Beneficiile exercițiilor fizice într-o pastilă

Cercetătorii de la Colegiul de Medicină Baylor și Școala de Medicină Stanford, Statele Unite, în colaborare cu alte instituții, au identificat o moleculă prezentă în sânge, produsă în timpul exercițiilor fizice, ce a redus aportul alimentar și obezitatea în cazul șoarecilor de laborator. Este dovedit faptul că exercițiile fizice contribuie la scăderea în greutate, reglează apetitul și îmbunătățesc profilul metabolic, mai ales în ceea ce privește persoanele supraponderale și obeze. Oamenii de știință au vrut să înțeleagă care este efectul exercițiilor fizice la nivel molecular, pentru ca toată lumea să poată beneficia de acest efect.

Un aminoacid cu efecte benefice

De exemplu, seniorii care nu pot face mișcare din cauza problemelor de sănătate ar putea beneficia de efectele exercițiilor fizice prin simpla înghițire a unei pastile. Experții au realizat analize ale compușilor din plasmă, aparținând șoarecilor care alergaseră intens pe bandă. Astfel, s-a observat că un aminoacid numit Lac-Phe, sintetizat din lactat și fenilalanină, s-a modificat. În cazul șoarecilor cu obezitate, o doză mare de Lac-Phe a suprimat aportul alimentar cu 50% timp de 12 ore, comparativ cu șoarecii din grupul de control. Administrat șoarecilor timp de 10 zile, Lac-Phe a redus aportul cumulat de alimente și greutatea corporală (datorită pierderii de grăsime corporală), îmbunătățind toleranța la glucoză.

Cercetătorii au identificat, de asemenea, o enzimă numită CNDP2, care este implicată în producția de Lac-Phe și au demonstrat că șoarecii lipsiți de această enzimă nu au pierdut la fel de mult din greutate precum grupul de control.

Sursa: Sciencedaily.com

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.