Diastema dentară (strungăreața) – cauze, impact și opțiuni de tratament

Diastema dentară sau strungăreața, așa cum este recunoscută mai ușor de către pacienți, este definită drept un spațiu între incisivii centrali superiori și inferiori mai mare de 0,5 mm. Strungăreața se poate întâlni la pacienți de orice vârstă, atât în cazul copiilor, cât și la adulți. 

Clasificarea diastemelor se va face astfel:

• diastema adevarată (diastema vera) – strungăreață în urma frenului și septului osos;
• diastema falsă – strungăreață în urma unor cauze fiziologice sau patologice.

Diastema adevarată (diastema vera)

            Primele rapoarte despre posibilele efecte ale atașării anormale a frenului buzei superioare asupra formării diastemei au fost publicate de către E.H. Angle în anul 1907. Majoritatea autorilor sunt de acord că hipertrofia frenului sau modul lui de atașare a dus la formarea diastemei. În acest context a fost denumită diastema adevarată/ vera. Dar există și anumite studii care indică drept cauză a diastemei adevărate un decalaj osos în forma de V, care interfera în formarea fibrelor interseptale. Spațiul interseptal previne apropierea dinților. După Dewey, în funcție de tipul frenului, se pot distinge clinic 3 tipuri de diasteme:

1. Fren lat care generează o diastemă/ strungăreață cu laturi paralele;
2. Fren lat cu inserție înaltă ce va duce la o diastemă/ strungăreață cu aspect convergent ocluzal;
3. Fren lat cu inserție joasă ce va duce la o diastemă/ strungăreață cu aspect divergent ocluzal.

Frenul poate fi însoțit și de o fibromucoasă groasă care ține dinții la distanță. În literatura de specialitate se menționează, în etiologia diastemei, și transmiterea ereditară de tip recesiv.

Diastema falsă

          Se poate forma diastema falsă din cauza insuficienței sau superproducției laminei dentare în zona maxilară anterioară. De exemplu, diastema/ strungăreața s-ar putea forma în lipsa mugurilor dentari, în caz de anodonții în zona anterioară sau ca urmare a microdonției incisivilor laterali, ori din pricina dinții supranumerari sau în prezența unui meziodens. Printre cauzele patologice, se pot menționa odontoame sau tumori.

Diastemele adevărate vs. false – diagnostic diferențial

Există multiple cauze pentru care între incisivii centrali poate exista un spațiu (diastemă/ strungăreață), de aceea trebuie făcut un diagnostic diferențial între diastema adevărată și diastema falsă sau secundară. Diagnosticul diferențial se face prin:

• diastema fiziologică apare între 4 și 5 ani, în urma evoluției fiziologice a creșterii oaselor maxilare, astfel creându-se spațiu pentru erupția dinților definitivi;
• diastema tranzitorie de erupție este o etapă fiziologică în evoluția ocluziei dentare, care va dispărea odată cu apariția incisivilor laterali sau a caninilor;
• spațierile se pot forma în urma compresiunii de maxilar, ca urmare a lipsei de spațiu în momentul în care incisivii se află în proalveolodonție;
• spațierile se pot forma în cadrul dizarmoniilor dento-alveolare, cu spațiere datorate microdonției;
• spațierile mai pot fi cauzate ca urmare a unor factori disfuncționali cum ar fi macroglosia, deglutiția infantilă sau în cadrul unor sindroame genetice (sindromul Down) sau endocrine (hipotiroidism);
• spațierile pot să apară și în urma unor extracții;
• spațierile se pot forma în urma bolilor parodontale;
• spațierile de tip diastemă strungăreață pot apărea și în urma unor obiceiuri vicioase, cum ar fi interpunerea unor obiecte utilizate uzual.

Pe lângă implicațiile estetice, diastema/ strungăreața poate cauza și unele probleme funcționale din cauza unor rapoarte dentare incorecte, probleme parodontale de tipul inflamației gingivale, din cauza impactului alimentar și a retenției alimentare, precum și dificultăți în emiterea și pronunțarea anumitor sunete.

Opțiuni de tratament

          În tratamentul diastemei, avem ca obiectiv principal identificarea cauzei care duce la diastemă, mai populară printre pacienți sub denumirea de strungăreața. În funcție de acest aspect, se va stabili nevoia de închidere a diastemei și reglarea raportelor ocluzale cu ajutorul aparatelor dentare sau tratamentul protetic de închidere a spațiului cu ajutorul fațetelor dentare.

Tratamentul ortodontic de închidere a spațiilor se poate realiza cu orice tip de aparat – spre exemplu, cu aparate fixe, aparate mobilizabile, gutiere de aliniere. Deși închiderea spațiului definit drept diastemă/ strungăreață nu este una dificilă, contenția pe termen lung pune de multe ori mai multe probleme în cazul în care nu s-au îndepărtat factorii etiologici.

          Alegerea tratamentului protetic de închidere a spațiilor de tip diastemă/ strungăreață prin fațete dentare sau restaurări coronare se face după stabilirea diagnosticului de diastemă adevărată sau de dizarmonie dentoalveolara cu spatiere prin microdontie.

Închiderea diastemei îmbunătățește funcționalitatea sistemului dentar prin faptul că oferă o ocluzie stabilă, contacte stabile pe dinții anteriori și împiedică posibilele migrări dentare.  

          După ce a fost stabilit modului în care diastema/ strungăreața se va inchide, prin metode protetice sau tratament ortodontic, este foarte important ca pacientul să mențină o igienă dentară adecvată pentru a preveni inflamația gingivală. Se recomandă o ședință de profilaxie profesională, care va cuprinde detartraj, periaj profesional, airflow.

După finalizarea tratamentului, există însă posibiliatea ca diastema/ strungăreața să se redeschidă, mai ales în cazul unui diagnostic greșit. De aceea, pentru a preveni redeschiderea spațiului, se pot folosi mijloace de contenție fixe sau mobilizabile.

Dr. Raluca Athanasiu

Medic primar ortodonție și ortopedie dento-facială, Clinicile Trident