Cauzele dezvoltării sarcopeniei la adulți

Sarcopenia – distrugerea țesutului muscular scheletic odată cu vârsta – este una dintre cele mai importante cauze ale declinului funcțional și al pierderii independenței la adulții vârstnici. Scopul acestui articol este de a revizui definițiile actuale pentru sarcopenie, cauzele și consecințele sale clinice potențiale și intervențiile posibile. Scăderea forței musculare poate cauza tulburări de echilibru, căderi, fracturi de șold, precum și spitalizări frecvente. Reprezintă o importantă cauză de dizabilitate la populația vârstnică. Eforturile de a crea o definiție de consens sunt în curs de desfășurare și vor facilita foarte mult dezvoltarea și testarea unor intervenții noi în sarcopenie. Deși în prezent sunt căutate diverse strategii terapeutice care vizează mai multe căi biologice, nutriția adecvată și exercițiile fizice rămân standardul pentru terapie.

Introducere

Sarcopenia a fost definită ca pierderea involuntară, legată de vârstă, a masei musculare scheletice și a forței. Începând din a IV-a decadă de viață, dovezile sugerează că masa musculară scheletică și puterea mușchilor scheletici scad într-o manieră liniară, până la 50% din masă fiind pierdută până la a VIII-a decadă de viață [1].

Având în vedere că masa musculară reprezintă până la 60% din masa corporală, modificările patologice ale acestui important țesut activ metabolic pot avea consecințe profunde asupra adultului vârstnic. Consecințele sarcopeniei sunt adesea severe la adulții în vârstă, dat fiind faptul că puterea și scăderile funcționale asociate cu sarcopenia pot, la rândul lor, să contribuie la o serie de efecte adverse asupra sănătății, ducând inclusiv la pierderea funcției motorii, dizabilitate și fragilitate [2-4]. Sarcopenia este, de asemenea, asociată cu stări de boală acute și cronice, rezistență crescută la insulină, oboseală, căderi și mortalitate [5-7]. Dintre bolile cronice, sarcopenia a fost asociată în special cu afecțiunile reumatologice, mai ales cu artrita reumatoidă la femei [8].

Odată cu înaintarea în vârstă, modificările fiziologice și morfologice ale mușchilor scheletici se caracterizează prin scăderea generală a dimensiunii și a numărului de fibre musculare scheletice, în principal a fibrelor musculare de tip 2 sau a celor cu contracție rapidă, și printr-o infiltrare marcată a țesutului fibros și adipos în mușchiul scheletic [9].

În plus, celulele satelit, celulele precursoare ale mușchilor scheletici care se află într-o stare de repaus în asociere cu miofibrilele, suferă probabil, de asemenea, modificări importante legate de îmbătrânire. Aceste celule satelit sunt activate și încep procesul de reparare și regenerare a mușchilor scheletici ca răspuns la stresul cauzat de utilizarea în exces a mușchilor, cum ar fi activitățile sportive cu greutăți sau prin evenimente traumatice, cum ar fi rănirea [10]. În mușchiul scheletic al adulților în vârstă, conținutul de celule satelit (mai ales în fibrele musculare scheletice de tip 2) este redus [11].

Deși modificările biologice legate de îmbătrânire conduc în mod clar la sarcopenie, este din ce în ce mai clar că obezitatea și infiltrarea grăsimilor în mușchii scheletici joacă un rol important în acest sens [12,13].

Fenomen numit obezitate sarcopenică, acesta este adesea grupat împreună cu sarcopenia și probabil joacă un rol important într-un subgrup al acelor adulți în vârstă despre care se crede că au sarcopenie.

Recent, o analiză din Studiul Framingham a evidențiat limitările funcționale și de mobilitate în obezitatea sarcopenică [2]. Cercetătorii din cadrul studiului Health, Aging and Body Composition (Studiul Sănătății, Îmbătrânirii și Compoziției Corporale) [14], o cercetare longitudinală a modificărilor legate de vârstă în mușchii scheletici și compoziția corporală la adulții în vârstă, au corelat creșterea masei de grăsime cu o calitate mai scăzută a mușchilor și cu o pierdere accelerată a masei corporale.

