Salmoneloza (infecția cu Salmonella): simptome, tratament, complicații asociate

Salmoneloza definește infecția cu specii bacteriene din genul Salmonella, fiind una dintre cele mai frecvente zoonoze (infecții transmise de la animale la oameni) la nivel global. Se prezintă, în mod tipic, drept gastroenterită acută, însă anumite serotipuri de bacteriene pot duce la infecții cu potențial mult mai sever – febră tifoidă și sepsis. Infecțiile cu Salmonella tind să aibă impact epidemiologic semnificativ, fiind responsabile de focare alimentare recurente, mai ales în acele regiuni în care infrastructura sanitară este deficitară. Simptomele variază de la forme ușoare cu progresie autolimitată, până la complicații severe, inclusiv bacteriemie cu potențial letal ridicat.

Despre bacteriile din genul Salmonella

Bacteria Salmonella a fost denumită după D. E. Salmon, bacteriolog de origine americană care a izolat pentru prima dată, în anul 1884, bacteria din intestinul de porc. Este foarte cunoscut că această bacterie provoacă infecții încrucișate între oameni și animale. Multe animale, de altfel, sunt purtătoare cunoscute ale bacteriei, în special găinile. În total, este peste 2500 de serotipuri bacteriene. Genul include bacili gram-negativi din familia Enterobacteriaceae. Aceste bacterii, didactic, au fost clasificate în două specii principale: Salmonella enterica și Salmonella bongori (prima având relevanță majoră pentru patologia umană). O a treia specie urmează a fi aprobată.

Dintre cele peste 2500 de serotipuri identificate, unele determină infecții limitate, îndeosebi la nivelul tractului gastrointestinal (Salmonella non-tifoidică), pe când altele, precum Salmonella typhi și Salmonella paratyphi, sunt agenți etiologici ai febrei tifoide și paratifoide care, deși la oameni sunt limitate, provoacă infecție severă prin invazie hematogenă. Patogenitatea bacteriei este facilitată de factori specifici de virulență, incluzând sisteme de secreție de tip III și secreția de endotoxine puternice. Capacitatea de a persista intracelular în macrofage favorizează, pe de altă parte, cronicizarea infecției bacteriene.

Salmoneloza – cauze și factori de risc

Salmoneloza este o boală infecțioasă cu transmitere fecal-orală, cauzată de ingestia alimentelor sau a apei contaminate cu bacterii. Principalele surse de contaminare și moduri de transmitere sunt reprezentate de consumul alimentelor contaminate (ouăle crude sau ouă insuficient gătite, lactate nepasteurizate, carne de pasăre, fructe de mare, legume și fructe nespălate). O altă sursă importantă a infecției o reprezintă apa contaminată și netratată. Transmiterea directă (contactul interuman) este posibilă în colectivități (spitale, grădinițe, aziluri), în special la persoanele care au statut imunodepresiv. Păsările, reptilele și rozătoarele pot purta bacteria și o pot transmite.

Riscul de salmoneloză este mai mare la sugari și vârstnici, pe fondul sistemului imunitar redus. De asemenea, pacienții cu diabet, HIV/SIDA sau care urmează terapie imunosupresoare au un risc mai mare de a contracta agentul infecțios. Hipoclorhidia – secundară tratamentului pe bază de inhibitori ai pompei de protoni (IPP) – reduce bariera protectoare împotriva infecției. Astfel, crește riscul de salmoneloză. Salmonella infectează în special păsările, iar puii și curcanii tineri sunt foarte susceptibili la infecție în primele două săptămâni de viață. Păsările infectate tind să prezinte semne tipice – pene ciufulite, anorexie, slăbiciune și, de asemenea, prezintă diaree.

Salmoneloza – simptome și manifestări

Salmoneloza se prezintă sub formă de gastroenterită și enterocolită. De obicei, simptomele apar după 6-72 de ore de la ingestia bacteriei. Gastroenterita acută, forma cea mai frecventă a bolii, se prezintă cu diaree apoasă sau sanguinolentă, crampe abdominale, greață, febră și mialgii. Se observă o evoluție autolimitată, cu rezoluție în 4-7 zile de la apariția simptomelor. Febra tifoidă, deși este mult mai rară, determinată de Salmonella typhi sau paratyphi, se manifestă prin febră prelungită, exantem maculopapular, hepatosplenomegalie și afectare sistemică severă. Formele severe cu bacteriemie pot evolua nefavorabil spre sepsis, endocardită, osteomielită, meningită.

Salmoneloza este mult mai severă și are un risc mai mare de complicații la sugari, la pacienții în vârstă și la cei imunodeprimați. În aceste cazuri, gestionarea simptomelor este importantă în vederea prevenirii, spre exemplu, a deshidratării. De asemenea, terapia antimicrobiană agresivă (tratamentul antibiotic) este esențială pentru a preveni potențialele complicații. Deși în cele mai multe dintre cazuri infecția este autolimitată, iar răspunsul terapeutic este unul foarte favorabil, pot apărea situații în care întârzierea diagnosticului, așadar a inițierii tratamentului, mai ales la persoanele imunodeprimate, complică foarte mult schema de tratament și prognosticul asociat.

Salmoneloza – alternative de tratament

În majoritatea cazurilor de salmoneloză, tratamentul se concentrează pe corectarea deshidratării și a tulburărilor electrolitice. Managementul suportiv este necesar pentru diareea acută și pentru eventualele semne de deshidratare (oligurie, mucoase uscate). În salmoneloza cu gastroenterită necomplicată, fără semne de sepsis, nu se intervine cu tratament antibiotic, cu excepția cazului în care pacientul are vârsta mai mică de 3 luni sau statut imunodeprimat. Odată ce gastroenterita cauzată de infecția cu Salmonella a fost diagnosticată, trebuie obținute hemoculturi. Dacă apare bacteriemie sau în caz de salmoneloză diseminată, se inițiază cât mai rapid tratament antibiotic.

