Vertijul: cauze, simptome, tratament

Dr. Raluca Grigore, Medic primar ORL, Spitalul Clinic Colţea București , Șef lucrări, disciplina otorinolaringologie UMF „Carol Davila”

Vertijul este caracterizat de senzaţia de mișcare rotatorie. Este un simptom ce apare în cazul unor afecțiuni ale urechii interne, sistemului nervos central sau din cauza afectării nervilor. Pacienţii acuză o deplasare fie a obiectelor, fie a propriei persoane în spațiu. Există mai multe tipuri de vertij, unele se ameliorează fără a fi nevoie de un tratament, în cazul altora este nevoie de tratament specific – vertijul din infecțiile bacteriene sau virale. În unele situații se pot încerca diferite tehnici chirurgicale în funcţie de cauza care determină apariţia vertijului.

Vertijul indică suferința aparatului vestibular

Vertijul indică suferinţa aparatului vestibular și reprezintă senzaţia de deplasare fie a obiectelor în jurul pacientului (vertij obiectiv), fie a pacientului însuși în spaţiu (vertij subiectiv). Cel mai frecvent apare senzația de învârtire. De asemenea, bolnavul poate acuza o stare de dezechilibru sau instabilitate din cauza pierderii reperelor din jur. Vertijul poate fi un simptom al unei boli sau poate apărea în combinaţie cu alte simptome precum ameţeală, greaţă, vărsături, tinnitus, cefalee.

Vertijul poate fi de natură fiziologică – în timpul unor mișcări neobișnuite ale capului sau din cauza unor tulburări vizuale (în cazul răului de mare sau de înălţime) și patologic – în cazul unor leziuni periferice ale urechii interne, ale nervului VIII sau leziuni la nivelul sistemului nervos central. În unele cazuri se poate vorbi despre vertijul psihogen.

Vertijul central este însoţit de tulburări de vedere și de vorbire, parestezii, cefalee și nistagmus vertical ce nu dispare la fixarea privirii. Senzaţia vertiginoasă este de regulă mai puţin severă decât în cazul vertijului periferic, dominând dezechilibrul și nu neapărat mișcarea de rotaţie. O altă caracteristică a vertijului central este reprezentată de durata episodului care durează atât timp cât persistă cauza, spre deosebire de cel periferic unde apare fenomenul de compensare a labirintului opus.

Vertijul: cauze

Cauzele vertijului central sunt reprezentate de afecțiuni vasculare ca insuficiența vertebrobazilară, neoplasme, scleroza multiplă, epilepsie de lob temporal. Vertijul periferic apare de obicei brusc, uneori în crize severe astfel încât pacientul nu își poate menține echilibrul. Este frecvent însoţit de semne cohleare precum surditatea sau acufenele și mișcări involuntare ocular-orizontale ale globilor care dispar dacă pacientul fixează privirea. Cauzele vertijului periferic sunt reprezentate de traumatisme craniene recente ce au determinat leziuni la nivelul receptorului vestibular, infecții precum herpes zoster, otite medii, consumul unor substanțe cu efecte adverse precum strepromicina, gentamicina, alcoolul, tumori precum neurinomul de acustic, boala Ménière.

Vertijul sau cum e să se „învârtă casa cu noi”

Labirintita

Labirintita este o afecțiune inflamatorie la nivelul labirintului cu afectarea nervului vestibulocohlear, responsabil cu poziția corpului și a transmiterii sunetului. Este frecvent cauzată de o infecţie virală. Nevrita vestibulară care este de asemenea o afecțiune inflamatorie a nervului vestibular frecvent cauzată de o infecție virală. Colesteatomul este o tumoră benignă ce se dezvoltă la nivelul urechii medii și a mastoidei. Fistula perilimfatică este o ruptură a membranei dintre urechea mijlocie și cea internă. Endolimfa se scurge prin această ruptură determinând hipoacuzie și vertij. Apare ca urmare a unei traume precum o lovitură la nivelul capului sau în urma unei barotraume.