Sarcopenie – definiția clinică

În prezent, nu există o definiție clinică consensuală a sarcopeniei sau a obezității sarcopenice. Se poate explica parțial prin lipsa măsurătorilor standardizate cu privire la masa musculară scheletică funcțională, neexistând un consens în comunitățile științifice de cercetare sau clinice cu privire la definirea acestei afecțiuni [15]. Multe studii anterioare au folosit fie măsurarea masei și forței musculare, fie a funcției fizice singure sau în combinație ca markeri pentru sarcopenie [16].

În ultimii ani, cercetătorii și clinicienii au pledat pentru includerea forței musculare sau a măsurătorilor funcționale legate de forță, cum ar fi forța de prindere și/sau viteza de mers, împreună cu o măsurare a masei musculare, pentru a îmbunătăți acuratețea diagnosticului sarcopeniei [17].

Au fost organizate conferințe de consens pentru a se îndrepta către o definiție clinică acceptabilă, care poate fi utilizată atât în ​​scopuri de diagnostic, cât și de cercetare clinică. De exemplu, Society of Sarcopenia, Cachexia and Wasting Disorders a publicat recent o definiție a sarcopeniei cu mobilitate, care a folosit o măsură a vitezei de mers și a masei musculare [18].

Grupul de lucru european pentru sarcopenie la persoanele în vârstă – European Working Group on Sarcopenia in Older People (EWGSOP) – a recomandat ca măsurătorile de masă musculară scăzută și forță sau performanță musculară scăzută să fie utilizate în orice definiție clinică [19].

Sarcopenie – cauze

Sarcopenia este, în general, considerată a fi multifactorială. Cuprinde cauze de mediu declanșatoare de boală, activarea căii inflamatorii, anomalii mitocondriale, pierderea joncțiunilor neuromusculare, numărul redus de celule satelit și modificările hormonale. În plus, față de aceste cauze, progresele recente în înțelegerea căilor moleculare care contribuie la întreținerea mușchilor scheletici au contribuit la evidențierea în continuare a semnalizării factorului de creștere și transformare (TGF)-β, a activării apoptozei și a scăderii funcției mitocondriale, la fel de importante în declanșarea sarcopeniei. Cauzele de mediu sunt de obicei împărțite între scăderea activității fizice și scăderea aportului nutrițional. Adulții în vârstă sunt mai puțin activi, în mare parte din cauza poverii date de boli cronice care se manifestă prin durere și oboseală [20]. În plus, scăderea aportului adecvat de proteine ​​și calorii, precum și supranutriția care duce la obezitate sarcopenică și pierderea accelerată a masei și funcției musculare, contribuie, de asemenea, la dezvoltarea sarcopeniei la adulții în vârstă [14,21]. Luate împreună, aceste influențe ale mediului sunt suprapuse unei schimbări multifactoriale, legate de vârstă, în biologie, care împing spre scăderea masei musculare scheletice și a forței.

În primul rând, se consideră că scăderea numărului de joncțiuni neuromusculare, care rezultă din pierderea fibrelor musculare cu contracție rapidă sau de tip 2, joacă un rol important în declinul muscular legat de vârstă [22]. Studii recente pe șoareci au demonstrat creșteri izbitoare ale procentului de joncțiuni neuromusculare, în special în fibrele musculare cu contracție rapidă, cum ar fi extensorul lung al degetelor [23]. Interesant este că numărul de neuroni motorii din măduva spinării nu este scăzut, ceea ce sugerează că acesta poate fi mai degrabă un declin axonal.

