Studiu: balanța oxidativă/antioxidativă și statusul rezistenței la insulină la pacienții cu hipo- și hipertiroidism

În ultima perioadă, bolile tiroidiene care includ neoplasmul, bolile autoimune, dar și disfuncția tiroidiană prezintă o prevalență crescută și au devenit o problemă socială serioasă. Toate acestea au legătură și cu stresul oxidativ. În urma studiilor realizate de-a lungul timpului, s-a observat o legătură între bolile tiroidei, aflate în diverse stadii de evoluție, și dezechilibrul balanței oxidative și antioxidative. S-a demonstrat că excesul de radicali liberi va duce la distrugerea treptată a tiroidei, ceea ce înseamnă că stresul oxidativ are o legătură directă cu inițierea și progresia spre neoplasm.

Introducere [1,2]

În ultima perioadă, bolile tiroidiene care includ neoplasmul, bolile autoimune, dar și disfuncția tiroidiană prezintă o prevalență crescută și au devenit o problemă serioasă socială. Toate acestea au legătură și cu stresul oxidativ. În urma studiilor realizate de-a lungul timpului, s-a observat o legătură între bolile tiroidei, aflate în diverse stadii de evoluție, și dezechilibrul balanței oxidative și antioxidative. S-a demonstrat că excesul de radicali liberi va duce la distrugerea treptată a tiroidei, ceea ce înseamnă că stresul oxidativ are o legătură directă cu inițierea și progresia spre neoplasm.

Prin rezistența la insulină se înțelege un răspuns scăzut al celulei față de insulină, ceea ce înseamnă că glucoza nu va fi preluată pentru a fi introdusă în celulă, apărând procesul de hiperglicemie. Organele țintă afectate sunt ficatul, adipocitele, musculatura striată, toate cu un rol esențial în homeostazia glucozei, astfel încât acest dezechilibru va duce la tulburări metabolice precum hiperinsulinismul, hiperlipidemia, scăderea toleranței la glucoză și creșterea markerilor inflamatori în plasmă. Dezechilibrul metabolismului glucidic este prezent în bolile tiroidiene, atât în hipertiroidism, cât și în hipotiroidism. Este demonstrat că ambele afecțiuni, atât hipotiroidismul, cât și hipertiroidismul, sunt asociate cu rezistența la insulină. S-a concluzionat că inclusiv în cazul afecțiunilor tiroidiene cu valori normale ale hormonilor tiroidieni, evoluția poate fi către un diabet zaharat de tip 2.

Hipertiroidismul a fost asociat cu rezistența la insulină, legată de un turnover crescut al glucozei, creșterea absorbției intestinale a glucozei și creștere la nivel hepatic a glucozei, cu creșterea concentrației acizilor grași liberi. În timp ce hipotiroidismul clinic este considerat un factor de risc pentru rezistența la insulină, mecanismul patogenic poate fi legat de un dezechilibru al acțiunii leptinei la nivel hipotalamic, translocarea GLUT 4, creșterea valorilor acizilor grași liberi.

Ca răspuns la acest mecanism, adipocitele vor dezvolta semnale de stres oxidativ, care va juca un rol esențial în rezistența la insulină, atât în cazul hipotiroidismului, cât și al hipertiroidismului. Înțelegerea acestor mecanisme poate ajuta în viitor la prevenția diabetului și a complicațiilor microvasculare la pacienții cu distiroidie, ceea ce poate duce la reducerea severității bolilor tiroidiene.

Material și metodă [1]

Studiul a fost condus și aprobat de „Ethical Committee of Molecular and Cell Biology Department, Faculty of Nature and Life Sciences, University of Mohammed Seddik Benyahia-Jijel, Alegria”, din ianuarie până în iunie 2018. Pacienții au fost urmăriți în departamentul de diabet și endocrinologie din Jijel, Algeria, și au fost evaluați la fiecare vizită din punct de vedere clinic și demografic, incluzându-se și detalii ale altor boli. Studiul a fost realizat pe 20 de pacienți, fiecare suferind de hipotiroidism sau hipertiroidism. O altă categorie de 10 paciente aveau eutiroidie cu nivel normal al TSH-ului și al indexului HOMA.

Studiul a fost realizat pe o perioadă de mai mult de 3 luni, iar persoanele excluse din studiu au fost cele însărcinate, lăuzele, cele cu diabet zaharat, sindrom de ovare polichistice, probleme hepatice, insuficiență cardiacă congestivă și alte afecțiuni sistemice.

S-a recomandat un repaus alimentar peste noapte, iar a doua zi au fost recoltate probe biologice care au inclus: profil lipid – trigliceride, colesterol total, LDL, HDL, glucoză, insulină, FT3, FT4, TSH.

Referința pentru profilul tiroidian a fost:

• TSH – valori cuprinse între 0,25 și 5 mIU/L;
• FT3 – valori cuprinse între 4 și 8,3 pmol/L;
• FT4 – valori cuprinse între 9 și 20 pmol/L.

În urma analizelor, s-a concluzionat:

• eutiroidie – toate valorile conform referințelor;
• hipotiroidism – TSH > 5;
• hipertiroidism – TSH < 0,25 mIU/L;
• valoarea normală pentru insulină a fost cuprinsă între 2,6 și 24,9 microU/mL.

