Acasă » Ultima oră » ARPIM: „Rezolvarea crizei medicamentelor se poate realiza prin dialog”
ARPIM: „Rezolvarea crizei medicamentelor se poate realiza prin dialog”
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) consideră oportună iniţiativa autorităţilor de a deschide un dialog pe tema crizei medicamentelor, la care să participe toţi factorii implicaţi în acest domeniu. „Așteptările noastre de la dialogul cu noul Guvern sunt mari (…), incertitudinea în care ne desfășurăm activitatea fiind dublată de o suprataxare unică în Europa, o povară fiscală din ce în ce mai greu de suportat. Suntem deschiși și sprijinim activ acest proces pentru că ne dorim să găsim soluții concrete care să fie și implementate, astfel încât situația în care ne aflăm să nu se agraveze și să pună și mai mult în pericol accesul pacienților români la tratamente inovatoare”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM.
Românii nu au acces la terapiile de ultimă generație
Conform ARPIM, una dintre problemele majore ce trebuie discutate este diferența dintre bugetul alocat medicamentelor și nevoile pacienților români, ce a depășit 1 miliard de lei în 2016. Întreaga sumă a fost suportată de companiile farmaceutice prin plata taxei clawback (reprezintă anul acesta aproximativ 20% din valoarea medicamentelor decontate de CNAS), pentru că bugetul alocat medicamentelor a rămas la valoarea din 2012. Mecanismul taxei clawback nu este transparent şi predictibil, spun reprezentanţii ARPIM, care adaugă că tratamentele de ultimă generaţie, fară alternativă generică, reprezintă pentru mulţi români singura şansă la viaţă. Datele prezentate sunt îngrijorătoare, ţara noastră aflându-se pe ultimele locuri în Europa, în privinţa accesului pacienţilor la terapii de ultimă generaţie. Dan Zaharescu a mai adăugat faptul că formula clawback actuală este unică, la nivel european nicio ţară neavând o abordare atât de agresivă.
Cuvinte-cheie: arpim, criza medicamente, Dan Zaharescu, taxa clawback
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.