Sănătatea angajaților cu ocupaţii organizate în schimburi

Liliana Râpaş M.D. Ph.D, medicina muncii, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti

Rezumat:

„Munca în schimburi” este considerată ca fiind factor de risc pentru manifestări clinice, boli cronice şi accidente, fără a avea o entitate patologică profesională definită ca end point (punct final). Autorul informează asupra recentelor abordări medico-ştiinţifice şi a rezultatelor comunicate în teme de cercetare şi supraveghere epidemiologică pentru o profilaxie individualizată şi o prevenţie ocupaţională cu mijloace moderne, organizaţionale, tehnologice, terapeutice.

Cuvinte-cheie: muncă în schimburi, risc profesional, boli cronice

Abstract:

Working in shifts it is considered a risk factor for clinical and functional disorders, chronic diseases and accidents, without having a professional pathological entity defined as an endpoint. The author informs about the recent medical and scientific approaches and the results communicated in broad research and epidemiological surveys themes for individualized prophylaxis and occupational prevention with modern, organizational, technological, therapeutic tools.

Keywords: shift work, occupational risk, chronic diseases

Cuprins articol

Introducere

În practica obişnuită ziua este împărţită în schimburi, stabilind perioade în care diferite grupuri de lucrători îşi îndeplinesc îndatoririle (sarcina stabilită sau/şi negociată). Organizarea lucrului în schimburi este o practică de angajare destinată să utilizeze sau să furnizeze servicii în toate cele 24 de ore ale zilei întreaga săptămână (notat 24/7). Termenul muncă în schimburi (MS) include atât schimburi de noapte pentru o perioadă lungă de timp, cât şi programe de lucru în care angajaţii se schimbă sau se rotesc, fiind distinct de organizarea gărzilor, de programul de lucru inegal sau flexibil, de programul individualizat. Termenii utilizaţi în mod curent, „timp de lucru”, „muncă în schimburi”, „pauze zilnice şi săptămânale” au definiţii reglementate în România prin legea 53/2003 actualizată în 2017 (codul muncii) [1] care preia şi transpune Directiva Europeană 2003/88/CE [2] ce stabileşte cerinţe comune minime privind timpul de lucru pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor din toate statele membre; cerinţele minime europene [2] includ limitarea timpului de lucru (maximum 48 de ore pe săptămână, în medie, inclusiv orele suplimentare), perioade minime de repaus zilnic şi săptămânal (cel puţin 11 ore consecutive de repaus zilnic şi 35 de ore de repaus neîntrerupt în fiecare săptămână), concediu anual plătit (cel puţin 4 săptămâni pe an), protecţie suplimentară pentru lucrătorii din schimbul de noapte [2].

Definiţii aplicate

În art. 136 [1] se stabileşte că munca în schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit căruia salariaţii se succed la acelaşi post de muncă, potrivit unui anumit program, inclusiv program prin rotație, şi care poate fi de tip continuu sau nu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei activităţi în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau săptămânală, stabilită prin contractul individual de muncă; salariatul în schimburi este orice salariat al cărui program de lucru se înscrie în cadrul programului de muncă în schimburi.

Legislaţia permite o negociere între angajat şi angajator (deşi România nu foloseşte instrumentul „excludere voluntară” ca drept al lucrătorului), astfel încât obiectivele economice ale celor doi parteneri să fie atinse, cu un impact supravegheat medical asupra sănătăţii/stării de bine a lucrătorului. Astfel, în art. 111 este stabilită definiţia legală a timpului de muncă – „timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare” în timp ce în art. 115 se precizează că durata specială a timpului de muncă se poate stabili pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice, putându-se agrea o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore, situaţie în care, dacă durata zilnică a timpului de muncă este de 12 ore ea va fi urmată obligatoriu de o perioadă de repaus de 24 de ore; nici în cazul programului inegal de muncă nu este permisă depăşirea totalului de 40 de ore pe săptămână [1]. Subliniem că aceste calcule (algoritm) se fac pentru un angajator unde lucrătorul are unul sau mai multe contracte individuale de muncă, mai multe contracte individuale de muncă cu angajatori diferiţi, pemiţând o abordare mai diversă şi nuanţată, atât ca durată cât şi ca organizare, adaptarea individuală şi flexibilizarea fiind prevăzute de reglementările europene [2,3].

Pentru a depăşi percepţia de constrângere temporară (cu consecinţele medicale şi psihologice care sunt subiect al unor numeroase studii ştiinţifice) este important ca lucrătorul să fie informat asupra faptului că angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă, cu acordul sau la solicitarea sa, acestea presupunând un mod de organizare flexibil a timpului de muncă, cunoscându-se faptul că durata zilnică a orelor de muncă este împărţită în două perioade [1]: o perioadă fixă în care personalul se află simultan la locul de muncă şi o perioadă variabilă, mobilă, în care salariatul îşi alege orele de sosire şi de plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.

Ocupaţii

Se estimează că 15-20% dintre lucrătorii din ţările industrializate sunt angajaţi în munca în schimburi [4]. O întâlnim tradiţional în sectorul transporturilor, în domeniul aplicării legii şi a forţelor armate, industriile de servicii, domeniul ocupării forţei de muncă guvernamentale şi contractuale, în domenii legate de siguranţa publică şi asistenţa medicală, cum ar fi serviciile medicale de urgenţă, poliţia, pompierii, securitatea şi spitalele (unde, în plus, MS este şi un factor care contribuie la unele cazuri de erori medicale), în domeniul meteorologiei şi companiilor de prognoză privată, în telecomunicaţii, servicii clienţi, sectoare în care procesul de muncă nu poate fi întrerupt din motive tehnice, cercetare ş.a.

