Tulburările de dezvoltare a limbajului – Partea a II-a

Rezumat:

Copiii cu tulburări de dezvoltare a limbajului nu reuşesc să atingă nivelul de evoluţie potrivit vârstei cronologice. Există încă de la început un decalaj faţă de cei normali, ei lalalizează puţin, apoi evoluţia fonoarticulatorie este stagnată. Chiar dacă monosilabele dublate apar la timp, urmează o lungă perioadă de latenţă. Cuvintele apar după 2-3 ani, simplificate, fonemele dificile lipsesc sau sunt înlocuite cu altele simple, finalele se pierd, grupurile consonantice sunt reduse la consoanele mai uşor de pronunţat. –

Cuvinte-cheie: tulburări de limbaj, consoane, copii

Abstract:

Children with language development disorders do not reach the level of development according to chronological age. There is a gap from the beginning between them and normal children; their development stagnates. Even if doubled monosyllables appear on time, a long latency period follows. The words appear after 2-3 years, simplified, the difficult speech sounds are missing or replaced with simple ones, finals are lost, consonant groups are reduced.

Keywords: language development disorders, consonant groups, children

La acești copii se  menţine un retard al limbajului şi la vârsta şcolară, pe trei trepte: articular,  vocabular, construcţii de ansambluri verbale. Examenul motric pune în evidenţă greutatea realizării mişcărilor fine ale degetelor, buzelor, limbii, și mai rar ale motricităţii generale. Intelectul, în unele cazuri, este normal. Alteori se asociază cu un deficit de intelect care cu timpul se va confirma ca un intelect liminar sau ca o debilitate mentală. La preşcolari, întârzierea în dezvoltarea intelectuală poate fi o consecinţă a întârzierii în dezvoltarea vorbirii.

Etiologia tulburărilor de dezvoltare a limbajului

 Cuprinde patru mari grupe de cauze: factori neurogeni, somatogeni, psihogeni şi constituţionali.

• Factorii neurogeni pot acţiona în timpul sarcinii, la naştere cât şi după naştere. Unii factori determină leziuni (micro sau macrosechelare). Bolile gravidei, care pot provoca asfixia fătului, traumatismele obstetricale, cât şi bolile din copilărie sunt factori care „ating” creierul copilului şi sunt o cauză serioasă a sindromului de nedezvoltare şi întârziere a limbajului. Cea mai mare pondere în determinarea întârzierii o au tulburările hipoxice, cu hemoragii difuze care se manifestă clinic prin microsechele neurologice (strabism, debilitate mentală, instabilitate psihomotorie). Cercetările atestă o frecvenţă mai mare a sindromului la băieţi. Când procesul patologic interesează numai elementele periferice, structurile limbajului prezintă întârzieri simple cu mari şanse de rezolvare.
• Factorii somatogeni determină întârzierea globală a dezvoltării (boli cronice ale copilăriei, boli infecţioase, mai ales repetate). Cei mai importanți factori somatogeni implicați sunt rahitismul, tuberculoza, rujeola, varicela. Repetarea maladiilor într-un interval scurt de timp epuizează organismul şi determină un tablou caracteristic: copii hipotrofici, hipodinamici, apatici, palizi, cu dezvoltare psihomotorie lentă. Nu sunt deloc neglijabile bronhopneumoniile, otitele şi dispepsiile cu mare răsunet cerebral şi somatic.
• Factorii psihogeni sunt cei care conduc la refuzul copilului de a comunica. În această categorie sunt incriminate: abandonul, mediu familial traumatizant, metode greșite în educarea copiilor, slaba stimulare a dezvoltării vorbirii, încurajarea în folosirea unui limbaj incorect (stâlcit în primii ani) pentru amuzament. Nu în ultimul rând, trebuie ținut cont că suprasolicitarea copilului prin bilingvism introdus la vârsta ante-preşcolară, înainte de constituirea limbajului în limba maternă sub toate aspectele lui (fonetic, lexic, gramatical) poate fi un factor important în apariția și întreținerea unei tulburări de dezvoltare a limbajului.
• Factorii constituţionali se referă la o particularitate înnăscută, ca structură fizică şi neurologică, cu o influenţă mare, pe durată lungă asupra limbajului oral și scris. Dizabilităţile de limbaj  apărute ca urmare a factorilor constituţionali ereditari sunt în general încadrate în disfazie: slab impuls imitativ, chiar teamă de vorbire, mai frecvent la băieţi.

