Acasă » Ultima oră » Celulele senescente ar putea fi eradicate!
Celulele senescente ar putea fi eradicate!
O nouă descoperire importantă ar putea prelungi viaţa oamenilor. Un om de ştiinţă israelian susţine că a găsit o metodă terapeutică pentru a eradica celulele senescente, care în număr prea mare pot duce la apariţia unor boli grave, precum diabet, Alzheimer, boli pulmonare, osteoporoză, cancer. În număr mic, celulele senescente pot contribui la oprirea dezvoltării tumorilor şi la diverse procese de vindecare, susține dr. Valery Krizhanovsky, biolog, specialist în studiul celulelor moleculare.
Descoperirea ar putea duce la tratamente revoluţionare
Până acum se credea că nu există nicio soluţie pentru „a scăpa” de celulele senescente, pentru că acestea sunt rezistente la fenomenul natural de moarte celulară (apoptoză). Laboratorul dr. Krizhanovsky, din cadrul Institutului Weizmann din Israel, a identificat două proteine care fac celulele imune la apoptoză şi a reuşit să le distrugă. „Eliminarea celulelor senescente poate preveni sau întârzia disfuncția țesuturilor, extinzând durata de viață”, susţine acesta. Cercetările continuă pe acest subiect, iar următorul pas este curăţarea din plămâni a celulelor senescente, pentru a vedea dacă acest lucru va duce la prevenirea ori încetinirea BPOC-ului (bronhopneumopatia obstructivă cronică).
Cuvinte-cheie: apoptoza, celule senescente, descoperire stiintifica, Valery Krizhanovsky
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.