În particular, în sectorul de sănătate – unităţi sanitare publice şi cele asimilate este reglementată organizarea activităţii profesionale în gărzi. În toate statele membre „timpul de gardă” [3] se referă la perioadele în care un lucrător este obligat să rămână la locul de muncă sau în alt loc stabilit de angajator, pregătit să îşi îndeplinească sarcinile dacă i se cere acest lucru. Conform hotărârilor Curţii de Justiţie Europene [3], „timpul de gardă” trebuie să fie considerat în integralitate ca fiind timp de lucru în sensul directivei; acest principiu se aplică atât perioadelor în care lucrătorul munceşte ca urmare a unei solicitări (timp de gardă „activ”), cât şi perioadelor în care acesta se poate odihni în aşteptarea unei solicitări (timp de gardă „inactiv”), cu condiţia de a rămâne la locul de muncă.

Munca în schimburi, factor de risc identificat

Lucrătorii din multe industrii care necesită o acoperire 24/7 sunt supravegheaţi medical de către medicii de medicina muncii, întrucât munca în schimburi este considerată un factor de risc (caseta 1) pentru unele modificări ale stării de sănătate, deoarece întreruperea ritmurilor circadiene poate creşte probabilitatea apariţiei bolilor digestive şi cardiovasculare, insuficienţei cognitive, diabetului şi obezităţii, precum şi a altor condiţii circumscrise calităţii vieții, de ex. tensionarea relaţiilor maritale, familiale şi interpersonale.

Caseta 1 [4]

NAVETĂ: da □ câte ore/zi? □ nu □Descrierea activităţii: ► În echipă: da □ nu □

Nr. ore/zi □ Nr. schimburi de lucru □ Schimb de noapte □ Pauze organizate □ sau nu □/Bandă rulantă □

Studiile comparative [5] relevă că, spre deosebire de schimbul de dimineaţă, accidentele şi vătămările corporale sunt estimate să crească cu 15% în timpul schimburilor de seară şi cu 28% în timpul schimburilor de noapte. Deplasările mai lungi (sector transporturi) sunt, de asemenea, asociate cu mai multe răniri şi accidente. Alte studii au arătat o legătură între oboseală şi accidentele la locul de muncă, întrucât lucrătorii cu privare de somn sunt mult mai susceptibili la a fi răniţi sau implicaţi într-un accident [6].

Tradiţional, intuitiv, munca în schimburi este asociată cu tulburările de somn [7], iar prin studiile medicale, ergonomice, epidemiologice, ştiinţifice s-a dovedit că afectează lucrătorii, disfuncţie ce a fost clasificată ca o tulburare specifică (tulburări de somn determinate de munca în schimburi). Afectarea ritmului circadian prin lucrul desfăşurat noaptea (fără lumină naturală) provoacă simptome precum somnolenţă excesivă la locul de muncă şi tulburări ale ritmului veghe/somn care determină un risc mai mare pentru erori umane la locul de muncă; perturbă capacitatea cognitivă şi flexibilitatea şi afectează atenţia, motivaţia, luarea deciziilor, vorbirea, vigilenţa şi performanţa generală.

Factorii determinanţi ai performanţei cognitive şi ai vigilenţei la lucrătorii sănătoşi care muncesc în schimburi (inclusiv pe durata nopţii) sunt:

Faza circadiană este relativ fixă la om şi încercarea de a o schimba dar cu menţinerea atenţiei este dificilă întrucât somnul în timpul zilei este mai scurt şi mai puţin consolidat decât somnul de noapte [8], iar înaintea unui schimb de noapte, lucrătorii dorm în general mai puţin decât înaintea unui schimb de zi [7,8].
Efectele inerţiei după somn se pierd după 2-4 ore de veghe, [8] astfel încât majoritatea lucrătorilor care se trezesc dimineaţa şi merg la locul de muncă au un grad de inerţie de somn la începutul efectuării rotaţiei schimbului. Efectele relative ale inerţiei somnului faţă de ceilalţi factori (protectori sau de risc) sunt greu de cuantificat; totuşi, beneficiile rotaţiei par a depăşi costurile asociate cu inerţia după somn.
Lipsa acută de somn are loc în timpul perioadelor lungi de muncă în schimburi (peste 6 luni), fără pauze, precum şi în timpul schimburilor de noapte, când lucrătorul doarme dimineaţa şi este treaz în timpul după-amiezii, înainte de a începe lucrul, astfel că un lucrător în tura de noapte poate fi treaz pentru mai mult de 18 ore până la sfârşitul schimbului. O mare parte din efectul privării acute de somn poate fi contracarat prin intercalarea perioadelor de somn/veghe [6,8].
Deficitul cronic de somn apare atunci când un lucrător doarme mai puţine ore decât este necesar în mai multe zile sau săptămâni. Pierderea a două ore de somn de noapte timp de o săptămână cauzează o deteriorare similară cu cea observată după 24 de ore de veghe [8]. După două săptămâni de astfel de deficit, afectarea performanţelor este similară cu cea observată după 48 de ore de veghe continuă şi se corelează pozitiv cu frecvenţa erorilor raportate şi a efectelor adverse.