Simptomatologie

Cuprinde următoarele manifestări fonetice: vocalele sunt prezente, consoanele sunt înlocuite, altele sunt omise în cuvânt, deşi izolat pot fi articulate, grupurile consonantice sunt înlocuite cu o consoană mai uşor de pronunţat, diftongii sunt reduşi la o vocală, silabele sunt eludate, mai ales cele aflate la sfârşitul cuvântului. Din punct de vedere semantic, cuvintele apar după vârsta de 2 ani sau 2 ani şi jumătate, iar vocabularul cuprinde în jur de 20-30 de cuvinte. Structura gramaticală este grav afectată: în cele mai multe cazuri cuvântul are rol de propoziţie. Atunci când folosesc propoziţii, remarcăm lipsa pronumelui şi a legăturilor gramaticale, folosirea incorectă a singularului şi pluralului, sărăcia adverbelor şi adjectivelor utilizate în vorbire, apariţia unor cuvinte parazitare.

În demersul recuperator poate fi implicat un număr mare de specialişti: medici, psihopedagogi,  logopezi, educatori, profesori de sprijin, asistenți sociali. Este absolut necesară o bună comunicare în cadrul acestei echipe multidisciplinare pentru obținerea rezultatelor consolidate.

Sarcinile specifice ce revin fiecărui membru al echipei:

• Logoped: depistare, evaluare complexă logopedică, elaborarea programului de intervenţie individualizat şi a planului de servicii, elaborarea şi aplicarea programului terapeutic recuperator personalizat, colaborarea cu specialiştii care realizează terapiile specifice în vederea realizării coerente a planului de servicii personalizat; consultanţă şi consiliere pentru cadrele didactice şi părinţi, evaluare periodică şi finală;
• Medic: examinare clinică, efectuarea unor investigaţii de laborator şi paraclinice, stabilirea unui diagnostic complet – starea de sănătate sau de boală şi, după caz, complicaţiile bolii, iniţierea şi aplicarea unui tratament medical, evaluarea periodică şi finală, colaborare şi parteneriat cu ceilalţi membri ai echipei;
• Psihopedagog: evaluare psihopedagogică – stabilirea nivelului de cunoştinţe, gradul de asimilare şi corelare a acestora cu posibilităţile şi nivelul intelectual ale copilului, precum şi identificarea problemelor şi cerinţelor educative speciale, elaborarea programului de intervenţie individualizat şi  a planului de servicii, diseminarea de informaţii, consultanţa şi consilierea cadrelor didactice şi părinţilor, aplicarea programului de intervenţie individualizat, evaluarea periodică şi finală, colaborarea cu ceilalţi membri ai echipei, cu întreg corpul profesoral al unităţii de învăţământ în care este înscris copilul/elevul în vederea realizării unei integrări eficiente în întregul colectiv al grădiniţei;
• Educator: identificarea cazului, evaluarea curriculară, adaptarea curriculară şi elaborarea programului de intervenţie şi planului de servicii, aplicarea activităţilor adaptate şi diferenţierea sarcinilor, evaluarea periodică şi finală, colaborarea cu ceilalţi membri ai echipei;
• Asistent social: evaluare socială – analiza, cu precădere, a calităţii mediului de dezvoltare a copilului (locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, igienă, asigurarea securităţii fizice şi psihice etc.), a factorilor de mediu (bariere şi facilitatori) şi a factorilor personali, facilitarea de relaţii cu alte instituţii, găsirea de soluţii pentru problemele de natură socială.