Colaborare între România și Republica Moldova în domeniul transplantului de organe

Agenția Națională de Transplant din ţara noastră şi cea din Republica Moldova au semnat un acord de colaborare, care ar putea duce la salvarea vieţilor pacienţilor din cele două ţări. În baza acestui acord, semnat pe 30 august 2019 la sediul Ministerului Sănătăţii, se va putea face schimb de organe pentru pacienții aflați pe listele de așteptare și care au nevoie de transplant.

Acordul prevede şi pregătirea personalului şi schimburi de experienţă

Practic, acordul prevede că organele care nu pot fi folosite în România vor ajunge în Republica Moldova și invers, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii. Un alt punct al acordului semnat prevede schimburi de experienţă şi pregătirea personalului implicat în activitatea de transplant.

„Pentru noi este foarte important să găsim organe pentru pacienții care au nevoie de un transplant. Mai avem un acord de colaborare și cu Ungaria. Implementarea acestui acord semnat necesită pași care trebuie pregătiți minuțios. România are o capacitate mai mare în ceea ce privește transplantul de organe. De aceea, pe viitor, sperăm ca unii pacienți din Republica Moldova să poată fi transplantați în România”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Conform Ministerului Sănătăţii, în România s-au înregistrat 51 de prelevări multiorgane de la donatori aflaţi în moarte cerebrală, până la data semnării acordului. Statistic, în 29 de cazuri din 143 de pacienţi în moarte cerebrală, familia a refuzat donarea de organe, iar în alte 61 de situaţii diverse cauze medicale au făcut imposibilă prelevarea de organe. Pe de altă parte, au fost efectuate în România 37 de transplanturi de ficat de la donatori decedați şi 6 de la donatori în viaţă. În privinţa transplantului de rinichi, 87 de pacienți au beneficiat de un astfel de transplant (37 de transplanturi cu organe de la pacienţi în viaţă, restul de la pacienţi decedaţi).

Sursa: ms.ro

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.