Boala Ménière

Boala Ménière este caracterizată de modificări de tensiune a lichidelor labirintice. Clinic afecţiunea este definită de triada acufene, surditate și vertij. Frecvent acufenele anunţă începutul crizei. Vertijul este simptomul principal al bolii asociat cu un dezechilibru puternic și cu semne neurovegetative importante mergând până la lipotimii. Între crize, vertijul dispare total. Surditatea și acufenele pot fi prezente în continuare, dar cel mai frecvent acestea dispar.

Vertijul paroxistic pozițional benign – apare prin perturbarea otoliţilor. Particulele de calciu existente la nivelul urechii interne se desprind și plutesc în canalele semicirculare ale urechii interne. În cazul vertijului paroxistic benign lichidul endolimfatic se mișcă în continuare chiar dacă mișcarea capului s-a oprit. Vertijul psihogen apare frecvent în atacurile de panică, nu este însoțit de nistagmus, iar examenul neurologic este normal.

Diagnosticul vertijului

Diagnosticul se face cu ajutorul anamnezei care stabilește durata episoadelor, momentul apariției etc. Următorul pas în diagnosticare îl reprezintă examenul obiectiv ORL. Otoscopia va evidenția dacă există dop de cerumen sau corpi străini la nivelul conductelor auditive. De asemenea, medicul va stabili prezența nistagmusului prin electronistagmografie sau videonistagmografie.

Testul Romberg

Testul Romberg este folosit pentru a stabili dacă există o afectare a urechii interne. Pacientul este rugat să stea pe loc cu picioarele apropiate și cu mâinile lângă corp. Apoi este rugat să închidă ochii. Dacă pacientul își pierde echilibrul există o afectare a urechii interne, iar partea pe care cade indică urechea afectată. Testul Unterberger în care pacientul este rugat să bată pasul pe loc având ochii închiși. Dacă există vertij periferic, pacientul va avea o mișcare de rotație cel mai frecvent pe partea afectată. Alte probe în dignosticarea vertijului sunt reprezentate de potențialele evocate miogene vestibulare care determină integritatea saculei, posturografia pentru evidențierea integrităţii axului vestibulo-spinal și vestibulo-ocular. Potențialele evocate auditive pentru integritatea nervului acustic și otoemisiunile acustice.

Tratamentul depinde de cauza vertijului

Tratamentul vertijului depinde de cauza care a determinat apariția acestuia. De cele mai multe ori vertijul periferic dispare fără un tratament medicamentos. În cazurile în care acesta persistă se pot încerca diferite tratamente. În cazul vertijului paroxistic, manevrele Epley sau Semont au rolul de a mișca canalitul de lângă organele de simț. Tratamentul nevritei și al labirintitei se bazează mai mult pe ameliorarea simptomelor.

De asemenea se poate urma terapia de reeducare vestibulară. În unele situații se poate opta pentru tratament chirurgical ca de exemplu în cazul fistulei perilimfatice sau a colesteatomului, proceduri de decompresie a sacului limfatic sau stapedectomia în cazul otosclerozei, rezecția neurinomului de acustic sau a diferitelor tumori ce pot cauza vertij. Orice tratament trebuie completat cu un regim igieno-dietetic, scăderea aportului de sare, renunțarea la fumat și la alcool, monitorizarea tensiunii arteriale și precauții la administrarea anumitor medicamente care pot accentua vertijul precum AINS etc.

Bibliografie:

Beers, Mark H and Porter, Robert S. The Merck Manual Of Diagnosis And Therapy . 2006.
Probst, Rudolf, Grevers , Gerhard and Iro, Heinrich. Basic Otorhinolaryngology A step by step learning guide. s.l. : Thieme, 2006.
Anniko, M, et al., et al. Otorhinolaryngology , Head and Neck Surgery. s.l. : Springer, 2012.
Giles, Warner, Andrea, Burgess and Suresh, Patel. Otolaryngology And Head and Neck Surgery. s.l. : Oxford Specialist Handbooks, 2009.
Behrbohm, Hans, Kaschke, Oliver and Nawka, Tadeus. Ear, Nose, And Throat Diseases With Head And Neck Surgery. s.l. : Thieme, 20089.
Flint, Paul W. Cummings Otolaryngology Head and Neck Surgery. 5. s.l. : Mosby Elsevier.