Celulele stem în tratamentul afecțiunilor grave

În 2023, se împlinesc 35 de ani de la primul transplant autolog cu celule stem hematopoietice recoltate din cordonul ombilical. Premieră medicală a avut loc la Paris, în 1988, pentru tratarea unei tulburări genetice rare – anemia Fanconi. Totodată, sunt aproximativ două decenii de la primul studiu clinic care a evaluat terapiile cu celule stem, care își demonstrează tot mai des eficacitatea și aplicabilitatea.

Celulele stem, în noi terapii până în 2030

Dacă până în prezent, celulele stem hematopoietice recoltate la naștere se utilizează în peste 80 de afecțiuni (inclusiv în mai multe tipuri de leucemie, scleroză multiplă, tulburări congenitale ale sângelui, neuroblastom și tulburări metabolice), până la sfârșitul anului 2030, se estimează că vor fi aprobate alte 30-50 de noi terapii celulare, ca urmare a celor mai recente cercetări.

Devenind obiectul unor studii extensive în diverse domenii, cum ar fi medicina regenerativă sau terapia genetică, diferite tipuri de celule stem din placentă se concentrează acum și pe afecțiuni precum Alzheimer, Parkinson’s sau chiar diabet.

Recoltarea celulelor stem în România 

În România, prima recoltare de celule stem a avut loc în 2006. 

„În România, lipsa unei bănci publice de celule stem poate fi văzută ca un obstacol în dezvoltarea terapiilor celulare, dar avem privilegiul de a avea numeroase bănci private ce oferă opțiunea recoltării la naștere a celulelor stem, permițând astfel accesul la terapii celulare în viitor. Mai mult, prin recoltarea placentei la naștere se obține cea mai mare cantitate și diversitate de celule stem care pot fi păstrate timp de decenii, în condiții de criogenie. Astfel, întreaga familie va avea acces la terapiile celulare viitoare. Acest lucru este cu atât mai valoros, având în vedere că în placentă sunt și celule sunt imunoevazive, care pot fi utilizate atât pentru copilul de la care s-au recoltat, cât și pentru părinți sau bunici”, a declarat dr. Bogdan Coltor, reprezentant medical Cord Blood Center.

Peste 80% dintre celulele stem recoltate la naștere, stocate de Cord Blood Center în regim de criogenie, au fost utilizate pentru ameliorarea simptomelor în tulburări de spectru autist.

„Aceste afecțiuni au beneficiat de administrarea unităților de celule stem în scopul regenerării și reparării țesuturilor afectate. De altfel, România este printre puținele țări din Europa unde viitorii părinți au acces la recoltarea la naștere a placentei, care conține cea mai mare cantitate de celule – un factor important în ceea ce privește administrarea terapeutică. Astfel, copiii pot beneficia de cea mai mare cantitate și diversitate de celule stem, cu potențial terapeutic în tratarea a peste 80 de boli grave”, a concluzionat dr. Bogdan Coltor.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.