Vascozitatea sangvina, un aspect neglijat deseori in practica medicala

Vascozitatea sangvina si, in special, a plasmei ofera date utile in afectiuni cardiologice, neurologice, hematologice si de nutritie – diabet, hipercolerolemie. Determinarea indicelui de vascozitate relativa a serului, efectuata cu vascozimetru capilar Hess, are ca domeniu de valori normale intre 1.6 – 1.9 cp. Hematopoeza (plasmafereza si citofereza) sunt tehnici de hematologie transfuzionala deosebit de utile in reologia sanguina, dar si ca terapie etiopatogenica in anumite afectiuni.

Vascozitatea si structura sangelui

Sangele din punct de vedere reologic apartine fluidelor nenewtoniene, a caror curgere este o conditie mecanica. Vascozitatea sa variaza cu viteza de curgere si, deci, cu gradientul de forfecare, fiind rezultatul frictiunii intre straturile de lichid. Relatia dintre forta de forfecare si gradientul de forfecare nu poate fi reprezentata sub forma liniara ca o consecinta a naturii neomogene a acestui fluid, in care nici forta de forfecare si nici gradientul de forfecare nu sunt distribuite uniform in masa sa.

Structural, sangele este o suspensie de particule discoidale cu deformabilitate foarte mare (celule) intr-un mediu lichid (plasma). El circula prin vase al caror diametru variaza foarte mult, in anumite zone fiind mai inguste decat marimea particulelor sale. Fluiditatea sa se datoreaza, insa, acestei mari capacitati de depunere a eritrocitelor [7].

Vascozitatea sangvina este impartita in 4 categorii

Vascozitatea sangelui este dependenta in special de 4 factori [5]:

• vascozitatea mediului de suspensie (plasma);
• volumul componentelor celulare (eritrocite, leucocite si trombocite);
• capacitatea de deformare reversibila a eritrocitelor;
• componenta vasculara.

Ultimii doi factori – componenta vasculara si capacitatea de deformare elastica a eritrocitelor – sunt mai dificil de masurat in laboratoarele de analize obisnuite si inca mai greu de influentat direct, practic. In schimb, aprecierea volumului componentei celulare este un parametru de rutina azi, in era analizoarelor automate.

Vascozitatea plasmei si calitatea proteinelor

Mai rare sunt insa situatiile in care se apeleaza la aprecierea obiectiva, directa a vascozitatii plasmei, respectiv a serului. Vascozitatea plasmei este determinata de cantitatea si calitatea proteinelor din compozitia sa. Prezenta unor macro-molecule proteice in exces (fibrinogen crescut), cat si a unora cu structura spatiala speciala (IgM, IgA) sau care au calitati de aderare si agregare crescute (crioglobuline) duc la un raport de frictiune ridicat si la cresterea vascozitatii, respectiv la o modificare de tip sol-gel a plasmei [7].

Cum creste vascozitatea sangvina

Efectul hiperfibrinogenemiei asupra vascozitatii sangelui se observa in special la gradienti mici de forfecare, facand-o sa creasca in legatura directa cu gradientul de viteza. In mod normal, curgerea sangelui prin capilare se desfasoara lent, caci datorita diametrului foarte mic, fortele de atractie predispun la formarea unor fisiuni reversibile. [7] Uneori insa, poate avea loc o agregare a elementelor celulare din suspensia plasmatica, prin formarea unor legaturi proteice ce implica si filamente de fibrinogen – agregate patologice – care nu totdeauna vor fi reversibile in totalitate, devenind astfel un obstacol in circulatie. Toate aceste fenomene duc la cresterea vascozitatii sangelui. [7]

Variatiile vascozitatii sangelui

Se pare ca vascozitatea sanguina prezinta spontan variatii de tip circadian cu valori maxime dimineata si seara intre orele 8 – 12 si 20 – 22, scazand usor in cursul dupa-amiezii. Un alt factor extern ce influenteaza puternic vascozitatea sanguina este temperatura. In general, vascozitatea creste atat la temperaturi ridicate, cat si la cele scazute ridicand probleme dificile pacientilor varstnici cu afectiuni cardio-vasculare.

