Spondilita anchilozantă și impactul asupra mobilității

Spondilita anchilozantă este o afecțiune cronică progresivă care determină osificarea articulațiilor intervertebrale, prin formare de țesut osos. Este o afecțiune de natură inflamatorie, care în timp duce la sudarea coloanei prin fuzionarea vertebrelor, reducând mobilitatea pacientului.

Informații generale despre spondilita anchilozantă

Spondilita anchilozanta mai este întâlnită în literatura de specialitate și ca boala Bechterew sau spondiloartrita axială. Afecțiunea poate debuta între 17 și 45 de ani și afectează preponderent persoanele de sex masculin.
Spondilita anchilozantă inflamează articulațiile sacroiliace. Două semne distinctive pentru această patologie sunt pierderea flexibilității coloanei vertebrale și postura cocoșată.
Se consideră că spondilita anchilozantă este o afecțiune autoimună în care limfocitele ( T CD8+) atacă cartilajele articulațiilor coloanei vertebrale și ale bazinului și este legată de prezența unui teren genetic specific, HLA- B27, aproximativ 2% din persoanele cu acest determinism genetic fiind diagnosticate cu spondilită anchilozantă.

Spondilita anchilozantă prezintă afectare sistemică provocând manifestări la nivel musculoscheletal, ocular, cardiovascular, pulmonar, intestinal și la nivelul vezicii urinare cu probabilitatea apariției complicațiilor.

Diagnosticare spondilita anchilozantă

Procesul de diagnosticare constă în efectuarea anamnezei și a exeminării fizice a pacientului, etape în care se vor solicita informații despre istoricul medical al acestuia și vor fi evaluate articulațiile și coloana vertebrală. Examinarea fizică va include:

• Testul Schober – măsoară gradul de flexie lombară în direcția în care pacientul se apleacă, ca și când ar atinge degetele de la picioare. Pierderea progresivă a mișcării coloanei este corelată cu imaginile radiografiilor.
• Testul Gaenslen – manevra subliniază articulațiile sacroiliace, durerea sacroiliacă este prezentă în stadiul incipient al spondilitei anchilozante. Creșterea intensității durerii în timpul efectuării testului poate indica prezența unei afecțiuni articulare.

Următorii pași în diagnosticare vor fi solicitarea efectuării unor teste de laborator pentru a verifica existența genei HLA-B27. Prezența acestei gene nu garantează diagnosticul de spondilită anchilozantă, dar este un indiciu care poate sprijini procesul de diagnosticare. Totodată se vor solicita parametri precum proteina C reactivă, vâscozitatea plasmei și viteza de sedimentare a eritrocitelor, în vederea identificării prezenței inflamației în organism.

Pentru diagnosticare se pot efectua și investigații imagistice (ecografia musculo-scheletală, RMN articular), teste funcționale (electromiografia) sau puncții articulare.

Opțiuni de tratament pentru spondilita anchilozantă

Tratamentul spondilitei anchilozante are ca scop principal diminuarea durerii, a rigidității și de prevenire a  complicațiile și a deformării coloanei vertebrale.
Există mai multe tipuri de tratamente:

• medicamentos
• terapie fizică
• chirurgical.

Tratamentul medicamentos presupune în primul rând administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene cu scopul scăderii inflamației și pentru gestionarea durerii asociată spondilitei anchilozante.
Tot pentru reducerea inflamației se poate administra sulfasalazină. În cazurile grave se pot recomanda terapii biologice cu anticorpi împotriva factorului de necroză tumorală TNF implicat în generarea procesului inflamator cronic și împotriva interleukinei 17.

Terapia fizică constă în efectuarea de exerciții fizice de întindere și de întărire a musculaturii. Kinetoterapia contribuie la creșterea flexibilității, la reducerea durerii și la îmbunătățirea posturii.

Tratamentul chirurgical este recomandat doar în cazurile avansate ale bolii, cazuri în care durerea este debilitantă și nu mai poate fi controlată prin alte metode.

Pacienților cu sponilită anchilozantă li se pot face următoaarele recomandări:

• se va dormi pe un pat tare, fără pernă sub cap, de preferat pe burtă pentru evitarea pozițiilor vicioase;
• activitate fizică regulată, obligatoriu;
• evitarea umidității și a frigului;
• se vor evita alimentele bogate în zahăr și grăsimi, carnea procesată și alimentele prăjite;
• consum redus de alcool și renunțat la fumat (dacă este cazul).

Impactul spondilitei anchilozante asupra mobilității

În fazele incipiente ale spondilitei anchilozante pacienții vor avea durere și rigiditate în partea inferioară a spatelui și la nivelul șoldurilor. Durerea poate avea caracter intermitent, cu variații de intensitate.
Spondilita anchilozanta poate provoca rigiditate, durere și disconfort constante la nivelul spatelui inferior, în șolduri sau talia inferioară pentruo perioadă de 3- 4 luni. Durerea poate debuta de multe ori în zona pelviană din spate și apoi evoluează pe toată zona inferioară a spatelui. Odată ce oasele incep să se unească, se vor declanșa dureri și stări de disconfort severe și în timpul respirației. Se pot resimți dureri și rigiditate la nivelul călcâiului sau la nivelul gleznei.

Starea de disconfort, specifică spondilitei anchilozante, este accentuată dimineața sau după perioade lungi de repaus și se diminuează în urma efectuării de exerciții fizice și mișcare.

Fracturile de compresie, postura înclinată, tendinita sau afectarea vederii și inflamație la nivel ocular însoțită de durere și roșeață sunt simptome pe care le pot semnala pacienții cu spondilită anchilozantă.

Îmbunătățirea mobilității coloanei vertebrale se face cu ajutorul unei alimentații echilibrate combinată cu exerciții fizice dedicate acestei afecțiuni.

Complicațiile spondilitei anchilozante

Odată cu evoluția bolii pot apărea complicații precum: rigidizarea coloanei toracice aspect ce poate duce la restricționarea capacității și funcționării pulmonare; iar prin inflamarea aortei se pot declanșa probleme cardiovasculare. Inflamația maxilarului, osteoporoza sau sindromul cauda equina se numără printre complicațiile spondilitei anchilozante.
Există cazuri clinice în care apare pseudoartroza sau fracturile vertebrale ce exercită presiune asupra măduvei spinării și asupra nervilor.
Cea mai des întâlnită complicație la pacienții cu spondilită anchilozantă este uveita, cu durere bruscă la nivel ocular și sensibilitate la lumină.

Dr. Alin Popescu

medic primar medicină sportivă
secretar general S.Ro.M.S., manager medical F.R. Rugby