Acasă » Ultima oră » Cadrele medicale de la Spitalul Floreasca întrerup activitatea după demiterea prof. dr. M. Beuran
Cadrele medicale de la Spitalul Floreasca întrerup activitatea după demiterea prof. dr. M. Beuran
Protest la Spitalul Floreasca, după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III. Totul în urma scandalului izbucnit în cazul pacientei care a suferit arsuri pe masa de operaţie şi ulterior a murit. Revoltate de această decizie a Ministerului Sănătăţii, o parte dintre cadrele medicale anunţă începerea unui protest care va însemna întreruperea activităţii şi asigurarea doar a urgenţelor.
Cadrele medicale spun că este prejudiciată imaginea unor medici de prestigiu
Cadrele medicale de la Spitalul Floreasca au dat publicităţii un comunicat de presă în care explică motivele pentru care au decis întreruperea activităţii.
„Comunitatea medicală din Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca doreşte să îşi exprime îngrijorarea faţă de felul în care este tratat un incident medical regretabil şi de lipsa respectului şi deontologiei tuturor celor implicaţi. Este îngrijorător cum este prejudiciată imaginea unor medici de prestigiu şi a unuia dintre cele mai renumite spitale din România. Este regretabil că înainte de finalizarea oricărei anchete să fie demis din funcţie prof. dr. Mircea Beuran. Solicităm Ministerului Sănătăţii să ancheteze incidentul, dar mai ales situaţia care a permis ca acest incident să se întâmple. Dorim să semnalăm că situaţia spitalului este extrem de gravă şi că această situaţie se poate repete în fiecare zi oricărui medic care îşi desfăşoară activitatea în spital. În aceste condiţii, medicii au decis întreruperea activităţii atât în interesul nostru, cât şi în interesul pacienţilor pentru a ne proteja reciproc. Vom asigura asistenţă medicală numai pentru urgenţele majore conform legislaţiei în vigoare”.
Pe lângă decizia ce îl priveşte pe prof. dr. Mircea Beuran, Inspecţia Sanitară de Stat a sancţionat cu amenzi unitatea spitalicească pentru neregulile găsite, dar şi întreaga echipă operatorie, de la asistent, până la conducătorul echipei, cuantumul acestora fiind de aproximativ 30.000 de lei.
Sursă foto: facebook @dianabrancusjurnalist
Cuvinte-cheie: Mircea Beuran, pacientă arsă, protest Spitalul Floreasca
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.