Ca urmare a importanței acestei pierderi pentru dezvoltarea sarcopeniei, o nouă și importantă măsurătoare de screening pentru diagnostic potențial, și anume fragmentul de agrină C-terminal, a fost identificat drept marker al declinului joncțiunii neuromusculare la bărbații în vârstă [24]. În al doilea rând, scăderea hormonilor care sunt importanți în menținerea masei musculare, inclusiv factorul de creștere asemănător insulinei-1, sulfatul de dehidroepiandrosteron, testosteronul și estrogenul, toate contribuie probabil la dezvoltarea sarcopeniei [25,26]. Aceste căi oferă, de asemenea, potențiale oportunități importante pentru intervenții [27].

În al treilea rând, activarea căii inflamatorii, probabil din cauza unei varietăți de boli și cauze de îmbătrânire, este cunoscută a avea o contribuție importantă la sarcopenie [28]. Un studiu al nivelurilor serice ale citokinei inflamatorii interleukin-6 și relația acesteia cu forța musculară la femeile în vârstă a demonstrat o scădere mai accentuată a capacității de mers, un risc mai mare de dezvoltare a dizabilităților fizice, explicată parțial printr-o scădere paralelă a forței mușchilor scheletici [29]. Acest fapt poate apărea, în mare parte, din cauza influenței importante a expunerii cronice la citokine inflamatorii asupra celulelor satelit din fibrele musculare. Contribuția inflamației la adulții în vârstă poate proveni din surse multiple. Cu siguranță, bolile  cronice reprezintă printre cei mai frecvenți factori declanșatori ai activării căii inflamatorii. Multe afecțiuni reumatologice inflamatorii, cum ar fi lupusul eritematos sistemic, sunt asociate cu pierderea musculară despre care se crede că este legată de activarea cronică a căilor inflamatorii care, la rândul lor, influențează negativ regenerarea musculară [30]. Multe alte afecțiuni cronice, inclusiv insuficiența renală și insuficiența cardiacă congestivă, accelerează probabil dezvoltarea sarcopeniei prin creșterea mediatorilor inflamatorii [31].

În cele din urmă, pierderea legată de îmbătrânire a capacității de refacere și înlocuire a mușchilor scheletici este din ce în ce mai evidentă. Celulele stem ale mușchilor scheletici, cruciale pentru regenerarea mușchilor scheletici la adulții mai în vârstă și mai tineri, par a fi compromise la adulții mai vârstnici, deoarece migrează cu viteze mult mai mici decât celulele mai tinere, iar motilitatea lor este îngreunată probabil, în parte, din cauza nivelurilor scăzute de integrină [32].

Descoperiri moleculare noi, legate de sarcopenie

La baza cauzelor fiziologice prezentate mai sus, se află o serie de modificări biologice legate de vârstă și de boală, care cresc vulnerabilitatea adulților în vârstă la dezvoltarea sarcopeniei [16]. Unele studii recente au concluzii asupra factorilor declanșatori moleculari legați de îmbătrânire în sarcopenie. Funcția mitocondrială și biogeneza mitocondrială par a fi modificate în mușchii scheletici ai adulților în vârstă, care, la rândul lor, pot contribui la modificarea masei și funcției musculare scheletice [33]. Modificările legate de îmbătrânire în sistemul angiotensinei au fost recent identificate ca având un rol crucial în vindecarea mușchilor scheletici și în atrofia neutilizată a mușchilor scheletici [34].

Este important că în același studiu, s-a descoperit că agentul de blocare a receptorilor de angiotensină de tip 1, losartanul, ajută la accelerarea vindecării mușchilor scheletici și la prevenirea atrofiei neutilizate la șoarecii mai în vârstă tratați, probabil ca răspuns la reglarea căilor TGF-β. S-a demonstrat, de asemenea, că losartanul crește numărul de receptori de angiotensină de tip 2 în mitocondriile șoarecilor mai vârstnici, ceea ce, la rândul său, explică parțial vindecarea îmbunătățită a mușchilor scheletici, care a fost observată la șoarecii mai în vârstă, tratați cu losartan [35].

