Splenomegalia sau mărirea splinei, o afecţiune de multe ori asimptomatică

Splenomegalia este o afecţiune reprezentată de mărirea splinei, care creşte în dimensiune de la 180-200 de grame la 400-500 de grame. În astfel de cazuri, aceasta se poate simţi la o simplă palpare abdominală. Splina este un organ aflat în partea stângă a abdomenului, cântăreşte 180-200 de grame şi are un rol important în menţinerea sănătăţii sistemului imunitar. Splina trimite în situaţii speciale sânge în vasele sangvine, de exemplu în cazul hemoragiilor. 

Majoritatea pacienţilor nu prezintă simptome

Splenomegalia este descoperită adesea în timpul unor teste de rutină, deoarece majoritatea pacienţilor nu prezintă simptome. Durerea prezentă în partea stângă a abdomenului este un simptom comun al splinei mărite, împreună cu senzaţia de plenitudine, chiar dacă pacientul a consumat o cantitate mică de alimente. Pe lângă toate acestea, unii pacienţi pot prezenta şi semne precum oboseală nejustificată, hemoragii gingivale sau nazale, sughiţ frecvent, apetit redus, mâncărimi ale pielii, infecţii frecvente etc.

Cauzele splenomegaliei sunt multiple

Cele mai frecvente cauze ale măririi splinei includ:

• anomalii ale sângelui – afecţiuni precum leucemia pot influenţa apariţia splenomegaliei. Specialiştii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică estimează că aproximativ 64% dintre cazurile de splină mărită sunt cauzate de anomaliile sângelui;
• afecţiuni hepatice – ciroza sau hepatita pot cauza o presiune crescută în venele care alimentează ficatul, astfel splina poate fi afectată. Ca urmare, aceasta începe să se mărească. Hepatosplenomegalia apare atunci când atât ficatul cât și splina cresc în dimensiune;
• infecţii ale splinei – deoarece splina este un factor-cheie al sistemului imunitar, infecții precum mononucleoza, tuberculoza, endocardita infecţioasă sau SIDA pot determina mărirea acesteia;

Specialiştii au identificat şi unele cauze ale splenomegaliei mai puţin întâlnite:

• tulburări ale țesutului conjunctiv, inclusiv lupus eritematos sistemic și artrită reumatoidă;
• anemia hemolitică autoimună sau purpura trombocitopeniei imune;
• boli infiltrative, cum ar fi amiloidoza sau sarcoidoza, insuficiență cardiacă congestivă și hipertensiune;
• tromboza venoasă, cum ar fi tromboza venei porte sau hepatică şi afecțiuni rare, inclusiv sindromul Banti.

Indiferent de cauză, splenomegalia este o afecțiune rară. Se estimează că 2% din populație se confruntă cu aceasta pe parcursul vieții. Persoanele în vârstă sunt mai expuse riscului de a dezvolta afecțiunea, deoarece acoperirea exterioară a splinei, cunoscută sub numele de capsulă fibroasă, devine mai subțire odată cu trecerea timpului.

Cum funcţionează splina

Splina se află sub cutia toracică, lângă stomac, pe partea stângă a abdomenului. Este un organ moale, spongios, care îndeplinește mai multe sarcini.

• Filtrează și distruge celulele sangvine îmbătrânite;
• Previne infecția prin producerea de celule albe în sânge (limfocite) și acționează ca o primă linie de apărare împotriva organismelor ce pot cauza boli sau infecţii;
• Depozitează celulele roșii din sânge și trombocitele, care ajută la formarea cheagurilor de sânge şi oprirea hemoragiilor;

O splină mărită afectează fiecare dintre aceste funcții vitale. Pe măsură ce splina crește, aceasta filtrează celulele roșii normale din sânge, dar şi pe cele anormale, reducând numărul de celule sănătoase din fluxul sangvin. De asemenea, poate reţine prea multe trombocite. Excesul de celule roșii din sânge și trombocite poate afecta funcționarea normală a splinei.

Oricine se poate confrunta cu splenomegalia

Orice persoană, indiferent de vârstă, se poate confrunta cu splenomegalia, însă specialiştii au identificat anumite grupuri de risc precum copiii şi tinerii cu infecţii precum mononucleoza, pacienţii cu bolile Gaucher şi Niemann-Pick, persoanele care locuiesc sau călătoresc în zone în care malaria este frecventă.