Cum poate fi determinata vascozitatea serului 

 Vascozitatea serului, excluzand participarea moleculelor de fibrinogen, reduce domeniul de variatie pentru valorile de referinta (normale). Unitatea de vascozitate in sistemul CGS este poise (P.), de la numele lui J. Poiseuille, si este egala cu o dina-secunda/cm2. Pentru determinarea vascozitatii sangelui se folosesc diverse tipuri de vascozimetre [2]: de tip rotational, de tip capilar, cu bila, de tip translational, de tip oscilatoriu etc.

Cercetari cu privire la vascozitatea serului

In cazul cercetarilor pe plasma sau ser, se prefera vascozimetrele capilare sau cu bila, avand ca factori de eroare tensiunea de suprafata a lichidului si adsorbtia pe peretii vasului. Cel mai simplu vascozimetru capilar utilizat in hematologie este vascozimetrul OSWALD.

In studiile facute la Institutul de Hematologie si apoi la Spitalul Colentina si Clinica Medsana, am utilizat un vascozimetru capilar HESS care masoara vascozitatea relativa a serului fata de apa, domeniul de valori normale situandu-se intre 1.6 – 1.9 cp. Implicatii hemoreologice in patologie – reflectate pe indicele de vascozitate serica

Bolile cardiovasculare si vascozitatea sangvina 

 Factorii care intervin in determinarea vascozitatii sangelui pot contribui la instalarea sau agregarea conditiilor care duc la boli cardio-vasculare. Cresterea vascozitatii sangelui poate determina o reducere a debitului cardiac si cresterea rezistentei periferice [4]. In cazul bolilor cardio-vasculare deja instalate, investigarea vascozitatii poate furniza informatii privitoare la severitatea leziunilor si a tendintelor evolutive ale bolii.

Insuficienta cardiaca ce insoteste un infarct de miocard este agravata de cresterea vascozitatii, ca si de valorile crescute ale hematocritului si fibrinogenului. In plus, o evaluare a vascozitatii sanguine poate fi utila in urmarirea efectelor tratamentului aplicat in aceste boli, iar normalizarea factorului de vascozitate este un mijloc de tratament aditional.

Hipercolerolemia creste vascozitatea sangvina

Si in HTA sunt implicati o serie de factori care intervin in determinarea vascozitatii sanguine: modificarea vascozitatii interne eritrocitare corelata cu scaderea deformabilitatii conduc la o crestere a vascozitatii plasmatice, cat si a hematocritului. In plus, se asociaza o stare de hipercoagulabilitate sanguina legata de o crestere a agregabilitatii eritrocitare si a rigiditatii crescute a eritrocitelor. Aceste modificari devin un factor aditional de crestere a presiunii arteriale in conditiile unei circulatii dificile si solicita un efort mecanic cardiac mult sporit. Hipercolerolemia, considerata un factor de risc in cardiopatia vasculara, creste semnificativ vascozitatea sangvina. [4]

Aspectele neurologice

 Cresterea vascozitatii sangvine sau a unor factori care au rol in determinarea vascozitatii pot constitui un risc de atac ischemic cerebral. Tulburarile in microcirculatia centrala pot duce la alterarea peretelui vascular si la ruperea lui cu hemoragie consecutiva. Tot astfel de fenomene pot explica atacurile ischemice tranzitorii observate la bolnavii hipertensivi sau care prezinta alte tulburari cardio-vasculare.

Legatura dintre vascozitatea sangvina si diabet

 Studii de reologie a sangelui in diabetul zaharat au evidentiat o corelatie intre gradul de deformabilitate a eritrocitelor si continutul acestora in hemoglobina aglicozilata, cat si cu concentratia insulinei circulante.

