Sindromul de burnout la medici

Sindromul de burnout este un sindrom de epuizare generală, psihică și fizică, o piedică în activitatea profesională și un sentiment de incompetență în muncă. Medicii sunt tot mai afectați de acest sindrom, prin natura meseriei lor intrând în contact direct cu suferința, nefericirea și boala, și în același timp își desfășoară activitatea într-un mediu profesional deosebit de competitiv. Pentru evitarea depresiei și a altor complicații grave este necesară depistarea precoce și instituirea unor măsuri de tratament efective.

Introducere

Medicii sunt expuși unor niveluri ridicate de stres pe parcursul carierei și sunt susceptibili la a dezvolta sindromul de burnout, ceea ce poate conduce decizii clinice neadecvate, la erori medicale, atitudini ostile față de pacienți și la relații dificile cu colegii [1].

Recent în Franța s-au publicat rezultatele unui sondaj efectuat în anul 2019, referitor la incidența sindromului de burnout și a depresiei în mediul sanitar, sondaj la care au participat voluntar peste 1.000 de medici [2]. În acest chestionar burnoutul era definit ca un sentiment de epuizare fizică, emoțională sau mintală, de frustare și cinism în legătură cu activitatea profesională și îndoieli în ceea ce privește propriile competențe și/sau valoarea meseriei alese. Prelucrare datelor a arătat că 28% prezenta simptome de burnout, 6% – depresie și 14% – ambele afecțiuni psihice [2].

Pe de altă parte, o metaanaliză care a sintetizat 37 de studii științifice pe acest subiect a scos la iveală că în Franța metropolitană un medic din doi suferă de epuizare profesională, iar 5% dintre ei au burnout sever [3]. Un studiu din Columbia Britanică rurală a raportat că 80% din medici suferă de epuizare moderată până la severă, 61% de depersonalizare moderată până la severă, în timp ce 44% au avut o formă mai ușoară, doar sentimente de neîmplinire profesională [4]. Un studiu american, de dată și mai recentă, a arătat că 46% din medicii respondenți au avut cel puțin un simptom de burnout [5].

În vorbirea curentă termenul de burnout are o largă circulație, dar o accepțiune variabilă, iar simptomele sunt adesea nedetectate de persoana în cauză, ceea ce face ca adresabilitatea la un medic specialist să fie foarte mică.

Diagnostic

Diagnosticarea este îngreunată și de faptul că manualele de diagnostic consacrate (ICD 11 sau DSM V) nu înregistrează această afecțiune ca o entitate nosologică de sine stătoare [6], în ciuda faptului că sindromul de burnout este o realitate clinică. Cu ocazia celei de-a 72-a Conferințe Mondiale de Sănătate din 20-28 mai 2019, Organizația Mondială a Sănătății a caracterizat  acest sindrom ca un „fenomen legat de muncă”. Totuși acest lucru trebuie privit ca un pas înainte către recunoașterea sindromului de burnout drept o afecțiune cu cod diagnostic, deoarece până în prezent el intra doar în categoria „factori care influențează starea de sănătate” [6]. Mai mulți autori susțin că noua sa definiție de „fenomen legat de muncă” ar putea fi o etapă preliminară înainte de a fi inclus în Clasificarea Internațională a Maladiilor  (ICD) [7].

Tulburarea de stres posttraumatic

Manifestări clinice

Oricum ar fi clasificat, sindromul are câteva manifestări clinice foarte clare. În primul rând este vorba despre o stare generală de epuizare, însoțită de o dispoziție depresivă persistentă, cu prepoderență matinală, având drept consecință imediată delăsarea generală, chiar și în practicarea activităților de divertisment sau a hobby-urilor, în relațiile de familie și/sau cu partenerul. Un aspect caracteristic al acestei stări este că se dezvoltă de-a lungul unei perioade lungi de timp, iar persoana nu mai reușește să-și refacă resursele nici după zile libere sau vacanțe. La acest manifestări psihice principale, se adaugă simptome somatice nespecifice, dar deosebit de perturbatoare – dureri de cap, tulburări digestive, contracturi musculare, dureri articulare, insomnia sau nevoie acută de somn, fotofobie, tulburări cognitive, iritabilitate și stări de confuzie.

