Sindromul de imobilizare la pacienții vârstnici

Dr. Oana M. Stanciu, medic specialist geriatrie și gerontologie , Centrul Medical „Sf. Sava” Pantelimon

Rezumat:

Odată cu creșterea speranței de viață, se înregistrează și o creștere a populației vârstnice care asociază numeroase afecțiuni cronice și dizabilitate. Sindromul de imobilizare se referă la scăderea activității și a mobilității vârstnicilor cu polipatologie. Imobilizarea prelungită determină apariția complicațiilor și a scăderii capacității funcționale a întregului organism. Activitate fizică regulată, tratamentul afecțiunilor cronice, fizioterapia pot preveni numeroase complicații care apar din cauza inactivității.

Cuvinte-cheie: vârstnici, inactivitate, imobilizare

Abstract:

As the life expectancy increases, the elderly population with chronic conditions and disability is also increasing. Imobility syndrome refers to reduced activity and low mobility in the elderly with polypathology. Long time immobilization causes complications and decreases the functional capacity of the whole body. Regular physical activity, the treatment of chronic conditions or physical therapy can prevent many complications due to inactivity.

Keywords: elderly, inactivity, immobilization

Procesul de îmbătrânire este un proces fiziologic, continuu, ireversibil și care se întâlnește la nivelul întregului sistem de organe. Aproximativ 88% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani, asociază cel puțin o afecțiune cronică care crește riscul de apariție a dizabilității [1]. Odată cu reducerea statusului funcțional, cresc șansele de apariție a sindromului de imobilizare și a complicațiilor. Decesul în cazul persoanelor vârstnice cu sindrom de imobilizare se datorează, în cele mai multe cazuri, embolismului pulmonar.

Factori de risc

Imobilizarea este definită ca o scădere sau limitare a activității fizice a organismului. Există numeroase cauze care duc la apariția sa, cum ar fi:

afecțiuni neuromusculare;
afecțiuni cronice care necesită limitarea activității fizice;
decompensarea afecțiunilor cronice din cauza necomplianței la tratament sau a îngrijirilor medicale necorespunzătoare;
menținerea prelungită a poziției corpului la orizontală;
iatrogenia cauzată de o serie de medicamente (hipotensoare, diuretice, antidepresive, neuroleptice, somnifere etc.).

Complicații

Imobilizarea poate determina apariția procesului degenerativ la nivelul oricărui sistem de organe ca urmare a funcției motorii scăzute. Cele mai frecvente modificări asupra diferitelor sisteme sunt:

sistemul nervos central – alterarea organelor de simț, scăderea activității motorii, tulburări afective și emoționale, instalarea deficitului cognitiv;
sistemul muscular și osos – diminuarea forței musculare și a rezistenței, atrofie musculară, osteoporoză, pierderea elasticității ligamentelor, fibroza și anchiloza articulațiilor;
sistemul cardiovascular – creșterea frecvenței cardiace, hipotensiune ortostatică, scăderea rezervei cardiace;
sistemul respirator – micșorarea capacității pulmonare totale și a capacității vitale, tulburări de tip ventilație-perfuzie;
sistemul digestiv – anorexie, boală de reflux gastroesofagian, constipație;
sistemul endocrin – crește rezistența la insulină, hipercalciurie;
sistemul renal – dezechilibre electrolitice, litiază renală.

Procesul de îmbătrânire asupra principalelor sisteme de organe

Imobilizarea este asociată cu reducerea fluxului sangvin la nivelul venelor profunde care determină apariția inflamației și a hipercoagulabilității. În lipsa măsurilor de profilaxie, trombembolismul venos, în special embolismul pulmonar, reprezintă o cauză importantă de morbiditate și mortalitate la pacienții vârstnici. Atât embolia pulmonară (EP) cât și tromboza venoasă profundă (TVP) sunt manifestări ale unei singure condiții medicale numite trombembolism venos [2]. Manifestările clinice ale TVP includ durere, tumefacție, modificarea culorii pielii la nivelul membrului afectat. Examenul fizic evidențiază sensibilitate pe traiectul venos, edemul întregului membru inferior, diferența mai mare de 3 cm între circumferința membrelor. Semnul Homans – disconfortul instalat la nivelul gambei în urma flexiei dorsale a piciorului în timp ce genunchiul este întins, are o specificitate și sensibilitate scăzută [3]. Diagnosticul se stabileștete cu ajutorul investigațiilor paraclinice: ecografie Doppler vascular pentru membre și dozarea D-dimerilor. În cazul EP, pot fi utilizate și alte teste cum ar fi computer tomograf, angiografie CT, ecografie cardiacă, analiza D-dimerilor.

Ulcerele de decubit sunt o altă complicație frecvent întâlnită la pacienții geriatrici imobilizați. Acestea apar în zonele în care țesuturile sunt comprimate între proeminențele osoase și suprafețele dure sau din cauza fricțiunii. Evaluarea riscului de ulcere de decubit poate fi efectuată cu ajutorul scalei Norton. Un scor între 16 și 20 este asociat cu un risc scăzut, în timp ce un scor mai mic de 12 indică un risc crescut pentru apariția ulcerului de decubit [4]. Există diferite scale de clasificare a leziunilor de decubit care descriu severitatea lor. Cea mai utilizată stadializare a ulcerelor de decubit este cea în funcție de adâncimea până la care sunt afectate țesuturile moi [5].