Apoptoza sau moartea celulară programată poate juca, de asemenea, un rol important în dezvoltarea sarcopeniei. Studiile preliminare ale proteinelor asociate cu apoptoza au arătat o suprareglare la acei adulți în vârstă cu volum mai mic de mușchi ai coapsei și o viteză mai mică a mersului, sugerând că apoptoza poate contribui la acest declin muscular.

S-a descoperit recent că factorul care induce apoptoza, situat de obicei în spațiul membranei intermitocondriale, protejează precursorii mușchilor scheletici, sau celulele satelit, de apoptoză atât timp cât nu a fost eliberat în citoplasma celulelor [36]. În cele din urmă, dovezi mai noi sugerează că reglarea transcripțională modificată a ARNm și traducerea proteinelor au un impact negativ asupra proteinelor importante în miogeneză [37].

Intervențiile terapeutice în sarcopenie

Deși s-au înregistrat progrese substanțiale în înțelegerea cauzelor multifactoriale în sarcopenie, majoritatea intervențiilor s-au concentrat pe îmbunătățirea cauzelor de mediu ale sarcopeniei, și anume prin creșterea activității și asigurarea unei alimentații adecvate. Având în vedere prevalența ridicată a sarcopeniei și relația strânsă cu oboseala, declinul funcțional și bolile cronice, dezvoltarea intervențiilor este crucială pentru managementul terapeutic la adulții în vârstă [38]. Nu s-a încercat un studiu clinic la scară largă, care să vizeze prevenirea sau tratamentul sarcopeniei în sine, dar multe studii au vizat indirect sarcopenia, folosind ca rezultat scăderea funcției fizice, asociată cu vârsta.

Rezultatele studiilor de intervenție clinică, chiar și la cei mai bătrâni și mai fragili rezidenți ai caselor de bătrâni, au demonstrat o îmbunătățire funcțională semnificativă printr-o combinație de nutriție și exerciții de rezistență [39]. Studiile clinice recente continuă să arate acest lucru, cu creșteri semnificative ale sintezei proteinelor musculare la adulții în vârstă care beneficiază de activitate fizică și nutriție adecvată [40]. Alte grupuri continuă să perfecționeze cea mai bună modalitate de exercițiu pentru a trata sau preveni sarcopenia [10,16,41]. Aceste intervenții par să aibă un impact pozitiv asupra disfuncției celulelor satelit, declinului joncțiunii neuromusculare și biogenezei mitocondriale. Deși intervențiile endocrine care vizează funcția și forța musculară au fost dezvoltate anterior, puține, dacă există, au demonstrat eficacitate [26].

Intervențiile farmaceutice viitoare pentru sarcopenie vor viza, de asemenea, căi moleculare foarte specifice, cum ar fi sistemul angiotensină, apoptoza și funcția mitocondrială. Iar pentru a dezvolta următoarea generație de studii care vizează sarcopenia în sine, va fi important să se dezvolte o definiție de consens care să poată fi utilizată într-un număr de studii și populații, pentru a determina siguranța și eficacitatea în sarcopenie.

Grupul EWGSOP a elaborat recomandări privind proiectarea studiilor clinice de fază IIB și avertizează că măsurătorile adecvate ale masei musculare și ale funcției fizice, împreună cu perioade suficiente, sunt necesare pentru a testa în mod adecvat orice intervenție farmaceutică propusă [42]. De asemenea, grupul recomandă cu tărie ca măsurătorile masei musculare, forței musculare și/sau performanței funcționale să fie utilizate în orice definiție clinică [19], ceea ce va ajuta la facilitarea operaționalizării și validării unei metodologii de screening pentru diagnosticarea sarcopeniei, care poate fi reprodusă în multe populații, utilizată în studiile clinice și integrată în practica specializării geriatrice.

