Vâscozitatea – un parametru sangvin util

Dr. Cornelia Siara, medic primar medicină de laborator , doctor în Știinţe Medicale, Centrul Medical Medsana

Boli cardiovasculare – Cardiologie

Factorii care intervin în determinarea vâscozităţii sângelui pot contribui la instalarea sau agregarea condiţiilor care duc la boli cardiovasculare. Creşterea vâscozităţii sângelui poate determina o reducere a debitului cardiac şi creşterea rezistenţei periferice [4]. În cazul bolilor cardiovasculare deja instalate, investigarea vâscozităţii poate furniza informaţii privitoare la severitatea leziunilor şi a tendinţelor evolutive ale bolii.

Insuficienţa cardiacă ce însoţeşte un infarct de miocard este agravată de creşterea vâscozităţii, ca şi de valorile crescute ale hematocritului şi fibrinogenului.

În plus, o evaluare a vâscozităţii sangvine poate fi utilă în urmărirea efectelor tratamentului aplicat în aceste boli, iar normalizarea factorului de vâscozitate este un mijloc de tratament adiţional.

Şi în HTA sunt implicaţi o serie de factori care intervin în determinarea vâscozităţii sangvine: modificarea vâscozităţii interne eritrocitare corelată cu scăderea deformabilităţii conduc la o creştere a vâscozităţii plasmatice, cât şi a hematocritului. În plus, se asociază o stare de hipercoagulabilitate sangvină legată de o creştere a agregabilităţii eritrocitare şi a rigidităţii crescute a eritrocitelor. Aceste modificări devin un factor adiţional de creştere a presiunii arteriale în condiţiile unei circulaţii dificile şi solicită un efort mecanic cardiac mult sporit. Hipercolerolemia, considerată un factor de risc în cardiopatia vasculară, creşte semnificativ vâscozitatea sangvină. [4]

Neurologie

Creşterea vâscozităţii sangvine sau a unor factori care au rol în determinarea vâscozităţii pot constitui un risc de atac ischemic cerebral. Tulburările în microcirculaţia centrală pot duce la alterarea peretelui vascular şi la ruperea lui cu hemoragie consecutivă. Tot astfel de fenomene pot explica atacurile ischemice tranzitorii observate la bolnavii hipertensivi sau care prezintă alte tulburări cardiovasculare.

Diabet

Studii de reologie a sângelui în diabetul zaharat au evidenţiat o corelaţie între gradul de deformabilitate a eritrocitelor şi conţinutul acestora în hemoglobina aglicozilată, cât şi cu concentraţia insulinei circulante. La diabetici există modificări ale plasmei (fibrinogen crescut), adezivitate şi agregabilitate accentuată a trombocitelor şi eritrocitelor care contribuie la creşterea vâscozităţii totale a sângelui.

Hematologie

Modificările proteinelor plasmatice (hiperproteinuria) sunt în relaţie directă cu vâscozitatea sangvină şi serică. În această grupă de patologii sunt cuprinse boala Waldenstrom, mielomul multiplu, crioglobulinemia. La aceşti bolnavi se observă o corelaţie a simptomatologiei clinice cu o anumită valoare a vâscozităţii serice care variază individual, aşa-numitul „prag simptomatic”.

Ca un corolar al tabloului clinic determinat de creşterea vâscozităţii plasmatice este sidromul de hipervâscozitate descris de Fahey [3], care cuprinde: diateze hipervâscozitate, dezordini neurologice, manifestări oculare şi cointeresări cardiace, putând culmina cu coma hiperproteică ce periclitează viaţa pacientului.

Metoda directă cu efect imediat de influenţare a vâscozităţii sangvine este hemofereza (plasmatică, citofereza).

Un element foarte important pentru optimizarea curgerii sângelui este hematocritul. Sângele cu hematocrit mare, în special în condiţii de stagnare, în teritorii vasculare de tip precapilar şi capilar, îşi pierde fluiditatea (apare ocluzia reologică).

Simpla sângerare fără înlocuirea masei sangvine este uneori suficientă pentru a reduce eficient hematocritul şi a determina creşterea fluxului sangvin cerebral. Pe acest principiu se practică şi hemodiluţia preoperatorie cu scopul de a reduce riscul de accidente tromboembolice postoperatorii, permiţând, în acelaşi timp, o reducere a pierderilor de masă eritrocitară în timpul intervenţiei chirurgicale.

În numeroase afecţiuni hematologice este obligatorie practicarea plasmaferezei, a schimbului plasmatic şi citoferezei. Cu acest scop se utilizează separatoare automate, având ca principiu centrifugarea sau filtrarea. În categoria afecţiunilor care beneficiază de hematofereză sunt cuprinse: sindroamele de hipervâscozitate, crioglobulinemiile, aglutinine la rece cu titru ridicat, hipergamaglobulinemiile policlonale, sindroamele policitemice, leucemii cu număr mare de blaşti, trombocitemia, hiperagregabilitatea trombocitară, boli imune cu CIC etc. [6]

Concluzii

Cercetarea vâscozităţii serice este utilă în orice situaţie în care se bănuieşte că ar putea fi mărită şi implicată în patogenia afecţiunii. De asemenea, ar putea fi urmărită pentru evaluarea efectului tratamentului sau al cursului evolutiv al bolii. În concluzie, indicele de vâscozitate serică constituie un parametru util atât în investigarea diagnostică, dar şi pentru iniţierea unui tratament reologic corector. În plus, rămâne în continuare un subiect de cercetare interdisciplinară.

Bibliografie:

1.   BENSON B., Plasma viscosity versus erythrocyte sedimentation. European Clinical Laboratory, 2005, 23, p. 10 – 11.
2.   ERNST E., MONSHAUSEN Ch., MATRA A., Blood viscosity. A comparative study on three rotational instruments. Biorheology, 1985, 22, p. 471 – 475.
3.   FAHEY J., BARTH W., SOLOMON A., serum hyper viscosity syndrome. Jama 1965, 192, p 120 – 123.
4.   FUCHS I., Plasma viscosity in ischemic heart disease. American Heart J, 1984, 108, p 435 – 439.
5.   MARCU I., GHIŢESCU M., Reologia sângelui, Ed. Medicală, 1987.
6.   NYDEGGER U. E., Therapeutic Hemaphoresis, Ed. Karges – Benn, 1990.
7.   TEODORESCU-EXARCU I., Fiziologia şi fiziopatologia hemodinamicii, Ed. Medicală, 1985, Bucureşti.