Sinuzita maxilară: factori de risc, diagnostic și management

Sinuzita maxilară, acută sau cronică, definește inflamația a sinusurilor maxilare, cauzată de cele mai multe ori de rinita virală, bacteriană, alergică sau fungică. Întrucât sinuzita se întâlnește în majoritatea cazurilor simultan cu rinita, se mai folosește și termenul de „rinosinuzită”, indicând inflamația atât a căilor nazale, cât și a sinusurilor. Spre deosebire de alte forme de rinosinuzită, sinuzita maxilară poate apărea și ca urmare a afecțiunilor care interesează structurile dentare și dentoalveolare, cu afectarea membranei sinusului maxilar (membrana Schneideriană). În acest caz, vorbim despre sinuzita maxilară odontogenă, foarte diferită de sinuzita non-odontogenă.

Sinusurile sunt „camere” umplute cu aer în care se pot acumula secreții în exces, de obicei din cauze infecțioase, ducând la inflamația mucoasei care le tapetează. Cele patru tipuri de sinusuri sunt cele etmoidale, sfenoidale, maxilare și frontale. Sinuzita maxilară definește inflamația, așa cum și denumirea o spune, a sinusurilor maxilare. Sinusurile maxilare sunt cele mai largi și, de altfel, sunt primele care se dezvoltă în timpul embriogenezei. Ele se găsesc sub ochi, lângă nas, de o parte și de alta a acestuia. Printre altele, sinusurile maxilare au și rolul de a oferi protecție rădăcinii dinților de pe maxilar, motiv pentru care sinuzita maxilară poate avea origine dentară.

Sinuzita maxilară – cauze și factori de risc

În funcție de perioada de manifestare, sinuzita poate fi:

• sinuzita maxilară acută – simptomele asociate durează mai puțin de 4 săptămâni;
• sinuzita maxilară cronică – simptomele asociate durează mai mult de 12 săptămâni.

Infecțiile virale sunt principala cauză a rinosinuzitelor, de orice origine, acute. Agenții patogeni de natură virală cei mai frecvent observați în sinuzita maxilară sunt:

• rinovirusul;
• adenovirusul;
• virusul gripal;
• virusul paragripal.

Cu toate acestea, sinuzita maxilară poate fi cauzată și de infecții bacteriene, cum ar fi:

• Streptococcus pneumoniae;
• Moraxella catarrhalis;
• Haemophilus influenzae.

O formă mult mai rară de sinuzită maxilară este cea de natură fungică. Astfel de infecții pot fi observate în special la persoanele imunodeprimate, cum ar fi cele cu diabet zaharat necontrolat, infecție cu HIV, pacienții oncologici sub tratament și persoanele care urmează tratament cronic cu corticosteroizi. Speciile fungice care pot duce la sinuzita maxilară sunt:

• Mucor;
• Rhizopus;
• Aspergillus;
• Rhizomucor;
• Alternaria, Bipolaris, Schizophyllum, Ulocladium și Curvularia (mai puțin frecvente).

Astfel de infecții pot duce, de altfel, la mai multe forme de sinuzită, nu doar maxilară. Un factor de risc major și specific pentru sinuzita maxilară o reprezintă problemele dentare. De cele mai multe ori, pentru a se face diferența între rinosinuzita tipică și cea maxilară cauzată de probleme dentare și dentoalveolare, cea din urmă se mai numește și „sinuzită maxilară odontogenă”. Cei mai frecvenți factori de risc asociați cu acest tip de sinuzită sunt următorii:

• osteita;
• parodontopatiile;
• parodontita apicală;
• complicațiile molarilor de minte;
• tratamentele endodontice nereușite;
• chisturile radiculare;
• implanturile incorect realizate sau incompatibile;
• extracții incorect realizate.

Cea mai frecventă cauză pentru sinuzita maxilară odontogenă o reprezintă tehnicile de chirurgie dentoalveolară sau infecția odontogenă, cu perforarea membranei Schneideriane. Într-un număr foarte mare de cazuri, tehnicile de chirurgie dentoalveolară, cu formarea fistulei oroantrale, vor duce ulterior și la sinuzită maxilară odontogenă. Dincolo de toate acestea, există o gamă foarte variată de factori de risc care predispun o persoană spre a dezvolta rinosinuzită, iar aceștia sunt:

• alergiile și rinita alergică (acarieni, mucegaiuri, polen, praf);
• expunerea la iritanți inhalatori (poluanți din aer, toxine), fumatul (pasiv, activ);
• cauze structurale (polipi nazali, deviație de sept nazal, concha bullosa, adică prezența unui cornet nazal mediu hiperpneumatizat);
• disfuncție ciliară, diskinezia ciliară;
• starea imunodepresivă (HIV, diabet, tratament cu corticosteroizi);
• alte afecțiuni subiacente, cum ar fi astmul, otita medie, fibroza chistică (asociate îndeosebi cu rinosinuzita cronică);
• problemele dentare;
• administrarea substanțelor ilicite pe cale nazală (cocaină);
• purtarea sondei nazogastrice sau nazotraheale.

