochi uscat sau iritație, atunci când se instalează această afecțiune este indicat să utilizeze lacrimi artificiale pentru a diminua disconfortul.

Terapia farmacologică

Există situații când terapia non-farmacologică pentru tratarea șalazionului nu este suficientă, urmând să se apeleze la terapia farmacologică, ce are ca scop reducerea disconfortului local, a inflamației și prevenirea posibilelor infecții secundare. Se folosesc preparate pe bază de antibiotice sau antiinflamatoare sub formă de unguente sau picături oftalmice. Cu toate că șalazionul nu este o afecțiune de natură infecțioasa folosirea antibioticelor contribuie la prevenirea suprainfectării. Preparatele pe bază de antiinflamatoare se folosesc topic pentru a reduce inflamația locală.

 O metodă intermediară între terapia non-farmacologică și excizia chirurgicală, folosită în șalazion este injectarea directă în șalazion a unui corticosteroid. Medicul oftalmolog apelează la această procedură în cazul unui șalazion care persistă de mai multe săptămâni, timp în care pacientul nu a răspuns la alte terapii, dacă nodulul de la nivelul pleoapei este mare și creează disconfort sau afectează vederea. Este o procedură relativ simplă, se realizează în câteva minute de către medicul oftalmolog, iar triamcinolonul este corticosteroidul cel mai des folosit. După injectarea substanței poate apărea o ușoară sângerare sau vânătaie sau în cazuri rare se poate observa o depigmentare a pielii în zona tratată în special la persoanele cu piele mai închisă la culoare.

Terapia chirurgicală

În cazurile în care șalazionul este mare, persistă pe o perioadă mai lungă de timp sau dacă nu a existat răspuns la terapiile anterioare sau nu au fost posibile, se recomandă terapia chirurgicală. Aceasta constă fie în incizie, sub anestezie locală, urmată de drenarea conținutului glandei afectate, fie în excizia completă a șalazionului, în cazurile mai complicare, refractare la alte terapii.

Remedii naturale

Ca remediu natural în șalazion, compresele impregnate cu infuzie de mușețel pot avea efect calmant, antiinflamator și antimicrobian. Totuși, este o metodă alternativă care nu va înlocui celelalte metode terapeutice din șalazion.

Este de reținut faptul că șalazionul poate să apară la orice vârstă și mai ales atunci când persoana este expusă la unul din factorii de risc precum: afecțiuni cronice, ca de exemplu blefarita sau acneea rozacee, frecarea excesivă a ochilor, sindromul de ochi uscat, produsele de machiaj neadecvate pentru ochi, deficitul imunitar, alergiile oculare, expunerea la praf și substanțe iritante. Prevenirea recidivei șalazionului, afecțiune de tip inflamator de la nivelul pleoapei se poate face prin minimizarea factorilor de risc și prin menținerea unei igiene adecvate la acel nivel. Se recomandă control periodic oftalmologic în special persoanelor care prezintă predispoziție la șalazion sau la afecțiuni asociate.

Concluzii

Șalazionul nu este considerată o afecțiune gravă, este benignă, dar de cele mai multe ori creează o problemă estetică din cauza formării acelui nodul la nivelul pleoapei. Cu toate acestea, nu trebuie neglijată, mai ales dacă simptomele nu cedează sau se agravează. În cazuri foarte rare, un nodul persistent la nivelul pleoapei poate ascunde o altă afecțiune, cum ar fi un carcinom sebaceu, care necesită o altă conduită terapeutică. Singurul care poate pune un diagnostic sigur în urma examenului clinic este medicul oftalmolog.

Referințe bibliografice:

1. Neff, A.G., Chahal, H.S., Carter, K.D. (2019). Benign eyelid lesions. În Yanoff M., Duker J.S. (Eds.), Ophthalmology (5th ed., pp. 1293-1303). Elsevier;
2. Boden, J.S., & Crick, R.P. (2021). Management of chalazion: a systematic review. Clinical Ophthalmology, 15, 2817-2827;
3. American Optometric Association – Chalazion.