Acasă » Ultima oră » Cancerul de colon a crescut în rândul tinerilor – informatii și statistici
Cancerul de colon a crescut în rândul tinerilor – informatii și statistici
În ultimii 25 de ani, incidența cancerului de colon a crescut în rândul persoanelor tinere, mai exact a celor sub vârsta de 50 de ani. Cercetătorii de la Universitatea din Aberdeen, Regatul Unit, au analizat datele a 40.000 de oameni și au identificat o legătură între administrarea antibioticelor și riscul de a dezvolta cancer de colon înainte de 50 de ani. Descoperirile au fost publicate în British Journal of Cancer.
Când ne referim la microorganismele din tractul gastrointestinal, vorbim despre microbiom. Aceste organisme sunt cele care ne ajută să digerăm alimentele, contribuie la descompunerea substanțelor toxice și eliberează alte substanțe importante, care reglează sistemul imunitar. Antibioticele pot afecta echilibrul microbiomului, aspect ce poate conduce la producția scăzută a acestor substanțe, iar dezechilibrul ar putea duce la apariția cancerului.
A fost identificată o legătură între cancerul de colon și antibiotice
Analizând datele colectate în perioada 1999 – 2011, oamenii de știință au descoperit 7.903 persoane care sufereau de cancer de colon și le-au comparat cu alte 30.418 persoane care nu aveau cancer. Cercetătorii au ținut cont de locație, anul nașterii, sex și anul aproximativ de înregistrare în baza de date. Au fost scoși din analiză pacienții care urmau tratament cu imunosupresoare și cei cu afecțiuni care i-ar fi predispus la cancer de colon.
Oamenii de știință au împărțit participanții în două grupuri: debut precoce și debut tardiv. Pacienții din primul grup au primit diagnosticul înainte de a împlini vârsta de 50 de ani, în timp ce pacienții din grupul cu debut tardiv aveau 50 de ani sau mai mult la momentul diagnosticului de cancer de colon. 445 de persoane făceau parte din grupul cu debut precoce și 7.458 din grupul cu debut tardiv. Deoarece dovezile sugerează că factorii de risc pot fi diferiți în ceea ce privește debutul precoce și debutul tardiv al bolii, echipa a făcut o analiză separată.
Baza de date includea și prescripții pentru antibioticele orale, pe care cercetătorii le-au clasificat în funcție de clasă. Echipa a colectat și alte informații importante, inclusiv existența comorbidităților, administrarea altor medicamente, fumatul, consumul de alcool.
Aproximativ 55% dintre cei care sufereau de cancer de colon din fiecare grup erau bărbați și aproape 50% dintre participanți primiseră o rețetă pentru antibiotice. În general, utilizarea antibioticelor a fost asociată cu un risc estimat cu 49% mai mare de cancer de colon la cei mai tineri de 50 de ani și un risc estimat cu 9% mai mare în cazul celor de peste 50 de ani. Cercetătorii afirmă că mai mulți factori conduc probabil la creșterea cancerului de colon cu debut precoce, printre care aspectele dietetice, obezitatea, stresul și lipsa exercițiilor fizice.
Sursa: Medicalnewstoday.com
Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!
Cuvinte-cheie: administrare antibiotice, antibiotice, cancer de colon, colon, microbiom
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.