O splină mărită poate însemna potenţiale complicaţii. Splenomegalia poate reduce numărul de celule roșii, trombocite și celule albe din fluxul sangvin, ducând la apariţia frecventă a infecţiilor. În astfel de cazuri pot apărea anemia și hemoragia. Pe de altă parte, splina mărită este mult mai sensibilă și se poate rupe mai ușor. Splina ruptă poate provoca hemoragii interne care vor afecta cavitatea abdominală.

Cum poate fi ameliorată splenomegalia

Pentru tratarea splinei mărite, specialistul va trebui să descopere cauza. Dacă aceasta este o infecție cauzată de bacterii, specialistul poate prescrie antibiotice. În cazuri grave, medicul poate sugera îndepărtarea splinei, intervenţie care poartă numele de splenectomie. Pacienţii care au trecut printr-o astfel de intervenţie chirurgicală pot avea o viaţă normală în continuare, chiar dacă riscul de a dezvolta infecții poate crește.

Specialiştii recomandă pacienţilor care suferă de splină mărită să evite sporturile de contact şi să poarte în permanenţă centura de siguranţă. În cazul unui accident, aceasta va proteja splina precum şi alte organe.

Splenomegalia este diagnosticată în timpul examinărilor fizice

Diagnosticul se poate confirma prin intermediul mai multor teste:

• analize de sânge – prin intermediul cărora se verifică numărul total de celule roșii, celule albe și trombocite din sânge;
• scanarea cu ultrasunete sau tomografia computerizată (CT) – prin această metodă se poate determina dimensiunea splinei;
• imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) – pentru a urmări fluxul de sânge din splină. Testele imagistice nu sunt întotdeauna necesare pentru a diagnostica splina mărită.

Legătura dintre anemie şi splenomegalie

Anemia apare atunci când nu există suficiente globule roşii pentru a transporta cantitatea de oxigen adecvată în ţesuturi. Principalele simptome sunt oboseala şi senzaţia de slăbiciune. Anemia poate fi temporară sau pe termen lung și poate varia de la ușoară la severă.

Organismul uman produce trei tipuri de celule sangvine – celule albe pentru a combate infecțiile, trombocite pentru a ajuta la formarea cheagurilor de sânge și globule roșii pentru a transporta oxigenul în tot corpul. Celulele roșii din sânge conțin hemoglobină – o proteină bogată în fier, care dă sângelui culoarea roșie. Hemoglobina permite celulelor roșii din sânge să transporte oxigenul din plămâni către toate zonele organismului şi dioxidul de carbon.

Cum decurge operaţia de eliminare a splinei?

Specialiştii apelează cel mai frecvent la splenectomie pentru tratarea unei rupturi de splină, care este adesea cauzată de o leziune abdominală. Splenectomia poate fi utilizată pentru a trata şi alte afecțiuni, inclusiv splenomegalia, unele anomalii ale sângelui, anumite tipuri de cancer, infecție și chisturi sau tumori necanceroase. Splenectomia se efectuează folosind o cameră video mică și instrumente chirurgicale speciale (splenectomie laparoscopică). După acest tip de intervenție chirurgicală, pacienţii pot părăsi spitalul în aceeași zi și se vor recupera complet în două săptămâni.

Splenectomia este în general o procedură sigură. Dar, ca și în cazul oricărei intervenții chirurgicale, aceasta poate prezenta potențiale complicații precum hemoragii, formarea de cheaguri de sânge, infecţii, leziuni ale organelor din apropiere, inclusiv a stomacului, pancreasului și colonului.

După ce pacientului i s-a administrat anestezia, chirurgul începe operația folosind fie o procedură minim-invazivă (laparoscopică), fie apelează la operaţia deschisă (tradițională). Metoda utilizată depinde adesea de mărimea splinei.

Ce este hepatosplenomegalia?

Hepatosplenomegalia reprezintă mărirea simultană a ficatului şi splinei. Ficatul are o varietate de roluri, inclusiv detoxifierea sângelui, sintetizarea proteinelor și combaterea infecțiilor. De asemenea, contribuie la producerea atât a aminoacizilor, cât și a sărurilor biliare. Organismul are nevoie de fier pentru a produce globule roșii, iar ficatul procesează și stochează fierul.

Sorina Iuliana Lazăr