Concluzie

Sarcopenia rămâne o problemă clinică importantă, care afectează milioane de adulți în vârstă. Cauzele în sarcopenie includ scăderea hormonilor și a numărului de joncțiuni neuromusculare, creșterea inflamației, scăderea activității și alimentația inadecvată. Descoperirile moleculare mai noi care pot avea un impact asupra afecțiunii includ modificări în biologia mitocondrială, sistemul angiotensină și apoptoza. Intervențiile pentru sarcopenie continuă să fie dezvoltate cu cel mai mare accent pe exerciții și intervenții nutriționale. Dezvoltarea și cercetarea din domeniul sarcopeniei au fost parțial încetinite de lipsa unei definiții consensuale pentru sarcopenie.

Referințe bibliografice:

1. Metter EJ, Conwit R, Tobin J, Fozard JL. Age-associated loss of power and strength in the upper extremities in women and men. J Gerontol A Biol Sci Med Sci. 1997 Sep; 52(5):B267–276;
2. Ab D, Mt H, Jm M, Dp K, Rr M. Sarcopenia definitions considering body size and fat mass are associated with mobility limitations: the Framingham Study. J Gerontol A Biol Sci Med Sci [Internet]. 2013 Feb [cited 2023 Feb 11]; 68(2). Available from: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22503991/;
3. Xue Q-L, Walston JD, Fried LP, Beamer BA. Prediction of risk of falling, physical disability, and frailty by rate of decline in grip strength: the women’s health and aging study. Arch Intern Med. 2011 Jun 27; 171(12):1119–21;
4. Marsh AP, Rejeski WJ, Espeland MA, Miller ME, Church TS, Fielding RA, et al. Muscle strength and BMI as predictors of major mobility disability in the Lifestyle Interventions and Independence for Elders pilot (LIFE-P). J Gerontol A Biol Sci Med Sci. 2011 Dec; 66(12):1376–83;
5. Peng P, Hyder O, Firoozmand A, Kneuertz P, Schulick RD, Huang D, et al. Impact of sarcopenia on outcomes following resection of pancreatic adenocarcinoma. J Gastrointest Surg Off J Soc Surg Aliment Tract. 2012 Aug; 16(8):1478–86;
6. Newman AB, Kupelian V, Visser M, Simonsick EM, Goodpaster BH, Kritchevsky SB, et al. Strength, but not muscle mass, is associated with mortality in the health, aging and body composition study cohort. J Gerontol A Biol Sci Med Sci. 2006 Jan; 61(1):72–7;
7. Landi F, Liperoti R, Russo A, Giovannini S, Tosato M, Capoluongo E, et al. Sarcopenia as a risk factor for falls in elderly individuals: results from the ilSIRENTE study. Clin Nutr Edinb Scotl. 2012 Oct; 31(5):652–8;
8. Giles JT, Ling SM, Ferrucci L, Bartlett SJ, Andersen RE, Towns M, et al. Abnormal body composition phenotypes in older rheumatoid arthritis patients: association with disease characteristics and pharmacotherapies. Arthritis Rheum. 2008 Jun 15; 59(6):807–15;
9. Lexell J. Human aging, muscle mass, and fiber type composition. J Gerontol A Biol Sci Med Sci. 1995 Nov; 50 Spec No: 11–6;
10. Snijders T, Verdijk LB, van Loon LJC. The impact of sarcopenia and exercise training on skeletal muscle satellite cells. Ageing Res Rev. 2009 Oct; 8(4):328–38;
11. Verdijk LB, Koopman R, Schaart G, Meijer K, Savelberg HHCM, van Loon LJC. Satellite cell content is specifically reduced in type II skeletal muscle fibers in the elderly. Am J Physiol Endocrinol Metab. 2007 Jan; 292(1):E151-157;