Alte măsurători realizate:

• IMC – care a evidențiat normoponderalitate la sub 25 kg/m², supraponderalitate la 25 – 30 kg/m² și obezitate la peste 30 kg/m²;
• tensiunea arterială a fost măsurată pentru fiecare subiect, într-o poziție de supinație;
• rezistența la insulină a fost evidențiată prin indicele HOMA.

Toate datele colectate au fost analizate de către „Statistical Package for Minitab”.

Rezultatele studiului [1]

Studiul a inclus 30 de participanți, dintre care 10 cu hipotiroidism, 10 cu hipertiroidism și alți 10 în eutiroidie.

Au fost evidențiate următoarele modificări, după cum urmează:

• creșterea semnificativă a colesterolului LDL în hipertiroidism și hipotiroidism;
• indicele HOMA semnificativ crescut la pacienții cu hipertiroidism;
• creșterea TSH-ului la pacienții cu hipotiroidism;
• scăderea TSH-ului la pacienții cu hipertiroidism;
• FT4 crescut la pacienții cu hipertiroidism;
• stresul oxidativ crescut în cazul pacienților cu hipotiroidism și hipertiroidism;
• la persoanele cu hipotiroidism, s-a evidențiat un nivel crescut de TSH corelat pozitiv cu insulina și indexul HOMA;
• la pacienții cu hipertiroidism, valorile FT4 sunt corelate pozitiv cu indicele HOMA și insulina.

Discuții [1]

Prezentul studiu a analizat relația dintre rezistența la insulină și tulburările tiroidiene, atât în cazul subiecților de sex feminin cu hipotiroidism, cât și la cei cu hipertiroidism. Statusul de hipertiroidism a fost caracterizat prin TSH scăzut, FT3 și FT4 crescut, în timp ce statusul de hipotiroidism a evidențiat nivelul TSH-ului crescut, cu valori normale ale FT3 și FT4.

Ca index pentru insulinorezistență, a fost evidențiat indicele HOMA. Creșterea rezistenței la insulină în caz de hipotiroidism a fost atribuită translocării receptorilor insulinici ai GLUT 4 în musculatura scheletică și țesutul adipos. Apariția insulinorezistenței a dus la anomalii metabolice în rândul pacienților cu hipotiroidism. Insulinorezistența a regrupat obezitatea, hiperinsulinemia și dislipidemia cu valori crescute ale trigliceridelor și colesterolului. În cazul pacienților cu hipertiroidism, s-au evidențiat hipercolesterolemie și tulburări ale tensiunii arteriale.

IMC-ul a fost crescut în cazul grupului cu hipotiroidism, comparativ cu grupul aflat în eutiroidie. Acest aspect a evidențiat că obezitatea, și în special obezitatea viscerală, reprezintă o componentă importantă ca sursă pentru citokinele inflamatorii – TNF-alpha, PCR, IL-1, IL-6 – toate contribuie la inflamația locală și sistemică, lipotoxicitatea hepatică, stresul oxidativ care afectează răspunsul insulinei față de celulele țintă, ceea ce poate duce la insulinorezistență.

În studiul descris, insulinorezistența a fost caracterizată prin valori normale ale glicemiei și valori crescute ale insulinei, comparativ cu populația sănătoasă. S-a demonstrat că în cazul pacienților cu hipotiroidism, hiperinsulinemia a fost asociată cu dislipidemie – valori crescute ale colesterolului, trigliceridelor și lipoproteinelor.

Atât în cazul hipotiroidismului, cât și al hipertiroidismului, colesterolul total și cel LDL au fost crescute comparativ cu populația controlată cu eutiroidie, a căror valoare a HDL era scăzută. S-a evidențiat că valorile TSH-ului pot influența profilul lipidic, ceea ce poate duce la tulburări de metabolism lipidic, astfel încât să apară inclusiv o creștere în greutate la aceste femei.

În caz de hipotiroidism, dislipidemia survine în principal din cauza creșterii sintezei de colesterol și scăderea degradării acestuia, cu valori crescute ale colesterolului total și a celui LDL. Stresul oxidativ a fost crescut atât în hipotiroidism, cât și în hipertiroidism, din cauza modificărilor tiroidiene și afectării metabolismului lipidic.

În concluzie, s-a observat o legătură între creșterea TSH-ului, corelată cu insulina și indicele HOMA la pacienții cu hipotiroidism. De asemenea, excesul de hormoni tiroidieni este asociat cu creșterea colesterolului LDL, ceea ce poate duce la insulinorezistență, astfel încât să contribuie la apariția stresului oxidativ. Atât hipotiroidismul, cât și hipertiroidismul au fost asociate cu insulinorezistența.

TSH-ul joacă un rol esențial în reglarea și menținerea sub control a greutății la femei și influențează în mod semnificativ nivelul glucozei și lipidelor în sânge.

Referințe bibliografice:

1. Study of oxidant/antioxidant balance and insulin resistance status in both hypo- and hyperthyroid patients: relationship between thyroid hormones and insulin resistance components – El – Hadjela Derai, Leila Bouhfas, Dia Eddine Boueb, Fatiha Chebchoub, Samira Boudebaba;
2. The Influence of Oxidative Stress on Thyroid Disease – Joanna Kochman, Karolina Jakubczyk, Piotr Bargiel, Katarzyna Janda Milczarek.

Dr. Oana Pop

Medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Oradea