Colegiul Medicilor din România își propune eficientizarea mecanismelor de răspundere civilă și disciplinară în caz de malpraxis

Colegiul Medicilor a lansat, la Timişoara, dezbateri publice pe tema gestionării greșelilor medicale în România, aducând în discuție necesitatea eficientizării mecanismelor de răspundere civilă și disciplinară în caz de malpraxis prin înființarea unui corp al experților medicali care să realizeze expertiza judiciară.

Medici acreditați din toate specialitățile care cunosc foarte bine practica medicală (inclusiv ghidurile și protocoalele medicale) vor oferi expertiză medicală instanțelor civile, astfel încât să clarifice dacă este un caz de malpraxis sau nu. Spre deosebire de alte domenii unde expertiza judiciară este realizată de experți independenți acreditați, expertiza în domeniul malpraxisului se face de către serviciile de medicină legală la nivel teritorial și respectiv Institutul Național de Medicină Legală. Acest mecanism duce la blocaje foarte mari, pentru că apar contestații la nivelul serviciilor teritoriale de medicină legală iar dosarele trebuie trimise către o comisie națională ce judecă toate aceste contestații la nivelul întregii țări. Întârzierile sunt semnificative și pot ajunge de la câteva luni la câțiva ani.

Declaraţiile prof. dr. Daniel Coriu

„Credem că introducerea unui corp al experților medicali, format din medici practicieni de diferite specialități, acreditați să ofere expertiză judiciară instanțelor ar permite fluidizarea mecanismului de răspundere civilă în caz de malpraxis. În sistemul actual de gestionare a greșelilor medicale în România sunt multe disfuncționalități care nemulțumesc atât medicii cât și pacienții în situația în care o greșeală medicală generează o suferință sau un prejudiciu unui pacient, iar noi ne-am propus să discutăm problemele cât mai deschis și să venim și cu soluții”, a declarat prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

„În plus, practica CEDO a arătat că sistemul actual nu asigură independența expertizei judiciare în cauzele de malpraxis, sistemul de medicină legală fiind direct subordonat autorităților din domeniul sănătății”, a declarat la rândul său Nicoleta Popescu, avocat al Colegiului Medicilor din România.

În cadrul primei dezbateri publice pe acest subiect, desfășurată la începutul lunii noiembrie, cu participarea medicilor, reprezentanților presei, asociațiilor de pacienți, societății civile și sindicatelor în domeniul medical, reprezentanții Colegiului Medicilor au subliniat că pacientul are un drept incontestabil de a primi, într-un timp rezonabil, compensații financiare în cazul în care o greșeală medicală i-a cauzat o suferință sau un prejudiciu pacientului. În acest sens, sunt necesare modificări legislative care să permită o soluționare mult mai rapidă a dosarelor de răspundere civilă în caz de malpraxis. În plus, se impune și întărirea mecanismelor de răspundere disciplinară astfel încât, în cazul greșelilor grave sau repetate, de exemplu, să intervină ridicarea dreptului de practică a medicului pentru a proteja alți pacienți. 

Dezbaterile vor continua în perioada următoare, la nivel național. Următoare întâlnire publică va avea loc în data de 23 Noiembrie 2022, la Universitatea de Medicină și Farmacie “George Emil Palade” din Târgu Mureș. În lunile Ianuarie și februarie 2023, aceste dezbateri publice vor continua în Cluj, Iași și Craiova.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.