12. Prado CMM, Wells JCK, Smith SR, Stephan BCM, Siervo M. Sarcopenic obesity: A Critical appraisal of the current evidence. Clin Nutr Edinb Scotl. 2012 Oct; 31(5):583–601;
13. Marcus RL, Brixner DI, Ghate S, Lastayo P. Fat Modulates the Relationship between Sarcopenia and Physical Function in Nonobese Older Adults. Curr Gerontol Geriatr Res. 2012; 2012:216185;
14. Koster A, Ding J, Stenholm S, Caserotti P, Houston DK, Nicklas BJ, et al. Does the amount of fat mass predict age-related loss of lean mass, muscle strength, and muscle quality in older adults? J Gerontol A Biol Sci Med Sci. 2011 Aug; 66(8):888–95;
15. Bijlsma AY, Meskers CGM, Ling CHY, Narici M, Kurrle SE, Cameron ID, et al. Defining sarcopenia: the impact of different diagnostic criteria on the prevalence of sarcopenia in a large middle aged cohort. Age Dordr Neth. 2013 Jun; 35(3):871–81;
16. Ferrucci L, de Cabo R, Knuth ND, Studenski S. Of Greek heroes, wiggling worms, mighty mice, and old body builders. J Gerontol A Biol Sci Med Sci. 2012 Jan; 67(1):13–6;
17. Abellan van Kan G, Houles M, Vellas B. Identifying sarcopenia. Curr Opin Clin Nutr Metab Care. 2012 Sep; 15(5):436–41;
18. Morley JE, Abbatecola AM, Argiles JM, Baracos V, Bauer J, Bhasin S, et al. Sarcopenia with limited mobility: an international consensus. J Am Med Dir Assoc. 2011 Jul; 12(6):403–9;
19. Aj C-J, Jp B, Jm B, Y B, T C, F L, et al. Sarcopenia: European consensus on definition and diagnosis: Report of the European Working Group on Sarcopenia in Older People. Age Ageing [Internet]. 2010 Jul [cited 2023 Feb 12]; 39(4). Available from: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/20392703/;
20. Marquez DX, Hoyem R, Fogg L, Bustamante EE, Staffileno B, Wilbur J. Physical activity of urban community-dwelling older Latino adults. J Phys Act Health. 2011 Sep;8 Suppl 2:S161-170;
21. Robinson S, Cooper C, Aihie Sayer A. Nutrition and sarcopenia: a review of the evidence and implications for preventive strategies. J Aging Res. 2012; 2012:510801;
22. Verdijk LB, Dirks ML, Snijders T, Prompers JJ, Beelen M, Jonkers RAM, et al. Reduced satellite cell numbers with spinal cord injury and aging in humans. Med Sci Sports Exerc. 2012 Dec; 44(12):2322–30;
23. Chai RJ, Vukovic J, Dunlop S, Grounds MD, Shavlakadze T. Striking Denervation of Neuromuscular Junctions without Lumbar Motoneuron Loss in Geriatric Mouse Muscle. PLOS ONE. 2011 Dec 2; 6(12):e28090;
24. Drey M, Sieber CC, Bauer JM, Uter W, Dahinden P, Fariello RG, et al. C-terminal Agrin Fragment as a potential marker for sarcopenia caused by degeneration of the neuromuscular junction. Exp Gerontol. 2013 Jan; 48(1):76–80;
25. McIntire KL, Hoffman AR. The endocrine system and sarcopenia: potential therapeutic benefits. Curr Aging Sci. 2011 Dec; 4(3):298–305;
26. Sakuma K, Yamaguchi A. Sarcopenia and age-related endocrine function. Int J Endocrinol. 2012; 2012:127362;
27. Am H, El D, Rj U, M S-M. The role of androgens and estrogens on healthy aging and longevity. J Gerontol A Biol Sci Med Sci [Internet]. 2012 Nov [cited 2023 Feb 12]; 67(11). Available from: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22451474/;
28. Jo E, Lee S-R, Park B-S, Kim J-S. Potential mechanisms underlying the role of chronic inflammation in age-related muscle wasting. Aging Clin Exp Res. 2012 Jun 18; 24;