Stadiul I: local apare indurație, creșterea temperaturii și eritem care la digitopresiune își modifică culoarea (decolorare). În cazul în care evoluția nu este oprită prin mijloace specifice de intervenție, se va forma ulcerația.

Stadiul II: implică prezența ulcerației, fără expunerea țesutulului subcutanat. Regiunea afectată este dură, caldă și eritematoasă (nu se modifică la înlăturarea presiunii).

Stadiul III: sunt afectate țesuturile subiacente și apar modificări ale tegumentului din jur din cauza procesului inflamator. Apare ulcerația cu sau fără necroză superficială.

Stadiul IV: ulcerația are tendință de erodare în profunzime și depășește toate straturile pielii (epiderm, derm, hipoderm) și fascia. Afectează mușchii, tendoanele sau structura osoasă. Pacientul prezintă un risc crescut de sepsis și chiar deces.

Hipotensiunea ortostatică sau posturală reprezintă principala complicație de la nivelul sistemului cardiovascular ce apare din cauza imobilizării. Aceasta constă în scăderea tensiunii arteriale sistolice > 20 mmHg sau a tensiunii arteriale diastolice > 10 mmHg, la trecerea în ortostatism. Poate fi însoțită de amețeală, confuzie, vedere încețoșată sau chiar sincopă [6].

Diagnostic

Identificarea sindromului de imobilizare la pacienții vârstnici se stabilește în urma examenului obiectiv și a consultului geriatric. Manifestările clinice se clasifică în două faze: imediată și cronică. În prima fază se instalează imobilitatea iar în faza a doua, în lipsa intervențiilor specifice, se constată modificări ale statusului psihosocial și absența activității motorii.

Diagnosticul include:

datele anamnestice;
simptome și semne clinice;
evaluarea clinică;
investigații paraclinice;
evaluarea activităților curente (Activities of Daily Living, Instrumental Activities of Daily Living).

Evaluarea geriatrică complexă este un instrument important și cuprinzător ce oferă date despre activitățile zilnice, statusul social și nivelul calității vieții. Scopul acestei evaluări este de a identifica sindroamele geriatrice care contribuie la apariția imobilizării a vârstnicului [7].

Managementul sindromului de imobilizare se face cu ajutorul unei echipe interdiciplinare și cu participarea atât a pacientului, cât și a familiei acestuia. Este importantă furnizarea informațiilor familiei despre complicațiile care pot apărea ca urmare a repausului prelungit la pat. De asemenea, menținerea independenței, efectuarea activităților fizice regulate, evitarea iatrogenei, sunt măsuri care pot evita apariția sindromului de imobilizare.

Prin urmare, trebuie elaborat atât un program de exerciții fizice personalizat, cât și un plan de îngrijire care să corespundă necesităților unui pacient spitalizat sau cu afecțiuni cronice. Activitatea fizică trebuie menținută cât mai mult timp posibil la vârstnici deoarece contribuie la creșterea gradului de funcționalitate. Nu există un standard de aur care să stabilească frecvența, intensitatea și durata activităților fizice. În cazul vârstnicilor care prezintă o scădere a capacității de mișcare se recomandă urmarea unei alimentații echilibrate, care să includă un aport adecvat de lichide și fibre, precum și administrarea unor suplimente cu vitamine și minerale. Pacienții imobilizați la pat trebuie întorși la mai puțin de două ore, iar când stau în decubit lateral trebuie poziționați la o înclinare de 35 de grade față de saltea pentru a evita formarea ulcerațiilor de decubit la nivelul trohanterelor. Pentru pacienții care stau în șezut, schimbarea poziției trebuie să fie făcută la fiecare 3-60 de minute [7].

Mobilizarea progresivă și imediată a pacienților spitalizați sau a pacienților din centrele de îngrijire poate întârzia apariția sindromului de imobilizare. Diagnosticul și tratamentul infecțiilor, malnutriției, dezechilibrelor hidroelectrolitice, anemiei joacă un rol important în prevenirea acestei condiții medicale.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

Dideriksen K, Boesen AP, Kristiansen JF, Magnusson SP, Schjerling P, Holm L, et al. Skeletal muscle adaptation to immobilization and subsequent retraining in elderly men: no effect of anti-inflammatory medication. Exp Gerontol. 2016;82:8-18.
Bovill EG, van der Vliet A. Venous valvular stasis-associated hypoxia and thrombosis: what is the link? Annu Rev Physiol 2011; 73: 527–45.
Van Stralen KJ, Rosendaal FR, Doggen CJ. Minor injuries as a risk factor for venous thrombosis. Arch Intern Med.2008;168:21–6.
National Pressure Ulcer Advisory Panel, European Pressure Ulcer Advisory Panel and Pan Pacific Pressure Injury Alliance. Prevention and Treatment of Pressure Ulcers: Quick Reference Guide. Emily Haesler.2014;11.
Russell L. Pressure ulcer classification: defining early skin damage. Br J Nurs.2002;11(16):33–41.
Figueroa JJ, Basford JR, Low PA. Preventing and treating orthostatic hypotension: as easy as A, B, C. Cleve Clin J Med.2010;77:298–306.
Cuddigan J, Berlowitz DR, Ayello EA. Pressure ulcers in America: prevalence, incidence, and implications for the future. Reston VA: National Pressure Ulcer Advisory Panel;2001.