Vâscozitatea – un parametru sangvin util

Rezumat: 

Cercetarea vâscozităţii sângelui şi, în special, a plasmei oferă date utile în afecţiuni cardiologice, neurologice, hematologice şi de nutriţie – diabet, hipercolerolemie. Determinarea indicelui de vâscozitate relativă a serului, efectuată cu vâscozimetrul capilar Hess, are ca domeniu de valori normale între 1.6 – 1.9 cp. Hematopoeza (plasmafereza şi citofereza) sunt tehnici de hematologie transfuzională deosebit de utile în reologia sangvină, dar şi ca terapie etiopatogenică în anumite afecţiuni.

Cuvinte-cheie: vâscozitatea sângelui, indice de vâscozitate, vâscozimetru capilar Hess

Abstract:

Blood and especially plasma viscosity measurements have to play an important role for clinical diagnosis in monitoring diseases activity and for specific therapy (therapeutically plasmapheresis). The serum viscosity has the advantage of utilizing capillary viscometer Hess, with a significant range of 1.6 – 1.9 cp. Clinicians use this test, its values, to demonstrate and monitor hiperviscous states due to better correlation of the results with clinical conditions.

Keywords: plasma viscosity, therapeutically plasmapheresis, capillary viscometer Hess

Sângele din punct de vedere reologic aparţine fluidelor nenewtoniene, a căror curgere este o condiţie mecanică. Vâscozitatea sa variază cu viteza de curgere şi, deci, cu gradientul de forfecare, fiind rezultatul fricţiunii între straturile de lichid.

Relaţia dintre forţa de forfecare şi gradientul de forfecare nu poate fi reprezentată sub formă liniară ca o consecinţă a naturii neomogene a acestui fluid, în care nici forţa de forfecare şi nici gradientul de forfecare nu sunt distribuite uniform în masa sa.

Structural, sângele este o suspensie de particule discoidale cu deformabilitate foarte mare (celule) într-un mediu lichid (plasmă). El circulă prin vase al căror diametru variază foarte mult, în anumite zone fiind mai înguste decât mărimea particulelor sale. Fluiditatea sa se datorează, însă, acestei mari capacităţi de depunere a eritrocitelor [7].

Vâscozitatea sângelui este dependentă în special de 4 factori [5]:

• Vâscozitatea mediului de suspensie (plasma);
• Volumul componentelor celulare (eritrocite, leucocite şi trombocite);
• Capacitatea de deformare reversibilă a eritrocitelor;
• Componenta vasculară.

Ultimii doi factori – componenta vasculară şi capacitatea de deformare elastică a eritrocitelor – sunt mai dificil de măsurat în laboratoarele de analize obişnuite şi încă mai greu de influenţat direct, practic. În schimb, aprecierea volumului componentei celulare este un parametru de rutină azi, în era analizoarelor automate.

Mai rare sunt însă situaţiile în care se apelează la aprecierea obiectivă, directă a vâscozităţii plasmei, respectiv a serului.

Vâscozitatea plasmei este determinată de cantitatea şi calitatea proteinelor din compoziţia sa. Prezenţa unor macro-molecule proteice în exces (fibrinogen crescut), cât şi a unora cu structură spaţială specială (IgM, IgA) sau care au calităţi de aderare şi agregare crescute (crioglobuline) duc la un raport de fricţiune ridicat şi la creşterea vâscozităţii, respectiv la o modificare de tip sol-gel a plasmei [7].

Efectul hiperfibrinogenemiei asupra vâscozităţii sângelui se observă în special la gradienţi mici de forfecare, făcând-o să crească în legătură directă cu gradientul de viteză.

În mod normal, curgerea sângelui prin capilare se desfăşoară lent, căci din cauza diametrului foarte mic, forţele de atracţie predispun la formarea unor fisiuni reversibile. [7]

Uneori însă, poate avea loc o agregare a elementelor celulare din suspensia plasmatică, prin formarea unor legături proteice ce implică şi filamente de fibrinogen – agregate patologice  – care nu totdeauna vor fi reversibile în totalitate, devenind astfel un obstacol în circulaţie.

Toate aceste fenomene duc la creşterea vâscozităţii sângelui. [7]

Se pare că vâscozitatea sangvină prezintă spontan variaţii de tip circadian cu valori maxime dimineaţa şi seara între orele 8:00 – 12:00 şi 20:00 – 22:00, scăzând uşor în cursul după-amiezii.

Un alt factor extern ce influenţează puternic vâscozitatea sangvină este temperatura. În general, vâscozitatea creşte atât la temperaturi ridicate, cât şi la cele scăzute ridicând probleme dificile pacienţilor vârstnici cu afecţiuni cardiovasculare.

Determinarea vâscozităţii serului

Vâscozitatea serului, excluzând participarea moleculelor de fibrinogen, reduce domeniul de variaţie pentru valorile de referinţă (normale). Unitatea de vâscozitate în sistemul CGS este poise (P.), de la numele lui J. Poiseuille, şi este egală cu o dină-secundă/cm2.

Pentru determinarea vâscozităţii sângelui se folosesc diverse tipuri de vâscozimetre [2]: de tip rotaţional, de tip capilar, cu bilă, de tip translaţional, de tip oscilatoriu etc.

În cazul cercetărilor pe plasmă sau ser, se preferă vâscozimetrele capilare sau cu bilă, având ca factori de eroare tensiunea de suprafaţă a lichidului şi adsorbţia pe pereţii vasului. Cel mai simplu vâscozimetru capilar utilizat în hematologie este vâscozimetrul OSWALD.

În studiile făcute la Institutul de Hematologie şi apoi la Spitalul Colentina şi Clinica Medsana, am utilizat un vâscozimetru capilar HESS care măsoară vâscozitatea relativă a serului faţă de apă, domeniul de valori normale situându-se între 1.6 – 1.9 cp. Implicaţii hemoreologice în patologie – reflectate pe indicele de vâscozitate serică.