29. Ferrucci L, Penninx BWJH, Volpato S, Harris TB, Bandeen-Roche K, Balfour J, et al. Change in muscle strength explains accelerated decline of physical function in older women with high interleukin-6 serum levels. J Am Geriatr Soc. 2002 Dec; 50(12):1947–54;
30. Santos MJ, Vinagre F, Canas da Silva J, Gil V, Fonseca JE. Body composition phenotypes in systemic lupus erythematosus and rheumatoid arthritis: a comparative study of Caucasian female patients. Clin Exp Rheumatol. 2011; 29(3):470–6;
31. Domański M, Ciechanowski K. Sarcopenia: a major challenge in elderly patients with end-stage renal disease. J Aging Res. 2012; 2012:754739;
32. Collins-Hooper H, Woolley TE, Dyson L, Patel A, Potter P, Baker RE, et al. Age-related changes in speed and mechanism of adult skeletal muscle stem cell migration. Stem Cells Dayt Ohio. 2012 Jun; 30(6):1182–95;
33. Am J, Pj A, Tw B, Se W, Ha L, Lm N, et al. The impact of aging on mitochondrial function and biogenesis pathways in skeletal muscle of sedentary high- and low-functioning elderly individuals. Aging Cell [Internet]. 2012 Oct [cited 2023 Feb 12]; 11(5). Available from: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22681576/;
34. Burks TN, Andres-Mateos E, Marx R, Mejias R, Van Erp C, Simmers JL, et al. Losartan restores skeletal muscle remodeling and protects against disuse atrophy in sarcopenia. Sci Transl Med. 2011 May 11; 3(82):82ra37;
35. Abadir PM, Foster DB, Crow M, Cooke CA, Rucker JJ, Jain A, et al. Identification and characterization of a functional mitochondrial angiotensin system. Proc Natl Acad Sci U S A. 2011 Sep 9; 108(36):14849;
36. As A, I L, D D, S L, At B, O B, et al. Apoptosis-inducing factor regulates skeletal muscle progenitor cell number and muscle phenotype. PloS One [Internet]. 2011 [cited 2023 Feb 12]; 6(11). Available from: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22076146/;
37. Jf M, Dt H, Ie G. The impact of mRNA turnover and translation on age-related muscle loss. Ageing Res Rev [Internet]. 2012 Sep [cited 2023 Feb 12]; 11(4). Available from: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22687959/;
38. Matthews GDK, Huang CL-H, Sun L, Zaidi M. Translational musculoskeletal science: is sarcopenia the next clinical target after osteoporosis? Ann N Y Acad Sci. 2011 Nov; 1237:95–105;
39. Fiatarone MA, O’Neill EF, Ryan ND, Clements KM, Solares GR, Nelson ME, et al. Exercise training and nutritional supplementation for physical frailty in very elderly people. N Engl J Med. 1994 Jun 23; 330(25):1769–75;
40. Timmerman KL, Dhanani S, Glynn EL, Fry CS, Drummond MJ, Jennings K, et al. A moderate acute increase in physical activity enhances nutritive flow and the muscle protein anabolic response to mixed nutrient intake in older adults. Am J Clin Nutr. 2012 Jun; 95(6):1403–12;
41. Aagaard P, Suetta C, Caserotti P, Magnusson SP, Kjaer M. Role of the nervous system in sarcopenia and muscle atrophy with aging: strength training as a countermeasure. Scand J Med Sci Sports. 2010 Feb; 20(1):49–64;
42. Chumlea WC, Cesari M, Evans WJ, Ferrucci L, Fielding RA, Pahor M, et al. Sarcopenia: designing phase IIB trials. J Nutr Health Aging. 2011 Jun; 15(6):450–5.

Ramona Petrița

Farmacist