Sinuzita maxilară, în 10-15% dintre cazuri, se datorează mai ales problemelor dentare care vor ridica necesitatea intervențiilor de chirurgie dentoalveolară. În caz de sinuzită maxilară, durerea dinților (de la nivelul maxilarului) poate fi un simptom definitoriu al acestei forme de sinuzită.

Sinuzita maxilară – simptome și manifestări clinice

Sinuzita maxilară se poate prezenta cu simptome tipice rinosinuzitei, care includ presiunea sau durerea facială, congestia facială (senzația de plinătate la nivelul feței), obstrucție nazală (deși poate fi prezentă și rinoreea nazală sau postnazală), hiposmia (scăderea simțului mirosului). În unele cazuri, este prezentă și febra ușoară spre moderată. Sinuzita maxilară se prezintă, pe lângă acestea, și cu dureri dentare, în unele cazuri otalgie (durere de ureche). Durerea de cap poate fi prezentă, iar în acest caz vorbim despre așa-zisa „cefalee rinogenă”. Simptomele pot fi, așadar, foarte ușor confundate cu rinosinuzita de altă origine, însă durerile dentare sunt mai specifice.

Diagnosticul de sinuzită maxilară

De obicei, diagnosticul de sinuzită maxilară este unul clinic, pus pe seama simptomelor. Totuși, pentru a se putea identifica întocmai localizarea procesului inflamator de la nivelul sinusurilor (maxilare, frontale, sfenoidale), se poate efectua o simplă radiografie. Radiografia, în schimb, nu este eficientă și pentru a evalua și sinuzita etmoidală. Rezultatul radiologic tipic în cazurile sinuzitei maxilare îl reprezintă opacitatea sinusurilor sau îngroșarea mucoasei, mai mult de 6 milimetri. Deși investigația prin CT nu este obișnuită, rezultatele indică opacitatea sinusului și îngroșarea mucoasei. Biopsia și cultura de laborator sunt indicate în formele infecțioase.

Sinuzita maxilară – management și alternative de tratament

În caz de sinuzită maxilară, se urmează același tratament standard care vizează atât simptomele, cât și cauza de bază:

• umidificarea, spălăturile nazale, decongestionantele, steroizi cu aplicare topică (totuși, sunt mult mai puțini eficienți în sinuzitele cronice și alergice);
• tratamentul cu antibiotice sau antifungice se recomandă doar atunci când se certifică faptul că, într-adevăr, este vorba despre o infecție bacteriană sau fungică;
• în cazul de sinuzită maxilară odontogenă, tratamentul se individualizează în funcție de care este cauza de bază; de exemplu, poate fi necesară chiar intervenția chirurgicală, în vederea drenării secrețiilor purulente de la nivelul sinusurilor, iar în unele cazuri necesitatea de a fi corectată obstrucția nazală (dacă vorbim despre deviație de sept, hipertrofia cornetelor sau alte probleme structurale).

Tratamentele simptomatice nu se dovedesc a fi întotdeauna eficiente. De exemplu, steroizii cu administrare nazală și irigarea nasului cu soluție salină sunt cele mai frecvente recomandări. În schimb, rezultatele sunt de scurtă durată, temporare. Steroizii intranazali pot ajuta mult pentru că reduc inflamația de la nivelul mucoasei, ajutând la ameliorarea obstrucției. Puține studii par să susțin că doze mari de steroizi intranazali reduc timpul necesar până la ameliorarea semnelor cu 2-3 săptămâni. Soluția salină nazală este, de asemenea, eficientă. Antihistaminicele, cu toate acestea, nu se recomandă decât dacă există o componentă alergică clară, identificată.

Sinuzita maxilară – complicații și riscuri asociate

Complicațiile asociate cu rinosinuzita sunt relativ rare, incidența fiind de aproximativ 1 la 1000 de cazuri. Cele mai multe apar ca urmare a faptului că infecția de la nivelul sinusurilor se poate răspândi spre orbită, os și cavitățile intracraniene. 80% dintre complicații apar la nivelul orbitei, mai ales în cazul sinuzitei etmoidale (osul care separă sinusurile etmoidale de orbite sunt foarte subțiri, iar agenții patogeni îl pot traversa foarte ușor). Principalele complicații asociate sunt:

• celulita preseptală sau orbitală;
• abcesul orbital sau subperiostal;
• tromboza sinusului cavernos.

Complicațiile intracraniene la care sinuzita maxilară poate duce sunt dezvoltarea hematomului subdural sau epidural, meningita sau empiemul (acumulare de puroi) subdural (cu o rată foarte mare de mortalitate). Alte complicații la care sinuzita maxilară poate duce pot fi asociate chiar și cu alternativele de tratament, în special chirurgicale: necroza parțială a sinusurilor, infecțiile recurente, modificări estetice ale obrazului, leziuni ale nervului facial, recurența sinuzitei și, în unele cazuri, parestezii ale nervului bucal (buccinator). Pentru a reduce riscul asociat chirurgiei, este necesară o tehnică minuțioasă și atentă.