Medicii care au fost identificați în urma sondajelor cu sindrom de burnout au descris cel mai frecvent stări de oboseală intensă, cu lipsă de energie, sentimente de delăsare, dificultăți de concentrare, lipsă de motivație, cu dificultatea de a se trezi dimineața. Într-un stadiu mai avansat, medicii au fost afectați de stări de depersonalizare, cu diminuarea empatiei, răceală față de pacienți, sentimente de dezumanizare și cinism. La toatea acestea se adaugă insatisfacția profesională, pierderea interesului și a încrederii în sine, senzația de a nu mai fi performant, de a nu lucra suficient de bine, de a fi un „robot”, ajungând până la dezgust față de o meserie care presupune atât de mult vocație. Într-un plan și mai profund de conștiință medicii au ajuns să aibă îndoieli legate de propria carieră și vocație și a sensului meseriei de medic în sine [2].

În timp ce pentru alte meserii au fost identificați factori de risc cum ar fi teama de a-și pierde locul de muncă și conflictele cronice sau izolarea profesională, în cazul medicilor discuția necesită o nuanțare care ține de natura particulară a acestei profesii, deși nici aceste cauze generale nu trebuie excluse.

În „Ieșirea din depresie: medicamente sau psihoterapie?” dr. Dominique Barbier afirmă că burnoutul îi afectează mai ales pe cei care au decis să-și ajute semenul – profesorii, avocații, medicii, educatorii, pe scurt toți aceia care se dăruiesc pe ei înșiși și nu simt întotdeauna că „primesc ceva în schimb”. Sindromul îi vizează în mod aparte pe aceia care lucrează în sănătate, pentru că ei întră în contact direct cu suferința, nefericirea și boala și în mod particular în mediul psihiatric [8].

Pentru a înțelege mai bine situația medicilor, au fost studiate în primul rând motivațiile inconștiente care au determinat alegerea unei profesii ce presupune ajutorarea celorlalți. Chiar dacă nevoia conștientă de a-l ajuta pe semen primează, poate exista în mod inconștient o problematică narcisică care însumează nevoia de a de a fi indispensabil cuiva, de a fi recunoscut, tendința de a regla anumițe conflicte personale, dorința de stăpânire și de control asupra semenului. Aceste trăsături narcisice antrenează mai departe conflicte psihologice care în condiții defavorabile pot să ducă la decompensări clinice.

Mai departe au fost discutate capacitățile de adaptare la situațiile dificile legate de muncă, fapt care ține de fiecare subiect în parte, în timp ce alți clinicieni au pus accentul pe importanța unui exces de idealizare a profesiunii în declanșarea manifestărilor de epuizare emoțională, iar alții au fost de părere că un rol important îl joacă lipsa de recunoaștere a muncii și eforturilor depuse într-un mediu prin excelență foarte competitiv [8].

Tratament

În ceea ce privește tratamentul există regula celor 3 R: Recunoașterea și urmărirea simptomelor, chiar dacă persoana se află în stadiul iminent sau în stadiul avansat al unei sindrom de burnout. Inversarea/Reverse care presupune repararea daunelor căutând susținerea și gestionând stresul, și Rezistența prin construirea rezistenței la stres având grijă de sănătatea fizică și psihică [9].

Reechilibare înseamnă în primul rând ascultarea propriului corp. Reevaluarea priorităților poate presupune prin activități creative și recreative renunțarea pentru o zi pe săptămână la tehnologie. Adoptarea unui regim de viață este un factor protector față de stresul la locul de muncă, iar acest lucru presupune activitate fizică regulată și un regim alimentar cu diminuarea rației de carbohidrați și de zaharuri rafinate, precum și reducerea sau eliminarea din dietă a substanțelor excitante de tipul nicotinei, alcoolului și a energizantelor [9].

