Măseaua de minte: anatomie, funcție și importanța ei

Măseaua de minte este al treilea molar care se dezvoltă în cavitatea orală. Erupția acestei măsele are loc de obicei între vârsta de 17-25 de ani, însă nu este o regulă generală. La unele persoane, poate începe să apară chiar la 14 sau 30 de ani.

Denumirea trivială de „măsea de minte” ar avea drept etimologie denumirea latinească „dens sapientiæ”, care se traduce prin „măsea de minte”. Al treilea molar are nevoie de spațiu suficient pentru a se dezvolta corespunzător la nivelul arcadei dentare. Ca urmare a evoluției, totuși, arcada dentară umană s-a micșorat progresiv de-a lungul timpului.

Acesta este și motivul pentru care măseaua de minte, pe măsură ce erupe, poate provoca o gamă variată de simptome neplăcute: febră, dureri în momentul vorbirii, incapacitatea de a deschide corespunzător gura. Ca urmare a micșorării mandibulei, sub presiune evolutivă și selecție, acest dinte a devenit, practic, lipsit de funcționalitate. Mai mult decât atât, nu mai dispune de spațiul necesar pentru a se dezvolta corespunzător, motiv pentru care la multe persoane această măsea de minte nu crește drept și împinge în țesutul adiacent, provocând simptome specifice. În mod obișnuit, o persoană are 4 măsele de minte, dar poate avea 2, 3 sau chiar nici măcar una.

Măseaua de minte – anatomie

Măseaua de minte se localizează în partea posterioară a cavității bucale, în partea distală a unei arcade dentare. Ca orice alt dinte, este acoperită la exterior de smalț, considerată a fi substanța cea mai dură din corpul uman. Sub smalț se găsește un strat mai puțin dens, numit dentină, care este mai dură decât osul. În centrul celui de-al treilea molar se găsește pulpa dentară, la nivelul căreia se găsesc nervi, vase de sânge și țesut conjunctiv. Rădăcina dentară asigură ancorarea și fixarea măselei de minte în osul maxilar, fiecare măsea de minte având, în medie, 1-3 rădăcini. Există persoane la care această măsea nu erupe niciodată și persoane care au un număr variabil.

Conform unui studiu, la aproximativ 80 din 100 de adulți tineri, cel puțin o măsea de minte nu reușește să erupă și rămâne doar un vestigiu în interiorul maxilarului. Uneori, o măsea nu crește complet, o parte din coroană rămânând acoperită de țesut gingival sau având dimensiuni relativ mai mici decât ceilalți molari. În astfel de situații, măseaua de minte poate duce la complicații, motiv pentru care specialiștii deseori recomandă ca aceasta să fie extrasă în timp util. Se are în vedere și faptul că, dincolo de toate, acești molari nu îndeplinesc funcții vitale, în special atunci când nu reușesc să erupă corespunzător. De fapt, ar putea cauza chiar probleme la nivel oral.

Măseaua de minte – funcții

În momentul de față, măseaua de minte și-a pierdut din funcțiile pe care le îndeplinea în trecut. Strămoșii noștri, vânători și culegători, aveau o dietă bazată în special pe mâncăruri dure (carne crudă, nuci, rădăcini și altele). De exemplu, Homo antecessor, considerat de unii cercetători ca fiind ultimul strămoș comun atât al neandertalienilor, cât și al Homo sapiens, a consumat carne crudă, potrivit analizei plăcii dentare. Unele dovezi susțin, de asemenea, că strămoș primitiv a manifestat chiar și comportament de canibal, îndreptat mai ales în direcția copiilor și sugarilor. Pe măsură ce măselele se deteriorau, ca urmare a regimului alimentar grosier, acestea cădeau.

Măseaua de minte avea rolul de a înlocui ceilalți molari căzuți. Aveau rolul de măcina eficient și corect alimentele, pentru a se asigura digestia corectă. Cu timpul, în special din momentul în care focul a fost descoperit și îmblânzit, alimentația a cunoscut schimbări semnificative. Hrana a început să fie mai moale, așadar mai ușor de mărunțit. Drept urmare, aceste măsele au început să apară din ce în ce mai rar – chiar deloc – și anatomia arcadelor dentare s-a schimbat în sensul micșorării. Dantura și maxilarele, ca urmare a stilului de viață, s-au adaptat schimbărilor: acum, mandibula este mult mai mică decât cea a strămoșilor noștri și nu are nevoie de molari în plus.

