Acasă » Practică medicală » Tratamentul infecției cu Helicobacter pylori
Tratamentul infecției cu Helicobacter pylori
Infecția cu Helicobacter pylori este o cauză majoră de apariție a ulcerului peptic și a adenocarcinomului gastric. Tratamentul infecției cu Helicobacter pylori rămâne o provocare, mai ales din cauza rezistenței la antibiotice, a complianței pacientului și a efectelor adverse. Tripla terapie standard, alcătuită din două antibiotice și un inhibitor de pompă de protoni, reprezintă prima linie de tratament. În plus, suplimentarea tratamentului cu probiotice și vaccinarea pot avea efecte benefice în ceea ce privește tratamentul infecției cu Helicobacter pylori.
Ce este Helicobacter pylori
Helicobacter pylori este o bacterie gram-negativă ce colonizează mucoasa gastrică umană, iar infecția poate dura câteva zeci de ani. Aceasta este principala cauză de apariție a bolilor gastrointestinale, în special ulcer peptic, gastrită cronică și cancer gastric.
Tratamentul infecției cu Helicobacter pylori
Au fost propuse mai multe variante pentru tratarea infecției cu Helicobacter pylori, în special pentru a evita rezistența la antibiotice. Totuși, tratamentul alcătuit din inhibitor de pompă de protoni și unele antibiotice, precum amoxicilină și claritromicină sau metronidazol, sunt considerate ca primă linie de tratament. A doua linie de tratament este reprezentată de terapia cvadruplă ce conține bismut sau tripla terapia bazată pe levofloxacină.
Actualități în tratamentul infecției cu Helicobacter pylori
În cazul pacienților cu alergie la penicilină, ca primă linie de tratament, terapia cvadruplă cu bismut este o variantă mai bună, în comparație cu tratamentul clasic cu inhibitor de pompă de protoni, metronidazol și claritromicină. Însă, tot în această situație de alergie la penicilină, tratamentul cu levofloxacină, claritromicină și inhibitor de pompă de protoni reprezintă linia a doua de tratament.
Antibioterapia
Prevalența rezistenței la antibiotice variază și este asociată cu consumul acestora, în funcție de țară. Cele mai folosite antibiotice sunt imidazolul (metronidazol și tinidazol), macrolidele (claritromicină sau azitromicină), tetracicline, amoxicilină și furazolidon. Bismutul este folosit în terapia cvadruplă și este eficient, fiind independent de rezistența la antibiotice.
Inhibitorii de pompă de protoni
Tratamentul infecției cu Helicobacter pylori implică o combinație de antibiotice și agenți antisecretori. Aceștia din urmă scad secreția de acid gastric, ce favorizează procesul de vindecare al țesutului afectat. În plus, inhibitorii de pompă de protoni pot stabiliza antibioticele prin creșterea pH-ului gastric.
Administrarea de omeprazol pe termen lung în ceea ce privește tratamentul infecției cu Helicobacter pylori poate duce la apariția schimbărilor la nivelul mucoasei și a atrofiei glandulare. Hipergastrinemia indusă de administrarea de inhibitor de pompă de protoni și gastrita atrofică la pacienții cu infecție cu Helicobacter pylori pot favoriza apariția cancerului gastric.
Tripla terapie
Tripla terapie alcătuită din inhibitor de pompă de protoni, amoxicilină și claritromicină este folosită ca primă intenție pentru tratarea infecției cu Helicobacter pylori. Rezistența la claritromicnă sau metronidazol a fost corelată cu scăderea ratei de succes a tratamentului. Administrarea de levofloxacină este o alternativă a claritromicinei.
Toate acestea, administrate în doză uzuală, de două ori pe zi, timp de 10 zile, aduc efecte benefice pentru eradicarea acestei infecții.
Terapia cvadruplă
Terapia cvadruplă este alcătuită din subcitrat de bismut, inhibitor de pompă de protoni, metronidazol și tetraciclină. Aceasta, administrată timp de 10 zile (dicitrat de bismut, esomeprazol, levofloxacină și tetraciclină) are un succes mai mare, în comparație cu terapia triplă. Însă, deși are o rată de succes mai mare, această terapie are și efecte adverse mai semnificative.
Abuzul de antibiotice și acumularea de mutații la nivelul ADN-ului H. pylori reprezintă principala cauză de rezistență la antibiotice. Recomandarea administrării de antibiotice timp de două săptămâni sau dozele mari de inhibitor de pompă de protoni sunt asociate cu dezvoltarea de efecte adverse semnificative în timpul tratamentului pentru eradicarea infecției cu Helicobacter pylori.
Probioticele în tratamentul infecției cu Helicobacter pylori
Probioticele, administrate în doză suficientă, pot avea un rol important în eradicarea H. pylori. Acestea reduc colonizarea bacteriană și scad inflamația gastrică. Din acest motiv, administrarea de probiotice reprezintă o alternativă bună și ieftină pentru prevenirea sau scăderea colonizării bacteriene.
Flora intestinală: compoziție și funcții
Probioticele, dacă sunt administrate singure, pot avea un efect benefic parțial împotriva H. pylori. Însă, în asociere cu tratamentul standard (ce include antibiotice), acestea cresc eficacitatea și reduc efectele adverse.
Concluzii
Administrarea de antibiotice ca primă linie de tratament în eradicarea Helicobacter pylori este benefică, însă atunci când acestea sunt selectate în funcție de rezistența regională la antibiotice, dar și de complianța pacientului.
Cvadrupla terapie are o rată de răspuns mai mare, în comparație cu tripla terapie. Aceasta este alcătuită din inhibitor de pompă de protoni, metronidazol, tetraciclină și subcitrat de bismut. Probioticele, în asociere cu acești agenți terapeutici, joacă un rol important în eradicarea Helicobacter pylori.
Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!
Cuvinte-cheie: antibiotice, helicobacter pylori, infectie helicobacter pylori, stomac, tratament helicobacter pylori
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.
Gugoase:
Bună ziua !mi-e mi sa prescris de medicul de familie Amoxicilina siFromilid dar fac alergie mi sa umflat picioarele și am o acreala în gura foarte mare ce ma sfătuiți sa fac mulțumesc. mult ! precizez ca sunt alergic lafloxacilina
12:56 / 10 aprilie. 2023
Revista Galenus:
Buna ziua! Va recomandam sa va adresati medicului specialist. Multa sanatate!
15:53 / 11 aprilie. 2023