La diabetici exista modificari ale plasmei (fibrinogen crescut), adezivitate si agregabilitate accentuata a trombocitelor si eritrocitelor care contribuie la cresterea vascozitatii totale a sangelui.

Hematologia si vascozitatea sangvina

 Modificarile proteinelor plasmatice (hiperproteinuria) sunt in relatie directa cu vascozitatea sanguina si serica. In aceasta grupa de patologii sunt cuprinse boala Waldenstrom, mielomul multiplu, crioglobulinemia. La acesti bolnavi se observa o corelatie a simptomatologiei clinice cu o anumita valoare a vascozitatii serice care variaza individual, asa-numitul “prag simptomatic”.

Ca un corolar al tabloului clinic determinat de cresterea vascozitatii plasmatice este sidromul de hipervascozitate descris de Fahey [3],  care cuprinde: diateze hipervascozitate, dezordini neurologice, manifestari oculare si cointeresari cardiace, putand culmina cu coma hiperproteica ce pericliteaza viata pacientului.

Metoda directa cu efect imediat de influentare a vascozitatii sangvine

Un element foarte important pentru optimizarea curgerii sangelui este hematocritul. Sangele cu hematocrit mare, in special in conditii de stagnare, in teritorii vasculare de tip precapilar si capilar, isi pierde fluiditatea (apare ocluzia reologica).

Simpla sangerare fara inlocuirea masei sanguine este uneori suficienta pentru a reduce eficient hematocritul si a determina cresterea fluxului sanguin cerebral. Pe acest principiu se practica si hemodilutia preoperatorie cu scopul de a reduce riscul de accidente trombo-embolice postoperatorii, permitand, in acelasi timp, o reducere a pierderilor de masa eritrocitara in timpul interventiei chirurgicale.

In numeroase afectiuni hematologice este obligatorie practicarea plasmaferezei, a schimbului plasmatic si citoferezei. Cu acest scop se utilizeaza separatoare automate, avand ca principiu centrifugarea sau filtrarea.

In categoria afectiunilor care beneficiaza de hematofereza sunt cuprinse: sindroamele de hipervascozitate, crioglobulinemiile, aglutinine la rece cu titru ridicat, hipergamaglobulinemiile policlonale, sindroamele policitemice, leucemii cu numar mare de blasti, trombocitemia, hiperagregabilitatea trombocitara, boli imune cu CIC etc. [6]

Concluzii

Cercetarea vascozitatii serice este utila in orice situatie in care se banuieste ca ar putea fi marita si implicata in patogenia afectiunii. De asemenea, ar putea fi urmarita pentru evaluarea efectului tratamentului sau al cursului evolutiv al bolii.

In concluzie, indicele de vascozitate serica constituie un parametru util atat in investigarea diagnostica, dar si pentru initierea unui tratament reologic corector. In plus, ramane in continuare un subiect de cercetare interdisciplinara.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!  

Referinte bibliografice:

1. BENSON B., Plasma viscosity versus erythrocyte sedimentation. European Clinical Laboratory, 2005, 23, p. 10 – 11;
2. ERNST E., MONSHAUSEN Ch., MATRA A., Blood viscosity. A comparative study on three rotational instruments. Biorheology, 1985, 22, p. 471 – 475;
3. FAHEY J., BARTH W., SOLOMON A., serum hyper viscosity syndrome. Jama 1965, 192, p 120 – 123;
4. FUCHS I., Plasma viscosity in ischemic heart disease. American Heart J, 1984, 108, p 435 – 439;
5. MARCU I., GHITESCU M., Reologia sangelui, Ed. Medicala, 1987;
6. NYDEGGER U. E., Therapeutic Hemaphoresis, Ed. Karges – Benn, 1990;
7. TEODORESCU-EXARCU I., Fiziologia si fiziopatologia hemodinamicii, Ed. Medicala, 1985, Bucuresti.

Dr. Cornelia Siara

medic primar medicină de laborator
doctor în Știinţe Medicale, Centrul Medical Medsana