Printre măsurile la locul de muncă se numără organizarea muncii și a sarcinilor profesionale, definirea mai precisă a rolurilor și responsabilităților profesionale, comunicarea în echipă și consilierea din partea personalului mai experimentat. Reformarea modului în care persoana cu burnout își privește munca este o altă modalitate de a ieși din acest sindrom. Aceasta înseamnă: găsirea unui scop și a unor valori în munca depusă, găsirea unui echilibru între viața profesională și cea personală, legarea prieteniilor la locul de muncă, zilele de concediu [9]. În Franța, funcționează încă din 2016, Asociația Soins aux Professionels de Santé care a realizat o platformă telefonică cu peste 50 de psihologi experimentați, care răspund nevoilor personalului medical aflat în dificultate. Site-ul Help Guide pune gratuit la dispoziția persoanelor care suferă de burnout un program (https://www.helpguide.org/articles/mental-health/emotional-intelligence-toolkit). Acest program ajută la gestionarea gândurilor și sentimentelor supărătoare, la  motivarea pentru a face pașii ce pot ameliora stresul și burnoutul, la îmbunătățirea relațiilor la locul de muncă și acasă, și în general la obținerea unei stări de bine fizic și psihic.

Pentru tratamentul complicațiilor (depresia) este necesar ca subiectul afectat să se adreseze fie medicului de familie, fie unui specialist psihiatru, dar din păcate mulți medici preferă să își prescrie singuri somnifere sau anxiolitice pentru simptome punctuale (insomnie, starea de tensiune interioară), ceea ce poate duce la o complicație suplimentară – dependența medicamentoasă. Un tratament corespunzător în cazul formelor severe sau complicate cu depresie implică în primul rând un diagnostic corect și apoi psihoterapia și/sau tratamentul medicamentos, urmărit de un alt medic specialist.

Stresul oxidativ și efectele sale

Psihoterapeutul are un rol important și poate să ajute persoana care suferă de burnout să identifice cauzele epuizării sale, să imagineze măsurile care trebuie luate pentru a schimba situația, să recunoască limitele prin luarea în considerare a adevarătelor nevoi ale persoanei. Tehnicile de tip terapie cognitiv-comportamentale sunt în mod particular indicate în tratamentul burnoutului. Este un travaliu pe termen scurt sau mediu care poate fi urmat de un travaliu psihanalitic pentru a se încerca identificarea conflictelor personale inconștiente susceptibile de a predispune persoana la epuizare profesională [10].

Referințe bibliografice:

1. Shaleish Kumar, Burnout and Doctors: prevalence, prevention and Intervention, Healthcare, 2016, 4, 37;
2. Stephanie Lavaud, Burnout: des medecins francais temoignent – www. Français.medscape.com, ultima accesare 04/12/2019;
3. Veronique Duqueroy, Sondage: le burnout des medecins francais, www. Francais.medscape.com 04/12/2019;
4. Tommasen H. et al Mental health, job satisfaction and intention to relocate, Opionion to physician in rural Brittish Columbia, Can. Fam. Physician, 2001, 47, 737-744;
5. Shanafelt T.D. et al Changes in Burnout and satisfaction with work-life ballance in physicians and General US Working Population between 2011 – 2014, Mayo. Clin. Proc, 2015, 90, 166-1613;
6. Marine Cygler Burn-out: Un premier pas vers la reconaissance comme maladie – www.francais.medscape.com, 04/12/2019;
7. World Health Organization – International Clasification of Diseases 11 edition revised, 2018;
8. Dominique Barbier – Ieșirea din depresie: medicamente sau psihoterapie? Editura 3, 2005, pag 49-51;
9. Melinda Smith MA, Jeanne Segal, PhD and Lawrence Robinson – Burnout Prevention and Treatment, helpguide.org 05/12/2019;
10. https://eurekasante.vidal.fr/maladies/psychisme/burn-out-epuisement-professionnel.html?pb=traitements.

Dr. Augustin Cupșa

medic specialist psihiatru