Astfel, măseaua de minte nu îndeplinește niciun fel de funcție esențială în cavitatea bucală. De fapt, ar putea îndeplini o oarecare funcție în momentul în care aceasta erupe corect și complet:

măseaua de minte susține funcția masticatorie eficientă;
măseaua de minte susține structura osului maxilar și rezistența acestui.

Mulți specialiști susțin că măseaua de minte ar trebui păstrată doar dacă are antagonist la nivelul celeilalte arcade dentare și, bineînțeles, dacă a reușit să erupă complet. În cazul în care o măsea de minte nu are suficient spațiu pentru a erupe, sau dacă se dezvoltă într-o poziție greșită, poate duce la mai multe complicații:

apariția de carii dentare extinse, sensibilitate dentară și dureri gingivale;
sângerări la nivelul gingiei;
abces dentar;
infecții bacteriene repetate ale țesutului adiacent;
gingivită;
deteriorarea structurală a dinților din vecinătate;
când măseaua de minte erupe în poziții anormale (înclinat, basculat) poate zgâria interiorul obrajilor și limba, afectând în același timp și funcția masticatorie.

Măseaua de minte poate fi extrasă relativ ușor, dar necesită investigații prealabile cu rolul de a stabili poziția acesteia, distribuția rădăcinilor și alte aspecte relevante. Deoarece nu îndeplinește funcții vitale în cavitatea orală, nu este necesar implantul dentar ulterior. Din cauza riscului de apariție a cariilor, măseaua de minte ar trebui scoasă înainte de a fi afectată, deoarece există și riscul ca respectivele carii să se extindă și la dinții sănătoși care susțin funcția masticatorie și a vorbirii corecte. Medicul stomatolog evaluează și cât de susceptibilă este măseaua de minte ca în timp să provoace complicații și deteriorări ale țesuturilor moi vecine.

Măseaua de minte – importanța în cavitatea orală

Importanța măselei de minte în cavitatea orală poate fi trecută cu vederea. În zilele noastre, ca urmare a evoluției și presiunii selective, măseaua de minte nu îndeplinește nicio funcție absolut vitală. Pe de altă parte, molarii de minte pot fi folositori, doar în cazul în care cresc corect, erup în totalitate și nu cauzează probleme, putând fi considerați „un al treilea set de molari”. Printr-o altă abordare, studiile de paleontologie și arheologie efectuate pe artefactele osoase provenite de la oameni preistorici au permis înțelegerea mult mai profundă a originilor noastre, respectiv a dinamicii evolutive atât din punct de vedere social, cultural, cât și anatomo-structural.

Strămoșii noștri depindeau în mare măsură de molarii de minte – în orice caz, cu siguranță mai mult decât o face omul contemporan. În timpuri în care carnea nu era gătită, dieta era bazată în special pe alimente tari și duce, mestecarea eficientă a alimentelor necesita o forță mult mărită, ceea ce punea presiune suplimentară la nivelul maxilarului. Din acest motiv, maxilarul era mult mai robust, rezistent și lung: atât pentru a susține eficiența masticatorie, contracarând și nivelul ridicat de presiune, cât și pentru a asigura spațiul necesar apariției unui al treilea set de molari.

Cu trecerea timpului, ca urmare a schimbării regimului alimentar și apariției agriculturii, dieta omului preistoric a fost rafinată. S-a trecut la alimente mult mai moi, gătite în mod grosier, ceea ce înseamnă că nu a mai fost nevoie de o a treia pereche de molari. Măseaua de minte a început să apară din ce în ce mai rar. De fapt, există unele teorii care susțin că selecția naturală chiar a acționat în direcția în care măseaua de minte începuse să devină problematică: când aceasta nu reușea să erupă în totalitate, cauza infecții cu potențial crescut de mortalitate în acea perioadă.

Măseaua de minte este eficientă doar în cazul în care crește complet și corespunzător. O măsea de minte care erupe greșit, în poziții aberante, poate provoca multe complicații și un disconfort semnificativ în timpul masticației. Din acest motiv, specialiștii consideră că măseaua de minte, în special dacă prezintă riscul de complicații și provoacă simptome deranjante, ar trebui extrasă din cavitatea bucală.