Terapia de primă linie este cu cefalosporine de generația a treia, cum ar fi ceftriaxona, timp de cel puțin 7-10 zile. Odată ce se identifică sensibilitatea la antibiotice, tratamentul poate fi trecut la azitromicină sau o fluorochinolonă. În cazul infecțiilor focale, cum ar fi meningita sau în caz de osteomielită, tratamentul se prelungește la 4 săptămâni, respectiv 4-6 săptămâni. În cazul în care salmoneloza duce la febră enterică (tifoidă), se optează pentru tratament antibiotic pe bază de fluorochinolonă. Totuși, agenții infecțioși implicați în febra enterică încep să prezinte din ce în ce mai des rezistență la antibiotice, ceea ce presupune utilizarea de antibiotice alternative.

Spre exemplu, cefalosporinele de generația a III-a și azitromicina sunt tot mai des întrebuințate în tratarea febrei tifoide. Fluorochinolonele nu sunt administrate populației pediatrice la fel de des ca în cazul adulților – alternativele antibiotice precum azitromicina sunt de preferat. Durata tratamentului este de 10-14 zile. În caz de salmoneloză cu febră enterică severă poate fi luat în considerare tratament suplimentar cu corticosteroizi. S-a demonstrat că dexametazona în doză de 3 mg/kg, urmată de 1 mg/kg la fiecare 6 ore, timp de 48 de ore, scade rata mortalității. În cazul purtătorilor cronici, se recomandă 4 săptămâni de tratament cu fluorochinolone.

Infecția cu Salmonella – posibile riscuri și complicații

În lipsa unui tratament, salmoneloza care duce la gastroenterită poate evolua spre deshidratare. Complicațiile tind să apară atunci când salmoneloza este asociată și altor boli. Persoanele care au sistemul imunitar redus (din diferite motive) pot prezenta infecții sistemice care implică mai multe organe. O astfel de infecție poate evolua spre sepsis, șoc și deces. Febra tifoidă se poate prezenta cu complicații neurologice precum delir, psihoză, ataxie cerebeloasă acută, sindromul Guillain-Barré. Complicațiile cardiovasculare includ miocardita și pericardita. Cele de natură gastrointestinală includ hemoragia și perforația intestinală.

Deși majoritatea cazurilor sunt autolimitate, categoriile cu risc pot prezenta și complicații cum ar fi sindromul hemolitic-uremic (SHU; afectează predominant copiii și poate evolua, mai ales în lipsa tratamentului, spre insuficiență renală acută), artrită reactivă postinfecțioasă (potențială complicație tardivă caracterizată prin artralgii persistente). De asemenea, infecția cronică poate să apară pe fondul febrei enterice care nu răspunde la tratament sau nu este tratată într-un mod adecvat. Purtătorii cronici ai bacteriei pot excreta bacteria prin scaun timp de luni sau chiar ani întregi, constituind un important rezervor epidemiologic al infecției cu Salmonella.

Sfaturi pentru prevenție

În vederea reducerii riscului de a contracta agentul infecțios, adoptarea măsurilor de prevenție sunt absolut esențiale. Astfel, pentru a reduce riscul infecției cu Salmonella, se recomandă:

• evitarea consumului de ouă crude sau carne insuficient gătită;
• păsările care prezintă semne de infecție (diaree, penaj ciufulit, anorexie, slăbiciune) trebuie fie sacrificate, fie tratate;
• se vor consuma doar lactate pasteurizate și se va evita consumul lactatelor nepasteurizate;
• se vor spăla mâinile cu apă și săpun de fiecare dată după folosirea toaletei, înainte de masă;
• se vor consuma doar fructe și legume spălate sub jet continuu de apă;
• animalele de la grădina zoologică, în special reptilele și rozătoarele, pot reprezenta rezervor natural al infecției, motiv pentru care este recomandat ca acestea să nu fie atinse;
• persoanele care călătoresc în zone endemice pentru febra tifoidă se vor vaccina preventiv;
• animalele de companie (broaște țestoase, șopârle, șerpi) care prezintă eventuale semne ale unei infecții ar trebui duse la un consult veterinar.

Peste 95% dintre infecțiile cu Salmonella sunt transmise pe cale alimentară, motiv pentru care, în esență, igiena alimentară joacă un rol vital în prevenirea infecției.

Referințe bibliografice:

1. Ajmera A, Shabbir N. Salmonella. [Updated 2023 Aug 8]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK555892/;
2. Lamichhane B, Mawad AMM, Saleh M, Kelley WG, Harrington PJ 2nd, Lovestad CW, Amezcua J, Sarhan MM, El Zowalaty ME, Ramadan H, Morgan M, Helmy YA. Salmonellosis: An Overview of Epidemiology, Pathogenesis, and Innovative Approaches to Mitigate the Antimicrobial Resistant Infections. Antibiotics (Basel). 2024 Jan 13;13(1):76. doi: 10.3390/antibiotics13010076. PMID: 38247636; PMCID: PMC10812683. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10812683/;
3. Giannella RA. Salmonella. In: Baron S, editor. Medical Microbiology. 4th edition. Galveston (TX): University of Texas Medical Branch at Galveston; 1996. Chapter 21. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK8435/;
4. Popa GL, Papa MI. Salmonella spp. infection – a continuous threat worldwide. Germs. 2021 Mar 15;11(1):88-96. doi: 10.18683/germs.2021.1244. PMID: 33898345; PMCID: PMC8057844. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8057844/.